Analiza la rece: Romania-Argentina, intre emotie si luciditate

    
     Ca si meciul precedent impotriva Scotiei si acest meci Romania-Argentina merita, dupa parerea mea, doua genuri de analiza: emotionala si lucida. Pentru ca una fara alta ar nedreptati, cred eu, acest grup de jucatori si antrenori, contestat, criticat, inconjurat de indoieli, care lupta din toate puterile pentru a-si depasi propria conditie, si nu ar reflecta, in mod obiectiv, situatia actualei echipe nationale.
    
    
    
    
     DISCUTII PE FORUM DESPRE ROMANIA LA CUPA MONDIALA, CLICK AICI
    
     Analiza emotionala
    
     „Brave Romanians” au exclamat comentatorii neo-zeelandezi la sfarsitul meciului Romania-Argentina. Nimic exagerat in observatia sincera a unor comentatori impartiali si profunzi cunoscatori ai rugby-ului, care nu pot fi banuiti de patriotism ”comandat” de tabara romana . Intr-adevar, Marius Tincu si ai sai, au fost bravi, infruntand cu mult curaj un adversar mai puternic care a exercitat o presiune sufocanta de-a lungul intregului meci.
    
     In fata superioritatii argentinienilor, jucatorii nostri au luptat pana la sfarsit, nu au cedat si nu s-au „predat”, atitudinea si spiritul de sacrificiu meritand aplauzele noastre.
    
     Momentul culminant l-a constituit seria gramezilor ordonate din minutele 55 si 56 cand, in urma eliminarii temporare a lui Mihaita Lazar, gramada noastra a rezistat eroic, in sapte jucatori, in fata „tavalugului” argentinian. Aflandu-se la 5 metri de but, avand superioritate numerica, „Pumele” si-au intetit stransoarea pentru a nu scapa „prada”, au vrut sa ingenuncheze gramada noastra, fortand un eseu de penalizare. Nu au reusit, pentru ca „gladiatorii” condusi de Tincu au rezistat gramezilor succesive, si au reactionat formidabil, contracarand socul initial al argentinienilor, impingandu-i pe acestia inapoi cativa metri. Cate gramezi aflate in inferioritate numerica pot rezista socului impingerii „Pumelor” la numai 5 metri de butul propriu?
    
     Nu vreau sa exagerez importanta si semnificatia acestei faze, dar, pentru mine, a fost un superb moment de revolta al unui grup aflat la un pas de caderea finala - asteptata, poate, de toti cei prezenti - si care a refuzat sa cedeze in fata inevitabilului. Nu pot vorbi in numele inaintasilor nostri, dar asemenea momente sunt cele care pot intari si uni un grup.
    
     Cum mentionam si dupa infrangerea in fata Scotiei, nu se decerneaza premii si medalii pentru invinsi, iar nivelul unei echipe este judecat exclusiv prin prisma rezultatelor, mai ales intr-un turneu al carui ultim scop este sa confirme (sau sa infirme) ierarhia mondiala. O victorie ramane victorie, o infrangere ramane infrangere.
    
     Nu vreau sa minimalizez importanta rezultatelor si nici sa atenuez cumva dezamagirea provocata de cele doua infrangeri suferite. Dar, echipa noastra care trece printr-o perioada framantata, de cautare a unor repere viabile si a unei identitati, are nevoie mai mult decat de o judecata prin prisma rezultatelor.
    
     Pentru a progresa, pentru a deveni o concurenta serioasa intr-o competitie precum Cupa Mondiala si a visa la mari succese in arena internationala, echipa noastra are nevoie, mai intai, de mici succese; in primul rand, de mici succese in procesul de dobandire a increderii in propriile forte si de „forjare” a unei mentalitati de invingatoare. Momentul de revolta al gramezii, pomenit mai devreme, poate constitui un asemenea mic succes.
    
     Analiza lucida
    
     Cand pierzi un meci asa cum a fost meciul pierdut in fata „Pumelor”, primind sase eseuri, nu exista multe lucruri pozitive despre care s-ar putea vorbi. „Sentinta” rece a tabelei de marcaj indica o infrangere neta, 8-43, 35 de puncte diferenta, si nu da dreptul la scuze (daca cinvea le-ar cauta). Victoria Argentinei a fost indiscutabila, echipa mai valoroasa a castigat absolut meritat. Pentru suporterii romani, partida de la Invercargill a constituit si constituie un prilej de a analiza evolutia echipei nationale. Dupa parerea mea, aspectele care ar trebui scoase in evidenta sunt urmatoarele:
    
     In primul rand, meciul cu Argentina a aratat o frapanta lipsa de echilibru intre gramada si linia de treisferturi. Formatia noastra este „rupta” in doua: o gramada puternica in care se concentreaza toata substanta si energia jocului echipei si o linie de treisferturi care, in pofida intentiilor generoase, nu poseda, deocamdata, mijloacele tehnice necesare pentru a se exprima, in mod coerent, in meciurile cu adversarii din elita mondiala. Partida cu „Pumele” a aratat ca gramada are autoritate in joc, o autoritate care lipseste liniei de treisferturi.
    
     Si pomenind de autoritatea si forta gramezii - ceea ce constituie, fara indoiala, motive de satisfactie – mi se pare necesar sa subliniez urmatoarea idee: daca este adevarat faptul ca rugby-ul incepe in linia intai, la fel de adevarat este faptul ca rugby-ul nu se termina la picioarele Numarului 8. Iar, in marea majoritate a fazelor, echipa noastra a avut tendinta de folosi inaintarea pentru a avansa in terenul „Pumelor”. Sigur, faptul ca unicul eseu al nostru a fost inscris de aripa Ionel Cazan poate contrazice afirmatia de mai sus. Aceasta nu schimba, insa, datele fundamentale ale problemei si daca am folosi eseul lui Cazan ca un argument in favoarea capacitatii liniei de treisferturi, ne-am amagi si ne-am fura singuri caciula.
    
     Partida cu Argentina a aratat, in mod pregnant, posibilitatile limitate ale „treisferturilor” de a crea, de a combina eficient, de a penetra „perdeaua” defensiva adversa si de a exercita, astfel, o puternica presiune ofensiva. Asta nu inseamna ca ei nu au incercat, resemnandu-se la o simpla prezenta in teren. Nu, absolut deloc.
    
     Dimofte, Gal, Cazan, Gheara, Dumitras, Lemnaru s-au aruncat in lupta, incercand tot ce le-a stat in putere, dar eforturile lor nu au avut impactul dorit. As vrea sa fie foarte clar faptul ca ii respect pe jucatorii nostri, respect eforturile lor, si nu as vrea ca randurile mele sa fie percepute ca o ofensa la adresa „treisferturilor” noastre. Incerc doar, in spiritul aceluiasi respect pe care il port jucatorilor, antrenorilor si rugby-ului nostru, si cultivat pe Planeta Ovala, sa prezint, in mod obiectiv si fara patima, ceea ce cred eu ca sunt lipsurile si neajunsurile echipei noastre.
    
     Aceasta lipsa de echilibru intre gramada si treisferturi a avut, printre altele, cateva efecte majore: echipa noastra nu a reusit, decat cu foarte rare exceptii, sa fie periculoasa in „22”-ul advers si nu a avut, in putinele faze favorabile pe care si le-a creat, capacitatea de a finaliza si de a inscrie.
    
     In al doilea rand, meciul cu „Pumele” a aratat, ca si in intalnirea cu Scotia, vulnerabilitatea apararii noastre. Nu vreau sa dramatizez situatia, dar prima repriza a constituit, din acest punct de vedere, un colaps defensiv. Argentinienii au zburdat in teren, trecand, in voie, linia avantajului cu o dureroasa (pentru noi) usurinta, marcand patru eseuri in 30 de minute!
    
     In prima repriza, prestatia defensivei noastre a fost, dupa parerea mea, inacceptabila, „Pumele” depasind linia defensiva, cand si cum au vrut. Dupa 25 de minute, statistica referitoare la „breakdowns” indica un „scor” net in favoarea argentinienilor: 38-8! La finalul meciului statistica indica un „scor” si mai clar: 117-49! Tincu si colegii sai si-au dat toata silinta, s-au zbatut, dar in asemenea conditii ca cele descrise mai sus, se naste, in teren si in afara terenului, o imensa frustrare atunci cand eforturile si truda „minereasca” a jucatorilor sunt anulate de fragilitatea structurii defensive. Argentinienii au inscris eseurile cu mult prea mare usurinta, profitand de spatiile libere in sistemul apararii.
    
     Vulnerabilitatea compartimentului defensiv a scos in evidenta si un alt aspect: deficientele in privinta tehnicii individuale, indeosebi tehnica placajului. Au existat faze, si nu putine, in care jucatorii nostri au ratat complet placajul. Cauzele principale ale deficientelor asociate cu tehnica individuala nu trebuie cautate, neaparat, in prezent – placajul nu se invata la convocarile echipei nationale - ci in trecutul seniorilor de astazi. Ratarile placajelor reprezinta pretul pe care il plateste astazi echipa nationala pentru lipsurile de ieri, din perioada de formare a actualilor jucatori.
    
     In al treilea rand, un aspect care devine ingrijorator a fost incapacitatea „Stejarilor” de a pastra posesia balonului. De multe ori, ai nostri au lansat sarje individuale, au trecut de unul sau doi adversari, dar apoi au fost blocati si fara suportul coechipierilor au pierdut balonul. Prima faza de atac coerenta, cu o deschidere de pe partea dreapta pe partea stanga pana la aripa, s-a petrecut in minutul 31, iar la capatul ei Cazan a inscris singurul nostru eseu. Pana in acel moment, argentinienii marcasera, deja, patru eseuri!
    
     In al patrulea rand, echipa noastra nu a folosit, in mod eficient, jocul de picior. In majoritatea cazurilor, jocul de picior a fost imprecis si nu a facut altceva decat sa fi oferit baloane de contraatac argentinienilor. Chiar si la loviturile de urmarire mai reusite, argentinienii s-au dovedit foarte siguri la prinderea baloanelor, castigand duelurile „la inaltime” cu jucatorii nostri. Iar cand ai in fata un fundas ca Lucas Amorosino, un centru ca Santiago Fernandez si o aripa ca Horacio Agulla, in forma, tehnici, rapizi si care iubesc contraatacul, tactica loviturilor de picior la intamplare trebuia revizuita.
    
     Aspectele evidentiate mai sus constituie, dupa parerea mea, cauza principala a lipsei de fluiditate a jocului de ansamblu si a neputintei echipei noastre de a juca o „suita” coerenta de faze de-a lungul intregului meci si nu doar momente separate, disparate, risipte ici si colo. Din punct de vedere tehnic, aspectul pozitiv al meciului l-a constituit evolutia inaintarii. Gramada noastra a fost la inaltime, s-a dovedit stabila, actionand ca un „bloc” solid, dominandu-si rivala in fazele fixe, ceea ce nu este putin lucru avand in vedere ca rivala nu era alta decat gramada „Pumelor”, faimoasa pentru forta sa. De altfel, tactica argentinienilor a fost limpede: ei au evitat confruntarea in gramada, preferand eliberarile rapide ale balonului din gramada si deschiderile liniei de treisferturi.
    
     Linia intai Lazar-Tincu-Ion isi confirma cu fiecare meci valoarea, dar intreaga gramada merita sa fie remarcata pentru maniera in care a jucat.
    
     Eugen Cionga
     Toronto