Rugby.ro
Scris la 01 Apr. 2008
Fiecare generatie de jucatori romani care a servit sportul cu balonul oval, indiferent de destinul sau, apartine istoriei rugby-ului romanesc. Fiecare generatie a servit, in felul sau, dupa puterile sale si cu talentul sau, rugby-ul nostru. Fiecare generatie a avut jucatori a caror valoare si personalitate i-a transformat din jucatori de talent in lideri. Viorel Morariu a fost un asemenea lider.
Viorel Morariu s-a nascut la 18 Octombrie, 1931, in Cuciulata, un sat intins pe malul Oltului, la poalele muntilor Persani, satul natal al lui Aron Pumnul, profesorul lui Eminescu.
Acolo, in casa preotului Morariu si sub ochii unei mame blande si iubitoare, a copilarit, frumos si fara griji, viitorul capitan al echipei nationale. O copilarie obisnuita ca a oricarui prunc de taran; ajutandu-si parintii si bunicul la muncile campului, hranind vitele si pasarile din batatura, taind lemne pentru foc, dar si zbenguindu-se pe malul Oltului cu fratele sau Mircea si ceilalti copii din sat.
Inca de atunci, din anii copilariei, de cand traversa, „zi de vara pana-n seara”, Oltul si alerga prin poienile Persanilor, a inceput, fara sa stie, viitorul flanker al Grivitei primele antrenamente care aveau sa il pregateasca pentru marile batalii rugbystice de mai tarziu. De fapt, de acolo, din sprinturile pe culmile Persanilor s-au nascut cursele de mai tarziu care l-au purtat catre spectaculoasele eseuri inscrise pe stadionul St. Helen’s din Swansea si pe celebrul Twickenham, curse care i-au impresionat atat de mult pe britanici in turneele din 1955 si 1956.
Iar cum povestile nu pot lipsi din viata unui copil si feciorul preotului din Cuciulata a avut parte de acestea ascultand visator povestile bunicului sau despre o tara indepartata ce se intindea dincolo de Atlantic. America, America! Si avea ce asculta, pentru ca bunicul sau emigrase, cu multi ani inainte, in America. Dupa 12 de ani petrecuti in strainataturi, multumit de agoniseala sa, se reantorsese, inaintea Primului Razboi Mondial, in satul natal de pe malurile Oltului intemeindu-si gospodaria in care avea sa se nasca si sa copilareasca Viorel Morariu.
Povestile despre America erau frumoase – America era insa atat de departe! - asa incat visul copilandrului din Cuciulata era sa ajunga la scolile cele inalte din Bucuresti. Razboiul a intarziat planurile familiei, in acele vremuri de restriste parintii isi vroiau copiii cat mai aproape de casa, asa incat Viorel Morariu a trebuit sa mearga la o scoala mai apropiata, la liceul „Radu Negru” din Fagaras.
Primul contact cu rugby-ul a avut loc in vara lui 1944, cand se intorsese in sat Pavel Creitarul, muncitor ceferist la Bucuresti. La intoarcerea sa, acesta adusese cu el si echipamentul sportiv al ceferistilor, inclusiv cel de rugby. Si asa s-a facut ca, intors acasa pentru vacanta de vara, Viorel Morariu a vazut, pentru prima data in viata, o minge de rugby. Nea Pavel adunase copiii satului pe terenul de sport (da, Cuciulata anului 1944 avea un teren de sport care, mai tarziu, avea sa fie transformat in teren agricol!), explicandu-le cate ceva despre jocul de rugby. Viorel Morariu era insa subjugat de farmecul handbalului, sportul cel mai popular la „Radu Negru”, asa incat balonul oval nu i-a lasat o impresie prea puternica.
Anii de razboi au trecut, visul Bucurestiului, insa, nu l-a parasit nicio clipa pe fiul preotului din Cuciulata. Si in 1947, el „debarca”, in sfarsit, in capitala tarii inscriindu-se la liceul „Dimitrie Cantemir”, actualul Colegiu National „Cantemir-Voda”.
„Cantemir”-ul avea traditie sportiva, iar elevul Viorel Morariu, care in anii petrecuti la Fagaras, jucase handbal, mai ales, dar si fotbal, volei si baschet, s-a simtit in largul sau la liceul bucurestean. Rugby-ul nu se afla pe lista sporturilor favorite, insa, cand doi colegi, Nicu Sipos si Gelu Petre, ambii juniori ai Grivitei, i-au propus sa ii insoteasca la antrenamente, Viorel Morariu a acceptat. Si asa a inceput aventura tanarului din Cuciulata Brasovului in lumea rugby-ului si, odata cu ea, lunga sa poveste de dragoste cu Grivita Rosie.
Grivita Rosie– dragostea de o viata
Primul sau antrenor, Nicu Ionescu, muncitor la Atelierele Grivita, „sever si cu mare pasiune pentru rugby”, l-a aruncat, de la inceput, in linia a treia. Si in linia a treia a ramas cel care avea sa devina, doar peste cativa ani, capitanul echipei nationale a Romaniei si unul dintre cei mai valorosi jucatori din istoria rugby-ului romanesc.
Morariu a jucat primul sau meci in echipa „mare” in 1950, intr-o partida cu Dinamo, care avut loc pe stadionul Tineretului si s-a incheiat la egalitate, 3-3, eseul grivitenilor fiind marcat de blondul flanker de-abia sosit de la juniori. Debutul, de bun augur, a atras atentia antrenorilor si, incet-incet, absolventul de la „Cantemir”, acum student la Facultatea de Cai Ferate, Drumuri si Poduri, si-a facut loc in prima echipa a Grivitei. Ca si alti mari sportivi si Viorel Morariu a avut sansa de a intalni o personalitate care avea sa ii influenteze cariera.
Dupa mai bine de 50 de ani, Viorel Morariu vorbeste cu un imens respect despre Gica Parcalabescu, „parintele meu spiritual in sport”. „A fost un extraordinar jucator, antrenor si om. De fapt, a fost un vizionar al jocului modern. Desi legaturile noastre cu rugby-ul international erau inexistente, nea Gica a inteles ca inaintasii nu trebuie sa ramana numai castigatori de baloane in tusa si la gramada, si ca ei trebuie sa fie, in acelasi timp, mobili cu o buna tehnica a paselor si sa participe la un joc mai elaborat cu linia de treisferturi.” – marturiseste Viorel Morariu.
Gica Parcalabescu a transformat pe inginerii, tehnicienii si muncitorii de la Ateliere, atrasi de balonul oval, intr-o „falanga” unita de pasiunea si devotamentul pentru rugby. Afirmatia care urmeaza este, probabil, subiectiva, dar nu cred ca a existat o alta echipa ai carei jucatori sa fi fost atat de strans legati de rugby si prin rugby, precum Grivita Rosie a acelor ani. Fara a nedreptati celelalte echipe care participau in campionatul Romaniei si care si-au adus si ele o contributie importanta la dezvoltarea rugby-ului romanesc, trebuie spus ca spiritul Grivitei a dominat rugby-ul romanesc al anilor ’50-’60.
Spiritul Grivitei! A fost, fara indoiala, o generatie de tineri talentati si extrem de dotati pentru jocul de rugby. Dar nu doar talentul a fost explicatia succeselor grivitene. A existat o legatura care izvora si din afara terenului; de undeva din forta creatoare generata de plansetele de proiectare si din energia degajata de „focul continuu” al atelierelor; din responsabilitatile pe care le avea fiecare jucator la locul sau de munca si care erau transferate si in teren; din seriozitatea cu care inginerii si muncitorii Grivitei isi tratau meseria, seriozitate care ii insotea, in mod natural, si pe terenul de rugby. Era perioada romantica a rugby-ului cand la uzina se anunta la difuzoare programul meciurilor si componenta echipei, iar angajatii griviteni veneau pe Parcul Copilului pentru a isi incuraja echipa! Timpuri trecute ale rugby-ului romanesc, dar atat de frumoase!
Intr-o perioada cand incepeau sa isi faca loc falsele forme de amatorism, rugbystii Grivitei erau amatori adevarati. Programul de lucru se termina la ora 3 dupa amiaza, iar cele patru antrenamente saptamanale care se desfasurau la Parcul Copilului, incepeau la 3:30 si se incheiau la 5:30. Cateodata, unii dintre jucatori - si Viorel Morariu ii aminteste pe Gheorghe Serban, seful cazangeriei, si pe Vasile Mladin, mecanicul-sef - se intorceau, dupa antrenament, la uzina.
Dinamo si Steaua incepeau sa domine sportul romanesc in mai toate disciplinele, dar in acea vreme, in anii 1950-1960, Grivita Rosie era echipa-simbol a rugby-ului romanesc. Iar inginerul Viorel Morariu, care a servit aceasta echipa timp de 40 de ani fiind cel mai longeviv grivitean, a apartinut acestei generatii deosebite care reflecta spiritul puternic zamislit in „cuptoarele” Atelierelor si al echipei de rugby.
Succesele Grivitei
Impreuna cu Grivita, Viorel Morariu a castigat, ca jucator, antrenor sau conducator de club, 12 titluri de campion national, 4 Cupe ale Romaniei si o Cupa a Campionilor Europeni (CCE), in 1964. Astazi uitata, CCE la rugby a insemnat un capitol important in istoria rugby-ului romanesc.
Infiintata la inceputul anilor 1960, din initiativa Federatiei Franceze si primita cu bratele deschise de catre Federatia Internationala de Rugby Amator (F.I.R.A), Cupa Campionilor Europeni a fost o competitie care a constituit o mare sansa pentru rugby-ul romanesc. Datorita acestei competitii, contactele cu rugby-ul francez, la nivelul echipelor de club, s-au inmultit, avand o influenta benefica asupra progresului rugby-ului nostru. Viorel Morariu, care intre anii 1958-1964, a activat si ca antrenor-jucator, a participat la doua finale „europene”.
In 1962, Grivita Rosie a intalnit in finala Cupei Campionilor Europeni faimoasa echipa franceza Beziers. Grivitenii au pierdut, 3-11, dar au lasat o impresie foarte buna adversarilor lor. Rugby-ul romanesc incepea sa isi faca un nume in arenele europene, iar performantele bune ale echipei nationale erau confirmate de evolutia echipelor de club.
In 1964, Grivita a disputat cea de-a doua finala europeana intalnind, de data aceasta, o alta celebra echipa franceza: Stade Montois. O formatie care avea cativa jucatori de clasa, fratii Guy si Andre Boniface, Benoit Dauga, Christian Darrouy, toti titulari in selectionata Frantei. Dupa ce Grivita a marcat doua eseuri, prin Misu Oblemenco si Viorel Morariu, condusi cu 10-0, francezii au inceput sa joace foarte dur, iar Andre Boniface l-a lovit cu piciorul pe Grigoriu, unul dintre pilierii griviteni. Arbitrul italian Silvio Pozzi a vrut sa il elimine, francezii au amenintat ca parasesc terenul, iar Pozzi l-a iertat. Meciul a continuat, duritatile oaspetilor au continuat si ele, iar cu cateva minute inainte de fluierul final, Andre Boniface a fost, din nou, eliminat. In acel moment, in care francezii paraseau terenul, arbitrul Pozzi a fluierat sfarsitul partidei, Grivita castigand cu un scor net, 10-0.
Grivitenii au produs o impresie excelenta in cele doua finale, iar aceasta a condus la stabilirea unor relatii speciale cu rugby-ul francez. Apreciind forta Grivitei, diferite echipe de club au invitat formatia condusa de Viorel Morariu sa efectueze turnee anuale, in general in perioada vacantei de iarna, in Franta. Astfel, Grivita a inceput sa joace, in mod regulat, cu puternicele echipe Beziers, La Voulte si Toulon.
Grivita Rosie a ramas un reper important in istoria rugby-ului romanesc, iar Viorel Morariu a avut un rol esential in a mentine acest club pe Planeta Ovala romaneasca. Ca antrenor sau conducator el a „navigat” impreuna cu generatii de rugbysti griviteni care au contribuit la progresul rugby-ului nostru. Unii au fost internationali: Parcalabescu, Cocor, Demian, Mladin, Coter, Mircea Rusu, Vasile Rusu, Radulescu-Ragalie, Dinu –„Capone”, Iliescu, Stanescu, Oblemenco, Wusek, Irimescu, Tibuleac, Buda, Dragulescu, Veluda, Stroe, Scarlat, Marin Alexandru, Macaneata, O. Morariu, Neaga, Atanasiu, Miclescu. Altii au servit, cu devotament, Grivita: Serban-Sabi, Picu, Stoenescu, Serbu, Damaschin, Sabau, Bostan, Bojenescu, Rotaru, Pasache, Catana, Comanici, Barbu, Falcusanu.
Octavian Morariu, actualul presedinte al Comitetului Olimpic si Sportiv Roman, a calcat pe urmele tatalui sau, atat in cariera profesionala, absolvind Facultatea de Cai, Ferate, Drumuri si Poduri, cat si in sport, el imbracand tricoul Grivitei si al echipei nationale, fiind primul jucator roman care a evoluat (in 1987) in selectionata Barbarians.
Turneele din Marea Britanie
In turneele intreprinse in Regatul Unit, in 1955 si 1956, selectionata tarii noastre a avut o evolutie excelenta, surprinzandu-i pe galezi si pe englezi prin calitatea jocului prestat. Dintre toti jucatorii, doi i-au impresionat pe britanici in mod deosebit: Viorel Morariu si Alexandru Penciu. Daca Penciu a dovedit calitatile deosebite ale unui fundas de mare clasa, aripa de gramada Viorel Morariu a imbinat, in mod stralucit, calitatile unui inaintas cu cele ale unui jucator de treisferturi! Pentru ca ceea ce i-a impresionat pe inventatorii rugby-ului, alaturi de forta inaintasului a fost viteza sa, neobisnuita pentru un flanker!
Turneul din 1955 a debutat la Swansea. In partida cu echipa locala, castigata cu scorul net de 19-3, Viorel Morariu a inscris unul dintre cele mai frumoase eseuri ale turneului. Dupa o gramada spontana desfasurata in apropierea liniei de 10 metri, in terenul echipei noastre, Emil Dumitrescu, aripa de gramada pe partea inchisa, a recuperat balonul, a atacat pe langa gramada, a pasat lui Morariu si acesta ”a sprintat decisiv 50 de yarzi inscriind cel mai frumos eseu al meciului” dupa cum scria Ron Griffiths in ziarul South Wales Evening Post. Acelasi ziarist nota in cronica sa ca „flanker-ul Viorel Moraru, capitanul clubului Locomotiva Bucuresti, este un mare inaintas indiferent de standardele dupa care l-ai aprecia”. Si merita amintit faptul ca, in acelasi meci, griviteanul a mai realizat o cursa formidabila, depasindu-l pe fundasul Alan Prosser-Harries, dar a alunecat pe gazonul inmuiat de ploaie, ratand un eseu clar.
Cronicarul lui Western Mail nota ca „ gramada a jucat precum linia de treisferturi, avand in Viorel Moraru o aripa de gramada care s-ar numara printre cei mai buni jucatori in orice tara. Acest roman blond, puternic, inalt, are viteza, determinare si maiestria de a crea si inscrie eseuri”.
Iar randurile corespondentului ziarului Times, randuri desprafuite de colbul anilor, si-au pastrat forta de a transmite si acum, in sufletele noastre, ale suporterilor rugby-ului romanesc, emotia si mandria generate de admiratia adversarilor: in joc deschis, romanii au avut in „Moraru un inaintas de o exceptionala abilitate. Putini jucatori de treisferturi sunt mai rapizi si foarte putini poseda echilibrul si schimbarile sale de picior precum rasucirile unui tirbuson” .
In meciul urmator cu o alta faimoasa echipa galeza, Cardiff, meci pierdut cu 3-6, „Moraru a fost, din nou, cel mai bun inaintas” dupa parerea lui Ron Griffiths.
In sfarsit, in partida cu Harlequins, disputata pe Twickenham si incheiata la egalitate, 9-9, flankerul Grivitei a marcat eseul gratie caruia formatia noastra a egalat scorul. Primul eseu marcat de un jucator roman pe Twickenham! Dupa o gramada ordonata desfasurata cam la 15 metri de butul englez, Titi Ionescu i-a pasat lui Morariu care a tasnit pe partea inchisa, sprintand decisiv in but. Corespondentul ziarului Times a remarcat faptul ca „eseul lui Moraru a confirmat impresia, deja formata, conform careia, daca ar fi fost folosit in centrul liniei de treisferturi in loc de flanker, el ar fi fost, intr-adevar, un pericol”.
In turneul din 1956, selectionata Romaniei a invins pe Gloucester, 10-6, si a terminat la egalitate cu Leicester, 6-6, si cu Bristol, tot 6-6. In partida cu Gloucester, Viorel Morariu a marcat eseul victoriei dupa o pasa a lui Kramer si o cursa de veritabil „troacar”.
Debutul international si meciurile cu Franta
Viorel Morariu a debutat in echipa nationala in 1951, intr-un meci disputat la Brasov, cu reprezentativa sindicala franceza FSGT, meci castigat cu 14-6. Debutul intr-un meci la nivel de echipe nationale a avut loc in 1953, cu ocazia partidei Romania-RDG, care a avut loc la Heningsdorf.
Intarit si maturizat de experienta dobandita in turneele din Marea Britanie, calit, in acelasi timp, in „forjele” grivitene, Viorel Morariu era pregatit sa accepte responsabilitati din ce in ce mai mari in cadrul echipei nationale si sa ii infrunte pe „cavalerii” din Hexagon.
Seria „turnirurilor” cu francezii avea sa defineasca destinul unei exceptionale generatii de jucatori. O generatie de intemeietori al carei curaj si ale carei eforturi, sacrificii, pe teren dar si in afara terenului, aveau sa impuna rugby-ul romanesc pe harta rugby-ului mondial. O generatie care a „turnat” fundatia pe care s-a construit un edificiu solid ce va ingadui rugby-ului romanesc sa progreseze in urmatorii 20 de ani.
Asadar, in 1958, flanker-ul Grivitei –„strategul gramezii” cum l-a numit Ioan Chirila, marele cronicar al sportului romanesc – a devenit capitanul echipei nationale pe care o va conduce pana in 1964, anul retragerii din rugby-ul de performanta.
Prima sa intalnire cu francezii avusese, insa, loc in 1957. Meciul de rugby fusese programat dupa partida de fotbal Romania B-Polonia B disputata in fata a 80 000 de spectatori. Multi venisera, desigur, pentru meciul de fotbal, dar, dupa terminarea acestuia, spectatorii au ramas in tribune. Si au avut ce vedea! Morariu si coechipierii sai au condus cu 15-6, 15-12 pana prin minutul 60, cand francezii au egalat. Un meci egal ar fi reprezentat un succes pentru romani, dar a venit ultimul minut de joc, iar marele Vannier a transformat o lovitura de pedeapsa de la mijlocul terenului, de langa linia de tusa, balonul lovind bara orizontala, apoi bara verticala, ricosand, in cele din urma, in terenul de tinta.
A urmat, insa, marea dezamagire de la Bordeaux, din decembrie 1957, cand francezii ne-au dat o lectie de rugby: 0-39! Dupa aceasta infrangere, conducatorii sportului romanesc, speriati de dezastrul suferit in Hexagon, au suspendat meciurile cu Franta pentru o perioada de trei ani.
A urmat, apoi, cea mai frumoasa serie din istoria rugby-ului romanesc. Si va invit, dragi cititori, sa ne-o amintim impreuna:
5 Iunie 1960, Bucuresti: Romania-Franta 11-5
Viorel Morariu si-a condus „falanga” in cea mai importanta batalie a rugby-ului nostru. Si ce batalie a fost! 55 000 de spectatori au asistat la marea victorie obtinuta de echipa condusa de Morariu: 11-5! Eseul lui Barbu, transformarile lui Penciu si formidabila prestatie a gramezii, inclusiv a unei linii a treia de mare valoare formata din Viorel Morariu, Radu Demian si Mircea Rusu, au adus prima victorie in fata unei natiuni majore a rugby-ului mondial.
12 Noiembrie 1961, Bayonne: Franta-Romania 5-5
Echipa Romaniei, in progres continuu, se mentine la nivelul francezilor si in acest meci. Gramada duce greul, dominandu-si adversara directa intr-o maniera care il face pe Gerard de Ferrier, corespondentul ziarului Le Monde, sa scrie surprins: „Ces novices se permirent de donner la leçon!”.
„Novicii” condusi de Viorel Morariu si-au surclasat adversarii, iar flanker-ul Grivitei a marcat un eseu, transformat de Alexandru Penciu. Putina lume stie ca in acel meci capitanul echipei nationale a jucat, din minutul 30, intr-un picior. Cum s-a intamplat? La o incercare de placaj asupra „uverturii” Bouquet, Morariu a suferit o ruptura de muschi la piciorul drept, deasupra genunchiului. Accidentat, el a continuat sa joace, marcand chiar si eseul echipei noastre! Cat de tare durea? Doar un rugbyst poate spune!
11 Noiembrie 1962, Bucuresti: Romania-Franta 3-0
Acesta a fost cel mai nespectaculos meci din seria de „aur” din anii’60. Dar, era important ca ii invinsesem, din nou, pe francezi. Viorel Morariu si ai sai continuau sa-i surprinda pe Crauste, Moncla et Co., devenind adversari foarte incomozi pentru „cocosii” din Hexagon.
15 Decembrie, 1963, Toulouse: Franta-Romania 6-6
A fost, probabil, cel mai frumos meci disputat de generatia lui Viorel Morariu.Un meci pe care ai nostri l-au dominat clar, exercitand o presiune continua la nivelul inaintarii, dar si al liniei de treisferturi, o presiune care i-a sufocat pe francezi. Cu 5 minute inainte de finalul meciului, Romania conducea cu 6-3 gratie unui eseu marcat de Puiu Dragomirescu si unui drop-gol al lui Penciu. Francezii inscrisesera un eseu prin Gachassin, reusind sa egaleze, in cele din urma, gratie eseului lui Dupuy.
Apoi, a urmat faza din ultimul minut de joc. Echipa noastra presa obtinand o gramada pe linia de 22. Introducerea noastra... Dar, mai bine, sa il lasam pe capitanul echipei nationale sa descrie faza pe care nu a uitat-o si nu o va uita niciodata:
„Cum a fost faza ? Pe linia de „22” a francezilor am avut o gramada cu introducerea noastră. Demi-ul de melee era Costel Stanescu, colegul meu de la Grivita. Aveam cu el o combinatie care functiona bine. Imediat dupa talonarea balonului de catre noi, eu ma desprindeam din gramada si ma plasam pe partea dreapta a acesteia la 3 – 4 metri in spate. Urma pasa lui Costel catre mine si eu încercam un drop-gol. Am facut miscarea si am trecut balonul printre buturile francezilor. Ar fi fost 9 – 6 daca arbitrul galez Gwyn Walters nu ar fi anulat drop-golul. A fost nedrept pentru ca a dictat refacerea gramezii pe motiv ca balonul nu a fost corect talonat. Dacă ar fi fost asa, de ce nu a fluierat imediat si ar fi dictat reintroducerea imediată a balonului in gramada? De la introducerea balonului si iesirea lui din gramada, pasa lui Costel, dropul meu au trecut multe secunde. Cred ca s-a speriat ca-i vom bate pe francezi la ei acasa. Refacind gramada am incercat aceeasi schema de joc. Si ce credeti ca s-a intamplat ? Balonul a lovit bara verticala dreapta si a cazut afară din but si arbitrul a fluierat sfarsitul jocului. Ce frustrare pentru noi ! L-am revazut pe Walters, dupa mai multi ani in Tara Galilor si i-am reamintit faza. Mi-a spus foarte amabil ca el a considerat ca un meci nul ar fi multumit pe toata lumea ! Recunosc ca nici astazi nu sunt satisfacut deloc, nici de decizia lui din teren si nici de raspunsul lui.”
Retragerea cu torte
In 1964, la 33 de ani,dupa 21 de meciuri intertari si 24 de partide disputate in echipa nationala cand aceasta a evoluat sub alt nume (selectionata Bucurestiului, Locomotiva etc.) Viorel Morariu s-a retras din activitatea de jucator. Maestru emerit al sportului, antrenor emerit, fostul capitan al nationalei a ramas, insa, mereu la Grivita Rosie, fie ca antrenor sau conducator, activand, in acelasi timp, si la nivelul echipei nationale. In 1987, dupa ce fiul sau Octavian Morariu a „ramas” in Franta, Viorel Morariu a fost obligat, in traditia stramba a acelor timpuri, sa se retraga din activitatea rugbystica oficiala. Iar, pe plan profesional, a fost indepartat din postul de sef al sectiei de Constructii din cadrul Institutului de Cercetari Feroviare, „retragandu-se” la Uzina de Prefabricate condusa de un alt fost rugbyst grivitean, Aurel Bojenescu.
Dupa schimbarea politica din Decembrie 1989, Viorel Morariu a revenit in lumea rugby-ului, ocupand, intre 1990-1998, functia de presedinte al Federatiei Romane de Rugby. De asemenea, a fost vice-presedinte al FIRA, responsabil cu problemele tehnice si de dezvoltare, vice-presedinte de onoare al FIRA, iar in 1996 a fost ales reprezentant al FIRA in Comitetul de Conducere al International Rugby Board (IRB), calitate in care a pledat pentru interesele natiunilor mici.
Flankerul Viorel Morariu a fost liderul unei generatii de inaintasi care nu alcatuiau o gramada „grea”, ei remarcandu-se, in primul rand, prin viteza si mobilitate, calitati datorita carora puteau participa, in mod activ, la atacurile liniei de treisferturi.
Capitanul de echipa Viorel Morariu a fost liderul unei exceptionale generatii de jucatori care a deschis rugby-ului romanesc calea catre marea scena internationala. O generatie de jucatori fara de care rugby-ul nostru ar fi fost mult mai sarac, o generatie care nu trebuie uitata nicio clipa si pe care toti iubitorii si suporterii rugby-ului romanesc o vor saluta, intotdeauna, cu respect.
Eugen Cionga – Toronto
"CLICK AICI PENTRU A VEDEA ACEST MATERIAL IMPREUNA CU O SERIE DE POZE"
Ti-a placut acest articol?
Da Like, Printeaza sau trimite pe Email!
Da Like, Printeaza sau trimite pe Email!
Cat de utila va este aceasta informatie? Noteaza folosind stelele
Rating:
Rating:
Nota:
4.75
din 5
- 4 voturi.
Articole similare
14 Iun. 2016
Victorie pentru Stejari de ziua lui Popirlan
Meciul dintre Romania si Uruguay, din etapa a doua a World Rugby Nations Cup, a continuat astazi, fiind intrerupt aseara din cauza ploii, in minutul 35, la scorul de 18-0. ?Formatia noastra si-a impus...
12 Iun. 2016
Universitatea Cluj a invins CSS Barlad cu un dropgol semnat de flankerul Legean
In finala mica a Campionatului National de juniori sub 18 ani, pe Stadionul ”Florea Dumitrache” din Bucuresti, Universitatea Cluj s-a impus dramatic cu scorul de 25-24 (0-19) in fata celor...
12 Iun. 2016
CSS 2 Baia Mare campioana nationala U18
CSS 2 Baia Mare este noua campioana nationala la categoria de varsta sub 18 ani. In finala disputata astazi, pe Stadionul ”Florea Dumitrache” din Bucuresti, maramuresenii i-au invins...
12 Iun. 2016
Castres eliminata in barajul Top 14
In acest week-end, in Franta, pe langa debutul Campionatului European de fotbal, s-au disputat si partidele din barajul de accedere in semifinalele Top 14. ?Echipele favorite, in ambele cazuri, au...
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te la newsletterul Rugby.ro si primeste ultimele noutati pe email.
10 Aug. 2017
Agenda iubitorului de rugby
10 Aug. 2017
Dinamo cu 14 noutati
08 Aug. 2017
Start in campionatul national de rugby 7
06 Aug. 2017
Timisoara Saracens spre San Mames
06 Aug. 2017
Crusaders al optulea titlu in Super Rugby
