Acest site foloseste cookie-uri. Apasati butonul alaturat pentru o navigare cat mai usoara.
Daca folositi acest site, sunteti de acord cu utilizarea cookie-urilor.
X Acest site foloseste Cookies.
Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Detalii aici
Facebook RSS Rugby.ro Email

Scotia a invins clar Romania:42-0 dupa 21-0 la pauza

Scotia a invins clar Romania:42-0 dupa 21-0 la pauza

     Scotia a invins astazi fara drept de apel Romania. Dupa 21-0 la pauza, scotienii s-au impus in final cu 42-0, marcand 6 eseuri fara sa primeasca nici un punct. Scotienii au inscris inca din minutul 1, si acolo s-a stricat totul pentru noi. Romania a avut o sigura sansa reala de a marca in aceasta partida, insa Dimofte a ratat o penalitate de la 40 de metri. Poate si atacul cu inaintarea din repriza a doua sa mai poata fi considerat ocazie, desi doar pe jumatate. Problemele in tusa, ineficienta placajelor la un anumit moment si suturile ratate au facut ca Scotia sa domine lejer acest meci. Pentru noi urmeaza meciul cu Portugalia si „stejarii” sunt condamnati sa-l castige.
     Jocul a inceput practic de la 7-0 pentru scotieni, dupa ce in chiar minutul 1 Dumitras a parut ca a fost jenat la recuperarea unui balon, gazdele au sutat spre terenul nostru de tinta, Fercu si Brezoianu au balbait acel balon si Paterson a venit si a marcat. Tot el a transformat pentru 7-0. Imediat dupa aceea, Dimofte a avut sansa unei penalitati de la 40 de metri, insa a ratat. Scotia a continuat sa insiste pe atac profitand de greseile noastre in tusa si la suturi, doar Alex Manta reusind sa le dea scotienilor un avertisment printr-o patrundere solitara de 10 metri.
     In minutul 16, Scotia are tusa la 5 metri, noi nu contestam aceasta tusa si molul scotian se opreste in terenul de tinta, unde a culcat Hogg. Tot Paterson transforma pentru 14-0. Din nou pierdem un balon care era in posesia noastra si Rory Lamont se putea duce in eseu, dupa care Dumitras face un cadou adversarilor trimitand in balon mort dintr-o penalitate din terenul nostru. Scotia insista in ultimele 10 minute si dupa cateva tuse consecutive la noi in 22, Rory Lamont este gasit la capatul unor pase succesive in urma unei gramezi si culca balonul. 21-0 cu tot cu transformarea lui Paterson si aceste este scorul pauzei.
     Scotia nu a parut un adversar invincibil in seara aceasta, dar inceputul dezastruos a taiat orice elan echipei Romaniei. Cel mai pozitiv lucru din aceste 40 de minute a fost evolutia liniei intai, unde Pepe Toderasc a maturat pe joc cu adversarul direct.
     Partea a doua a fost si mai dificila pentru Romania. Tot in primele minute scotienii au ratat un eseu ca si facut, cu Blair avand o incercarea anulata pentru ca nu a culcat corect. Fara Tincu si in curand fara Manta, inlocuiti de Mavrodin si Tudori, iar mai apoi cu Calafateanu si Tofan in locul lui Sirbu si Dimofte, Romania nu a mai aratat prospetime in joc si i-a lasat pe scotieni sa zburde. La o greseala a lui Calafateanu, Hogg a marcat al doilea sau eseu, minutul 46, transformat de Paterson, dupa care, acelasi Hogg, se afla la capatul unor pase pe treisferturi si inscrie. Cu tot cu transformarea lui Paterson scorul era 35-0 si meciul practic se incheiase.
     S-a jucat apoi mai mult la centru, cu tentative de patrundere ale Scotiei respinse tardiv de echipa noastra, iar in formatia Romaniei au mai intrat Ratiu si Florea in locul lui Corodeanu si Bogdan Balan. Vlaicu a jucat si el pe final, in locul lui Gontineac. Dupa ce Gal agata in extremis un balon si ne scapa de eseu, Romania ataca minute bune cu inaintarea, insa Calafateanu nu este atent si balonul este agatat de scotieni. Brezoianu nu gestioneaza nici el bine faza iar Rory Lamont inscrie ultimul eseu al zilei. Bineinteles, transformat de Paterson.
     A fost in final 42-0 pentru Scotia, fara nici un punct de partea Romaniei. Dominare clare a Scotiei, inceput dezastruos pentru Romania si final si mai dezastruos. Elocvent este faptul ca am pierdut 8 tuse. Surprinzator, la penalitati am stat mai bine decat adversarii, insa fara folos, pentru ca ele au venit in jumatatea noastra.
     Dupa aceasta partida, Scotia a a luat 5 puncte si se bate cu Italia pentru locul 2. Romania trebuie sa castige acum meciul cu Portugalia din 25 septembrie.
    
     Scotia – Romania 42-0 (21-0)
    
     18 septembrie, Murrayfield, Edinburgh
    
     Au marcat: Paterson, 1e, 6t, Hog, 3e, R Lamont, 2e,
    
     Arbitru: Nigel Owens
     Judecatori de margine: Craig Joubert, Christophe Berdos
     Arbitru TV: Mark Lawrence
    
     Scotia: 15 Rory Lamont - 14 Sean Lamont, 13 Simon Webster, 12 Rob Dewey, 11 Chris Paterson - 10 Dan Parks, 9 Mike Blair - 8 Simon Taylor, 7 Allister Hogg, 6 Jason White - 5 Jim Hamilton, 4 Nathan Hines - 3 Euan Murray, 2 Ross Ford, 1 Gavin Kerr.
     Rezerve: 16 Scott Lawson, 17 Craig Smith, 18 Scott MacLeod, 19 Kelly Brown, 20 Chris Cusiter, 21 Hugo Southwell, 22 Nikki Walker.
    
     Romania: 15. Iulian Dumitras - 14. Catalin Fercu, 13. Csaba Gal, 12. Romeo Gontineac, 11. Gabriel Brezoianu - 10. Ionut Dimofte, 9. Lucian Sirbu - 8. Ovidiu Tonita, 7. Alexandru Manta, 6. Florin Corodeanu - 5. Cristian Petre, 4. Sorin Socol (capitan) - 3. Bogdan Balan, 2. Marius Tincu, 1. Petrisor Toderasc
     Rezerve: 16. Razvan Mavrodin, 17. Silviu Florea, 18. Cosmin Ratiu, 19. Alexandru Tudori, 20. Valentin Calafeteanu, 21. Ionut Tofan, 22. Florin Vlaicu
    
     Clasament Grupa C
    
     1. Noua Zeelanda 2 2 0 0 194-27 2pbonus 10puncte
     2. Scotia 2 2 0 0 98-10 2pb 10p
     3. Italia 2 1 0 1 38-94 0pb 4p
     4. Romania 2 0 0 2 18-66 1pb 1p
     5. Portugalia 2 0 0 2 23-164 0pb 0p
    
     Meciuri jucate
    
     8 septembrie: Noua Zeelanda – Italia 76-14
     9 septembrie: Scotia – Portugalia 56-10
     12 septembrie: Italia – Romania 24-18
     15 septembrie: Noua Zeelanda - Portugalia 108-13
     18 septembrie: Scotia – Romania 42-0
    
     Meciurile urmatoare
    
     19 septembrie: Italia – Portugalia
     23 septembrie: Scotia – Noua Zeelanda
     25 septembrie: Romania – Portugalia
     29 septembrie: Noua Zeelanda - Romania
     29 septembrie: Scotia - Italia
Ti-a placut acest articol?
Da Like, Printeaza sau trimite pe Email!

Cat de utila va este aceasta informatie? Noteaza folosind stelele

Rating:

Nota: 5 din 5 - 1 vot.

Articole similare

Castigatorii Turneului celor 6 Natiuni, vor cuceri un trofeu nou la finala din 21 Martie.
29 Ian. 2015

Castigatorii Turneului celor 6 Natiuni, vor cuceri un trofeu nou la finala din 21 Martie.

Noul trofeu este desenat si realizat de catre unul dintre cei mai mari bijutieri in argint, Thomas Lyte. Acesta este doar al doilea model de trofeu , din 1883 pana astazi, dedicat celui mai mare...
Weekend plin de rugby: Meciurile test in care echipele isi testeaza angrenajul pentru Cupa Mondiala.
07 Nov. 2014

Weekend plin de rugby: Meciurile test in care echipele isi testeaza angrenajul pentru Cupa Mondiala.

Sambata, 8 noiembrie, Noua Zeelanda va testa forta Angliei pe Twickenham. Tot atunci, Fiji incearca sa obtina prima victorie din 8 incercari, iar Philipe Saint-Andre stie ca nu isi poate permite asta...
Cronica etapei a 6-a din Aviva Premiership
25 Oct. 2013

Cronica etapei a 6-a din Aviva Premiership

O noua etapa interesanta se va desfasura in acest weekend in Aviva Premiership. Balul il va deschide Bath, in aceasta seara jucand contra celor de la Gloucester, urmanda ca duminica, in incheiere sa...
Rugby-ul din Romania prea scump pentru televiuziunile noastre
19 Oct. 2013

Rugby-ul din Romania prea scump pentru televiuziunile noastre

"Lupii Bucuresti" joaca astazi cea de-a doua partida din grupele Amlin Challenge Cup 2013 si spre dezamagirea fanilor din Romania, nici aceasta partida nu va fi transmisa la TV. 
Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te la newsletterul Rugby.ro si primeste ultimele noutati pe email.

Lasa un comentariu



Atentie! Pentru a activa formularul, trebuie sa raspundeti corect la intrebare!


[*] Toate campurile sunt obligatorii.
[**] Codul HTML nu este permis.
SUPERLIGA LA RUGBY 2016
1 Timisoara Saracens 40
2 CSA Steaua Bucuresti 48
3 CSM Stiinta Baia Mare 44
4 CS Dinamo Bucuresti 20
5 CS Politehnica Iasi 12
6 CS Universitatea Cluj 9
7 CSM Olimpia Bucuresti 13
DIVIZIA NATIONALA 2016
1 CS Stiinta Petrosani
2 CS Navodari
3 RCM Galati
4 CS Poli Unirea Iasi
5 Rugby Club Barlad
6 CSM Bucovina Suceava
7 RC Stejarul Buzau
Sondaj

Cine va fi campioana Romaniei?

1. Timisoara
2. Baia Mare
3. Steaua
4. CSM Bucuresti