Acest site foloseste cookie-uri. Apasati butonul alaturat pentru o navigare cat mai usoara.
Daca folositi acest site, sunteti de acord cu utilizarea cookie-urilor.
X Acest site foloseste Cookies.
Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Detalii aici
Facebook RSS Rugby.ro Email

Concluziile Turneului celor Trei Natiuni

Concluziile Turneului celor Trei Natiuni

     Corespondenta din Toronto
     Cu un an inaintea startului Cupei Mondiale, recent incheiatul Turneu al celor Trei Natiuni a constituit un prilej potrivit pentru cele trei mari puteri ale Sudului de testare a fortei de joc si, in acelasi timp, de evaluare a nivelului de pregatire in perspectiva competitiei de anul viitor. Pentru cronicarii rugby-ului, acest eveniment a constituit ocazia de a intreprinde o analiza a evolutiei celor mai puternice echipe ale Emisferei Sudice si acesta este, de altfel, scopul randurilor care urmeaza.

Noua Zeelanda – o invingatoare meritata, care nu a aratat insa potentialul asteptat.


     Din punct de vedere al rezultatelor, John Mitchell poate fi multumit de victoria echipei sale care a reusit sa castige Turneul in dauna australienilor, invingatori in ultimele doua editii. Satisfactia sa, a jucatorilor sai si a suporterilor neo-zeelandezi a fost umbrita, insa, de neputinta selectionatei All Blacks de a (re)aduce acasa Cupa Bledisloe, pe care marii lor rivali au castigat-o anul acesta pentru a cincea oara consecutiv! Turneul celor 3 Natiuni este o competitie tanara care are, desigur, importanta sa, dar traditia ocupa un loc foarte important in societatea neo-zeelandeza, iar trofeul lordului Bledisloe este, alaturi de Cupa Willliam Webb Ellis, cel mai ravnit trofeu de catre All Blacks.
     Analizand performanta Noii Zeelande, mi se pare ca doi factori au stat, in principal, la baza succesului neo-zeelandezilor, succes, de altfel, absolut meritat: organizarea riguroasa a jocului gramezii si calitatea defensivei.
     Gramada a jucat, in special, in meciurile cu australienii foarte bine, solida si stabila in momentele fixe(pilierul Greg Sommerville a fost o revelatie!), folosind extrem de eficient mol-urile penetrante in joc deschis, cu linia a treia foarte mobila si prezenta in toate fazele de joc, aparare si atac, si avand in Richard McCaw un flanker de valoare mondiala. In meciurile cu Australia, tanara aripa de gramada de la Canterbury a castigat duelul sau direct cu George Smith, dominandu-l pe acesta, in special, prin capacitatea de a bloca atacurile adverse si de a recupera baloanele din aglomerari.
     Nu stiu cum va evolua McCaw in perioada care ne desparte de Cupa Mondiala, dar, daca va urma aceeasi traiectorie ascendenta ca si pana acum, atunci el are toate sansele sa devina nu doar lider-ul gramezii ci, si lider-ul echipei tarii sale.
     In ceea ce priveste apararea, aici se cuvine subliniat, inainte de toate, rolul crucial pe care l-a avut linia de treisferturi. Urmarind toate partidele Noii Zeelande din acest Turneu, mi s-a parut limpede faptul ca linia de treisferturi a fost, in conceptia de joc a lui John Mitchell, un instrument care a servit, in primul rand, defensiva si apoi ofensiva. Umaga si colegii sai, sustinuti de linia a treia, au alcatuit o aparare compacta, agresiva, a carei pozitionare in faza defensiva s-a adaptat cu repeziciune la directiile de atac ale adversarilor, acoperind si blocand cu eficienta atat centrul cat si culoarele de-a lungul tuselor.
     Neo-zeelandezii mai au, insa, mult de lucru pentru a se prezenta la nivelul asteptat de la orice selectionata All Blacks, la viitorea Cupa Mondiala.
     In primul rand, John Mitchell trebuie sa imprime treisferturilor o mult mai accentuata dimensiune ofensiva; jocul liniei de atac, care a parut de multe ori stereotip, fara imaginatie, ar trebui sa se bazeze nu doar pe patrunderile in forta ale centrilor(Umaga, Mauger sau Robinson) si lansarile lui Howlett, ci, mai ales, pe un joc creativ, cu combinatii rapide si periculoase, capabile sa surprinda si sa disloce cele mai puternice aparari. Australienii sunt recunoscuti pentru apararea, deseori, impenetrabila, iar francezii si englezii au facut progrese imense in acest sector al jocului. Sa nu uitam faptul ca, singurul eseu marcat australienilor s-a datorat unei imense gafe a talonerului Jeremy Paul, de a carei repunere gresita a profitat McCaw(cine altul?!) care a inscris nestingherit. Cu siguranta, gafe ca ale lui Paul vor fi mult mai rare la Cupa Mondiala si nu doar din asemenea faze doresc neo-zeelandezii sa marcheze eseuri!
     In al doilea rand, tusa reprezinta un alt sector de joc care necesita o imbunatatire rapida, dramatica chiar. Tusa a fost punctul slab al echipei antrenate de John Mitchell si aceasta constituie o extrem de neplacuta surpriza pentru orice antrenor care se afla la carma selectionatei All Blacks. Repunerile gresite, lipsa de coordonare intre taloner si saritori, au facut ca neo-zeelandezii sa iroseasca multe baloane, pierzand, in acest fel, initiativa in momente importante ale meciurilor, expunandu-si, astfel, apararea unei presiuni nedorite. S-ar putea sa ma insel, dar, avand in fata ochilor evolutiile de altadata ale lui Andy Dalton sau Sean Fitzpatrick, mi se pare ca postul de taloner ramane, deocamdata, neacoperit; in opinia mea, nici Anton Oliver si nici Mark Hammett nu cred ca au satisfacut, cel putin pana acum, exigentele si cerintele impuse de pozitia de taloner al All Blacks.
     Si inca o remarca: faptul ca Noua Zeelanda numara 13 jucatori titulari de la o singura selectionata provinciala, este, fara indoiala, o mandrie si un semn pozitiv pentru responsabilii rugby-ului din Canterbury; in acelasi timp, insa, ar trebui sa-i puna pe ganduri, un pic, pe conducatorii rugby-ului neo-zeelandez, deoarece forta All Blacks nu ar trebui sa se bizuie doar pe valoarea unei singure provincii, ci pe resursele cat mai multor provincii. S-ar putea, desigur, sa fie doar o intamplare, fericita pentru Canterbury, si care sa nu reprezinte starea generala a rugby-ului neo-zeelandez. Aceasta, insa, ramane de vazut.
     Actuala selectionata All Blacks, desi nu are acea dimensiune mitica pe care au avut-o multe dintre inaintasele sale, ramane o forta care va avea un cuvant greu de spus la viitoarea Cupa Mondiala.

Australia – cea mai completa echipa a Turneului


     In ciuda esecului inregistrat, Australia, ramane, in opinia mea, cea mai completa echipa din Emisfera Sudica. Trecerea de la era” McQueen-Eales” la era „Jones-Gregan” s-a facut fara schimbari importante in ceea ce priveste stilul si conceptia de joc, si fara surprize neplacute in ceea ce priveste rezultatele.
     „Wallabies” practica un rugby total, iar marea calitate a selectionatei australiene este echilibrul remarcabil intre inaintare si linia de atac. Acest echilibru confera jocului „cangurilor” o fluiditate si o cursivitate pe care nu o regasim la nici o alta echipa din lumea rugby-ului. Inaintasii se intercaleaza deseori in linia de atac, iar jucatorii de treisferturi, atletici si foarte puternici, ataca in forta provocand mol-uri si aglomerari si actionand ca niste veritabili componenti ai gramezii.
     Nu cred ca exagerez cu nimic afirmand ca „Wallabies” au, in acest moment, cea mai buna linie de treisferturi din lume, si, in plus, si cea mai buna pereche de mijlocasi. Larkham si Gregan sunt doi rugbysti de mare clasa, exponenti ai unui joc creativ al carui rezultat este,de cele mai multe ori, realizarea unor combinatii periculoase care incearca mereu sa surprinda defensiva adversa mentinand-o sub o presiune constanta; mijlocasii australieni dirijeaza cu inteligenta jocul „cangurilor”, alternand atacurile pe langa gramada cu cele pe treisferturi, alegand cele mai potrivite directii si trasee de atac in functie de pozitionarea adversarilor in faza respectiva.
     In ciuda faptului ca Richie McCaw l-a dominat pe George Smith, linia a treia australiana mi s-a parut a fi fost, per ansamblu, superioara adversarei sale directe. Sarjele dezlantuite ale lui Toutai Kefu au creat mai multe situatii periculoase decat atacurile lui Scott Robinson, iar puternicul Owen Finnegan, fost jucator de linia a doua, mi s-a parut mai eficient in joc deschis decat Ruben Thorne.
     Un alt aspect demn de semnalat este calitatea jucatorilor de rezerva. Spre deosebire de neo-zeelandezi, australienii nu se pot plange in ceea ce priveste valoarea rezervelor. Sailor, Rogers, Cockbain, Lyons, Noriega, Roff, ca sa enumeram doar cativa dintre ei, nu sunt cu nimic mai prejos decat titularii, oricare dintre ei putand fi, cu usurinta, „starter”, in orice clipa, in echipa „cangurilor”.
     Selectionata australiana reprezinta, in momentul de fata, un mecanism care funtioneaza foarte bine, singurele probleme ale lui Eddie Jones fiind de a conserva omogenitatea echipei in conditiile alternarii titularilor si a rezervelor, si de a reusi sa atinga si sa mentina turatia maxima in momentul disputarii meciurilor decisive, toate acestea in ciuda unei inevitabile uzuri a unora dintre veterani, uzura care ar putea afecta performanta formatiei sale in sezonul viitor.

Africa de Sud – o echipa tanara, in plina formare.


     In mod paradoxal, chiar daca a incheiat competitia pe ultimul loc, mi se pare ca Africa de Sud se afla intr-o pozitie favorabila in perspectiva Cupei Mondiale din 2003. In timp ce All Blacks si Wallabies reprezinta doua echipe inchegate, mature, construite in jurul unui nucleu de veterani cu multa experienta, Africa de Sud a prezentat o echipa in formare, cu jucatori tineri si neexperimentati. Daca sarcina principala atat a lui Eddie Jones, cat si a lui John Mitchell, este de a mentine in forma o echipa deja formata, calita in destule batalii rugbystice, in schimb, Rudolf Straeuli se afla in procesul de a construi o noua echipa „Springboks”, capabila sa se masoare de la egal la egal cu marile sale rivale. Cand afirm ca Africa de Sud se afla intr-o pozitie favorabila, ma refer la faptul ca, uneori, este mai usor sa construiesti o echipa tanara din temelii, caracterizata, in conditiile speciale ale rugby-ului sud-african, de o motivatie formidabila, aceea ce a reveni in varful piramidei, decat de a mentine in forma si a motiva o echipa de veterani care a cunoscut, deja, succesul.
     Evident, asta nu inseamna ca Africa de Sud va castiga Cupa Mondiala, iar Australia si Noua Zeelanda au pierdut, deja, batalia. Avand in vedere imensa presiune si exigentele rugby-ului sud-african, framantarile din sanul Federatiei, schimbarile dese de antrenori, numai usoara nu poate fi sarcina antrenorului „Springboks”.
     Meciurile din cadrul Turneului, au arata o echipa sud-africana cu o pleiada de tineri talentati si cu un mare potential. Ceea ce m-a impresionat la aceasta tanara echipa „Bokke” a fost, in primul rand, spiritul ofensiv. Sud-africanii au incercat sa atace din orice pozitie, cu gramada sau treisferturile, iar fulgeratoarele contra-atacuri pornite din propriul „22” s-au terminat, in cateva ocazii, cu eseuri superbe. Russell, Greeff, Joubert, Barry, Hall, Paulse si ceilalti pot alcatui una dintre cele mai puternice si spectaculoase linii de treisferturi din lume, ceea ce va ajuta enorm Africa de Sud la viitoarea Cupa Mondiala.
     La randul ei, gramada a progresat de la meci la meci, linia intai Sephaka-Dalton-Meyer, extrem de puternica in fazele fixe, a pus multe probleme adversarelor directe, Labuschagne s-a remarcat atat in tuse cat si in joc deschis, A.J. Venter a adus un plus de mobilitate gramezii, iar Joe Van Niekerk a „explodat” pur si simplu in aceasta editie a Turneului, formand impreuna cu Richie McCaw si George Smith, tripleta de aur a aripilor de gramada de pe intreaga Planeta ovala.
     Prin traditie, conceptia de joc a Africii de Sud s-a bazat pe un intens angajament fizic, cu o inaintare foarte solida, robusta, care cauta sa-si uzeze adversara directa, mai ales in gramezile fixe, si cu treisferturi rapide, penetrante, agresive si care urmareau, in acelasi timp, sa domine fizic linia de treisferturi adversa. Cred ca Rudolf Straeuli doreste sa reinvie si sa continue aceasta traditie, iar dovada o constituie ultimul meci disputat impotriva australienilor, meci in care am putut urmari faze in care inaintasii sud-africani au executat ca la carte cateva mol-uri penetrante care le-au ingaduit sa avanseze zeci de metri in teritoriul „cangurilor”.
     Asadar, Emisfera Sudica si-a etalat, din nou, forta de joc si talentul indiscutabil. Ramane de vazut care va fi raspunsul echipelor din Nord.
Ti-a placut acest articol?
Da Like, Printeaza sau trimite pe Email!

Cat de utila va este aceasta informatie? Noteaza folosind stelele

Rating:

Nota: 5 din 5 - 1 vot.

Articole similare

Castigatorii Turneului celor 6 Natiuni, vor cuceri un trofeu nou la finala din 21 Martie.
29 Ian. 2015

Castigatorii Turneului celor 6 Natiuni, vor cuceri un trofeu nou la finala din 21 Martie.

Noul trofeu este desenat si realizat de catre unul dintre cei mai mari bijutieri in argint, Thomas Lyte. Acesta este doar al doilea model de trofeu , din 1883 pana astazi, dedicat celui mai mare...
Weekend plin de rugby: Meciurile test in care echipele isi testeaza angrenajul pentru Cupa Mondiala.
07 Nov. 2014

Weekend plin de rugby: Meciurile test in care echipele isi testeaza angrenajul pentru Cupa Mondiala.

Sambata, 8 noiembrie, Noua Zeelanda va testa forta Angliei pe Twickenham. Tot atunci, Fiji incearca sa obtina prima victorie din 8 incercari, iar Philipe Saint-Andre stie ca nu isi poate permite asta...
Cronica etapei a 6-a din Aviva Premiership
25 Oct. 2013

Cronica etapei a 6-a din Aviva Premiership

O noua etapa interesanta se va desfasura in acest weekend in Aviva Premiership. Balul il va deschide Bath, in aceasta seara jucand contra celor de la Gloucester, urmanda ca duminica, in incheiere sa...
Rugby-ul din Romania prea scump pentru televiuziunile noastre
19 Oct. 2013

Rugby-ul din Romania prea scump pentru televiuziunile noastre

"Lupii Bucuresti" joaca astazi cea de-a doua partida din grupele Amlin Challenge Cup 2013 si spre dezamagirea fanilor din Romania, nici aceasta partida nu va fi transmisa la TV. 
Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te la newsletterul Rugby.ro si primeste ultimele noutati pe email.

Lasa un comentariu



Atentie! Pentru a activa formularul, trebuie sa raspundeti corect la intrebare!


[*] Toate campurile sunt obligatorii.
[**] Codul HTML nu este permis.
SUPERLIGA LA RUGBY 2016
1 Timisoara Saracens 40
2 CSA Steaua Bucuresti 48
3 CSM Stiinta Baia Mare 44
4 CS Dinamo Bucuresti 20
5 CS Politehnica Iasi 12
6 CS Universitatea Cluj 9
7 CSM Olimpia Bucuresti 13
DIVIZIA NATIONALA 2016
1 CS Stiinta Petrosani
2 CS Navodari
3 RCM Galati
4 CS Poli Unirea Iasi
5 Rugby Club Barlad
6 CSM Bucovina Suceava
7 RC Stejarul Buzau
Sondaj

Cine va fi campioana Romaniei?

1. Timisoara
2. Baia Mare
3. Steaua
4. CSM Bucuresti