Acest site foloseste cookie-uri. Apasati butonul alaturat pentru o navigare cat mai usoara.
Daca folositi acest site, sunteti de acord cu utilizarea cookie-urilor.
X Acest site foloseste Cookies.
Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Detalii aici
Facebook RSS Rugby.ro Email

Rugby, Romania 2011: Nu mai este vreme de pierdut!

Rugby, Romania 2011: Nu mai este vreme de pierdut!

     Cu riscul de a plictisi si irita pe cititori, am sa subliniez de la bun inceput - ca de fiecare data cand scriu despre rugby-ul romanesc din acest colt de pagina „electronica” - ca scopul articolului de fata nu este nici de a da lectii sau sfaturi, nici de a acuza, nici de a arata cu degetul si a cauta vinovati, nici de a impune pareri, sustinand ca eu sunt singurul care are dreptate. Nu ma erijez intr-un „judecator” al rugby-ului romanesc, iar randurile care urmeaza constituie doar exprimarea unor opinii, observatii si sugestii personale, cu care cititorii pot fi, sau nu, de acord.
    
     DISCUTII PE FORUM DESPRE RUGBYUL ROMANESC, CLICK AICI
    
     Si inca o precizare, de aceasta data referitoare la titlul articolului: intentia nu este deloc aceea de a sugera si acuza, cumva, ca pana acum s-a pierdut vremea si nici de a ignora sau dispretui eforturile de pana acum. Nu, intentia este doar de a sublinia ingrijorarea produsa de situatia generala a rugby-ului nostru si, in acelasi timp, importanta care trebuie acordata modului in care rugby-ul nostru trebuie sa reactioneze in perioada post-Cupa Mondiala.
    
     Participarea „Stejarilor” la Cupa Mondiala invita la o analiza profunda, detaliata, lucida, obiectiva, nu doar a echipei nationale, ci, mai ales, a situatiei generale a rugby-ului romanesc. Marius Tincu si coechipierii sai au reusit sa evite, in extremis, naufragiul care parea a fi fost anuntat de campania de calificare; dar aceasta isprava, cu toate meritele sale care trebuie recunoscute si apreciate, nu poate si nu trebuie sa ascunda lipsurile si slabiciunile de fond ale rugby-ului romanesc.
    
     Respectand contributia jucatorilor de prim rang, trebuie sa recunoastem ca progresul rugby-ului romanesc nu trebuie sa se bazeze si nu se poate baza pe individualitati, ci pe temeinicia unor structuri interne si pe forta unui sistem care trebuie sa asigure stabilitatea de lunga durata necesara evolutiei rugby-ului nostru.
    
     Edificiul rugby-ului nostru – un edificiu fragil
    
     Nu spun o noutate: edificiul rugby-ului romanesc este extrem, extrem de vulnerabil si fragil; iar fragilitatea de ansamblu se datoreaza, in primul rand, subrezeniei fundatiilor care (inca) sprijina acest edificiu. Un edificiu solid are nevoie de o fundatie solida, ceea ce nu este cazul rugby-ului nostru, in acest moment.
    
     Nu vreau sa dramatizez situatia rugby-ului romanesc, nici sa prezint scenarii sumbre, apocaliptice si panicarde, dar, impresia mea este ca atat maniera in care s-a calificat echipa noastra cat si participarea ei la aceasta editie a Cupei Mondiale au demonstrat ca cel mai grav pericol care ne paste este acela de a ne afla (prea) aproape de un „point of no return”, „punctul de unde nu ne vom mai putea intoarce”.
    
     Nu cred ca exagerez cu nimic afirmand ca din anii ’90 incoace, rugby-ul romanesc se afla intr-un declin continuu, care s-a accentuat, uneori intr-un ritm rapid, alteori intr-un ritm mai lent, pe masura trecerii anilor.
    
     De-a lungul vremii, acest proces treptat de erodare valorica a dus la istovirea energiei, dinamismului, motivatiei, puterilor rugby-ului nostru. Au existat momente, in acesti ani, in care rugby-ul nostru a parut a fi de-a dreptul vlaguit.
    
     Vlaguit de neintelegeri si conflicte interne, care dezbinau si macinau temelia, si asa foarte fragila, a edificiului sau.
    
     Vlaguit de infrangerile care s-au tot adunat, atat la seniori cat si la juniori.
    
     Vlaguit de neputinta de a transforma cuvintele in fapte, bunele intentii in actiuni reale si eficiente.
    
     Vlaguit si resemnat, parca, in fata fatalitatii istoriei care ne-a harazit sa apartinem unei comunitati nu atat de bogate ca altele.
    
     Vlaguit, poate, de chinul de a se afla, de prea multa vreme, in postura lui Sisif, zbatandu-se sub povara greutatilor, si cautand, dar negasind pana acum, forta necesara si poteca cea mai nimerita pentru a cara, cu succes, „balonul” oval catre varf.
    
     De aceea, cred eu,este nevoie, acum mai mult decat oricand, de o revitalizare masiva a energiilor rugby-ului romanesc si de o schimbare fundamentala in ceea ce priveste organizarea rugby-ului romanesc.
    
     Nu este vorba de oameni vechi sau oameni noi. Problemele sunt vechi, ideile trebuie sa fie noi. Este nevoie de atitudini echilibrate, de initiative inteligente, actiuni strategice intelepte si energice, de idei pline de prospetime si curaj, indraznete pentru aceste vremuri de restriste pe care le traieste rugby-ul nostru. Este nevoie de solutii pe masura realitatilor rugby-ul mondial si ale realitatilor rugby-ului romanesc. Prin aceste atitudini, strategii, idei, solutii, trebuie sa dovedim ca ne putem ridica la inaltimea provocarii pe care rugby-ul nostru o are in fata sa.
    
     Daca vrem sa revenim in rugby-ul „mare”, acum este momentul de a (re)actiona. Stiu, este usor sa spui sau sa scrii „schimbare fundamentala”! Cuvinte mari, nu-i asa?! Nu este, insa, vorba de schimbare de dragul schimbarii. Dar, daca atatia si atatia ani lucrurile nu au mers bine, si nu merg bine nici acum – realitatea de zi cu zi a rugby-ului nostru, rezultatele seniorilor si ale juniorilor confirma situatia dificila – inseamna ca ceva trebuie schimbat.
    
     Ce presupune o asemenea schimbare? Tocmai aici este problema majora. In primul rand, trebuie sa stim de ce avem nevoie. Pentru a stii de ce avem nevoie, trebuie sa identificam punctele slabe, ceea ce nu merge bine. Pentru a rezolva o problema trebuie sa identificam, mai intai, cauzele. Iar, apoi, sa incercam sa gasim solutii. Nu este usor, nu este deloc usor, mai ales in conditiile economice de astazi. Dar nu exista alta cale. Daca vrea, nu doar sa supravietuiasca, ci sa se ridice din mediocritate apropiindu-se de cei mai buni, rugby-ul romanesc trebuie sa reactioneze intr-un mod agresiv (in sensul bun al cuvantului). Acum!
    
     Pentru ca nu mai este vreme de pierdut!
    
     DISCUTII PE FORUM DESPRE RUGBYUL ROMANESC, CLICK AICI
    
     Pur si simplu, nu mai este vreme de pierdut! Daca vrem sa nu pierdem, in primul rand, contactul cu plutonul din care fac parte Georgia, Rusia, Canada, Japonia, USA, Fiji, si, in al doilea rand, contactul cu elita mondiala, trebuie – nu vreau sa folosesc cuvinte mari, pompoase, incarcate de un dramatism ieftin, artificial, incerc doar sa subliniez ceea ce mi se pare a fi o situatie grava - sa pornim neantarziat la o transformare radicala (daca se ajunge la concluzia ca de masuri radicale avem nevoie) a rugby-ului nostru. Acesta nu este un indemn „heirupist”, de „avant proletar”, ci, indraznesc sa sustin, o afirmatie izvorata din realitatea cruda a starii actuale a rugby-ului nostru.
    
     Altfel, daca nu reactionam acum, in mod inteligent si eficient, rugby-ul romanesc va continua sa se scufunde, incet-incet, in nisipurile miscatoare ale unei mediocritati din care ii va fi foarte greu - daca nu imposibil - sa se desprinda.
    
     Ce ne lipseste?
    
     Forta economica? Fondurile? Sponsorii importanti si interesati sa sprijine rugby-ul? Atentia guvernantilor fata de sport, in general, si rugby, in particular?
    
     Fara indoiala, banii joaca un rol urias in aceasta era a profesionismului si nimeni nu poate ignora si minimaliza importanta resurselor financiare. Banii reprezinta un factor fundamental in organizarea unei structurii solide in rugby-ul profesionist.
    
     Dar sunt, oare, acestea singurele lucruri care ne lipsesc?
    
     Ce ne mai lipseste?
    
     Viziunea? Strategia? Puterea de discernamant?
    
     Dinamismul? Motivatia? Mentalitatea de invingatori?
    
     Intelepciunea de a lua deciziile potrivite indiferent cat de delicate sau dificile ar fi acestea?
    
     Capacitatea de a lasa deoparte ambitiile, vanitatile, orgoliile si antipatiile personale, unind toate fortele sub steagul rugby-ului romanesc?
    
     Convingerea ca nimic nu este mai presus decat interesul rugby-ului romanesc?
    
     Pasiunea pentru rugby? Increderea in fortele noastre? Competenta?
    
     Ce ne lipseste?
    
     Aceste intrebari retorice nu sunt adresate pentru a acuza pe cineva, nici Federatia, nici jucatorii, nici antrenorii. Le privesc doar ca pe un sincer si necesar exercitiu de autoanaliza si autoevaluare.
    
     Inainte de a porni la acest drum dificil – daca suntem convinsi ca putem porni – trebuie sa avem sinceritatea si forta interioara de a ne privi pe noi insine si de a decide daca suntem potriviti pentru rolul pe care trebuie sa il interpretam in aceasta dificila lucrare de redresare a rugby-ului nostru; forta si onestitatea de a recunoaste meritele si valoarea celui care chiar daca are pareri diferite si nu este de acord cu noi, poate aduce o contributie importanta in procesul de reconstructie; trebuie sa avem forta si intelepciunea de a accepta ideea ca divesitatea de opinii nu exclude unitatea unui grup care trebuie sa aiba un tel comun: binele rugby-ului romanesc.
    
     Viziune, strategie, prioritati
    
     Inainte de a intreprinde orice transformare sau (re)organizare, se impune stabilirea criteriilor care sa dirijeze o asemenea operatie de anvergura. Din multitudinea de criterii care pot fi considerate, exista un criteriu fundamental care trebuie, in opinia mea, sa stea la baza oricarui proces de reconstructie, si anume: criteriul valorii si al competentei. Toate eforturile cerute de o asemenea intreprindere trebuie sa se sprijine la toate nivelele, pe valoare si competenta.
    
     Transformarea - in profunzime - de care are atata nevoie rugby-ul nostru presupune existenta unui plan. Un plan clar, solid, creat cu temeinicie, seriozitate si profesionalism. Fiind vorba de un plan de anvergura care trebuie sa acopere urmatorii ani, crearea sa necesita, dupa parerea mea, realizarea unor anumite conditii, si anume:
    
     In primul rand, este nevoie sa existe o viziune.
    
     In al doilea rand, odata viziunea clarificata, este nevoie de stabilirea strategiei (strategiilor) care sa suporte aceasta viziune.
    
     In al treilea rand, odata strategiile stabilite, in cadrul acestora trebuie identificate prioritatile: prioritatile pe termen scurt si prioritatile pe termen lung.
    
     In al patrulea rand, dupa identificarea prioritatilor, ceea ce este crucial este formarea mecanismelor de implementare ale strategiilor si prioritatilor deja stabilite.
    
     Viziune
    
     Ce inseamna viziune? Exista, probabil, o sumedenie de raspunsuri si interpretari, fiecare incercand, in felul sau, sa gaseasca cea mai potrivita definitie. In ultima instanta, raspunsurile si interpretarile depind de unghiul sub care fiecare priveste catre viitor.
    
     Nu vreau sa teoretizez si sa complic acest subiect, dar, in cazul de fata, o viziune inseamna, dupa parerea mea, capacitatea de a descoperi directiile care duc catre noile teritorii pe care rugby-ul nostru nu le-a cunoscut pana acum, dar unde este obligat sa ajunga pentru a deveni competitiv pe plan mondial. Sa le descoperi, sa le arati altora, si – atentie! lucru foarte, foarte important - sa le arati si calea de a ajunge in acele teritorii.
    
     DISCUTII PE FORUM DESPRE RUGBYUL ROMANESC, CLICK AICI
    
     Sintetizand aceasta idee, mi se pare potrivit sa amintesc cuvintele lui Wayne Gretzky - „The Great One” cum il numesc canadienii - considerat cel mai mare hocheist canadian, cuvinte pe care le folosea, cu placere, Steve Jobs, creatorul faimosului Apple.
    
     Asadar, pastrand proportiile – Steve Jobs a fost un geniu care a schimbat, realmente, lumea in care traim, in timp ce noi vorbim aici doar de imbunatatirea situatiei rugby-ului – imi ingadui sa citez cuvintele lui Gretzky: „I skate to where the puck is going to be, not where it has been.” In traducere libera: „Patinez catre locul unde se va afla pucul, nu catre locul unde a fost”.
    
     In ceea ce priveste Planeta Ovala romaneasca, stim cu totii unde am fost si unde suntem in prezent. Dar, avem nevoie ca cineva sa stie sa priveasca inainte, in directia potrivita si sa ne arate unde trebuie sa ajunga „pucul” rugby-ului romanesc si cum sa ajungem acolo.
    
     Strategie
    
     Odata ce stim unde vrem sa ajungem, trebuie sa descoperim modalitatile si caile de a ajunge acolo. Cum vom ajunge in acele ”teritorii”?
    
     Aici intervine rolul strategiilor care trebuie sa defineasca si sa identifice aceste modalitati.
    
     Ce fel de obiective trebuie sa faca parte din aceste strategii?
    
     Eu nu aduc aici in discutie idei noi si nu am sentimentul „ca am descoperit America”; lucrurile acestea se cunosc demult, eu incerc doar sa le sistematizez si sa le prezint intr-o forma condensata, avand in vedere ca randurile mele nu constituie un „raport”, ci un simplu articol.
    
     Considerand subrezenia fundatiilor rugby-ului nostru, unul dintre scopurile principale ale strategiilor de reconstructie ar trebui sa fie „turnarea” unei temelii solide. Aceasta inseamna, in mod logic, organizarea rugby-ul la nivelul copiilor si juniorilor. Copii si juniori cresc – sau ar trebui sa creasca – in curtea cluburilor, dar o actiune de asemenea amploare nu poate fi facuta fara o strategie la nivel federal.
    
     Prin urmare, Federatia joaca un rol crucial, la nivelul Federatiei trebuie gandita cea mai potrivita si eficienta strategie pentru a asigura realizarea unei fundatii solide pe care sa se sprijine dezvoltarea rugby-ului la nivelul juniorilor. Fara a cadea in pacatul declaratiilor patetice, imi permit sa afirm ca aici, la acest nivel, se va hotari soarta si viitorul rugby-ului romanesc. De aceea, este nevoie de pregatirea unui plan strategic solid, coerent, pragmatic, eficient, care sa tina cont de realitatile economice si sociale ale tarii noastre si de realitatile rugby-ului mondial.
    
     La acest nivel trebuie concentrate, dupa parerea mea, resursele umane, intelectuale, manageriale, financiare, capabile sa alcatuiasca un grup omogen, competent, care sa fie capabil sa confrunte starea actuala de criza.
    
     Si trebuie sa ne gandim, fara a ofensa si jigni pe nimeni, fara a minimaliza eforturile si munca tehnicienilor nostri, daca avem nevoie, la acest nivel, de experienta specialistilor straini. Trebuie sa stim foarte bine ce putem si ce nu putem face cu resursele proprii. Trebuie sa ne cunoastem foarte bine limitele si posibilitatile.
    
     Daca se ajunge la concluzia ca este nevoie de asistenta si experienta unor specialisti straini, atunci sa nu pregetam sa cerem ajutorul IRB-ului. Inainte, insa, de a cere asistenta IRB-ului, trebuie ca noi, singuri, sa stim foarte bine de ce avem nevoie.
    
     Prioritati pe termen scurt si pe termen lung
    
     Analizand cu discernamant situatia actuala a rugby-ului nostru, mi se pare absolut esential sa facem o distinctie clara intre prioritatile pe termen scurt si pe termen lung. Fiecare dintre aceste prioritati trebuie definita cu claritate, pentru ca, sa nu uitam, pornim intr-o cursa contracronometru in care orice judecata superficiala poate avea un impact negativ asupra intregului proces de redresare.
    
     In articolul de fata am sa ma refer doar la cateva dintre prioritatile pe termen scurt.
    
     Prioritati pe termen scurt
    
     In privinta prioritatilor pe termen scurt – ele sunt, probabil, mai multe - imi ingadui sa ma opresc asupra urmatoarelor doua:
    
     (Re)constructia si(re)organizarea rugby-ului juvenil.
    
     Alegerea antrenorilor echipei nationale.
    
     (Re)constructia si(re)organizarea rugby-ului juvenil
    
     DISCUTII PE FORUM DESPRE RUGBYUL ROMANESC, CLICK AICI
    
     Ideea este foarte simpla si este cunoscuta de multa vreme: rugby-ul nostru nu poate progresa fara a avea o fundatie solida. (Re)constructia rugby-ului romanesc trebuie sa inceapa de la fundatie, asa incat mi se pare normal ca juniorii si copii sa constituie una dintre prioritatile pe termen scurt. Usor de spus si de scris, dar greu de facut.
    
     De ani si ani de zile, ne lovim de aceeasi si aceeasi problema: lipsa unei structuri solide la nivelul copiilor si juniorilor. Pana acum, sansa noastra a fost ca fiecare generatie a echipei nationale a avut parte de jucatori (uneori, doar cativa!) care, gratie vointei, talentului si muncii lor, au razbit in rugby-ul de nivel international, ridicand, in acest fel, si nivelul Nationalei. In ultimii ani, acesti jucatori de-abia au reusit, printr-un efort remarcabil, sa mentina echipa nationala pe linia de plutire. Numarul acestor jucatori se imputineaza, insa, si in curand nici cei cativa - daca vor mai apare - nu vor mai putea impiedica alunecarea spre subsolul rugby-ului mondial.
    
     Prin urmare, redresarea si fortifcarea rugby-ului juvenil reprezinta o prioritate absoluta. Nu putem spera intr-un progres real al rugby-ului nostru daca situatia juniorilor nu se imbunatateste considerabil. Intreabarea care se pune este: Ce trebuie facut si cum trebuie procedat? Aici este nevoie de aportul celor priceputi, al specialistilor si tehnicienilor competenti, capabili sa creeze strategiile, planurile si programele necesare. Problema este complexa si cuprinde aspecte importante: relatia cu cluburile, resursele financiare, metodologiile de lucru, procesul de selectie, procesul de formare etc.
    
     Am citit recent anuntul prin care Federatia a aprobat initiativa de a selectiona „jucatori straini de perspectiva, din Emisfera Sudica, intre 17 si 20 de ani, si integrarea acestora in cluburile de SuperLiga in vederea naturalizarii si pentru cresterea valorica a campionatului intern”. Este o initiativa, desigur, interesanta, in primul rand, prin „exotismul” sau si, totodata, putin surprinzatoare. Inainte de toate este o initiativa care necesita clarificari si care trebuie cantarita cu mare, mare atentie. In mod realist, trebuie sa ne intrebam ce fel de jucatori, din punct de vedere valoric, sunt tinta acestei initiative de recrutare.
    
     Nu cunosc detaliile planului de recrutare, dar ma intreb daca juniorii de valoare din Noua Zeelanda, Australia sau Samoa, care privesc rugby-ul ca pe o meserie, visand sa ajunga cat mai sus, vor socoti ca drumul lor catre „All Blacks” sau „Wallabies”, ar trece prin Romania? Cati dintre jucatorii promitatori, cu talent, ar fi tentati sa vina in Romania? Sau, ne gandim a aduce jucatori care nu isi gasesc locul in sistemul tarilor lor? Si aici trebuie sa fim atenti, pentru ca a aduce jucatori mediocri din sistemul Emisferei sudice inseamna a fixa stacheta valorii foarte jos.
    
     Revenind la posibilitatea recurtarii unor juniori valorosi, fara nicio urma de sarcasm sau ironie, ma intreb: Care ar fi motivatia lor? Ce i-ar atrage sa vina sa joace in SuperLiga? Din punctul nostru de vedere, impactul prezentei lor ar fi pozitiv (cel putin, pe moment). Daca gasim mijloacele de a atrage juniori talentati din Emisfera Sudica, cu atat mai bine! Dar, trebuie sa ne gandim si din punctul lor de vedere. Ce va insemna in CV-ul lor, prezenta in campionatul intern al Romaniei?
    
     Apoi, cateva intrebari legate de procesul in sine. Cum se planuieste a se face recrutarea lor? Vor fi urmariti la fata locului de catre antrenorii romani? Vor fi evaluati prin intermediul casetelor video sau DVD furnizate de agentii jucatorilor? Va fi acest proces condus de Federatie sau de echipele de club? Cum se va face repartizarea lor si integrarea lor in cluburi?
    
     Eu sunt de acord ca prezenta unor tineri jucatori - conditia esentiala este sa fie talentati si valorosi - din Emisfera Sudica, ar putea avea un impact pozitiv asupra nivelului campionatului nostru. In acelasi timp, trebuie sa recunoastem ca recrutarea de jucatori din Emisfera Sudica nu rezolva, nici pe departe, problema formarii juniorilor nostri, problema construirii fundatiei rugby-ului nostru.
    
     Rezultatele din ultimii ani ale echipelor de juniori arata ca rugby-ul nostru pierde, cu rapiditate, teren la nivel international. Georgia ne domina, in mod regulat, iar infrangerile in fata Germaniei si Belgiei au fost greu de acceptat.
    
     Procesul de formare si selectie
    
     In procesul de reconstructie a rugby-ului juvenil, procesul de selectie si de formare capata o importanta covarsitoare. Profesionismul a dus la o schimbare fundamentala cu privire la „matrita” selectiei, iar rugby-ul nostru trebuie sa tina pasul cu aceste schimbari si tendinte din rugby-ul mondial. Spre exemplu, meciurile Cupei Mondiale au aratat diferenta de gabarit dintre jucatorii nostri de treisferturi si cei ai echipelor mari. Daca pornim, din start, cu un handicap fizic, va fi greu sa facem fata ritmului si intensitatii unui meci international. Desigur, „a tine pasul” nu se refera doar la gabaritul treisferturilor, valoarea jucatorilor nu se masoara doar in kilograme si centimetri. Acesta este doar un aspect, ceea ce vreau sa scot in evidenta este ideea ca in reconstructia rugby-ului juvenil, calitatea procesului de selectie este absolut esentiala si trebuie adaptata conditiilor actuale ale rugby-ului mondial.
    
     La fel, procesul de formare are o importanta absolut cruciala. Cum trebuie organizat la nivelul cluburilor? Pe ce categorii de varsta? Exista suficienti tehnicieni calificati pentru a pregati juniorii? Pentru ca, in mod limpede, procesul de formare al juniorilor nu poate avea loc fara prezenta unor antrenori capabili si competenti.
    
     Asadar, procesul de formare al jucatorilor este strans legat de procesul de formare al antrenorilor. Infiintarea Academiei de Rugby a fost o initiativa utila, insotita de cele mai bune intentii. Nu cunosc amanunte despre functionarea Academiei asa incat nu pot comenta in detaliu, dar ideea in sine este mai mult decat laudabila.
    
     Daca nu ma insel, unul dintre obiectivele Academiei a fost si este formarea antrenorilor si specializarea lor pe diferite posturi si compartimente. Initiativa a fost excelenta, ceea ce nu trebuie pierdut din vedere este aprecierea eficientei Academiei in privinta formarii antrenorilor, de la infiintarea sa si pana in prezent.
    
     Sa fie limpede: eu nu pun la indoiala niciun moment rolul Academiei de Rugby ca instrument formator. Ceea ce vreau sa spun este ca orice organizatie sau institutie care are drept scop un proces de formare trebuie ca, la anumite intervale de timp, sa fie subiectul unei evaluari obiective care sa aprecieze gradul de eficienta al procesului respectiv. Practic, mi se pare interesant de stiut daca, la 6-7 ani de la infiintare, se socoteste ca Academia este suficienta pentru pregatirea tinerilor antrenori romani. Nu pun aceasta intrebare cu malitiozitate sau ironie. O pun cu onestitate si buna credinta, gandindu-ma daca procesul de formare al antrenorilor romani ar avea nevoie si de alte forme de pregatire in afara Academiei.
    
     De exemplu, au nevoie antrenorii romani de stagii de pregatire in tarile cu rugby dezvoltat pentru a invata „de la sursa”? Ma gandesc ca ar fi foarte folositor pentru tinerii antrenori de juniori sa petreaca o vreme in cadrul unor cluburi de juniori din Anglia, Franta, Irlanda, Tara Galilor sau Scotia pentru a trai, zi de zi, experienta antrenoratului la un nivel mult mai ridicat decat in Romania. Evident, un asemenea proiect nu poate fi realizat decat cu ajutorul IRB-ului.
    
     DISCUTII PE FORUM DESPRE RUGBYUL ROMANESC, CLICK AICI
    
     Apoi, tema rugby-ului in scoli reprezinta o alta chestiune serioasa a rugby-ului romanesc. Sigur, Romania nu are traditia Angliei, Tarii Galilor, Irlandei, Scotiei, Frantei, Noii Zeelande unde rugby-ul se joaca in scoli. Desigur, nu este o sarcina usoara, si din cate inteleg urmarind presa din tara, handbalul, voleiul, baschetul (nu mai vorbim de fotbal) patrund, se pare, mult mai usor in reteaua scolara. Dar, incercarile trebuie facute, trebuie insistat in aceasta directie pentru ca fara rugby in scoli va fi foarte greu sa dezvoltam rugby-ul juvenil.
    
     Una dintre cele mai rodnice perioade ale rugby-ului nostru a fost atunci cand rugby-ul a fost introdus in reteaua scolara a Ministerului Transporturilor si Telecomunicatiilor, in anii ’70-’80. Acesta este doar un exemplu si nu il pomenesc aici cu scopul de a trai din amintiri. Nu, am vrut doar sa amintesc de o perioada in care implementarea rugby-ului in sistemul scolar a fost posibila in tara noastra. Este posibil ca fenomenul „MTTc” sa fie repetat, astazi, la o alta scara, in sistemul scolar?
    
     Procesul de implementare
    
     Toate bune si frumoase – viziune, strategii, prioritati – dar ele nu inseamna nimic daca nu pot fi implementate cu adevarat. Deci, o importanta enorma in procesul de reconstructie al rugby-ului romanesc o reprezinta crearea si punerea in functiune a mecanismelor de implementare a proiectelor strategice.
    
     Federatia, in colaborare cu cluburile, trebuie sa asigure transferarea in practica a ideilor, obiectivelor si prioritatilor stabilite pe hartie. Nu vreau sa exagerez, nu vreau sa folosesc fraze bombastice, dar convingerea mea este ca, aici, la interfata dintre teorie si implementare, in eficienta punerii in practica a strategiilor, se va juca marea carte a rugby-ului romanesc.
    
     Planurile si strategiile privitoare la formarea jucatorilor si antrenorilor, la selectia adecvata, la metodologiile moderne, trebuie puse in practica in mod eficient.
    
     Altfel, totul va fi in zadar
    
     Mentalitatea „lasa ca merge si asa”, pregatirea „dupa ureche”, superficialitatea solutiilor, nu isi au locul intr-un asemenea proces. De aceea, specialistii si profesionistii rugby-ului – si ma refer atat la partea tehnica cat si la cea manageriala - trebuie sa fie cei care sa controleze acest proces de implementare.
    
     Antrenorii echipei nationale
    
     Nu incape nicio indoiala, numirea staff-ului tehnic al echipei nationale reprezinta o prioritate pe termen scurt. Patru ani reprezinta o perioda foarte scurta, iar pregatirea campaniei de calificare la editia 2015 a Cupei Mondiale trebuie sa inceapa prin desemnarea antrenorului principal si a staff-ului sau.
    
     Avem nevoie de un antrenor strain? Avem nevoie de un antrenor roman?
    
     Dupa parerea mea, nationalitatea antrenorului echipei nationale nu are o atat de mare importanta cata vreme cel desemnat este persoana potrivita pentru aceasta pozitie. Problema este sa definim foarte bine ce inseamna „persoana potrivita”. Iar aceasta este sarcina si responsabilitatea Federatiei, care trebuie sa „deseneze” cu claritate „portretul” viitorului antrenor al Nationalei.
    
     Odata ce imaginea antrenorului dorit este limpede, Federatia trebuie sa stabileasca criteriile care vor sta la baza selectionarii sale si, in acelasi timp, sa stabileasca o procedura clara de selectie. In opinia mea, postul de antrenor al echipei nationale ar trebui sa fie deschis tuturor aplicantilor, din tara si strainatate, identificand, cu claritate, cerintele postului. Unii vor spune ca antrenorii straini nu vor fi interesati sa antreneze Romania. Posibil, foarte posibil.
    
     Dar, s-ar putea sa existe si exceptii. Singura modalitate de a afla este aceea de a organiza o asemenea procedura de selectie.
    
     Nu stiu care sunt sau care vor fi criteriile Federatiei ce vor servi la desemnarea antrenorului echipei nationale. Eu, imi ingadui sa scot in evidenta doua criterii care mi se par esentiale: competenta si interesul persoanei respective pentru ocuparea acestui post.
    
     Cum competenta este un criteriu care nu necesita nicio alta discutie, as vrea sa zabovesc asupra celui de-al doilea criteriu. Cu riscul de fi acuzat de naivitate, consider ca echipa nationala de rugby a Romaniei nu are nevoie, in acest moment critic, doar de un salariat in postura de antrenor. Ci de mai mult decat atat.
    
     De o persoana care vede in acceptarea acestui post o provocare. O provocare personala si profesionala.
    
     De o persoana care va privi greutatile cu care se confrunta rugby-ul nostru si pe care le va avea de infruntat el insusi, ca pe un munte pe care va trebui sa il urce, pas cu pas, treapta cu treapta, de la poale pana in varf.
    
     De un caracter care va intelege si va fi gata sa accepte ca, uneori, marile satisfactii nu sunt oferite doar de castigarea trofeelor, ci si de constructia unor fundatii temeinice care sa sustina un edificiu solid si de formarea, in acelasi timp, a unui sistem coerent
    
     Putem, oare, gasi un antrenor pentru care o contributie la progresul rugby-ului romanesc si la un potential salt al Nationalei de pe locul 18, pe care il ocupa acum, catre „lumea buna” a rugby-ului mondial, ar insemna o reala motivatie si, in acelasi timp, o satisfactie profesionala?
    
     Cuvintele de mai sus pot suna ca niste clisee. Nu sunt, nu aceasta este intentia mea; folosindu-le, incerc doar sa exprim ideea ca alegerea antrenorului echipei nationale trebuie sa fie rezultatul unui proces riguros, condus cu competenta, profesionalism si discernamant.
    
     Avem nevoie de „nume”, de „star”-uri? Ar suna ca o ipocrizie sa raspundem: nu. Cate din natiunile „mici” nu si-ar dori un antrenor-vedeta? In acelasi timp, fara a avea atitudinea „strugurii sunt acri”, trebuie sa fim atenti cu o astfel de optiune. Prezenta unui antrenor cu nume la „carma” echipei nationale, nu inseamna, in mod obligatoriu, cea mai buna, utila si eficienta combinatie. Pe de alte parte, nu suntem siguri ca un antrenor-vedeta ar fi atras sa lucreze in Romania.
    
     Dar, nu aceasta este problema. Fara indoiala, „numele” poate insemna mult, dar nu inseamna totul. Ce vreau sa spun? Dupa parerea mea, una dintre menirile procesului de alegere a antrenorului este sa analizeze si sa detemine, atat cat este posibil, daca antrenorul respectiv va functiona in cadrul si in mediul rugby-ului romanesc.
    
     Pentru ca poti avea un „nume”, un „star” care, pur si simplu, sa nu functioneze la nivelul asteptat in mediul specific rugby-ului romanesc. In timp ce un alt antrenor – desigur, ma gandesc la un antrenor competent - un tehnician care nu a lucrat cu marile echipe de seniori ale lumii, dar care a avut rezultate la nivelul unor cluburi sau provincii puternice, sau la nivelul unor selectionate de juniori sau tineret din tarile cu rugby-ul dezvoltat, sa se potriveasca si sa functioneze mai eficient in conditiile rugby-ului romanesc.
    
     Evident, o asemenea evaluare nu poate fi facuta decat – in anumite limite - in timpul interviurilor pe care comitetul de selectie al Federatiei le va purta cu respectivii candidati. Un criteriu important va fi, dupa parerea mea, modul in care candidatii respectivi vor prezenta viziunea si strategiile lor in privinta pregatirii echipei nationale in contextul situatiei actuale a rugby-ului nostru.
    
     Este antrenorul echipei nationale ales de Federatie in urma unui proces de selectie serios, solid, cu criterii bine stabilite? Sau, antrenorul echipei nationale este recomandat (sau impus) de IRB? Eu cred ca Federatia trebuie sa stabileasca acest proces de selectie, identificand foarte limpede criteriile de selectie, sarcinile postului, si apoi sa prezinte IRB-ului proiectul de alegere al antrenorului. Nimeni nu poate si nu trebuie sa cunoasca mai bine decat noi de ce fel de antrenor avem nevoie.
    
     De asemenea, evolutiile la Cupa Mondiala au aratat carente profunde la nivelul jocului defensiv. Au fost momente in meciurile cu Scotia, mai ales, cu Argentina si Anglia, cand prestatia defensiva a fost inacceptabila pentru o echipa participanta la Cupa Mondiala.
    
     De aceea, mi se pare normal ca viitorul colective tehnic al Nationalei sa cuprinda, in mod obligatoriu, si un antrenor specializat cu pregatirea defensiva. Dupa parerea mea, echipa nationala nu poate porni la drum fara un coelctiv tehnic care sa cuprinda antrenori specializati cu pregatirea diferitelor compartimente.
    
     Pozitia Romaniei in rugby-ul european
    
     Necesitatea reconstructiei rugby-ului nostru trebuie privita si in contextul locului Romaniei in rugby-ului european.
    
     DISCUTII PE FORUM DESPRE RUGBYUL ROMANESC, CLICK AICI
    
     Din pacate, realitatea este ca declinul continuu din ultimii 20 de ani a slabit considerabil pozitia rugby-ului romanesc in Europa. Iar, ceea ce este mai ingrijorator este faptul ca Romania si-a pierdut pozitia de lider detinuta in Europa de Est, fiind depasita de Georgia si, cred eu, si de Rusia. Fara a fi negativist, parerea mea este ca rugby-ul romanesc a stagnat si - mai rau - a regresat in comparatie cu rugby-ul gruzin. Daca pana in anii '90, Romania era privita ca natiunea care invinsese Tara Galilor, Scotia, Franta si luptase de la egal la egal cu Anglia, Irlanda si Noua Zeelanda, aparitia Georgiei combinata cu criza profunda a rugby-ului nostru, a facut ca tara noastra sa isi piarda locul pe care il ocupa in rugby-ul european.
    
     Nu stiu ce fel de probleme au georgienii, nu stiu cum se descurca, dar este limpede ca ceea ce fac, fac mai bine decat noi, programele lor se dovedesc a fi mai eficiente decat ale noastre.
    
     Alaturi de Georgia, Rusia este cea de-a doua mare rivala a noastra in Europa de Est. Rusii au participat pentru prima oara la Cupa Mondiala, mai au inca multe de invatat, dar au dovedit ca poseda resursele care sa le permita un progres constant. Evolutia lor din Noua Zeelanda a aratat o inaintare inca naiva, cu o tehnica a postului destul de saraca; in schimb, linia de treisferturi, atletica si rapida, a demonstrat calitati demne de apreciat.
    
     Comparandu-ne cu rusii, mentinerea, pentru moment, a egalitatii intre echipele nationale se datoreaza maturitatii si tehnicii inaintasilor nostri care se ridica deasupra naivitatii si jocului rudimentar al inaintasilor rusi. La nivelul liniei de treisferturi, insa, mi se pare ca rusii ne sunt superiori. Lasand la o parte comparatiile directe cu rusii, sa ne intoarcem la nivelul „macro” al ierarhiilor Europei de Est. Opinia mea este ca balanta puterii rugbystice se va inclina, treptat, catre Rusia. O mare putere pe plan politic, o mare putere in sport, la nivel mondial si olimpic, Rusia are toate sansele sa devina o forta si in rugby. Spre deosebire de noi, rusii au facut o figura frumoasa in competitiile internationale de rugby in 7, si, drept urmare, IRB a oferit, recent, Rusiei organizarea Cupei Mondiale la Rugby in 7, competitie ce se va desfasura in 2013, la Moscova.
    
     Adevarat, rugby-ul nu se invata peste noapte, dar rusii au demonstrat un progres constant in ultimii ani. Prezenta specialistior britanici, Howard Thomson, Kingsley Jones, Steve Diamond, Henry Paul a ajutat enorm progresul rusesc. In plus, calificarea la Cupa Mondiala, acordarea organizarii Cupei Mondiale la Rugby in 7, precum si introducerea rugby-ului in 7 la Jocurile Olimpice a impins rugby-ul in atentia Guvernului. Ca si in epoca Uniunii Sovietice, pentru rusii, sportul este o chestiune de prestigiu national. Asadar, este de asteptat ca, in lumina ultimelor evenimente amintite mai sus, rugby-ul sa fie puternic sustinut in Rusia, iar efectelor acestui sprijin se vor vedea foarte curand si pe terenul de joc.
    
     Desigur, este dreptul Rusiei si al Georgiei sa progreseze, fiecare prin mijloacele pe care le poseda. Nu este „vina” lor daca sunt mai bogate, daca beneficiaza de finantarea sponsorilor si daca au izbutit sa convinga Guvernele respective sa ii ajute. Daca au reusit in aceste directii, meritul le apartine in intregime.
    
     Noi trebuie sa ne descurcam cu fortele noastre
    
     IRB-ul ne-a acordat organizarea Cupei Natiunilor avand in vedere istoria si renumele rugby-ului nostru de invingatori ai Frantei, Tarii Galilor, Scotiei. Dar, perioda in care se rasplateau meritele din trecut, s-a incheiat; in lumea dura a profesionismului, criteriile emotionale nu mai functioneaza. Si apoi, in mod firesc, progresul Georgiei si Rusiei combinat cu stagnarea rugby-ului nostru, va duce la mutarea competitiilor internationale catre est de noi si, implicit, la inclinarea balantei strategice catre vecinii nostri.
    
     In aceste conditii, rugby-ul nostru trebuie sa reactioneze au agresivitate pentru ca altfel, va pierde competitia strategica cu Rusia si Georgia. Nu avem forta financiara a Rusiei si nici sprijinul guvernului, trebuie, deci, sa luptam cu mijloacele si armele noastre. Problema este sa gasim mijloacele si „armele” potrivite si sa stim sa le folosim.
    
     Am fost, candva, pui de lei in arenele rugby-ului mondial. Vom mai fi, oare?
    
     Aceasta depinde numai si numai de noi.
    
     Eugen Cionga
     Toronto

Ti-a placut acest articol?
Da Like, Printeaza sau trimite pe Email!

Cat de utila va este aceasta informatie? Noteaza folosind stelele

Rating:

Nota: 5 din 5 - 1 vot.

Articole similare

XV-le de start Romania A pentru meciul cu Crawshays Welsh RFC
01 Iun. 2016

XV-le de start Romania A pentru meciul cu Crawshays Welsh RFC

Astazi, pe Stadionul Arcul de Triumf din Bucuresti, cu incepere de la ora 19.00, se disputa partida dintre selectionata Romania A si Crawshays Welsh RFC. ?Jocul face parte din planul echipei noastre...
Vali Ursache inca trei ani la Oyonnax
30 Apr. 2016

Vali Ursache inca trei ani la Oyonnax

Internationalul roman Vali Ursache si-a prelungit intelegerea contractuala cu echipa sa de club, US Oyonnax, pe o perioada de trei ani, dupa cum anunta site-ul oficial al gruparii franceze. Oyonnax...
Anglia ii pregateste un tratament special lui Hooper
26 Nov. 2014

Anglia ii pregateste un tratament special lui Hooper

Graham Rowntree, antrenorul Angliei cu inaintarea, a declarat ca ii vor acorda o atentie deosebita capitanului Australiei, Michael Hooper, in meciul de sambata de pe Twickenham.
Romania - SUA se joaca sambata de la 18:30, in direct la TVR2. Stejarii, cu Ovidiu Tonita in teren. SUA, fara jumatate dintre titulari
07 Nov. 2014

Romania - SUA se joaca sambata de la 18:30, in direct la TVR2. Stejarii, cu Ovidiu Tonita in teren. SUA, fara jumatate dintre titulari

Nationala Romaniei incepe sambata, 8 noiembrie, seria meciurilor test din acest final de an. Prima adversara este selectionata SUA, care a jucat deja weekendul trecut un meci istoric pentru ei,...
Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te la newsletterul Rugby.ro si primeste ultimele noutati pe email.

Lasa un comentariu



Atentie! Pentru a activa formularul, trebuie sa raspundeti corect la intrebare!


[*] Toate campurile sunt obligatorii.
[**] Codul HTML nu este permis.
SUPERLIGA LA RUGBY 2016
1 Timisoara Saracens 40
2 CSA Steaua Bucuresti 48
3 CSM Stiinta Baia Mare 44
4 CS Dinamo Bucuresti 20
5 CS Politehnica Iasi 12
6 CS Universitatea Cluj 9
7 CSM Olimpia Bucuresti 13
DIVIZIA NATIONALA 2016
1 CS Stiinta Petrosani
2 CS Navodari
3 RCM Galati
4 CS Poli Unirea Iasi
5 Rugby Club Barlad
6 CSM Bucovina Suceava
7 RC Stejarul Buzau
Sondaj

Cine va fi campioana Romaniei?

1. Timisoara
2. Baia Mare
3. Steaua
4. CSM Bucuresti