Acest site foloseste cookie-uri. Apasati butonul alaturat pentru o navigare cat mai usoara.
Daca folositi acest site, sunteti de acord cu utilizarea cookie-urilor.
X Acest site foloseste Cookies.
Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Detalii aici
Facebook RSS Rugby.ro Email

Sa nu sapam alte prapastii

Sa nu sapam alte prapastii

     Am citit, cu intarizere, declaratiile jucatorilor nostri Sorin Socol, Razvan Mavrodin si Iulian Dumitras, cuprinse in articlolul „Boicot!”, publicat in Gazeta Sporturilor, referitoare la refuzul de a participa la convocarile echipei nationale.
     Evident, fiecare are dreptul de a isi exprima opiniile si punctele de vedere, asumandu-si, in acelasi timp, si responsabilitatea pentru declaratiile respective.
     Respect parerile celor trei internationali, dar, in acelasi timp, marturisesc ca nu sunt de acord cu continutul declaratiilor dumnealor.
     De la bun inceput, as vrea sa explic, in mod foarte limpede, urmatoarele:
     Scopul acestui articol nu este de a starni polemici in lumea rugby-ului nostru, deja framantata, tensionata si sfasiata, uneori, de contradictii aparent ireconciliabile; nici de a lansa acuze si scuze. De asemenea, randurile de fata nu urmaresc, in niciun fel, sa constituie lectii de morala sau sa acorde note de buna purtare jucatorilor nostri sau Federatiei Romane de Rugby.
     Mi-am ingaduit doar sa exprim cateva observatii si comentarii pe marginea subiectelor ridicate de cei trei internationali, subiecte care ating probleme actuale ale rugby-ului nostru.
    
     Dreptul de a respecta si de a fi respectat
    
     Nu stiu in ce context a facut domnul Dumitras declaratia referitoare la competenta antrenorilor romani, dar, marturisesc ca m-a surprins maniera exprimarii („...au adus antrenori romani, sa ne ingroape. Ce sa lucrezi cu ei, nu stiu nimic!”).
     Lasand la o parte lipsa de delicatete, afirmatia fundasului echipei nationale mi se pare a fi putin hazardata, nepotrivita si nedreapta. Pot intelege faptul ca domnul Dumitras nu este de acord cu deciziile Federatiei. Pot intelege faptul ca tanarul si promitatorul fundas al Nationalei, are alte pareri in privinta strategiei de redresare a rugby-ului romanesc. Inteleg si accept faptul ca un component al echipei nationale se afla in dezacord cu oficialii Federatiei.
     Ceea ce nu pot intelege, insa, este etichetarea antrenorilor echipei nationale a Romaniei cu aceasta formula „Ce sa lucrezi cu ei, nu stiu nimic!”. In plus, indiferent de neajunsurile existente la nivel federal, nu cred ca scopul ascuns al Federatiei este de a-i „ingropa” pe jucatorii echipei nationale.
     Faptul ca rugby-ul romanesc a cunoscut si cunoaste, inca, o criza la nivelul antrenorilor autohtoni, este o realitate care nu poate fi contestata. A fost, este si ramane o problema fundamentala a rugby-ului romanesc; o problema care nu poate fi rezolvata peste noapte si care necesita un apreciabil efort tehnic, financiar si moral.
     M-a surprins si m-a intristat, in acelasi timp, atat intransigenta cat si radicalitatea tanarului nostru international care, din cate stiu, nu a fost antrenat de domnul Mot, noul antrenor al Nationalei.
     Revenind la modalitatea exprimarii acestor pareri taioase, cred ca limbajul rugbystic este suficient de bogat pentru a oferi mijloacele necesare pentru comunicarea unor pareri divergente.
     Personal, cred cu tarie in valorile morale ale rugby-ului; cred cu tarie - si fac aceasta afirmatie fara aroganta si fara a dispretui celelalte sporturi - cred, cu tarie, deci, ca rugby-ul ocupa un loc aparte in universul sportului mondial si ca Planeta Ovala este un tinut nu doar al atletilor de valoare ci, si al caracterelor pe masura.
     Exista un cod al rugby-ului, iar oricine se apropie de Planeta Ovala trebuie sa il inteleaga. Intelegandu-l, capeti dreptul de a placa si de a fi placat. Precum si dreptul de a respecta si de a fi respectat.
    
     0-134: umilinta colectiva a rugby-ului romanesc
    
     In privinta declaratiei domnului Socol ( „Au uitat ca asa ne-a umilit Anglia cu 134-0.”), cred ca afirmatia domniei sale, care readuce in memorie un scor dureros, necesita cateva nuantari.
     Dezastrul de pe Twickenham nu a constituit o umilinta doar pentru jucatori, ci, si pentru antrenori, Federatie si, nu in ultimul rand, pentru toti suporterii rugby-ului romanesc. Dezastrul de pe Twickenham nu a constituit o umilinta individuala, ci, una colectiva, scorul de 0-134 reprezentand o umilinta a rugby-ului romanesc, in ansamblu. Intr-o asemenea situatie, cand pierzi cu un asemenea scor, parerea mea este ca nu se pot cuantifica vinovatii individuale.
     Catastrofa suferita in fata Angliei a reprezentat colapsul unui intreg sistem ale carui fundatii, neglijate ani si ani de zile, s-au fragilizat, s-au erodat si s-au prabusit. Nu vreau sa atenuez responsabilitatea antrenorilor romani de atunci, dar nu cred ca ei au reprezentat cauza principala a esecului.
     Referitor la afirmatia ca „Acum nu am venit noi cu Rusia si ne-au batut rusii pentru prima data la Bucuresti.”, parerea mea este ca un capitan al echipei nationale, indiferent daca are divergente de opinie cu Federatia Romana de Rugby, nu trebuie sa faca diferenta intre jucatorii din Franta si cei din tara. Dupa parerea mea, la echipa nationala nu ar trebui sa existe „noi” si „voi”, iar rolul capitanului echipei nationale este tocmai de a uni jucatorii si de a nu face diferenta intre componentii lotului. Daca exista tabere, si uneori exista, un adevarat lider trebuie sa aiba forta, maturitatea si intelepciunea de a „topi” rivalitatile si orgoliile individuale, transformand taberele intr-un grup care sa lupte in „bataliile” sportive sub un singur steag: steagul echipei nationale.
    
     Toulon – un caz aparte
    
     Am inteles intentia fostului capitan al echipei nationale de a sublinia importanta si rolul crucial pe care un antrenor strain il poate juca in viata unei echipe nationale. Da, sunt de acord, un antrenor experimentat, un antrenor „mare”, poate avea, uneori, un impact substantial asupra destinului unei echipe. Iar aceasta idee este valabila si pentru echipa Romaniei.
     In ceea ce priveste clubul din Toulon si „legiunea straina” condusa de Tana Umaga, noul manager al echipei franceze, datele problemei sunt, in opinia mea, complet diferite si nu cred ca este cea mai buna comparatie pentru a scoate in evidenta rolul unui antrenor strain.
     Ceea ce se intampla la Toulon, angajarea lui Umaga si a unei pleiade de star-uri internationale, se datoreaza, in exclusivitate, omului de afaceri Mourad Boudjellal. Milionarul francez, devenit presedinte al clubului de rugby in 2006, a aplicat o „terapie” financiara de soc, realizand cateva transferuri senzationale. Astfel, el a reusit sa il aduca pe Tana Umaga, pentru a juca opt meciuri in divizia ProD2 franceza, intre octombrie 2006 si ianuarie 2007. Umaga a jucat, daca nu ma insel, in sapte partide, ratand una din cauza unei accidentari, dar prezenta sa a avut un efect pozitiv asupra evolutiei echipei.
     Desi Umaga s-a reantors in Noua Zeelanda dupa scurta perioada petrecuta in sudul Frantei, Boudjellal a reusit sa il convinga pe fostul capitan All Black sa revina in postura de manager al echipei. Posibilitatile financiare ale milionarului francez, precum si promisiunea de a transfera jucatori de valoare, l-au determinat pe Umaga sa accepte propunerea.
     Boudjellal si-a respectat cuvantul, efectuand cateva transferuri spectaculoase: Andrew Mehrtens, Anton Oliver, Saimone Taumoepeau, Orene Ai’i (Noua Zeelanda), George Gregan (Australia), Lawrence Sephaka, Wessel Roux, Norman Jordaan, Victor Matfield, Chris Roussouw (Africa de Sud), Dan Luger (Anglia). Toti jucatori de valoare, unii dintre ei, Mehrtens, Oliver, Gregan, Sephaka, Matfield, fiind fosti sau actuali internationali. Lotul lui Toulon numara 23 de jucatori straini!
     Dupa cum se vede, noul Mecena al rugby-ului francez a investit considerabil in clubul de rugby, transformandu-l intr-o adevarata „legiune straina”. Am un imens respect pentru Tana Umaga, unul dintre marii jucatori neo-zeelandezi; dar, cu tot respectul nutrit fata de fostul capitan All Blacks, sunt de parere ca marsul triumfal al formatiei din Toulon, in Divizia a doua franceza, nu se datoreaza, in primul rand, maiestriei sale de proaspat manager ci, impactului produs de super-vedetele echipei. Bineinteles, Umaga a jucat un rol important in acest proces de transformare a clubului, deoarece prezenta sa la Toulon a determinat pe multe dintre vedetele amintite mai sus sa semneze pentru clubul din sudul Frantei.
     Valoarea individuala a lui Mehrtens, Gregan, Oliver, Luger si a celorlalte vedete, mai precis, diferenta de valoare dintre star-urile lui Boudjellal si jucatorii celorlalte echipe din Divizia a doua, au fost, dupa parerea mea, factorii principali care au determinat superioritatea formatiei din Toulon.
     De aceea imi ingadui sa afirm ca paralela intre situatia formatiei Toulon si cea a echipei nationale a Romaniei nu este tocmai potrivita si relevanta. Aceasta nu exclude, insa, discutarea problemei angajarii unui antrenor strain pentru a conduce Nationala noastra.
    
     Antrenor roman? Antrenor strain?
    
     Un alt aspect care trebuie discutat, il constituie prezenta antrenorilor straini sau romani la carma echipei nationale a Romaniei. Aceasta problema contine multe aspecte care merita sa fie disecate, analizate si discutate cu atentie. Nu este scopul acestor randuri de a realiza o analiza, in profunzime, a acestei probleme. Ma limitez doar la a scoate in evidenta cateva aspecte.
     Mai intai, cand vorbim de progresul rugby-ului romanesc nu trebuie sa ne referim numai la progresul jucatorilor si al echipei nationale. Viitorul rugby-ului romanesc si cresterea sa valorica, nu depind doar de progresul jucatorilor, ci, si de progresul antrenorilor din tara. Si ma refer atat la antrenorii de club cat si la antrenorii Nationalei.
     Una dintre cauzele crizei rugby-ului romanesc, in afara problemelor economice, sociale, financiare, create de schimbarile politice din Decembrie 1989 si introducerea profesionismului in 1995, a fost si este lipsa formarii unor antrenori de valoare. Progresul rugby-ului nostru din anii ´50, ´60, ´70, s-a datorat si prezentei continue a unor generatii de antrenori de valoare. Din pacate, incoerenta si lipsa de viziune si strategie dovedite in procesul de formare al antrenorilor a condus la o criza grava in ceea ce priveste aparitia unor tehnicieni competenti. Aceasta a fost o mare greseala pentru care rugby-ul nostru plateste un pret greu chiar si astazi.
     In momentul in care o Federatie ia decizia de a angaja un antrenor strain, intrebarea care se pune este, in mod logic, urmatoarea: De ce este nevoie de un antrenor strain? Exista, desigur, mai multe raspunsuri la aceasta intrebare, avand in vedere ca situatia este diferita de la tara la tara. Tara Galilor a avut nevoie de Graham Henry din cu totul alte motive decat cele pentru care Romania a avut nevoie de Bernard Charreyre, de exemplu, sau Georgia de Henri Broncan.
     Nu vreau sa jignesc sentimentele antrenorilor din tara, dar, in cazul Romaniei, cred ca un raspuns potrivit ar fi urmatorul: avem nevoie de un antrenor strain in situatia in care se constata ca acesta poate oferi rugby-ului romanesc ceea ce, la momentul respectiv, un antrenor roman nu poate oferi.
     Decizia de a angaja un antrenor strain este responsabilitatea Federatiei. Aceasta are un rol fundamental, deoarece, ea, Federatia, trebuie sa analizeze situatia antrenorilor din tara, potentialul acestora si sa determine necesitatea numirii (sau nu) a unui antrenor strain.
     Banuiesc ca in 2002, dupa „naufragiul” de pe malurile Tamisei, Federatia a considerat ca, in acel moment de criza, nu existau resurse in colectivul antrenorilor romani capabile sa „traga” echipa nationala din nisipurile miscatoare in care se afundase si, ca atare, a apelat la tehnicieni francezi. Timp de 6 ani, echipa nationala a fost pregatita de antrenori francezi, care au condus Romania la doua editii ale Cupei Mondiale. Nu este scopul articolului de fata sa faca o analiza a activitatii antrenorilor francezi. Ma limitez la a adresa, in mod retoric, doua intrebari.
     Prima: A progresat Romania sub conducerea tehnicienilor francezi, de-a lungul celor 6 ani? Raportand la meciul cu Anglia, din 17 Noiembrie 2001, care a constituit momentul de varf al crizei, atunci raspunsul este afirmativ. Cred ca Bernard Charreyre a avut o influenta pozitiva, in special, in privinta depasirii, pe plan tehnic si mental, a acelui oribil moment petrecut pe Twickenham. In ceea ce il priveste pe Robert Antonin, impresia mea este ca domnia-sa a incercat sa continue directia lui Bernard Charreyre, mai ales, in privinta organizarii structurilor si constructiei fundatiei necesare care sa permita ridicarea edificiului rugby-ului nostru. In ce masura au reusit cei doi antrenori sa isi indeplineasca scopurile, asta este o alta problema care merita o analiza separata.
     A doua intrebare ar fi: s-a realizat sub conducerea francezilor progresul asteptat de iubitorii rugby-ului romanesc? Dupa parerea mea, raspunsul este negativ si, ma refer, in primul rand, la perioada Antonin-Santamans. In perioada Charreyre, progresul a fost mai vizibil deoarece a fost inregistrat imediat dupa dezastrul de pe Twickenham.
     Revenind in prezent, constatam ca, dupa evolutia deceptionanta a echipei nationale la editia 2008 a Cupei Mondiale, Federatia l-a numit pe domnul Marin Mot in functia de antrenor al Nationalei. Nu cunosc detaliile procesului de numire a noului antrenor al echipei nationale. Nu stiu daca Federatia a considerat si posibilitatea angajarii unor antrenori straini, nu stiu daca au existat contacte cu alti antrenori. Avand in vedere rapiditate deciziei de a-l numi pe domnul Mot, imediat dupa incheierea aventurii Romaniei la Cupa Mondiala, ma indoiesc ca a existat optiunea unor antrenori straini, dar s-ar putea sa ma insel si acesta este un aspect pe care Federatia il poate clarifica cu usurinta. Prin urmare, domnul Mot este primul antrenor roman care preia Nationala dupa o pauza de 6 ani. Nu il cunosc personal, l-am urmarit ca jucator cand evolua la Baia Mare si, mai tarziu, la Steaua. Sigur, pot exista pareri pro si contra in ceea ce priveste aceasta numire. Sigur, jucatorii pot avea propriile pareri, opinii si preferinte.
     Parerea mea este ca, fiind primul antrenor roman care va conduce Nationala, dupa 6 ani, domnul Mot merita sansa sa dovedeasca ceea ce poate face. Postul de antrenor al echipei nationale a Romaniei este o proba a competentei si acest criteriu ramane valabil si in cazul fostului antrenor al echipei Steaua.
     Asa dupa cum am amintit in randurile de mai sus, si antrenorii romani trebuie sa beneficieze de oportunitatea de a antrena la nivel international pentru a avea sansa de a progresa. La fel dupa cum jucatorii care pleaca in Franta au sansa de a progresa, evoluand intr-un mediu cu adversari si coechipieri valorosi, asa si antrenorul roman care este numit in fruntea Nationalei capata sansa de a progresa fiind in contact direct cu rugby-ul international. De aceea, eu vad in numirea domnului Mot o oportunitate pentru acesta de a isi imbogati experienta internationala si de a creste din punct de vedere valoric.
    
     Federatia trebuie sa actioneze ca un factor de echilibru
    
     Am citit si comunicatul Federatiei Romane de Rugby ca raspuns la declaratiile celor trei internationali aparute in Gazeta Sporturilor. Respect parerile oficialilor Federatiei asa dupa cum respect si parerile celor trei jucatori. Responsabilitatea deciziei de a selectiona jucatorii care sa faca parte din echipa nationala revine, in totalitate, antrenorilor echipei nationale si sper ca hotararea lor de a nu-i selectiona pe cei trei jucatori are la baza solide considerente strategice si tehnice.
     Citind comunicatul Federatiei, imi ingadui sa fac urmatoarea observatie:
     Ca raspuns la declaratia domnului Socol, privitoare la identificarea lipsei „francezilor” ca o cauza a infrangerii in fata Rusiei, observ intarirea ideii referitoare la componenta echipei (alcatuita din jucatori din tara) care a obtinut victoria la Lisabona, in fata Portugaliei. Desigur, meritul pentru succesul in fata lusitanilor revine jucatorilor care au imbracat tricoul echipei nationale si antrenorilor lor.
     Parerea mea este ca Federatia, care are o responsabilitate uriasa fata de destinul rugby-ului romanesc, nu are nevoie sa foloseasca victoria de la Lisabona si comparatia cu meciul de la Cupa Mondiala ca o modalitate de a face diferenta intre jucatorii din tara si cei din Franta. Eu nu imi permit sa dau sfaturi nimanui, dar consider ca Federatia ar trebui sa se ridice deasupra acestui gen de replici si comparatii.
     Una dintre responsabilitatile cruciale ale Federatiei Romane de Rugby este aceea de a aduna sub stindardul echipei nationale pe toti jucatorii care merita – si ma refer la calitatile tehnice si morale – sa faca parte din echipa nationala.
     De aceea, in acest moment in care in relatia dintre Federatie si (cel putin) o parte din jucatorii din Franta, s-a produs – aceasta este impresia mea, dar s-ar putea sa ma insel - o fractura, Federatia trebuie sa joace un rol vital in vindecarea acestei fracturi.
     Dupa parerea mea, Federatia trebuie sa isi asume responsabilitatea relatiei cu jucatorii romani care activeaza in Franta. Prezenta jucatorilor nostri in Top 14 si ProD2 se datoreaza exclusiv valorii lor. Prin urmare, ei reprezinta un grup de jucatori valorosi care pot ajuta foarte mult rugby-ul nostru.
     Prezenta jucatorilor romani in Franta si in alte campionate straine, reprezinta si va reprezenta, in continuare, o realitate a rugby-ului romanesc. Aceasta este o relatie complexa si vitala pentru dezvoltarea rugby-ului nostru. Si, sa nu uitam, nu este vorba doar de relatiile cu domnii Socol, Mavrodin si Dumitras. Sa ne gandim ca cei mai talentati jucatori care, sper din toata inima, vor reusi sa se afirme prin intermediul selectionatei Romania A, vor avea toate sansele de a deveni viitorii „jucatori din Franta”.
     Relatia trebuie sa fie sincera, onesta, civilizata, clara si fara ambiguitati. Si este foarte important ca ambele parti sa faca distinctia intre capricii si problemele reale, de fond. Federatia trebuie sa exprime foarte limpede ceea ce asteapta de la jucatorii din Franta si toate conditiile necesare, inclusiv financiare, participarii acestor jucatori la pregatirile echipei nationale.
     La randul lor, „francezii” nostri trebuie sa exprime, la fel de limpede, atitudinea si pozitia fata de selectionarea in echipa nationala, cerintele lor si cum vad colaborarea cu echipa nationala. Nu sustin ca cineva i-a catalogat in termenii care urmeaza, dar este important ca jucatorii din Franta sa nu fie priviti nici ca „tradatori” ai patriei, daca, din diferite motive, aleg sa nu participe la convocarile echipei nationale, si nici ca „salvatorii” patriei atunci cand Romania are parte de succese. Eu nu imi ingadui sa dau sfaturi, nici Federatiei, nici jucatorilor, nici antrenorilor. Dar este extrem de important ca echipa nationala sa porneasca la drum nu cu doua tabere, ci, cu un grup omogen, in spiritul unei depline coeziuni morale, un grup care sa fie constient de responsabilitatile pe care le are fata de selectionata tarii, in particular, si fata de rugby-ul romanesc, in general.
     Iar relatia Federatie-jucatori trebuie sa fie directa, sincera, fara accente antagonice, fara pozitii de forta. Cred in critica constructiva, inteligenta; cred ca diversitatea de opinii nu anuleaza unitatea grupului.
     Rugby-ul romanesc are nevoie de unitate, de pasiune, de competenta, de devotament, de loialitate, de solidaritate, de valoare. Reusita va fi rezultatul nu al unui efort individual, ci, al unui efort colectiv. Nimeni nu poate reusi fara celalalt. Nici Federatia fara sprijinul jucatorilor si nici jucatorii fara sprijinul Federatiei.
     Dialogul dintre Federatie si grupul jucatorilor din Franta trebuie sa constituie un moment de sinceritate si de asumare a responsabilitatilor fata de rugby-ul romanesc.
     Reconstructia rugby-ului nostru are nevoie de atitudini cumpanite si de liniste. Nu de linistea care sa ascunda obedienta, supunerea oarba, acceptarea fara cracnire a unor decizii sau porunci. Nu, deloc! Ma refer la linistea in spatele careia intrebarile clocotitoare sa capete un raspuns in urma unui dialog civilizat; linistea care sa ii faca sa inteleaga pe membrii acestui grup ca parerea lor conteaza in dificila intreprindere de reconstructie a rugby-ului nostru; linistea in spatele careia diferentele de pareri sa fie discutate cu echilibru, intelepciune si intelegere.
     Interesul rugby-ului romanesc cere ca jucatorii care activeaza in strainatate sa participe, in mod efectiv, la recladirea echipei nationale si a rugby-ului romanesc. Pe de alta parte, parerea mea este ca dragoste cu sila nu se poate. Sunt de principiul ca relatia dintre jucatori si echipa nationala, dintre Federatie si jucatorii din strainatate trebuie sa fie, inainte de toate, o relatie bazata pe sinceritate si onestitate.
     Daca jucatorii din Franta au anumite motive care ii impiedica sa joace pentru Nationala, ei ar trebui sa le faca cunoscute, in mod civilizat, pentru a nu lasa loc unor interpretari nepotrivite.
     Ceea ce trebuie inteles foarte clar este faptul ca, in cazul echipei Romaniei, nu este vorba de a participa la unul sau doua meciuri ale Nationalei, ci de mult mai mult decat atat. Fara a dramatiza, este vorba de re-constructia echipei nationale, este vorba de un ciclu de pregatire de cel putin patru ani.
     Acum, in asemenea situatii de criza, adevaratele personalitati, de o parte si de alta, trebuie sa iasa la rampa. Personalitati care sa aiba viziunea dezvoltarii rugby-ului si puterea analizarii detaliilor, capacitatea de a comunica, in mod civilizat si coerent, echilibrat si cu claritate, posedand forta de a intelege nevoile reale ale partenerului de dialog si de a discerne intre problemele serioase, de fond si eventualele capricii.
     Exista deja o prapastie intre nivelul rugby-ului romanesc si nivelul rugby-ului international. Nu mai avem nevoie de inca o prapastie sapata, in interiorul rugby-ului nostru. Aceasta ar fi cu atat mai trist cu cat ar fi o prapastie sapata cu propriile noastre maini.
    
     Eugen Cionga - Toronto
Ti-a placut acest articol?
Da Like, Printeaza sau trimite pe Email!

Cat de utila va este aceasta informatie? Noteaza folosind stelele

Rating:

Nota: 5 din 5 - 1 vot.

Articole similare

Rugby-ul revine la Turnu Magurele
18 Mai 2016

Rugby-ul revine la Turnu Magurele

Municipiul Turnu Magurele, din judetul Teleorman, a insemnat un bastion rugbystic de traditie. Fosta echipa Chimia Turnu Magurele a evoluat ani la rand in Divizia A2, rivalitatea locala cu formatia...
Fara complexe!
29 Aug. 2008

Fara complexe!

Apropiatul turneu al selectionatei Romaniei in Noua Zeelanda, Fiji si Samoa, constituie, in mod cert, un moment de referinta in procesul de construire a noii echipe nationale. Un asemenea turneu...
Romania 2008: Idei, sugestii, pareri...
11 Apr. 2008

Romania 2008: Idei, sugestii, pareri...

???? Sfarsitul actualei editii a Cupei Europene a Natiunilor invita, in mod logic, la o analiza a comportarii echipei nationale. Analiza care, banuiesc, va fi facuta (daca nu s-a si realizat deja) de...
Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te la newsletterul Rugby.ro si primeste ultimele noutati pe email.

Lasa un comentariu



Atentie! Pentru a activa formularul, trebuie sa raspundeti corect la intrebare!


[*] Toate campurile sunt obligatorii.
[**] Codul HTML nu este permis.
SUPERLIGA LA RUGBY 2016
1 Timisoara Saracens 40
2 CSA Steaua Bucuresti 48
3 CSM Stiinta Baia Mare 44
4 CS Dinamo Bucuresti 20
5 CS Politehnica Iasi 12
6 CS Universitatea Cluj 9
7 CSM Olimpia Bucuresti 13
DIVIZIA NATIONALA 2016
1 CS Stiinta Petrosani
2 CS Navodari
3 RCM Galati
4 CS Poli Unirea Iasi
5 Rugby Club Barlad
6 CSM Bucovina Suceava
7 RC Stejarul Buzau
Sondaj

Cine va fi campioana Romaniei?

1. Timisoara
2. Baia Mare
3. Steaua
4. CSM Bucuresti