CM U20 2026: Francezul Luka Keletaona a fost ținta unor remarci rasiste în meciul cu Spania
De Marian Burlacu, 02 Iul. 2026

Georgia găzduiește în această perioadă Campionatul Mondial de rugby rezervat echipelor sub 20 de ani (U20). Participant la meciul câștigat cu Spania (57-32), Luka Keletaona a fost vizat de remarci rasiste. Potrivit site-ului cotidianului „LEquipe”, mijlocașul la deschidere al „Bleuets” a reclamat, iar echipa Franței intenționează să depună o plângere oficială la World Rugby. Totul s-ar fi întâmplat după ce ibericii au reușit al treilea eseu (minutul 36). Atunci, uvertura francezilor a intrat în conflict cu o rezervă a Spaniei, purtătorul tricoului cu numărul 23, Mateo Aragon, un rugbyst format la academia clubului Bordeaux Begles și care urmează să joace pentru Vannes în campionatul viitor. (Foto: World Rugby)
Legitimat la Brive până de curând, dar transferat la Toulon, Luka Keletaona a declarat pentru lequipe.fr: „Știu că există destui spanioli care joacă în Franța și care sunt revanșarzi. Evident, există tachinări și tot ce ține de acest aspect. Însă remarcile rasiste nu-și au locul pe teren. În ceea ce mă privește, acest lucru nu trebuie să treacă neobservat. Vreau să duc acest caz mai departe. Eram acolo ca să-i adun pe băieți în spatele buturilor, să stăm de vorbă. Jucătorii spanioli treceau pe lângă noi și atunci au fost făcute remarcile rasiste.”
Aragon i s-a adresat mijlocașului la deschidere în franceză, spunându-i, din câte se pare: „Dispari cu fața aia de chinez și cu ochii ăia...” Keletaona spune că nu a auzit restul cuvintelor, deoarece a plecat imediat să-l găsească pe căpitanul de echipă, Lucas Andjisseramatchi, pentru ca acesta să-i semnaleze problema arbitrului. Nu s-au aplicat sancțiuni pe teren în momentul incidentului.
Potrivit „LEquipe”, tânărul mijlocaș urmează să discute cu antrenorul principal Cédric Laborde. Echipa Franței va depune o plângere oficială la World Rugby „pentru a se asigura că incidentul este investigat pe deplin și că se iau măsurile adecvate”.
Forul de la Paris a emis un comunicat, în această după-amiază: „FFR dorește să-și exprime sprijinul total și neclintit față de Luka și față de întreaga echipă a Franței. Înțelegem că astfel de remarci l-au șocat și l-au afectat și apreciem curajul de a vorbi despre această situație. (...) Astfel de remarci sunt inacceptabile și intolerabile, oriunde ar avea loc, și nu-și au locul în sportul nostru”.
După două etape, Australia (90-22 cu Spania, 53-17 cu Fiji) și Franța (45-15 cu Fiji, 57-32 cu Spania) ocupă primele două locuri în Grupa D, cu câte 10 puncte fiecare. Spania este pe 3, cu 2 puncte, iar Fiji ocupă ultima poziție, fără punct. Australia și Franța își vor disputa șefia grupei în 7 iulie.

Campionatul Mondial masculin sub 20 de ani (U20)
Georgia
27 iunie - 18 iulie 2026
Grupa A
Etapa 1
27 iunie 2026
Țara Galilor - Georgia 25-24
Africa de Sud - Uruguay 104-7
Etapa a 2-a
2 iulie 2026
Țara Galilor - Uruguay 47-0
Ora 18.30: Africa de Sud - Georgia
Etapa a 3-a
7 iulie 2026
Ora 16.00: Africa de Sud - Țara Galilor
Ora 18.30: Georgia - Uruguay
Clasament
1. Țara Galilor 9 puncte
2. Africa de Sud 5 puncte
3. Georgia 2 puncte
4. Uruguay 0 puncte
Grupa B
Etapa 1
27 iunie 2026
Italia - Scoția 32-38
Noua Zeelandă - Japonia 38-21
Etapa a 2-a
2 iulie 2026
Ora 16.00: Noua Zeelandă - Scoția
Ora 18.30: Italia - Japonia
Etapa a 3-a
7 iulie 2026
Ora 11.00: Noua Zeelandă - Italia
Ora 13.30: Scoția - Japonia
Clasament
1. Noua Zeelandă 5 puncte
2. Scoția 5 puncte
3. Italia 2 puncte
4. Japonia 0 puncte
Grupa C
Etapa 1
27 iunie 2026
Argentina - SUA 78-14
Anglia - Irlanda 34-27
Etapa a 2-a
Argentina - Irlanda 62-40
Ora 16.00: Anglia - SUA
Etapa a 3-a
Ora 11.00: Irlanda - SUA
Ora 13.30: Argentina - Anglia
Clasament
1. Argentina 10 puncte
2. Anglia 5 puncte
3. Irlanda 3 puncte
4. SUA 0 puncte
Grupa D
Etapa 1
Franța - Fiji 45-15
Australia - Spania 90-22
Etapa a 2-a
Franța - Spania 57-32
Australia - Fiji 53-17
Etapa a 3-a
Ora 16.00: Franța - Australia
Ora 20.30: Spania - Fiji
Clasament
1. Australia 10 puncte
2. Franța 10 puncte
3. Spania 2 punct
4. Fiji 0 puncte
Articole similare

07 Sep. 2026
CLASAMENTUL MONDIAL MASCULIN: Africa de Sud rămâne pe primul loc, urmată de Noua Zeelandă și Irlanda
Echipa de rugby a Africii de Sud a câștigat cu 29-24 al treilea meci din seria cu Noua Zeelandă și conduce cu 2-1 „la general” înaintea ultimei dispute, care se va juca...

07 Sep. 2026
ROMÂNIA / ECHIPE NAȚIONALE: Stejăreii și-au aflat programul de la World Rugby U20 Challenger din Chile
Echipa de rugby sub 20 de ani (U20) a României va participa luna viitoare, la Santiago de Chile, la World Rugby U20 Challenger. În cadrul competiției organizate sub tutela forului mondial...

03 Sep. 2026
FRANȚA / PRO D2 2026/2027 / ETAPA 1: Adrian Moțoc a fost căpitanul echipei din Nisa la meciul pierdut cu Biarritz / VIDEO
În weekend-ul precedent a debutat ediția 2026/2027 a Pro D2, liga a doua de rugby din Franța. La competiție participă numai trei jucători români. Căpitan la Nissa Rugby, formație...

03 Sep. 2026
LRK 2026 / ETAPA A 13-A / CSAST - CSDIN: Formația roș-albastră are nevoie de puncte, „Buldogii” vor și punctul bonus ofensiv
„Eternul derby” se joacă în Ghencea, mâine (vineri, 4 septembrie 2026), la ora 11.00. Iar disputa este una de „care pe care”. Steaua București are nevoie de...
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te la newsletterul Rugby.ro si primeste ultimele noutati pe email.