Acest site foloseste cookie-uri. Apasati butonul alaturat pentru o navigare cat mai usoara.
Daca folositi acest site, sunteti de acord cu utilizarea cookie-urilor.
X Acest site foloseste Cookies.
Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Detalii aici
Facebook RSS Rugby.ro Email

Noua Zeelanda deschide Cupa Mondiala: vor invinge Tonga si vor merge spre titlul mondial?

Noua Zeelanda deschide Cupa Mondiala: vor invinge Tonga si vor merge spre titlul mondial?

     Daca exista o echipa care porneste pe anevoiosul drum ce duce catre Cupa Mondiala, sub povara unei presiuni imense si avand in fata sa o singura, unica optiune – castigarea trofeului William Webb Ellis – aceasta este Noua Zeelanda. Pentru toti ceilalti locuitori ai Planetei Ovale, o asemenea presiune ar reprezenta, probabil, ceva neobisnuit, chiar putin anormal – la urma urmei, este vorba doar de un simplu sport, un joc, nu-i asa?! In Aotearoa, „tara lungului nor alb”, lucrurile nu stau chiar asa, rugby-ul fiind mult mai mult decat un simplu sport.
    
    
     Richie McCaw si Dan Carter, cele doua vedete ale echipei, au incercat sa atenueze putin efectul acestei imense presiuni. „Indiferent de locul unde se desfasoara Cupa Mondiala, presiunea este aceeasi... Daca este sa alegi locul unde ai vrea sa joci un turneu al Cupei Mondiale, vei alege tara ta. Acesta este modul in care privesc lucrurile” a spus McCaw. Iar Dan Carter l-a completat: „ Emotia si entuziasmul, reflectate de sprijinul de care ne bucuram in Noua Zeelanda, depasesc, cu mult, presiunea si asteptarile. Organizarea Cupei Mondiale pe teren propriu este ceva extraordinar si stiu ca jucatorii abia asteapta inceperea competitiei”.
    
     Declaratiile sunt, fara indoiala, sincere, dar faptul ca cele doua „star”-uri ale echipei au gasit necesar sa faca aceste declaratii, intareste, dupa parerea mea, ideea formidabilei presiunii sub care All Blacks vor juca in acest turneu. Sunt sigur ca fiecare jucator este nerabdator sa evolueze in fata propriilor suporteri si sa le ofere acestora satisfactia unui succes indelung asteptat. In acelasi timp, insa, cred ca fiecare jucator All Black simte, deja, imensa presiune ce il apasa din varful firelor de par pana in varful crampoanelor.
    
     De unde izvoraste aceaste presiune?
    
     In primul rand, din statutul unic pe care rugby-ul il ocupa in viata Noii Zeelande. In Aotearoa rugby-ul face parte din cultura tarii; rugby-ul este o componenta a identitatii nationale fiind impregnat, pur si simplu, in „textura” sociala a natiunii; cu riscul de a folosi o exprimare-cliseu s-ar putea afirma ca „sangele” rugby-ului curge prin „vinele” natiunii neo-zeelandeze.
    
     In al doilea rand, presiunea este generata de esecurile suferite la editiile anterioare. Istoria participarii Noii Zeelande la Cupa Mondiala arata, in mod paradoxal, o rata a succesului care, conform standardelor All Blacks, poate fi socotita deceptionanta. All Blacks au castigat prima editie, in 1987 si au jucat o finala , in 1995, pierduta in fata Africii de Sud. In rest, participarea lor se leaga, mai cu seama, de doua esecuri, dureroase pentru ei, si spectaculoase pentru lumea rugby-ului: infrangerile in fata Frantei, 31-43, in 1999,dupa ce conduceau la inceputul reprizei a doua, cu 24-10, si, respectiv, 18-20, in sfertul de finala din 2007, cedand un avantaj de 13-3. In 1991 si in 2003, ei au pierdut in fata Australiei, marea rivala de cealalta parte a Marii lui Tasman.
    
     Fara a nedreptati celelalte natiuni si fara nicio unda de lipsa de respect fata de acestea, imi ingadui sa afim ca Noua Zeelanda este natiunea care, de la inceputurile sportului cu balonul oval si pana acum, a reprezentat cu acuratete si profunzime, spiritul originar al rugby-ului.
    
     De aceea, exista, cred eu, o imensa frustrare la nivel national: aceea de a avea cea mai buna echipa a lumii, dar o echipa care nu a castigat, vreme de mai mult de doua decenii, trofeul suprem al rugby-ului mondial! Nu am fost niciodata in Noua Zeelanda, nu stiu exact cum ii privesc neo-zeelandezii pe All Blacks, dar perceptia mea, de peste mari si tari, este ca All Blacks reprezinta un simbol al natiunii neo-zeelandeze, intruchipand nevoia, dorinta si mandria unei natiuni mici, a unui „David” (Noua Zeelanda are 4,4 milioane de locuitori) de a se masura si de a invinge pe „Goliat”, reprezentat de colosii rugby-ului mondial, Africa de Sud, Australia, Franta sau Anglia. Punctele forte.
    
     In opinia mea, principala calitate a Noii Zeelande este forta colectiva; o forta colectiva generata de bogatia mijloacelor de exprimare in teren, de exceptionalele calitati fizice si tehnice, de disciplina tactica, toti acesti factori conducand la un uimitor echilibru intre inaintare si linia de treisferturi.
    
     Aceasta forta colectiva le ingaduie sa exercite o presiune continua asupra adversarilor, in toate sectoarele jocului, „mareea neagra” revarsandu-se, uneori, inexorabil catre butul advers.
    
     Unul din scopurile majore ale All Blacks este mentinerea fluiditatii si continuitatii jocului. De aceea, ei acorda o atentie speciala jocului la sol. Dominarea gramezilor spontane le permite sa controleze conservarea balonului si, in mod logic, sa atace in valuri, mentinand presiunea asupra adversarilor.
    
     All Blacks nu sunt, insa, doar maestrii jocului ofensiv, rigoarea si organizarea defensiva contribuind, din plin, la amplificarea acestei remarcabile forte colective.
    
     Punctele vulnerabile
    
     Dupa cum aminteam mai sus, imensa presiune psihologica care ii va apasa in fiecare secunda a fiecarui meci, va constitui punctul vulnerabil al All Blacks. Modul in care vor reusi sa stapaneasca si sa controleze aceasta presiune va reprezenta, in mare masura, diferenta intre succes si esec.
    
     In privinta lotului actual, daca este sa cautam un punct mai slab, ar trebui, probabil, sa ne oprim la postul de mijlocas la gramada.
    
     All Blacks nu poseda la ora actuala un „demi” de clasa mondiala. Toti cei trei jucatori selectionati, Cowan, Weepu si Ellis sunt, desigur, jucatori foarte buni, dar nu se afla la nivelul de a face, singuri, diferenta intr-un joc de mare miza, asa cum este cazul lui Will Genia si Fourie du Preez.
    
     Sa incercam, in continuare, o trecere in revista a lotului Noii Zeelande:
    
     Linia intai
    
     Owne Franks, Ben Franks, John Afoa, Tony Woodcock
    
     Dupa ultima editie a Cupei Mondiale, cea din 2003, Carl Hayman, considerat cel mai valoros pilier dreapta din lume, s-a retras, practic, din selectionata All Blacks, transferandu-se la echipa engleza Newcastle Falcons. Plecare lui Hayman a facut parte dintr-un adevarat exod All Blacks catre Europa: Jerry Collins, Chris Masoe, Anton Oliver, Aron Mauger, Luke McAlister, Nick Evans, Rico Gear, Byron Kelleher, Doug Howlett, Chris Jack, alegand si ei calea unui dulce „exil” la cluburile din Anglia si Franta. La vremea aceea, se parea ca Hayman devenise cel mai bine platit jucator de rugby, contractul sau ridicandu-se la aproximativ 350,000 de lire sterline.
    
     Ingrijorarea in Noua Zeelanda era ca All Blacks pierdusera un pilier de mare valoare – cel mai bun pilier dreapta din lume - care era foarte greu de inlocuit, Hayman lasand in urma sa un gol care nu putea fi acoperit cu usurinta.
    
     Neemia Tialata si John Afoa au fost „urmasii” lui Hayman, dar in ciuda unor evolutii sigure, niciunul nu a fost considerat ca o certitudine si ca un demn inlocuitor al uriasului din Otago. Ingrijorarea ajunsese la un asemenea nivel, incat in Noua Zeelanda se pornise o campanie de aducere a lui Carl Hayman din Europa, acasa. Evident, salariul constituia problema capitala, Federatia neo-zeelandeza neavand resursele financiare pentru a depasi oferta cluburilor europene, mai ales ca, intre timp, Hayman se transferase la Toulon, atras de milioanele lui Murad Boudjellal.
    
     Aparitia spectaculoasa a tanarului Owen Franks a avut darul de a mai linisti situatia.
    
     Tanarul Franks (1,86 m, 117 Kg), a debutat la doar 21 de ani, in meciul contra Italiei, disputat la Christchurch in 2009, impunandu-se, surprinzator de rapid, ca titular al postului de pilier dreapta. Surprinzator, deoarece este foarte rar ca un pilier de 21-22 de ani sa se afirme ca titular, la nivel international. Franks s-a dovedit insa foarte puternic in gramezile ordonate, mobil in joc deschis si autorul unor placaje foarte dure (unele chiar la limita regulamentului), constituind o prezenta impunatoare in teren.
    
     Ceilalti trei pilieri vor fi Ben Franks, fratele lui Owen, John Afoa si Tony Woodcock.
    
     Woodcock a fost accidentat o lunga perioada de vreme, si a revenit de-abia in meciul Noua Zeelanda-Africa de Sud, desfasurat la Port Elizabeth, jucand apoi si in partida cu Australia de la Brisbane. Woodcock a rezistat in ambele meciuri, dar intrebarea este daca dupa o atat de lunga intrerupere, el va putea reveni la forma sa obisnuita care sa ii ingaduie sa faca fata unui turneu de amploarea Cupei Mondiale.
    
     Selectionandu-l pe Woodcock, antrenorii neo-zeelandezi l-au sacrificat pe Wyatt Crockett care a dovedit o forma foarte buna in Turneul Super 15. Selectionarea lui Woodcock arata loialitatea pe care Graham Henry o poarta „veteranilor” echipei, asa dupa cum a fost cazul, dupa parerea mea, in selectionarea lui Mils Muliaina.
    
     Este interesant de remarcat ca actuala formula este flexibila, Ben Franks si John Afoa putand juca pe ambele parti ale gramezii, Owen Franks si Tony Woodcock fiind specializati pe posturile de pilier dreapta si, respectiv, pilier stanga.
    
     Linia a doua
    
     Brad Thorn, Alexander (Ali) Williams, Samuel Whitelock, Anthony Boric.
    
     Povestea frumoasa a „liniei a doua” o constituie spectaculoasa revenire a lui Ali Williams dupa o ruptura a tendonului lui Ahile; o accidentare foarte serioasa care l-a obligat sa stea departe de rugby o perioada foarte lunga, aproape 31 de luni. Ali Williams a avut un sezon mai mult decat promitator sub culorile lui Auckland Blues. Speranta este ca forma buna aratata in turneul Super 15 va fi in continua crestere, iar Williams va etala calitatile datorita carora a fost selectionat de 61 de ori pentru All Blacks: eficient in tuse, excelent in joc deschis, el este un complet jucator de linia a doua.
    
     Prezenta lui Brad Thorn ofera doua perspective de evaluare a postului. In primul rand, Thorn reprezinta, la 36 de ani, un fenomen atletic deosebit. Bucurandu-se de o sanatate de fier, Thorn avut un parcurs foarte interesant in cariera sa. S-a lansat in rugby-ul in XIII, in liga australiana „National Rugby League”. A trecut „Rubiconul” ce desparte „XIII” de „XV”, devenind All Black in 2001. S-a retras in 2002, pentru a reveni in 2003. Apoi, a trecut, din nou, la rugby-ul in XIII, intre 2005-2007, pentru a reveni, definitiv, in randurile All Blacks in 2008. Pentru a fi titular – si, tineti seama, un titular indiscutabil, practic fara contracandidat - la aceasta varsta, in selectionata All Blacks, trebuie sa ai, fara indoiala, niste calitati exceptionale.
    
     Pe de alta parte, selectionarea unui jucator de 36 ani a carui pozitite de titular nu a fost amenintata de niciun tanar jucator, poate indica o anumita „seceta” valorica a jucatorilor de linia a doua. De fapt, Noua Zeelanda s-a confruntat, in ultimii ani, cu o criza reala in ceea ce priveste linia a doua. Si inainte de editia din 2007, Graham Henry a rulat multi jucatori, nereusind sa gaseasca perechea cea mai potrivita, purtand campania din Franta cu un jucator, Keith Robinson, care era nerefacut complet.
    
     Sam Whitelock a debutat in 2010, intr-un meci test cu Irlanda, reusind sa castige, in cele din urma, competitia cu Tom Donnelly, cel care, pana la aparitia lui Whitelock, parea sa isi fi castigat postul de titular.
    
     Anthony Boric (2,00m, 110 Kg) a fost selectionat in ultimul moment din cauza unei accidentari la picior, suferite in iunie, si care parea ca nu-i va ingadui sa participe la Cupa Mondiala. El i-a luat locul debutantului Jarrad Hoeata (1,95m, 112 Kg) care a fost singura surpriza oferita de antrenorii Noii Zeelande la anuntarea lotului largit. Hoeata a avut un sezon remarcabil in Super 15, sub culorile selectionatei Highlanders, convingandu-l pe Graham Henry si pe colegii sai ca merita sa poarte tricoul All Blacks.
    
     Totusi, Henry a preferat, asumandu-si un anumit risc, sa il includa in lot pe Boric, desi acesta nu a jucat in niciun meci in Tri-Nations.
    
     Linia a treia
    
     Richard McCaw, Kieran Read, Jerome Kaino, Adam Thomson, Victor Vito.
    
     Pana la accidentarea lui Kieran Read in meciul cu Australia, din cadrul turneului Tri-Nations, trio-ul Kaino-Read-McCaw era linia a treia de baza a Noii Zeelande. Read, care va fi indisponibil pentru cel putin trei meciuri, va fi inlocuit de Victor Vito.
    
     In cultura rugby-ului neo-zeelandez, linia a treia a ocupat, intotdeauna, un loc de frunte. In fiecare generatie All Blacks au existat mari jucatori de linia treia, fie ca s-au numit Waka Nathan, Kel Tremain, Ian Kirkpatrick, Brian Lochore, Graham Mourie, Michael Jones sau Josh Kronfeld.
    
     Nu mai este cazul sa subliniem rolul important al liniei a treia in rugby-ul modern, cand recuperarea balonului in aglomerari a devenit un moment crucial al oricarui meci.
    
     „Trio”-ul neo-zeelandez reprezinta o combinatie valoroasa si va avea o influenta covarsitoare asupra evolutiei generale a echipei. De ce? Pentru ca jocul All Blacks este un joc care pune accentul pe ofensiva, iar un stil deschis, ofensiv trebuie sa beneficieze de baloane. Ori, sarcina liniei a treia este tocmai de a domina jocul la sol, aglomerarile, pentru a furniza „munitiile” de calitate necesare lansarii atacurilor.
    
     Selectionarea lui Victor Vito in detrimentrul lui Liam Messam poate fi socotita o semi-surpriza, Messam parand in eclipsa de forma tocmai in meciul de la Port Elizabeth, pierdut in fata Africii de Sud. Iar faptul ca Read s-a accidentat in meciul de la Brisbane l-a avantajat pe Vito, care poate juca atat „inchidere” cat si flanker si a produs o buna impresie in meciul de la Brisbane, cu Australia
    
     Mijlocasii la gramada
    
     Jimmy Cowan, Piri Weepu, Andy Ellis
    
     S-ar putea sa ma insel, dar opinia mea este ca Noua Zeelanda nu dispune, la ora actuala, de un mijlocas la gramada de talie mondiala. La un moment dat, la inceputul sezonului, Jimmy Cowan a parut sa fi castigat locul de titular, dar evolutiile lui Piri Weepu din Tri-Nations au facut ca aceasta cursa a titularizarii sa devina foarte echilibrata. Personal, il prefer pe Weepu, dar, repet, dupa parerea mea, niciunul dintre cei trei selectionati poseda, calitatile unui jucator de mare clasa, capabil sa faca diferenta intr-un meci de miza, asa cum sunt, de exemplu, Will Genia si Fourie du Preez.
    
     Mijlocasii la deschidere
    
     Daniel Carter, Colin Slade.
    
     Problema nu a fost cine va fi titular la „uvertura”, Dan Carter fiind, in mod indiscutabil, titularul postului. Intreabarea care s-a pus a fost: cine va fi rezerva lui Carter?
    
     Grija antrenorilor neo-zeelandezi a fost absolut legitima deoarece niciunul dintre potentialii candidati nu a impresionat. Stephen Donald a avut, probabil, cel mai slab sezon al sau in Super 15. Stephen Brett nu a convins nici el, avand evolutii extrem de inegale. Aaron Cruden, juniorul anului in 2009, a evoluat mai bine decat ceilalti doi rivali, dar nu a stralucit.
    
     In cele din urma, Graham Henry l-a selectionat pe Colin Slade. Faptul ca antrenorii neo-zeelandezi l-au preferat pe Slade, in ciuda faptului ca acesta a jucat foarte putin in actualul sezon din cauza unei duble accidentari la maxilar, unor jucatori care au evoluat etapa de etapa in Super 15 indica existenta unei „crize” la nivelul mijlocasilor la deschidere. In meciul impotriva Africii de Sud, desfasurat la Port Elizabeth si pierdut cu 18-5, Slade a jucat slab, ridicand multe semne de intrebare in privinta formei sale.
    
     De asemenea, este interesant de observat ca Dan Carter nu a mai etalat aceeasi consistenta in joc ca in anii trecuti. El ramane, fara nicio umbra de indoiala, un jucator de mare clasa, dar in cazul in care el va etala o forma oscilanta, jocul echipei sale va suferi foarte mult.
    
     Centri
    
     Conrad Smith, Ma’ Nonu, Sonny Bill Williams, Richard Kahui.
    
     Titularizarea centrilor va constitui o dilema placuta pentru antrenorii All Blacks. Daca Conrad Smith va purta, mai mult ca sigur, tricoul cu numarul 13, intrebarea este: cine va purta tricoul cu numarul 12: Ma’a Nonu sau Sonny Bill Williams, Nonu (1,82m, 104 Kg), care a debutat in 2003, este, inainte de toate, un „spargator” de aparari, punandu-si in valoare gabaritul si forta fizica. In ultimii ani, el a progresat, insa, si din punct de vedere tehnic, imbunatatindu-si, in mod evident, pasele si capacitatea de a participa la combinatiile treisferturilor.
    
     Sonny Bill nu este mai prejos in privinta prezentei fizice (1,91m, 110 Kg). Aventura sa rugbystica este, de-acum, cunoscuta. Vedeta a rugby-ului in XIII, el a trecut la „XV” in 2008, atunci cand a fost convins de catre Tana Umaga sa se alature echipei din Toulon. In 2010, el a revenit in Noua Zeelanda, semnand pentru Canterbury si debutand pentru All Blacks in meciul cu Anglia, disputat la 7 noiembrie 2010, pe Twickenham si castigat de Noua Zeelanda cu 26-16.
    
     Tranzitia de la „XIII” la „XV” s-a facut destul de usor, iar Sonny Bill a devenit un jucator important in angrenajul All Blacks. Forta sa de penetrare si capacitatea de a pasa, din placaj, cu o mana, sunt calitati foarte pretuite de catre Graham Henry.
    
     Cu toate acestea, Nonu si Smith, care au jucat impreuna, pana anul acesta, la Wellington Hurricanes, alcatuiesc o pereche redutabila si banuiesc ca ei vor fi titulari in meciurile cu adversari puternici. Sonny Bill Williams va fi folosit in meciul de debut cu Tonga, alaturi de Nonu, dar banuiesc ca, in meciurile viitoare, va fi folosit, mai mult ca „impact player”.
    
     Aripi
    
     Cory Jane, Isaia Toeava, Zac Guildford.
    
     Marii absenti sunt Sitiveni Sivivatu si, mai ales, Hosea Gear. Adevarat, Sivivatu nu a demonstrat o forma constanta de-a lungul sezonului, etaland, din cand in cand, sclipirile care l-au facut celebru.
    
     In schimb, neselectionarea lui Hosea Gear reprezinta, cel putin pentru mine, o mare surpriza. Gear reprezinta aripa clasica, aripa tipic neo-zeelandeza: atletic, puternic, atacand in forta, eficient in duelurile directe.
    
     Zac Guildford a jucat bine in Super 15, este, poate, mai rapid decat rivalul sau, dar nu poseda, dupa parerea mea, „punch”-ul, agresivitatea si forta de penetrare, calitatile principale ale lui Gear. In meciul pierdut in fata Australiei, 20-25 la Brisbane, Guildford a avut o evolutie de-a dreptul deceptionanta, strecurand fiori de indoiala in sufletele suporterilor neo-zeelandezi. Personal, mi se pare ca selectionarea lui Guildford este putin neinspirata, Hosea Gear meritand sa fie prezent la aceasta Cupa Mondiala.
    
     Fundasi
    
     Mils Muliaina, Israel Dagg
    
     Mils Muliaina a fost, fara indoiala, unul dintre cei mai valorosi fundasi ai Noii Zeelande din ultimele decenii. Selectionandu-l pentru Cupa Mondiala, Graham Henry si colegii sai considera ca Muliaina este, inca, cel mai bun fundas al tarii.
    
     In acest an, insa, Mils nu a mai aratat forma de altadata, aceasta si datorita accidentarilor care l-au impiedicat sa evolueze, in mod continuu, in Super-15. Cand a fost prezent in teren, evolutiile sale au fost modeste, aproape fara nicio influenta asupra jocului echipei sale.
    
     El a fost inclus in lotul All Blacks, antrenorii neo-zeelandezii bizuindu-se, probabil, pe bogata sa experienta. In ultimul meci dinaintea inceperii Cupei Mondiale, cel cu Australia de la Brisbane, Muliania a avut o evolutie absolut stearsa, ceea ce nu poate decat sa ii ingrijoreze pe antrenorii sai. Impresia mea este ca Muliaina se afla departe de forma aratata in anii trecuti si, din aceasta cauza, pozitia de fundas s-ar putea sa constituie o slabiciune a liniei de treisferturi.
    
     Cel mai in forma fundas s-a dovedit a fi Israel Dagg. Din pacate si el a suferit o accidentare serioasa in partida cu Stormers, disputata in luna mai, accidentare care a necesitat o interventie chirurgicala, si revenirea sa a fost pusa sub semnul intrebarii. Chiar daca doctorii i-au permis sa joace, el evoluand chiar bine in partida cu Africa de Sud, intrebarea este daca Dagg va fi capabil sa revina in varful de forma necesar participarii la Cupa Mondiala.
    
     Cealalta optiune va fi folosirea lui Isaia Toeava. Dar, ghinion! Si acesta a fost accidentat, nejucand, ca si Dagg, tot din luna mai (malefica primavara pentru All Blacks!). Toeava a jucat multumitor in partida cu Africa de Sud, desfasurata la Port Elizabeth, si poate evolua la fel de bine si pe postul de aripa.
    
     Parerea mea este ca Dagg constituie cea mai buna solutie pentru pozitia de fundas, iar daca accidentarea sa nu va recidiva, cred ca Israel Dagg va castiga duelul sau pentru titularizare cu Mils Muliaina.
    
     Noua Zeelanda nu este singura, ci una dintre marile favorite ale Cupei Mondiale. Nimeni nu pune la indoiala faptul ca All Blacks merita sa castige trofeul William Webb Ellis. Daca va reusi sau nu, aceasta ramane de vazut.
    
     Eugen Cionga
     Toronto

Ti-a placut acest articol?
Da Like, Printeaza sau trimite pe Email!

Cat de utila va este aceasta informatie? Noteaza folosind stelele

Rating:

Nota: 5 din 5 - 1 vot.

Articole similare

XV-le de start Romania A pentru meciul cu Crawshays Welsh RFC
01 Iun. 2016

XV-le de start Romania A pentru meciul cu Crawshays Welsh RFC

Astazi, pe Stadionul Arcul de Triumf din Bucuresti, cu incepere de la ora 19.00, se disputa partida dintre selectionata Romania A si Crawshays Welsh RFC. ?Jocul face parte din planul echipei noastre...
Vali Ursache inca trei ani la Oyonnax
30 Apr. 2016

Vali Ursache inca trei ani la Oyonnax

Internationalul roman Vali Ursache si-a prelungit intelegerea contractuala cu echipa sa de club, US Oyonnax, pe o perioada de trei ani, dupa cum anunta site-ul oficial al gruparii franceze. Oyonnax...
Anglia ii pregateste un tratament special lui Hooper
26 Nov. 2014

Anglia ii pregateste un tratament special lui Hooper

Graham Rowntree, antrenorul Angliei cu inaintarea, a declarat ca ii vor acorda o atentie deosebita capitanului Australiei, Michael Hooper, in meciul de sambata de pe Twickenham.
Romania - SUA se joaca sambata de la 18:30, in direct la TVR2. Stejarii, cu Ovidiu Tonita in teren. SUA, fara jumatate dintre titulari
07 Nov. 2014

Romania - SUA se joaca sambata de la 18:30, in direct la TVR2. Stejarii, cu Ovidiu Tonita in teren. SUA, fara jumatate dintre titulari

Nationala Romaniei incepe sambata, 8 noiembrie, seria meciurilor test din acest final de an. Prima adversara este selectionata SUA, care a jucat deja weekendul trecut un meci istoric pentru ei,...
Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te la newsletterul Rugby.ro si primeste ultimele noutati pe email.

Lasa un comentariu



Atentie! Pentru a activa formularul, trebuie sa raspundeti corect la intrebare!


[*] Toate campurile sunt obligatorii.
[**] Codul HTML nu este permis.
SUPERLIGA LA RUGBY 2016
1 Timisoara Saracens 40
2 CSA Steaua Bucuresti 48
3 CSM Stiinta Baia Mare 44
4 CS Dinamo Bucuresti 20
5 CS Politehnica Iasi 12
6 CS Universitatea Cluj 9
7 CSM Olimpia Bucuresti 13
DIVIZIA NATIONALA 2016
1 CS Stiinta Petrosani
2 CS Navodari
3 RCM Galati
4 CS Poli Unirea Iasi
5 Rugby Club Barlad
6 CSM Bucovina Suceava
7 RC Stejarul Buzau
Sondaj

Cine va fi campioana Romaniei?

1. Timisoara
2. Baia Mare
3. Steaua
4. CSM Bucuresti