Acest site foloseste cookie-uri. Apasati butonul alaturat pentru o navigare cat mai usoara.
Daca folositi acest site, sunteti de acord cu utilizarea cookie-urilor.
X Acest site foloseste Cookies.
Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Detalii aici
Facebook RSS Rugby.ro Email

Romania 2008: Idei, sugestii, pareri...

Romania 2008: Idei, sugestii, pareri...

     Sfarsitul actualei editii a Cupei Europene a Natiunilor invita, in mod logic, la o analiza a comportarii echipei nationale. Analiza care, banuiesc, va fi facuta (daca nu s-a si realizat deja) de catre antrenorii echipei nationale.
     Articolul de fata nu se vrea a fi o analiza in detaliu a evolutiei echipei noastre si aceasta din doua motive principale. Primul, fiind departe de tara nu am avut ocazia de a urmari echipa noastra in niciunul din jocurile disputate in Cupa Europeana a Natiunilor (CEN). Al doilea, nu am avut posibilitatea de a solicita interviuri jucatorilor si antrenorilor nostri, exceptia facand o scurta convorbire telefonica cu domnul Ellis Meachen.
     De aceea, randurile care urmeaza sunt, mai degraba, o trecere in revista, punctata cu idei, sugestii si pareri referitoare la cele mai importante – dupa parerea mea – probleme care sunt legate de situatia actuala a rugby-ului nostru.
    
     Importanta rezultatelor
    
     Neavand posibilitatea de a viziona meciurile disputate in cadrul CEN, nu pot face comentarii pe marginea evolutiei tehnice si tactice a echipei noastre. Prin urmare, singurele criterii pe care le am la indemana sunt rezultatele obtinute de echipa noastra in cadrul Cupei Europene a Natiunilor, dupa incheierea Cupei Mondiale: trei infrangeri (12-22 si 8-12 cu Rusia, 7-22 cu Georgia, si patru victorii (23-8 si 21-15 cu Portugalia, 17-11 cu Spania, 76-7 cu Cehia). Rezultatele nu constituie intotdeauna o reflectare clara a valorii unei echipe, dar pot reprezenta un indiciu al nivelului la care se afla formatia respectiva.
     Ca intotdeauna, rezultatele trebuie judecate cu realism, obiectivitate si responsabilitate.
     Echipa noastra a terminat „ en beauté” – 76-7 cu Cehia, 11 eseuri marcate !– dar aceasta izbanda trebuie apreciata cu masura si salutata cu un entuziasm retinut. Efortul si dorinta jucatorilor de a juca cat mai frumos, de a inscrie eseuri, de a „face spectacol”, dupa cum declara Florin Vlaicu inaintea partidei, merita apreciate. Sigur, avem tot dreptul de a ne bucura, dar sa nu ne imbatam cu apa rece. Ceea ce vreau sa spun este ca victoria impotriva cehilor nu trebuie considerata altceva decat ceea ce este: o victorie neta in fata unui adversar foarte slab care nu a incomodat si care nu a opus o rezistenta puternica.
     Revenind la rezultatele obtinute in C.E.N, dupa incheierea Cupei Mondiale, constatam ca bilantul este pozitiv: 4 victorii si 3 infrangeri. Statistica nu trebuie, insa, sa ne amageasca in a crede ca echipa noastra a avut o campanie pe deplin reusita. De ce?
     In primul rand, am pierdut trei meciuri foarte importante, doua cu Rusia (dintre care o infrangere pe teren propriu) si unul cu Georgia, cei mai puternici adversari din grupa. Acestea erau meciurile in care echipa noastra trebuia sa fie la inaltime, demonstrandu-si forta de joc si dovedind ca se afla in progres. Or, scurtele cronici ale acestor partide si declaratiile antrenorilor pe care am avut prilejul sa le citesc au scos in evidenta abundenta greselilor, ratarea placajelor, lipsa de incisivitate si lipsa de concentrare.
     Desigur, victoriile in fata Portugaliei si Spaniei nu trebuie desconsiderate; totusi, mi se pare ca infrangerile in fata rusilor si georgienilor atarna mai greu in „cantarul” valoric decat victoriile obtinute in fata lusitanilor si spaniolilor.
     In al doilea rand, impresia mea - care poate fi incorecta deoarece nu am urmarit niciunul dintre aceste meciuri - este ca, din punct de vedere calitativ, evolutia de ansamblu a formatiei noastre a lasat de dorit. Pierzand cele trei meciuri, echipa noastra a aratat ca nu poseda, in momentul de fata, forta de joc care sa ii fi ingaduit sa se impuna in fata Georgiei si Rusiei. Pe de alta parte, sa recunoastem ca atat rusii cat si georgienii – ce evolutie au avut gruzinii la Cupa Mondiala! – se afla intr-un progres apreciabil si vor fi, intotdeauna, adversari redutabili. Ca si noi, si rivalii nostri din Est, sunt dornici de un progres spectaculos care sa ii ridice in ierarhia internationala.
     Fara a minimaliza munca si eforturile jucatorilor si ale antrenorilor, parerea mea este ca aceste 7 meciuri disputate in cadrul C.E.N au reprezentat, intr-o anumita masura, o continuare a evolutiei mediocre de la Cupa Mondiala.
     Desigur, circumstantele au fost diferite, componenta echipei inregistrand schimbari drastice, ea aflandu-se intr-un proces de reconstructie. Dupa cum bine se stie, nucleul grupului „francez” nu a fost folosit – cu exceptia lui Tincu si Petre, folositi sporadic- urmarindu-se utilizarea jucatorilor din campionatul intern.
     De aceea, cred ca o analiza obiectiva a evolutiei echipei noastre, trebuie sa tina cont de aceste circumstante. Nu pentru a cauta eventuale scuze pentru neamplinirile echipei, ci, pentru a realiza o evaluare cat mai corecta care sa arate situatia reala a echipei nationale.
    
     Nucleul jucatorilor din tara – o optiune necesara
    
     Asa dupa cum am mentionat la inceputul articolului, neavand toate elementele necesare pentru a purcede la o analiza detaliata, imi ingadui doar o simpla trecere in revista a unor aspecte care mie, personal, mi se par ca merita sa fie luate in considerare. Si am sa incep cu hotararile Federatiei anuntate dupa incheierea campaniei Romaniei la Cupa Mondiala.
     Hotararea principala a constituit-o numirea domnilor Marin Mot si Marin Alexandru ca antrenori ai echipei nationale. Deci, dupa sase ani dominati de prezenta tehnicienilor francezi, selectionata nationala avea sa fie condusa de antrenori romani.
     Cea de-a doua decizie la care as vrea sa ma refer a constituit-o formarea lotului largit de jucatori. In noiembrie 2007, Federatia a anuntat un lot largit de 61 de jucatori care sa constituie rezervorul echipei nationale si al selectionatei Bucurestiului care participa la Challenge Cup.
     A urmat, apoi, in Decembrie 2007, o alta hotarare, foarte importanta de altfel: numirea neo-zeelandezului Ellis Meachen in postul de Director de rugby al echipelor nationale. Prin urmare, scoala franceza a fost inlocuita de scoala neo-zeelandeza.
     Parcurgand lista initiala a celor 61 de jucatori se constata introducerea in lotul largit a 51 de jucatori din campionatul intern si doar a 10 jucatori din strainatate. Convocarea a doar 10 „stranieri” (intre timp au rams doar 9, Iulian Dumitras fiind suspendat) a aratat intentia Federatiei de a dezvolta un lot largit bazat pe nucleul jucatorilor din tara. Daca am inteles corect, intentia a fost si este de a forma selectionata Romania A din jucatorii din tara, iar „strainii” sa fie convocati la meciurile primei reprezentative.
     Ideea mi se pare logica. Daca vrem ca nivelul campionatului national sa creasca este nevoie ca jucatorii care participa la aceasta competitie sa fie expusi nivelului international, iar folosirea lor in echipa secunda a Romaniei le-ar oferi aceasta sansa. Din acest punct de vedere cred ca ideea alcatuirii selectionatei Bucurestiului, participanta la Challenge Cup, numai cu jucatori din tara, este binevenita.
     Revenind la chestiunea lotului largit, aceasta hotarare trebuie sustinuta cu masuri organizatorice – ma refer la programul de pregatire - care sa permita membrilor lotului sa aiba contacte cat mai dese cu rugby-ul international. Dupa parerea mea, Romania A are nevoie de un program de pregatire care sa includa, in mod regulat, si alte meciuri internationale, in plus fata de cele sase partide pe care le disputa, de obicei, in cadrul competitiei europene.
     Mai precis, ma gandesc la posibile turnee de pregatire in tarile cu un rugby dezvoltat, Marea Britanie, Franta si chiar Italia. Cred ca este mai usor sa se organizeze meciuri de pregatire pentru Romania A decat meciuri-test pentru prima reprezentativa. Stiu ca asemenea pregatiri sunt costisitoare, necesitand o finantare generoasa, dar acest efort trebuie facut (cu ajutorul IRB?) pentru ca fara o continua expunere a jucatorilor din campionatul intern la cerintele rugby-ului international, progresul va fi foarte, foarte lent.
     Desigur, anul acesta va avea loc turneul IRB Nations Cup, chiar la Bucuresti, competitie care va constitui un bun prilej de testare a echipei Romaniei. Si chiar inainte de a trimite acest articol spre publicare, am citit vestea ca echipa Romaniei va efectua, in septembrie, un turneu in Noua Zeelanda, Samoa si Fiji. Excelenta initiativa care, sper, va avea o influenta pozitiva asupra progresului lotului national.
     Extinzand aceeasi strategie si la nivelul juniorilor, cred ca organizarea unor turnee, incluzand stagii de pregatire, ale diferitelor formatii de juniori ar fi extrem de folositoare pentru dezvoltarea rugby-ului la nivelul juniorilor. Urmaresc participarea selectionatei U-17 la turneul de la Millfield, din Anglia. Rezultatele de pana acum sunt slabe (0-48 cu Canada, 7-49 cu Tara Galilor, 10-44 cu SUA), sper, insa, ca ai nostri vor invata cate ceva din aceasta aventura engleza.
     Cu putin timp in urma, am urmarit cu placere mini-turneul echipei de juniori R.C Cleopatra in Anglia. Constantenii au avut o comportare buna, obtinand trei victorii. Asemenea turnee sunt utile nu doar din punct de vedere tehnic, ci, si din punct de vedere al culturii rugbystice. Ma gandesc ce experienta umana interesanta ar constitui pentru un adolescent roman o calatorie rugbystica in Anglia, Tara Galilor, Irlanda, Scotia sau Franta. Juniorii nostri nu ar avea decat de castigat!
    
     Relatia vitala cu jucatorii romanii din strainatate
    
     In ceea ce priveste echipa nationala, folosirea jucatorilor din tara nu trebuie, insa, sa afecteze sau sa excluda folosirea jucatorilor care evolueaza in strainatate.
     Nu vreau sa fac filozofie ieftina de cafenea, dar relatia dintre Federatie si jucatorii din strainatate este absolut vitala - in conditiile actuale ale rugby-ului profesionist - pentru dezvoltarea rugby-ului romanesc. Sa nu uitam ca jucatorii care activeaza, in prezent, in strainatate sunt cei mai valorosi rugbysti romani. Si sa nu uitam ca jucatorii valorosi care se vor ridica in Romania vor dori, mai mult ca sigur, sa evolueze in strainatate. Asadar, relatia cu jucatorii din strainatate reprezinta o realitate a rugby-ului de astazi, generata de aparitia profesionismului, fiind o relatie complexa care merita sa fie analizata cu atentie si in profunzime.
     Subliniez importanta acestei relatii deoarece discutiile cu jucatorii din Franta pot influenta stabilirea strategiei ce trebuie construita de Federatie in privinta viitorului rugby-ului nostru. De aceea, mi se pare extrem de util ca Ellis Meachen si colegii sai din staff-ul tehnic sa se intalneasca cu jucatorii nostri din Hexagon si sa aiba discutii directe cu fiecare dintre jucatori.
     De altfel, intr-un interviu telefonic desfasurat nu cu mult timp in urma, domnul Meachen imi spunea – daca am inteles corect - ca, dupa incheierea Cupei Europene a Natiunilor, domnia-sa se va deplasa in Franta pentru a se intalni cu jucatorii romani care evolueaza in campionatul francez. Sper ca aceasta se va intampla. Cred ca discutiile individuale sunt necesare pentru ca fiecare jucator are propria sa personalitate si propria sa pozitie fata de participarea sau non-participarea la pregatirile echipei nationale.
     Dupa parerea mea, discutiile directe cu fiecare jucator pot elimina eventualele neantelegeri, clarificand, astfel, atat pozitia Federatiei cat si a jucatorului respectiv. Repet o idee pe care am sustinut-o in paginile electronice ale acestui site: discutiile trebuie purtate cu bunacredinta intr-un spirit civilizat, deschis, sincer, iar fiecare parte trebuie sa isi exprime clar, limpede, propriile idei si pareri.
     Federatia trebuie sa infatiseze jucatorilor care sunt planurile de dezvoltare ale rugby-ului nostru, cum vede rolul lor, al jucatorilor din strainatate, in acest program de dezvoltare, ce asteapta de la fiecare jucator in parte, care sunt responsabilitatile lor, care sunt obligatiile, dar si recompensele financiare.
     La randul lui, fiecare jucator trebuie sa isi exprime, in mod limpede, pozitia pe care o are fata de Federatie si fata de programul propus de aceasta. Jucatorii nostri din Franta sunt profesionisti si activeaza intr-un mediu profesionist de cel mai inalt nivel. Prin urmare, ei stiu foarte bine regulile profesionismului si ma astept sa se comporte ca atare. Chiar daca exista diferente mari intre mijloacele financiare, organizatorice, logistice din Franta si cele din Romania, atitudinea profesionista a jucatorului ar trebui sa fie aceeasi si la Paris si la Bucuresti. Atat in privinta drepturilor, cat si in privinta obligatiilor si responsabilitatilor.
     De asemenea, cred ca relatia „Federatie- jucatorul roman din strainatate” trebuie privita si prin prisma unui aspect particular, si anume:
     Acesti tineri jucatori isi construiesc viitorul in Franta. Pentru ei rugby-ul a reprezentat instrumentul care le-a ingaduit o spectaculoasa ascensiune sociala propulsandu-i, in acelasi timp, catre o reusita materiala pe care nu ar fi realizat-o in tara. In cazul multora dintre ei, rugby-ul le-a dat posibilitate atingerii unui nivel de viata nevisat in Romania. Eu nu ii cunosc pe jucatorii romani care evolueaza in Hexagon, dar, presupun, ca cei mai multi dintre ei doresc sa se stabileasca in Franta. In acest fel, ei pot oferi familiilor lor un nivel de trai pe care nu l-ar putea realiza in Romania de astazi.
     Deci, relatia cu jucatorii din Franta nu are doar o dimensiune pur sportiva, ci, si una sociala. De aceea, ar fi intelept, dupa parerea mea, ca discutiile dintre antrenori si jucatori sa tina seama si de acest aspect particular al statului acestor jucatori. Nu este vorba de a le acorda privilegii sau favoruri, ci, de a intelege foarte bine importanta statutului social dobandit de acesti tineri in patria lor adoptiva.
     „Francezii” nostri trebuie sa exprime, cinstit si fara ocolisuri, pozitia lor fata de selectionarea in echipa nationala. Ei trebuie sa inteleaga ca de raspunsul lor depinde, intr-o anumita masura, strategia care trebuie stabilita pentru viitorul echipei nationale. Sigur ca echipa nationala poate juca si fara ei. Va fi mai greu, chiar foarte greu, dar nu imposibil. Nu aceasta este problema. Si nici solutia rezolvarii unor momente de criza.
     Dupa parerea mea, toti jucatorii susceptibili de a fi convocati la Nationala ar trebui sa indice in ce masura socotesc ei ca pot contribui la procesul de reconstructie a echipei nationale si, implicit, a rugby-ului nostru. Ei sunt singurii care pot defini, in mod corect si cu acuratete, disponibilitatile si limitele contributiei personale.
     Evident, fiecare jucator are problemele si parerile sale. Unii poate ca nu mai au motivatia de a evolua pentru Nationala. O asemenea declaratie, atata vreme cat este sincera, trebuie primita cu deplina intelegere si fara nicio urma de critica. Altii poate ca se tem ca o eventuala accidentare suferita in meciurile Romaniei le poate ameninta cariera si viitorul in Franta. Este o reactie umana, in contextul situatiei sociale atinse in Franta, care poate fi inteleasa si acceptata, atat timp cat este exprimata cu onestitate.
     Altii poate ca doresc sa joace pentru Romania, dar au probleme cu cluburile lor. Sa recunoastem, jucatorul roman din Franta se poate afla in fata urmatoarei dileme: loialitatea lui trebuie sa fie fata de clubul care ii plateste salariul lunar si gratie caruia se bucura, el si familia sa, de o viata buna in Franta? Sau fata de echipa tarii in care s-a nascut si in care a facut primii pasii in rugby, dar care nu ii poate asigura conditiile materiale cu care este obisnuit in Hexagon?
     De asemenea, mi se pare corect ca jucatorii din Franta sa se pronunte cu claritate in privinta relatiei cu antrenorii romani, Marin Mot si Alexandru Marin. Pentru ca ei trebuie sa inteleaga ca, in cazul in care vor accepta sa vina la echipa nationala, ei nu vor colabora numai cu Ellis Meachen, ci si cu cei doi antrenori romani. Gasesc ca aceasta ar fi o atitudine corecta atat fata de ei insisi cat si fata de antrenorii romani.
     Unii dintre ei au declarat raspicat ca nu vor juca pentru echipa nationala atata vreme cat aceasta va fi condusa de antrenori romani. Aceasta este parerea lor si trebuie respectata chiar daca nu toata lumea este de acord cu pozitia lor. Nu stiu daca ei si-au schimbat parerea dupa numirea lui Ellis Meachen in postul de Director de rugby al echipelor nationale. Dar, acesti jucatori ar trebui sa se gandeasca ca si antrenorii romani au dreptul sa progreseze printr-un contact permanent cu rugby-ul international; asa dupa cum si ei, jucatorii, au progresat prin participarea in puternicul campionat al Frantei.
     In fine, eu nu imi ingadui sa dau sfaturi nimanui, dar aceasta discutie dintre Federatie si antrenori, pe de o parte, si jucatorii din Franta, pe de alta parte, nu trebuie sa se desfasoare sub semnul confruntarii si al notelor ultimative. Nu acesta este scopul. Parerea mea este ca in asemenea situatii este nevoie de diplomatie, intelepciune, echilibru si intelegere. Si, uneori, de compromisuri. Este vorba de un dialog intre oameni maturi, responsabili, care trebuie sa faca diferenta intre capricii si probleme de fond. Replicile necivilizate, ucazurile si pedepsele nu vor rezolva problemele si nici nu vor aduce linistea si echilibrul in sanul micii comunitati a rugby-ului nostru.
     In conditiile actuale ale rugby-ului romanesc, vitrege din punct de vedere financiar si fragile din punct de vedere al infrastructurii, ecuatia profesionismului este, din pacate, foarte dificil de rezolvat. Aceasta este o realitate pe care trebuie sa o accepte atat jucatorii nostri din strainatate cat si Federatia . Structurile profesioniste in Romania nu sunt la nivelul celor din tarile cu un rugby dezvoltat. Desfasurarea dialogului dintre Federatie si jucatorii din Franta trebuie sa tina cont si de aceasta stare de fapte, cruda, nedreapta, dar reala.
    
     Ellis Meachen si sperantele pentru viitor
    
     Inainte de toate, bun venit domnului Meachen! Multe sperante ale rugby-ului romanesc se leaga de prezenta dumnealui si ii urez, din toata inima, succes!
     Nu imi permit sa judec rolul pe care trebuie sa il joace domnul Meachen in Romania. Nici sa dau, cumva, indicatii in ceea ce priveste atributiile domniei-sale in procesul de dezvoltare a rugby-ului nostru.
     Ceea ce imi ingadui sa fac, insa, este sa exprim asteptarile mele in legatura cu prezenta domnului Meachen in Romania.
     Prin urmare, ce ma astept sa aduca domnul Meachen in peisajul rugby-ului nostru? Nu un miracol, caci nu de miracole are nevoie rugby-ul romanesc. Rugby-ul nostru are nevoie, in aceste momente dificile de reconstructie, de viziune, de strategii potrivite, de intelepciune, de discernamant, de responsabilitate, de eficienta, de competenta, de loialitate.
    
     Ma astept si imi doresc ca domnul Meachen sa faca o diferenta in privinta mentalitatii si a metodei:
     A mentalitatii de a trata si de a servi rugby-ul. A mentalitatii de a juca pentru echipa de club si pentru echipa nationala. A mentalitatii de a avea incredere in propriile forte. A mentalitatii de a gandi ca un invingator, chiar si in situatiile cand adversarul pare a fi, sau chiar este, superior.
     A metodei generale de pregatire si de antrenament. A metodei de selectie si de organizare a structurilor copiilor si juniorilor. A metodei de a stabili si cultiva relatii directe cu jucatorii. A metodei de a identifica problemele de fond, de a aborda si clarifica orice gen de probleme a caror neglijare ar duce la conflicte nedorite si nepermise in mediul rugbystic. A metodei de a ii face pe jucatori si, in special, pe cei foarte tineri sa descopere in rugby ceea ce ei nu descoperisera, poate, pana la sosirea domniei sale in viata lor rugbystica. A metodei de a ii face pe tinerii si mai varstnicii antrenori sa gaseasca motivatia datorita careia sa simta ca se pot implini in aceasta meserie, indiferent daca antreneaza copii, juniori sau seniori.
     Asadar, in planul mentalitatii si metodei ma astept si as dori ca domnul Meachen sa aduca o contributie decisiva.
     Si atingand problema metodei, imi ingadui o scurta divagatie, insistand asupra metodei de selectie, deoarece impresia mea este ca rugby-ul nostru a suferit si sufera, inca, in privinta calitatii procesului de selectie, mai ales, la nivelul copiilor si juniorilor.
     Dupa cum se observa cu usurinta, profesionismul a generat schimbari fundamentale in rugby-ul in XV, in plan structural, economic, financiar, dar si in planul tehnicii si tacticii de joc. Printre altele, imi permit sa evidentiez exacerbarea calitatilor fizice ale jucatorilor si, in special, ale „treisferturilor”, in dauna creativitatii. Aceasta este, probabil, o influenta - nefasta, dupa parerea mea - a rugby-ului in XIII. In rugby-ul de astazi, centrii au ajuns sa aiba gabarite mai mari decat pilierii de acum 25-30 de ani!
     In aceasta situatie, selectia la nivelul copiilor si juniorilor trebuie sa se adapteze noilor realitati ale rugby-ului modern. Lipsa de adaptare va duce la situatii in care decalajul fizic inregistrat la nivelul junioratului nu va putea fi depasit la nivelul senioratului. Juniorul de astazi, seniorul de maine, se va trezi fata in fata cu un adversar a carui prezenta fizica il va coplesi, pur si simplu. Tinerii jucatorii romani care vor pleca in turneul din Noua Zeelanda vor avea ocazia de a simti pe pielea lor dimensiunea si intensitatea contactului fizic cu rugby-ul neo-zeelandez. Exista si unele exceptii, mai ales in privinta aripilor de treisferturi: Shane Williams, Vincent Clerc, Rico Gear, Chris Paterson. In schimb, la nivelul centrilor se regasesc, din ce in ce mai des, jucatori cu gabarite de inaintasi.
     Nu cunosc care este situatia in cazul selectiei juniorilor la noi in tara, dar cred ca domnul Meachen, datorita culturii sale neo-zeelandeze, poate juca un rol fundamental in imbunatatirea acestui proces.
    
     Obiectivele domnului Meachen
    
     Am citit obiectivele stabilite de catre Federatie domnului Meachen: „castigarea Cupei Europene a Natiunilor 2009-2010, calificarea la Cupa Mondiala din 2011 si ocuparea automata a echipei noastre la Cupa Mondiala din 2015”. Evident, un director tehnic, ca si un antrenor, de altfel, trebuie sa aiba stabilite anumite obiective. Aceasta reprezinta o motivatie si, in acelasi timp, un criteriu de apreciere a eficientei si a competentei sale.
     Obiectivele sunt normale, imi ingadui, insa, o usoara nuantare. Este bine ca tintim Cupa Mondiala din 2011, dar, trebuie sa acordam o atentie speciala si la ceea ce trebuie realizat pana atunci, incepand chiar cu 2008. Cupa Mondiala are o importanta deosebita, dar pentru Romania este crucial ceea ce vom realiza, pe plan intern, in fiecare an de acum inainte pana in 2011.
     Rugby-ul nostru are un munte de urcat pana in 2011 si este vital ca Federatia si antrenorii sa stabileasca un program coerent care sa incerce sa gaseasca solutii eficiente pentru rezolvarea problemele interne. Rugby-ul romanesc are nevoie, inainte de toate, de construirea unor structuri de baza puternice, capabile sa sustina un progres treptat, constant si de lunga durata. Iar aceasta trebuie realizata in anii premergatori Cupei Mondiale. De aceea, cred eu, este important ca in fiecare an de-acum si pana in 2011, rugby-ul nostru sa etaleze un progres real si un salt valoric, in primul rand, pe plan intern. Intarirea structurilor interne, incepand cu copiii si juniorii va determina progresul dupa care tanjim toti de atata vreme.
     Performantele (in care speram si pe care le asteptam) din 2011 vor fi rezultatul modului in care vom fi capabili sa dezvoltam si sa intarim structurile interne ale rugby-ului romanesc.
    
     Cultura rugbystica romaneasca
    
     Stiu, exista aspecte mult mai importante decat acela pe care il voi evidentia in randurile care urmeaza. Stiu ca rugby-ul nostru este departe de a fi bogat; stiu ca cele mai multe echipe din provincie sufera din punct de vedere financiar. Stiu ca unele echipe s-au desfiintat din cauza lipsei sprijinului financiar adecvat. Stiu ca lipsa infrastructurii potrivite influenteaza in mod negativ dezvoltarea rugby-ului.
     S-ar putea, deci, ca sugestia mea sa fie privita prin prisma zicalei „tara arde si baba se piaptana”. Imi asum, insa, acest risc si imi ingadui sa continui exprimand o idee care, dupa parerea mea, este importanta: necesitatea dezvoltarii culturii rugbystice romanesti.
     In opinia mea, cultura rugbystica ar trebui sa reprezinte o componenta importanta a procesului de reconstructie a rugby-ului nostru. Nu este vorba de a trai din amintirile trecutului, dar cati dintre antrenorii si tinerii rugbysti de astazi sunt familiari cu istoria rugby-ului nostru?
     Cati dintre ei cunosc faptul ca Alexandru Penciu, - Alexander-the-Great - i-a uimit, in turneul din 1955, pe ziaristii britanici care l-au comparat cu Bob Scott, fundasul All Blacks ? Cati dintre ei cunosc impresia formidabila pe care a produs-o Viorel Morariu, in acelasi turneu din 1955?
     Cati dintre ei cunosc splendida serie de meciuri, impotriva Frantei, in perioada 1960-1963? Sau evolutiile exceptionale ale lui Radu Demian, socotit de francezi, drept unul dintre cei mai valorosi „prinzatori”? Sau performanta lui Valeriu Irimescu, ale carui 15 puncte au invins Franta, in 1968?
     Sau evolutia excelenta a echipei noastre in turneul din Noua Zeelanda, din 1975, cand Gica Daraban, cel care se inalta in tuse „ca o racheta”, si colegii sai i-au facut pe neo-zeelandezi sa afle ca se joaca rugby – un rugby de calitate – si la poalele Carpatilor? Cati dintre ei stiu ca, dupa primul meci al turneului, castigat de formatia noastra, 19-12 cu Poverty Bay, formatia condusa de Ian Kirkpatrick, capitanul All Blacks, in tabara neo-zeelandeza s-a auzit strigatul „Am fost pacaliti!” (referitor la indoielile exprimate cu privire la valoarea echipei Romaniei), Federatia fiind inundata, pur si simplu, de cererile de bilete pentru urmatorul meci cu Waikato?
     Cati dintre ei au in fata ochilor drop-ul lui Bucos din partida cu Franta, din 1976, sau plutirea lui Marin Ionescu in zborul sau catre eseul de pe Arms Park, in 1979? Cati dintre ei realizeaza dimensiunea acelei fantastice victorii -15 la 0, pe Giulesti, in 1980 – in fata marii echipe a Frantei conduse de neanfricatul Jean Pierre Rives? Sau rezonanta celei dintai victorii pe taram francez (12-6), obtinuta de Harry Dumitras si ai sai, la Auch, in 1990?
     Iar daca ei nu stiu, nu este oare, datoria noastra a celor care am fost martorii acelor realizarii fericite, sa ii facem sa stie? Fiecare dupa puterile sale, dar macar sa incercam.
     Asa dupa cum mentionam mai sus, nu este vorba de a ne amagi cu amintirile unui trecut glorios. Nici de a ne imbata cu licoarea dulceaga a unui patriotism sterp si gol; si nici de a ne transforma marii jucatori in mituri. Nu, este vorba, pur si simplu, doar de a ne cunoaste si recunoaste valorile si de a ne respecta istoria rugbystica.
     De aceea, cred ca procesul de reconstructie a rugby-ului nostru trebuie sa includa si aceasta componenta a culturii rugbystice. Si ma gandesc ca Academia de rugby poate constitui un cadru potrivit de a oferi tinerilor rugbysti o imagine asupra istoriei si, implicit, a culturii rugby-ului romanesc. Este doar o sugestie.
     Nu cred ca putem realiza un progres semnificativ fara a considera, cu toata atentia, crearea unei adevarate culturi rugbystice romanesti.
    
     Eugen Cionga - Toronto
Ti-a placut acest articol?
Da Like, Printeaza sau trimite pe Email!

Cat de utila va este aceasta informatie? Noteaza folosind stelele

Rating:

Nota: 5 din 5 - 1 vot.

Articole similare

Rugby-ul revine la Turnu Magurele
18 Mai 2016

Rugby-ul revine la Turnu Magurele

Municipiul Turnu Magurele, din judetul Teleorman, a insemnat un bastion rugbystic de traditie. Fosta echipa Chimia Turnu Magurele a evoluat ani la rand in Divizia A2, rivalitatea locala cu formatia...
Fara complexe!
29 Aug. 2008

Fara complexe!

Apropiatul turneu al selectionatei Romaniei in Noua Zeelanda, Fiji si Samoa, constituie, in mod cert, un moment de referinta in procesul de construire a noii echipe nationale. Un asemenea turneu...
Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te la newsletterul Rugby.ro si primeste ultimele noutati pe email.

Lasa un comentariu



Atentie! Pentru a activa formularul, trebuie sa raspundeti corect la intrebare!


[*] Toate campurile sunt obligatorii.
[**] Codul HTML nu este permis.
SUPERLIGA LA RUGBY 2016
1 Timisoara Saracens 40
2 CSA Steaua Bucuresti 48
3 CSM Stiinta Baia Mare 44
4 CS Dinamo Bucuresti 20
5 CS Politehnica Iasi 12
6 CS Universitatea Cluj 9
7 CSM Olimpia Bucuresti 13
DIVIZIA NATIONALA 2016
1 CS Stiinta Petrosani
2 CS Navodari
3 RCM Galati
4 CS Poli Unirea Iasi
5 Rugby Club Barlad
6 CSM Bucovina Suceava
7 RC Stejarul Buzau
Sondaj

Cine va fi campioana Romaniei?

1. Timisoara
2. Baia Mare
3. Steaua
4. CSM Bucuresti