Buddugoliaeth!

     Buddugoliaeth! Daca suporterii galezi, impreuna cu care am urmarit meciul Tara Galilor-Irlanda, la „Scallywags” pub, in Toronto, nu au fost pusi pe şotii si nu au vrut sa rada de ignoranta unui ziarist roman in ceea ce priveste limba lui Richard Llewellyn – va mai amintiti „Ce verde era valea mea” ?- atunci „buddugoliaeth” inseamna „victorie” in limba velsa!
     Scopul randurilor de fata nu este de a face o analiza a „finalei” Turneului, ci doar de a participa, de la distanta, la sarbatoarea rugby-ului galez generata de castigarea Turneului celor VI Natiuni si, mai ales, de realizarea Marelui Slem! Ma bucur enorm pentru succesul galezilor, un succes care depaseste granitele velse si pe cele ale Regatului Unit, raspandindu-se pe intreg cuprinsul Planetei Ovale.
     Desigur, acest succes apartine, in primul rand, Tarii Galilor, care dupa 27 de ani, recucereste, intr-o maniera surprinzatoare, dar entuziasmanta, „The Grand Slam”! In acelasi timp, insa, triumful formatiei antrenate de Mike Ruddock are o semnificatie mult mai profunda, deoarece remarcabila performanta galeza apartine deopotriva Europei, ea intarind, in mod indiscutabil, rugby-ului „batranului” continent.
     Marturisesc ca scriu aceste randuri cu entuziasmul tanarului de ieri a carui adolescenta rugbystica s-a „copt” la mijlocul anilor ”70, urmarindu-i pe Gareth Edwards, Phil Bennett, JPR Williams si ceilalti. Este, probabil, un semn de inaintare in varsta, dar in memoria mea rugbystica – afectiva, sentimentala, sau cum vreti sa o numiti – jucatorii acelei selectionate galeze care stralucea pe toate continentele rugby-ului – au fost si raman „nemuritorii” Planetei Ovale!
     Au fost numeroase meciuri, in deceniul sapte al secolului trecut, demne de a fi retinute de istoria rugby-ului - All Blacks-Barbarians, in 1973, seria testelor All Blacks-Springboks, in 1976, Franta-All Blacks, in 1979 – dar cele doua partide Tara Galilor-Franta, din 1976 si 1978, castigate de galezi cu 19-13 si, respectiv, 16-7, reprezinta pentru mine reperele fundamentale ale acelei perioade. Ce crancena inclestare a gramezilor desfasurata sub semnul demonstratiei de forta a faimoasei linii intai de la Pontypridd, Faulkner-Windsor-Price! Ce scanteietoare incrucisare a talentelor celor doua linii de treisferturi, in care formidabila pereche Edwards-Bennett nu a jucat , ci, in primul rand, a uluit!
     Buddugoliaeth atunci, si buddugoliaeth acum!
     Cea mai mare rasplata pentru Owen si coechipierii sai a fost, cu siguranta, clipa cand, dupa incheierea meciului, in timpul turului de onoare, au vazut un „Millenium Stadium” cuprins de frenezia unei bucurii redescoperite dupa 27 de ani, o imagine care reflecta fericirea unei natiuni intregi! Acestea sunt momente magice in viata unor sportivi, cand efortul individual contopit cu efortul colectiv isi gaseste implinirea intr-un dar oferit natiunii. Ce poate fi mai frumos si mai emotionant? „Land of my Fathers” s-a cantat mereu la victorii si la infrangeri – si au fost destule esecuri in acesti 27 de ani – dar sambata, imnul vels a rasunat parca mai viguros si mai emotionant ca niciodata!
     Sa amanam analizele, statisticile si comentariile pentru mai tarziu.
     Sa ne bucuram,deci, pentru galezi!
     Buddugoliaeth! Pentru „nemuritorii” de ieri, dar si pentru tinerii „cavaleri” de astazi care au readus, cel putin pentru moment, stralucirea de odinioara a Ordinului Dragonilor!
     Buddugoliaeth!
    
     Eugen Cionga – Toronto