Acest site foloseste cookie-uri. Apasati butonul alaturat pentru o navigare cat mai usoara.
Daca folositi acest site, sunteti de acord cu utilizarea cookie-urilor.
X Acest site foloseste Cookies.
Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Detalii aici
Facebook RSS Rugby.ro Email

Scotia-Romania: Un semnal de alarma?

Scotia-Romania: Un semnal de alarma?

     Analiza care urmeaza nu se vrea si nu poate fi exhaustiva, deoarece, fiind departe de tara, nu am avut posibilitatea sa urmaresc, in mod regulat, jocul echipei noastre. Asa incat, am incercat sa fac o analiza generala, insistand asupra unor aspecte specifice care mi s-au parut importante, folosind, pe parcursul textului, comparatia intre doua meciuri pe care am avut ocazia sa le vizionez si care au avut loc la un an distanta, in fata unor adversari de valoare apropriata. Ma refer la partida Irlanda-Romania, disputata la Dublin, in noiembrie 2005, si, evident, la recentul test Scotia-Romania.
     Dat fiind actuala situatie, nu tocmai usoara a rugby-ului nostru, in general, si a echipei nationale, in particular, o asemenea analiza ar trebui sa inceapa cu un torent de intrebari.
     Fara a face „din tantar, armasar” si fara a imprima randurilor care urmeaza accente dramatice si radicale, intrebarile de inceput ar fi urmatoarele:
     Care sunt cauzele acestui esec suferit la Murrayfield?
     Care este impactul acestui esec asupra strategiei de pregatire in vederea Cupei Mondiale?
     In ce masura evolutia nesatisfacatoare a echipei Romaniei in meciul cu Scotia, reprezinta o reflectare a unor probleme de circumstanta sau a unor probleme de fond? Si cand spun probleme de circumstanta ma gandesc la eventuale probleme legate de specificitatea partidei in sine, indeosebi la maniera in care scotienii au abordat acest meci, la strategia si tactica lor de joc.
     Pornind de la premiza ca aceste cauze ale esecului pot fi asociate acestor gen de probleme, am incercat sa le analizez pe rand.
    
     Probleme de circumstanta
    
     In privinta eventualelor probleme de circumstanta, referindu-ma strict la partida si la riposta adversarilor, parerea mea este ca Scotia nu a surprins cu nimic deosebit. Mai precis, nu a jucat altfel decat se asteptau jucatorii si antrenorii nostri. Joc dinamic, deschis, lansari rapide ale liniei de treisferturi, sustinute de o gramada foarte mobila, siguranta in tuse. Asadar, scotienii au etalat un joc obisnuit, fara inovatii, fara surprize.
     In aceste conditii, faptul ca echipa noastra nu a reactionat eficient la jocul previzibil al adversarilor, ridica, pentru mine, un semn de intrebare in ceea ce priveste maniera de pregatire a partidei. Daca adversarul nu ne-a surprins cu nimic, de ce aceasta lipsa de reactie din partea echipei noastre, de ce aceasta diminuare a energiei ofensive si defensive, de ce o acceptare, fara niciun moment real de „revolta”, a unei dominari adverse atat de autoritare?
     Sigur, exista o certa diferenta de valoare intre cele doua echipe, dar, totusi, ma asteptam ca echipa noastra sa incerce si sa reuseasca sa se „revolte”, prin jocul etalat, impotriva gazdelor.
     Problema principala mi s-a parut a fi lipsa unei tactici coerente. Ce strategie si ce tactica fusesera elaborate si stabilite pentru a contracara jocul scotienilor? Ce optiuni au fost considerate pentru a se adapata eventualelor schimbari de tactica ale scotienilor, in timpul jocului? Presupun ca toate aceste aspecte s-au discutat inaintea partidei. S-ar putea ca jocul de picior, scopul sau fiind ocuparea terenului, sa fi fost una dintre optiunile tactice, avand in vedere ca Vlaicu, Dimofte si Calafeteanu au sutat numeroase baloane in terenul scotienilor. Dupa cum s-a observat, insa, lipsa de precizie a anulat eficacitatea loviturilor de picior.
     Nu cunosc amanunte din tabara noastra legate de pregatirea partidei, dar echipa noastra nu a demonstrat deloc, prin jocul prestat, faptul ca a avut o tactica clara. Daca a existat, si banuiesc ca a existat, ea nu a fost implementata, conform planului initial, in teren, rezultatul fiind un joc incoerent, lipsit de energie si fluiditate, lipsit de creativitate si de autoritate.
    
     Probleme de fond
    
     Incercand o analiza a problemelor de fond care au marcat prestatia echipei noastre, am sa incep prin a sublinia o idee pe care am exprimat-o in cronica partidei, si anume ca deceptia cea mai mare provocata de testul de la Edinburgh, a constituit-o, pentru mine, incapacitatea generala a echipei noastre de a construi si de a crea.
     Din pacate, in ciuda eforturilor, formatia noastra s-a zbatut fara spor, etaland un joc confuz, fragmentat, fara luciditate, calitatea executiei, la nivelul intregii echipe, lasand mult de dorit.
     Facand o comparatie cu meciul disputat la Dublin, cu Irlanda, in urma cu un an, am observat aceleasi si aceleasi probleme. Neputinta de a mentine ritmul jocului de-a lungul intregii partide, cedarea initiativei adversarului, generarea a doar catorva momente de presiune a gramezii, neputinta de a concretiza putinele ocazii favorabile de a inscrie eseuri, saracia jocului treisferturilor, fragilitatea defensiva expusa de spatiile libere lasate in dispozitivul apararii, in special, de linia de treisferturi.
     Este adevarat, gramada a luptat si s-a impus in fazele fixe, dar in rugby-ul modern nu mai este suficient sa ai o inaintare puternica doar in gramezile ordonate. Baloanele castigate de gramada au fost irosite repede, iar acest neajuns a avut o influenta negativa in privinta controlului posesiei balonului. Posesia balonului reprezinta unul dintre principiile de baza ale rugby-ului de astazi. In momentele in care o echipa nu detine posesia balonului (iar echipa noastra a trait multe asemenea momente la Edinburgh), inseamna ca este lipsita de mijlocul fundamental de a construi. Cand adversarii controleaza posesia balonului, inseamna ca intreaga energie a echipei se va concentra intr-un efort defensiv necesar pentru stavilirea atacurilor adverse. De cele mai multe ori, aceasta inseamna ca echipa respectiva va recula mereu sub presiunea continua a adversarilor. In astfel de conditii, este aproape imposibil ca o echipa aflata mereu in recul, sa construiasca actiuni coerente de atac, iar sansele de a castiga un meci sunt, practic, nule. Si acesta a fost cazul echipei noastre la Edinburgh.
     La aceasta s-a adaugat si jocul absolut nesatisfacator al liniei de treisferturi, atat in aparare cat si in atac.
     In ofensiva, lipsa de viziune resimtita le nivelul „uverturii”, combinata cu imprecizia jocului de picior (cate baloane de atac au fost oferite, astfel, scotienilor!) si greselile individuale in jocul la mana, au relevat o tulburatoare limitare a mijloacelor de exprimare. Iar la foarte rarele actiuni de atac, cum a fost, daca nu ma insel, actiunea lui Dimofte din minutul 49, purtatorul de balon nu a fost sustinut de coechipieri, trezindu-se complet izolat printre aparatorii scotieni!
     In privinta defensivei, carentele relevate de meciul cu Scotia, sunt, dupa parerea mea, inacceptabile pentru un asemenea nivel. Lipsa de organizare in aparare, vulnerabilitatea centrului apararii noastre, ratarea placajelor, mai ales in faza initiala a atacurilor adversarilor ceea ce a condus la marirea presiunii asupra ultimilor aparatori punandu-i pe acestia in situatii, adeseori, disperate, le-au ingaduit scotienilor sa atace dezlantuit si sa perforeze, aproape ori de cate ori au vrut, fragilele ”perdele” defensive ale echipei noastre.
     Nu as vrea sa fiu nedrept fata de jucatori si antrenori care, nu ma indoiesc ca au muncit serios, dar faptul ca aceleasi deficiente, observate in partida cu Irlanda, au iesit in evidenta, la un interval de un an, in meciul cu Scotia, arata ca echipa noastra nu a realizat un progres semnificativ. Ma refer la progresul inregistrat in fata echipelor din prima grupa valorica a ierarhiei mondiale.
     Desigur, progresele realizate fata de natiuni ca Georgia si Portugalia, de exemplu, pe care le-am invins in turneul de calificarea pentru Cupa Mondiala, merita apreciate. Echipa noastra are nevoie, insa, sa tinda catre intrarea intr-o noua faza a dezvoltarii si maturizarii sale, si anume, intr-o faza in care sa dovedeasca ca este capabila sa infrunte echipele din elita mondiala. Din acest punct de vedere mi se pare ca echipa noastra nu a realizat progresul asteptat.
     De multa vreme, selectionata noastra se afla in cautarea unor certitudini si a propriei sale identitati. Din pacate, dupa partida de la Edinburgh, nu cred ca se afla mai aproape decat se afla cu un an in urma, inaintea intalnirii cu Irlanda.
    
     Linia de treisferturi
    
     Desigur, linia de treisferturi reprezinta o problema veche a rugby-ului nostru. Aceasta problema a existat la Dublin, a existat, insa, si inainte de Dublin. Intrebarea care s-ar putea pune este urmatoarea: daca antrenorii au identificat aceste deficiente in partida cu Irlanda, de anul trecut, ce masuri s-au luat pentru a imbunatati situatia?
     Slabiciunile treisferturilor in defensiva si ofensiva, sunt, totusi, greu de acceptat. Problema este cunoscuta, arhi-cunoscuta, as zice. Robert Antonin a recunoscut dupa meci diferenta de valoare intre inaintare si treisferturi. Poate ca ma insel, dar am simtit in declaratia sa un soi de resemnare. Dupa cum pomeneam mai sus, aceeasi diferenta a existat si acum un an si acum doi ani. Ce s-a facut de atunci pentru a incerca remedierea acestei probleme?
     Nu imi permit sa ma amestec in treburile antrenorilor nostri, nu imi ingadui sa dau sfaturi, incerc doar sa comentez pe marginea celor vazute, sa exprim pareri si idei, mai bune sau mai putin bune. Problema treisferturilor se cunoaste si atrage dupa sine o intrebare simpla : Ce masuri s-au luat pentru a imbunatati jocul liniei de treisferturi?
     Nu este suficient sa observam si sa constatam starea acestor fapte. Si nici sa continuam sa comparam jucatorii care joaca in Franta cu cei care joaca in Romania. Se stie foarte bine ca exista o diferenta neta de valoare. Ce facem, atunci, ca sa ridicam nivelul jucatorilor de treisferturi din tara?
     Asadar, meciul cu Scotia a scos la lumina, din nou, deficientele jocului pe treisferturi. Problema este foarte complexa, nu apartine doar echipei nationale, si necesita, dupa parerea mea, o analiza serioasa la nivelul Federatiei. O analiza lucida, detaliata, minutioasa, care sa propuna solutii viabile.
     Strategia de imbunatatire a jocului liniei de treisferturi nu trebuie sa inceapa la Nationala, ci, mult mai jos, la baza campionatelor de juniori. Nu cred ca este posibil ca un jucator, deja matur din punct de vedere rugbystic, sa (re)dobandeasca la Nationala calitatile fundamentale pe care ar fi trebuit sa le dobandeasca in perioada sa de formare. Instinctele si gesturile fundamentale se capata la inceputurile formarii tanarului rugbyst.
     Am recitit de curand, amintirile lui Graham Mourie, capitanul selectionatei Noii Zeelande, despre meciul cu Romania, din 1981, de la Bucuresti. El spunea ca „inaintasii erau pregatiti la un inalt nivel al competentei”, dar ca rugby-ul romanesc nu va progresa daca nu va forma „treisferturi cu flair”. Dupa cum se vede, ceea ce ere valabil in 1981, este valabil si acum, in 2006.
     Prin urmare, cred ca este nevoie de o strategie agresiva, pe plan intern, de un program special, la nivelul cluburilor, al juniorilor, in ceea ce priveste selectia si, mai ales, criteriile de selectie ale jucatorilor de treisferturi.
     Poate ca un asemenea program ar putea fi creat, organizat, coordonat cu International Rugby Board. Sprijinul concret al forului suprem al rugby-ului mondial, cu fonduri, dar, mai ales, cu cadre tehnice, nu doar la echipa nationala, ci la nivelul cluburilor, si, mai ales, al juniorilor, ar conta enorm pentru reusita unei asemenea strategii. Evident, aceasta este doar o sugestie si stiu ca nu este usor de realizat. Ceea ce mi se pare important este stabilirea unei viziuni clare, din partea Federatiei, in privinta dezvoltarii jocului de treisferturi.
    
     Gramada
    
     Gramada formatiei noastre a demonstrat pe Murrayfield ca este solida, puternica, gratie nucleului alcatuit de linia intai si linia a doua. Aceste doua linii, alcatuite din jucatori valorosi, au capatat o coeziune si omogenitate care confera stabilitate si o prezenta fizica (adaugandu-l aici pe Tonita) notabila pachetului de inaintasi. In aceasta privinta, echipa noastra incepe sa se apropie de nivelul celor mai bune echipe din lume.
     La Edinburgh, inaintarea s-a remarcat, indeosebi, in gramezile ordonate. Acesta a fost, de altfel, singurul sector al jocului in care echipa noastra a fost capabila sa exercite o presiune puternica asupra adversarilor. A mai fost faza eseului neacordat al lui Tonita, respingerea a doua-trei mol-uri ale scotienilor si cam atat.
     Din pacate, in joc deschis am vazut prea putine scheme sau combinatii de atac ale inaintarii. O gramada de nivel international trebuie sa posede un arsenal mult mai bogat si mai diversificat decat ceea ce am vazut pe Murrayfield. Sunt convins ca jucatorii care alcatuiesc inaintarea noastra au valoarea care sa le permita sa formeze o gramada care sa se bata de la egal la egal cu cele mai valoroase formatii ale lumii.
     Este foarte bine ca avem o inaintare puternica. Sa fim realisti, insa, si sa recunoastem ca in rugby-ul modern nu este suficient sa fii puternic doar in gramezile ordonate, pentru ca jocul de rugby nu incepe cu postul de pilier stanga si nu se termina cu postul de „inchidere”. Capacitatea de a folosi, in mod creativ si eficient, baloanele castigate de gramada reprezinta o indicatie a fortei de joc a unei echipe. Nu trebuie sa fim multumiti doar ca gramada este puternica si isi domina adversarii in fazele fixe. Problema este ce se intampla dupa ce gramada castiga baloanele. Cum se concretizeaza aceasta dominare?
     Ce s-a intamplat, la Edinburgh, cu baloanele castigate de gramada noastra? Cum au fost ele folosite de linia a treia, de perechea de mijlocasi si de linia de treisferturi? Intentiile bune au existat, este adevarat, dar majoritatea baloanelor au fost risipite, cu prea mare usurinta, fie prin lovituri de picior imprecise, fie in urma unor greseli individuale. Ne bucura faptul ca avem o gramada „tare”, dar eforturile ei devin inutile daca baloanele nu sunt folosite cum trebuie.
     Comparand evolutiile echipei noastre din meciul de anul trecut de la Dublin si cel de acum, de la Edinburgh, nu pot afirma ca am constatat un progres substantial la nivelul gramezii. Ambele partide au confirmat forta primelor doua linii, cu o mentiune speciala pentru linia intai care isi poate supune adversara directa unei presiunii ridicate in gramezile ordonate.
     Cu toate acestea, la Murrayfield, inaintarea nu a jucat la potentialul sau real. As vrea sa fie foarte limpede: nu pun la indoiala loialitatea jucatorilor fata de echipa nationala. Ceea ce vreau sa spun este ca, dupa parerea mea, gramada noastra are un potential mult mai mare decat ceea ce a aratat la Murrayfield. Sase jucatori din gramada care a evoluat la Edinburgh, Petru Balan, Tincu, Bogdan Balan, Socol, Petre, Tonita, joaca in prima liga franceza. Daca ii adaugam pe Manta si Toderasc, atunci avem o gramada „franceza” completa. Plus Popescu, Mavrodin si Corodeanu.
     Acesti jucatori evolueaza, deci, intr-un campionat puternic, infruntand, saptamana de saptamana, pe unii dintre cei mai buni jucatori din lume. Acesti jucatori au contact, saptamana de saptamana, cu diferite stiluri de joc, create de unii dintre cei mai buni antrenori francezi. Asadar, acesti jucatori s-au calit in focul unor batalii dure, printr-un contact direct cu jucatori si antrenori de valoare. Faptul ca multi dintre ei sunt titulari la echipele lor subliniaza valoarea lor incontestabila. Avand astfel de jucatori, cu experienta unui campionat puternic, gramada Romaniei ar putea sa se ridice la nivelul gramezilor echipelor din elita mondiala.
     Si totusi, gramada noastra nu functioneaza la potentialul maxim. De ce? Evident, aceasta este o intrebare si pentru jucatori, dar si pentru antrenori. Stiu, nu intotdeauna valoarea intregului reprezinta suma valorilor individuale. Dar, aici, intervine, dupa parerea mea, rolul staff-ului tehnic al echipei nationale. Sa transforme valoarea individuala in valoare colectiva si forta individuala intr-o forta colectiva. Adica, sa transforme stilurile „Biarritz”, „Perpignan”, „Agen”, „Montauban” etc., intr-un stil potrivit echipei Romaniei.
    
     Relatia antrenori-jucatori
    
     Datorita faptului ca sunt departe de tara si nu am avut ocazia sa ii cunosc personal pe antrenori si pe jucatori, imi este foarte dificil sa apreciez si sa caracterizez relatiile dintre jucatori si antrenori. Nu am discutat si nu am intervievat nici pe antrenorii francezi si nici pe jucatorii echipei nationale.
     Nu pot scrie despre ceva ce nu cunosc. De aceea, randurile care urmeaza reprezinta nu o analiza a relatiilor din sanul echipei Romaniei, ci, o parere pur personala despre felul in care vad stabilirea si dezvoltarea relatiilor jucatori-antrenori, rolul si responsabilitatile atat ale jucatorilor cat si ale antrenorilor.
     Relatia jucatori-antrenori constituie, deseori, o relatie extrem de complexa. Jucatorii trebuie sa se ridice la nivelul antrenorilor lor, dar si reciproca este adevarata, antrenorii trebuind sa se ridice la nivelul jucatorilor pe care ii pregatesc. Un antrenor valoros nu va selectiona sau accepta un jucator mediocru, in timp ce unui jucator valoros ii va fi greu sa accepte directiile unui antrenor mediocru. Este o problema de echilibru, atat pe plan tehnic cat si moral, o problema care are un rol insemnat in ceea ce priveste mentinerea armoniei unui colectiv si mersul sau inainte.
     Adevarat, un antrenor nu il poate face pe un jucator mai talentat decat este. Il poate face, insa, mai bun. Talentul este un dar, exista sau nu exista. Valoarea unui antrenor consta, dupa parerea mea, in capacitatea sa de a descoperi si forma jucatori, de a ii ajuta pe acestia sa devina constienti de calitatile pe care le poseda; si, mai ales, de a „scoate” din fiecare jucator tot ce acesta are mai bun, „exploatandu-i” la maximum darurile cu care este inzestrat. Iar toate acestea, in folosul echipei.
     Rolul unui antrenor este si de a crea metode, sisteme de joc care sa se potriveasca cel mai bine calitatilor fizice, tehnice, morale ale jucatorilor care alcatuiesc echipa respectiva. Aceasta va duce, in cele din urma, la creearea identitatii echipei respective. Evident, felul in care sistemul de joc este implementat in teren reprezinta datoria jucatorilor si intr-o anumita masura, rolul antrenorului se termina in momentul in care jucatorii pasesc pe gazon. Ei vor placa, ei vor sari in tuse, ei vor inscrie (sau nu) eseurile, ei vor executa loviturile de picior.
     Progresul unei echipe trebuie sa fie un rezultat combinat al eforturilor comune ale jucatorilor si antrenorilor. O combinatie reala, solida, care sa functioneze cu eficienta pe teren si nu doar pe hartie. Iar reusita acestei combinatii depinde, dupa parerea mea, de mai multi factori.
     In primul rand, recunoasterea si respectarea reciproca a valorilor individuale, morale si profesionale. Apoi, caracterul si competenta profesionala trebuie sa constituie liantul care sa uneasca si sa confere forta grupului de jucatori-antrenori, a caror sarcina comuna este sa faca posibil progresul echipei. Coabitarea jucatori-antrenori nu este intotdeauna nici usoara, nici comoda, si, de aceea, necesita tratarea cu inteligenta si intelegere a relatiilor directe.
     Repet, neavand ocazia sa ii cunosc nici pe jucatori si nici pe antrenori, nu cunosc relatiile care exista, in momentul de fata, intre jucatorii si antrenorii echipei Romaniei.
     Fara a-i cunoaste, dar rememorand partidele cu Irlanda si Scotia, si avand in vedere ca sarcina actualului grup de jucatori-antrenori este de a conduce echipa Romaniei la Mondialul de anul viitor, mi se pare legitim sa pun, fara falsitate, fara ipocrizie, fara insinuari mechine, urmatoarele intrebari:
     A atins acest grup de jucatori si antrenori un plafon pe care nu mai poate sa il depaseasca impreuna? A atins acest grup punctul de saturatie, acolo unde nici unii nici altii nu isi mai pot oferi reciproc, motivatia, increderea si inspiratia care sa ii impinga inainte? Are acest grup de jucatori si antrenori capacitatea, resursele tehnice si morale de a realiza, impreuna, un progres substantial in anul ce a ramas pana la inceperea Cupei Mondiale pentru a avea o comportare onorabila la cea mai mare competitie a rugby-ului?
     Rostul acestor intrebari nu este de a semana indoieli, ele reprezinta doar o invitatie la o posibila autoanalizare a grupului Nationalei. Raspunsul nu poate apartine decat celor implicati, adica jucatorilor si antrenorilor, care pot analiza cu maturitate si responsabilitate relatiile existente in cadrul grupului.
    
     „Filiera” Franceza
    
     Franta reprezinta una dintre marile natiuni rugbystice ale lumii si nutresc un respect profund pentru rugby-ul francez, asa dupa cum respect toate celelalte mari natiuni ale Planetei Ovale. Se cunoaste foarte bine care a fost si este contributia francezilor la dezvoltarea rugby-ului pe plan mondial. Randurile mele nu sunt „diplomatice”, ci le scriu cu sinceritatea celui care crede in adevarul pe care ele il exprima.
     In anul 1958, cand rugby-ul romanesc a facut una dintre cele mai mari greseli din istoria sa, anularea brusca – un exemplu cras de neseriozitate - a celui de-al treilea turneu in Marea Britanie, ceea ce i-a facut pe britanici sa rupa relatiile cu noi, Romania rugbystica a ramas izolata. Efectele acestei rupturi au fost adanci. Mi s-a intamplat sa ma intreb, deseori, cum ar fi evoluat rugby-ul nostru, daca din anii ‚50 ar fi avut contacte directe, regulate, cu rugby-ul britanic. Ar fi fost, probabil, una dintre cele mai frumoase povesti ale rugby-ului romanesc!
     Dupa ruptura cu inventatorii rugby-ului, francezii au fost cei pe care i-am simtit aproape, stabilind legaturi solide si incepand sa joace cu noi, in mod regulat. Contactul permanent cu Franta a avut o influenta uriasa asupra dezvoltarii rugby-ului romanesc contrabalansand, in mod fericit, efectele rupturii brutale cu rugby-ul britanic. Meciurile anuale la nivelul echipelor nationale, infiintarea Cupei Campionilor Europeni pentru cluburile campioane, care a facut posibile duelurile Grivitei Rosii cu Mont-de-Marsan si cu Beziers, si ale lui Dinamo cu Agen (ce finala extraordinara! De la 0-12 in tur la un incredibil 18-0 in retur!), meciurile dintre Steaua si Selectionata Armatei Franceze, toate acestea au contribuit la progresul rugby-ului nostru. Iar asa ceva nu se uita!
     Daca Franta ne-ar fi ignorat si ea, partidele internationale ale Romaniei s-ar fi limitat, probabil, la Cupa Pacii. Sa ne inchipuim cum ar fi evoluat rugby-ul romanesc jucand cu Cehoslovacia, Bulgaria si RDG? Fara a lua in deradere competitia fostelor tari socialiste, probabil ca o „pace” a mediocritatii s-ar fi asternut asupra rugby-ului romanesc pentru multa, multa vreme.
     Pe langa legaturile istorice si culturale, legatura stransa cu Franta se datoreaza si relatiilor dintre Octavian Morariu si Bernard Lapasset, presedintele Federatiei Franceze. Cand domnul Morariu, care a petrecut cativa ani buni la Paris, a devenit presedintele Federatiei Romane de Rugby, dupa catastrofa de pe Twickneham, domnia sa s-a indreptat, pentru obtinerea sprijinului tehnic, catre Franta. Si nu trebuie sa uitam ca tocmai cu ajutorul francezilor am iesit din „haul” produs de dezastrul de pe Twickenham. Bernard Charreyre si-a adus o contributie importanta la scoaterea echipei nationale din criza, iar Academia de Rugby a insemnat un pas inainte in organizarea structurii interne a rugby-ului nostru.
     Prin urmare, sa apreciem asistenta si contributia francezilor la efortul de re-constructie al rugby-ului nostru.
     Mi se pare limpede faptul ca Romania are de invatat de la orice natiune puternica, inclusiv de la francezi, si are nevoie de contacte cat mai stranse cu marile natiuni ale Planetei Ovale. In primul rand, in ceea ce priveste procesul de formare al antrenorilor si tehnicienilor. Nu vreau ca vorbele mele sa fie interpretate ca o lipsa de respect fata de antrenorii din tara (rugby-ul romanesc a supravietuit in vremuri de restriste si datorita trudei atator si atator antrenori si voluntari!) dar realitatea cruda este ca nu avem, deocamdata, cadre tehnice de nivel international. Acesta este si motivul pentru care din 2002 incoace, selectionata nationala are antrenori straini, in speta, francezi.
    
     Ce-i de facut?
    
     Stiu, si imi dau perfect de bine seama ca misiunea jucatorilor si antrenorilor echipei nationale, precum si a conducatorilor Federatiei, nu este deloc usoara. Este o misiune dificila care presupune numeroase suisuri si coborasuri. Nu m-am asteptat si nu ma astept ca Federatia si antrenorii sa scoata din desaga o bagheta fermecata si sa rezolve, pe loc, problemele echipei nationale si ale rugby-ului romanesc. Nu cred in solutii magice, cred in competenta si valoare individuala, puse in slujba colectivului.
     Nu ma astept sa „crestem intr-o zi” cat altii intr-un an. Ma astept, insa, sa vad, un progres semnificativ de la an la an. Si in fata Georgiei, dar si in fata Scotiei, pentru ca, la urma urmei, progresul inregistrat in fata celor mai buni ca noi ne va impinge inainte. Mai ales, acum, cand ne mai desparte doar un an pana la Cupa Mondiala. Stiu ca situatia este dificila, imi dau seama ca dupa criza profunda care cuprinsese rugby-ul nostru, este greu, extrem de greu sa revii in elita mondiala. In cele din urma, insa, cea mai clara dovada a progresului o reprezinta rezultatele. „Marile puteri” ale rugby-ului mondial, chiar daca privesc cu simpatie, ingaduinta si intelegere problemele noastre economice, sociale, sportive, nu ne vor face nicio favoare si ne vor judeca, mereu, prin prisma rezultatelor.
     Exemplul Argentieni mi se pare graitor. „Pumele”, care recent au infrant Anglia pe Twikenham, au atins un nivel la care pot invinge orice echipa a lumii, fiind foarte aproape de a ii invinge chiar si pe All Blacks! Si, totusi, argentinienii nu se bucura, deocamdata, de o acceptare fara rezerve din partea „aristocratiei” rugbystice. Nici pentru noi nu va fi altfel, in ipoteza fericita ca vom ajunge, candva, la nivelul Argentinei. Noi vom fi acceptati in „inalta societate” a rugby-ului mondial numai daca rezultatele noastre vor arata ca meritam acest lucru. Romania are, deci, nevoie de rezultate care sa arate progresul inregistrat.
     In acest context, mi se pare potrivit sa adresez urmatoarea intrebare: Constituie evolutia echipei noastre, din meciul cu Scotia, un semnal de alarma, in perspectiva Cupei Mondiale, dar si in perspectiva dezvoltarii si intaririi rugby-ul nostru?
     Desigur, faptul ca Romania s-a calificat la Cupa Mondiala reprezinta un succes remarcabil pentru care merita sa fie laudati jucatorii, antrenorii si Federatia. Acesta este un succes la care si-au adus cu totii contributia. Dar, atentie! Nici calificarea la Cupa Mondiala nu rezolva problemele de fond ale rugby-ului nostru. Pentru a progresa in mod constant si pentru a se apropia de elita mondiala, rugby-ul nostru are nevoie de formarea unei structurii puternice, iar rezultatele Nationalei vor fi, intotdeauna, o reflectare a structurii interne.
     Pentru a progresa si pentru a tinti mai sus, Romania are nevoie de mult mai mult decat duelurile, oricat de aprige ar fi acestea, cu Georgia, Rusia, Portugalia si Spania. Sa tintim, deci, mai sus!
     Si inca o observatie privind echipa nationala. Uitandu-ma la programul meciurilor internationale de anul viitor ale echipei noastre, care fac parte din campania de pregatire in vederea Mondialului, am observat ca, in afara partidei cu Scotia, de la Bucuresti, Nationala va disputa doar meciurile din cadrul CEN-ului. Mi se pare un calendar foarte „subtire”, cu doar un singur meci cu o echipa din elita mondiala. Mai este in discutie un turneu la Bucuresti, cu selectionatele secunde ale Tarii Galilor, Italiei si Argentinei, care ar fi foarte util. Nu stiu daca turneul a fost confirmat de IRB, cert este faptul ca Romania are nevoie de contacte regulate cu natiunile de elita. Uitandu-ma la programul Canadei, o echipa apropiata ca valoare de echipa noastra, constat ca ei se afla, in prezent, in Europa pentru doua meciuri „tari”, cu Tara Galilor (pe care l-au pierdut net 26-61) si cu Italia. Iar, la primavara, canadienii vor efectua un turneu in Noua Zeelanda!
     Este, cred, datoria Federatiei sa analizeze temeinic nivelul la care se afla echipa noastra, la ora actuala, cu mai putin de 12 luni pana la inceperea Cupei Mondiale. O analiza profunda, sincera, responsabila, a prestatiei jucatorilor, a antrenorilor si a tuturor oficialilor „Federali”. Responsabilitatile trebuie asumate. Fara patima, fara manie, fara ipocrizie. Cu onestitate si cu buna credinta. Cu echilibru, cu maturitate si cu inteligenta.
     In acelasi timp, analiza partidei cu Scotia va conduce, in mod natural, la analizarea sistemului actual al rugby-ului nostru, a metodelor de pregatire, a prioritatilor si strategiilor pe termen lung si pe termen scurt. In aceasta privinta, Federatia trebuie sa joace un rol fundamental pentru a canaliza energiile in directiile potrivite. Este nevoie nu doar de o viziune care sa stabileasca strategiile potrivite, dar si de o eficienta absolut necesara pentru a implementa si concretiza obiectivele strategiilor respective.
     Iubesc, respect si cred prea mult in rugby-ul romanesc pentru a scrie articole amagitoare si fals magulitoare care sa prezinte realitatea altfel decat este. Nu aceasta urmaresc prin articolele pe care le scriu. Si s-ar putea foarte bine ca realitatea pe care o vad eu sa fie diferita de aceea pe care o vad altii. Diferente de opinie pot exista in orice imprejurare.
     Sa fie, insa, foarte limpede! Eu nu imi permit sa dau lectii de rugby nimanui, nici jucatorilor, nici antrenorilor, nici oficialilor Federatiei, iar intentia acestor randuri nu este de a lovi, direct sau voalat, in jucatori, antrenori sau conducatori. Nu, nicidecum. Am fost, sunt si voi fi alaturi de rugby-ul romanesc si la bine si la greu. Dupa cum voi fi alaturi si de toti cei implicati in acest complex proces de reconstructie, atat timp cat vor servi cu buna credinta si bune intentii rugby-ul romanesc.
     Incerc sa contribui asa cum pot, adica scriind, la renasterea rugby-ului nostru. Stiu, este putin in comparatie cu responsabilitatile antrenorilor, conducatorilor si, mai ales, ale jucatorilor. Stiu, este mult mai usor sa asterni randuri pe hartie decat sa asuzi la antrenamente, sa transpiri in sala de forta, sa ingenunchezi sub impactul placajelor incasate si, la randul tau, sa plachezi, sa plachezi, sa plachezi. Dar, acesta este destinul jurnalistului, sa scrie, si ma supun acestui destin, incercand sa fiu cat mai obiectiv in ceea ce scriu.
     Pentru a reusi in aceasta dificila intreprindere, este nevoie ca toti cei care vor binele rugby-ului romanesc sa fie uniti de o solidaritate transparenta, generatoare de solutii reale si eficiente. Cred cu tarie in principiul conform caruia diversitatea de opinii nu exclude unitatea grupului. Sper ca acest principiu sa functioneze si in cazul rugby-ului nostru.
     Este foarte bine ca IRB-ul si Federatia Franceza ne ajuta, este foarte bine sa cultivam relatii stranse cu alte federatii, deoarece orice contact international ne ajuta. Contactul cu marile culturi rugbystice va imbogati cultura rugby-ului romanesc.
     Dar, dupa parerea mea, un lucru este clar: in cele din urma, numai noi ne putem rezolva problemele interne. Noi trebuie sa le cunoastem cel mai bine si tot noi trebuie sa gasim cele mai potrivite solutii. Adevarat, in conditiile rugby-ului profesionist de astazi, nu vom izbuti fara ajutorul ajutorul comunitatii rugbystice internationale, avem nevoie de acest ajutor, dar noi trebuie sa ne cunoastem cel mai bine problemele, nevoile si prioritatile.
     Cuvintele cu care voi incheia – si care apartin, daca nu ma insel, lui Camil Petrescu - le-am mai pomenit si cu alte ocazii, si cu riscul de a-i plictisi pe cititori, le voi aminti, din nou.
     Oamenii urca in mod diferit un munte, dar din varf trebuie sa vada toti acelasi lucru: interesul rugby-ului romanesc.
    
     Eugen Cionga – Toronto
Ti-a placut acest articol?
Da Like, Printeaza sau trimite pe Email!

Cat de utila va este aceasta informatie? Noteaza folosind stelele

Rating:

Nota: 5 din 5 - 1 vot.

Articole similare

XV-le de start Romania A pentru meciul cu Crawshays Welsh RFC
01 Iun. 2016

XV-le de start Romania A pentru meciul cu Crawshays Welsh RFC

Astazi, pe Stadionul Arcul de Triumf din Bucuresti, cu incepere de la ora 19.00, se disputa partida dintre selectionata Romania A si Crawshays Welsh RFC. ?Jocul face parte din planul echipei noastre...
Vali Ursache inca trei ani la Oyonnax
30 Apr. 2016

Vali Ursache inca trei ani la Oyonnax

Internationalul roman Vali Ursache si-a prelungit intelegerea contractuala cu echipa sa de club, US Oyonnax, pe o perioada de trei ani, dupa cum anunta site-ul oficial al gruparii franceze. Oyonnax...
Anglia ii pregateste un tratament special lui Hooper
26 Nov. 2014

Anglia ii pregateste un tratament special lui Hooper

Graham Rowntree, antrenorul Angliei cu inaintarea, a declarat ca ii vor acorda o atentie deosebita capitanului Australiei, Michael Hooper, in meciul de sambata de pe Twickenham.
Romania - SUA se joaca sambata de la 18:30, in direct la TVR2. Stejarii, cu Ovidiu Tonita in teren. SUA, fara jumatate dintre titulari
07 Nov. 2014

Romania - SUA se joaca sambata de la 18:30, in direct la TVR2. Stejarii, cu Ovidiu Tonita in teren. SUA, fara jumatate dintre titulari

Nationala Romaniei incepe sambata, 8 noiembrie, seria meciurilor test din acest final de an. Prima adversara este selectionata SUA, care a jucat deja weekendul trecut un meci istoric pentru ei,...
Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te la newsletterul Rugby.ro si primeste ultimele noutati pe email.

Lasa un comentariu



Atentie! Pentru a activa formularul, trebuie sa raspundeti corect la intrebare!


[*] Toate campurile sunt obligatorii.
[**] Codul HTML nu este permis.
SUPERLIGA LA RUGBY 2016
1 Timisoara Saracens 40
2 CSA Steaua Bucuresti 48
3 CSM Stiinta Baia Mare 44
4 CS Dinamo Bucuresti 20
5 CS Politehnica Iasi 12
6 CS Universitatea Cluj 9
7 CSM Olimpia Bucuresti 13
DIVIZIA NATIONALA 2016
1 CS Stiinta Petrosani
2 CS Navodari
3 RCM Galati
4 CS Poli Unirea Iasi
5 Rugby Club Barlad
6 CSM Bucovina Suceava
7 RC Stejarul Buzau
Sondaj

Cine va fi campioana Romaniei?

1. Timisoara
2. Baia Mare
3. Steaua
4. CSM Bucuresti