CEN 2002: "Stejari", fructe, apa plata si "spioni" georgieni
De Redactia Rugby , 02 Apr. 2002

In aceasta dupa-amiaza, pe terenul din Parcul Copilului, echipa nationala de seniori a efectuat antepenultimul antrenament inaintea plecarii la Tbilisi, pentru meciul cu Georgia. Un meci care are caracterul de finala a Campionatului Europen al Natiunilor (CEN) si care, pe de alta parte, conteaza pentru Cupa Antim Ivireanul. Cum acesta a fost si ultimul antrenament deschis presei din Romania, am profitat pentru a afla care este atmosfera in lot dar si detaliile organizatorice privind deplasarea la Tbilisi.
Enciu Stoica, managerul echipei Romaniei, ne-a dezvaluit ca si acum "stejarii" vor pleca la drum cu alimente si apa dupa ei, respectand scenariul de la jocul cu Rusia. "Vom lua din tara apa plata, fructe uscate si niste checuri special facute de care jucatori s-au aratat foarte multumiti data trecuta. De fapt, vrem sa facem o obisnuinta din acest lucru, pentru a nu risca la nici o partida sa se intample ceva inaintea jocului". Se stie ca Georgia este o tara a paradoxurilor, unde chiar daca un salariu mediu este de doar 20 de dolari, o cina la restaurant poate ajunge usor la 50 de dolari, aceasta stare de fapt fiind probabil si unul dintre motivele care au determinat Federatia Romana de Rugby sa nu se increada in produsele locale.
Odata ajunsa in Georgia, delegatia Romaniei va locui la acelasi hotel la care a stat si acum doi ani, atunci cand echipa noastra a castigat Campionatul European al Natiunilor. Alegerea s-a facut poate si din superstitie, dar, dupa cum ne-a marturisit managerul Enciu Stoica, a contat foarte mult si faptul ca patronul hotelului a construit o aripa noua in care a invitat delegatia noastra.
In urmatoarele zile jucatorii nostri vor avea un program normal de antrenamente, identic cu cel al echipei Frantei. Unul cu care antrenorul Bernard Charreyre este obisnuit de pe vremea cand era angajat la Federatia Franceza de Rugby:
- Joi, 4 aprilie: la o ora dupa aterizarea la Tbilisi, este programata o sedinta de "dezmortire" cum o numesc jucatorii;
- Vineri, 5 aprilie: de la 16:00 (18:00 la Bucuresti), adica de la ora la care se va disputa meciul, este programat antrenamentul capitanului;
- Sambata, 6 aprilie: in dimineata jocului, rugbystii romani vor face o plimbare prin parc.
Referitor la aceasta ultima actiune, managerul Enciu Stoica a tinut sa precizeze ca este programata pentru ca echipa sa scape de eventualii "spioni" si pentru a pregati mai bine partida. "Avem si noi nevoie sa punem la punct niste lucruri fara a fi filmati. Vrem sa fim doar noi, jucatorii si antrenorii."
Plecarea echipei Romaniei se va produce joi, 4 aprilie, la ora 9:00, de pe Aeroportul Baneasa. Revenirea in tara este programata in ziua meciului, dupa “Repriza a treia”, fireste in cazul in care se va organiza asa ceva. Aterizarea cursei charter va avea loc in jurul orei 23:00, pe Aeroportul Baneasa.
Articole similare

13 Oct. 2026
WORLD RUGBY U20 CHALLENGER: România a învins Hong Kong China și va înfrunta Portugalia în meciul pentru „bronz”
Echipa de rugby U20 a României a câștigat (29-22) meciul cu Hong Kong China și astfel a ocupat locul 2 în Grupa A la World Rugby U20 Challenger, competiție care se desfășoară...

12 Oct. 2026
WORLD RUGBY U20 CHALLENGER: Stejăreii înfruntă Hong Kong China într-un meci care le poate aduce locul 2 în grupă
Echipa de tineret a României dispută astăzi (luni, 12 octombrie), la 16.00 (ora pe teritoriul țării noastre), ultimul meci din faza grupelor la World Rugby U20 Challenger. Adeversară...

12 Oct. 2026
ROMÂNIA / CUPA ROMÂNIEI 2026 / ETAPA 1: Victorii categorice pentru CSM Știința Baia Mare și CSA Steaua București
Primele meciuri din ediția 2026 a Cupei României la rugby au confirmat că există mari diferențe între echipele din prima ligă. Disputate sâmbătă, 10 octombrie 2026, în...

11 Oct. 2026
RUGBY EUROPE SUPER CUP 2026 / ETAPA 1 / RW - BD 50-46: Lupii României au debutat cu victorie, s-au marcat 96 de puncte pe „Arc”! / VIDEO
Debut victorios pentru selecționata Romanian Wolves în ediția 2026 a Rugby Europe Super Cup. Oamenii lui Horea Hîmpea, Marcel Mihalache, Johann Van Heerden și Samkharadze Bidzina s-au...
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te la newsletterul Rugby.ro si primeste ultimele noutati pe email.





