Acest site foloseste cookie-uri. Apasati butonul alaturat pentru o navigare cat mai usoara.
Daca folositi acest site, sunteti de acord cu utilizarea cookie-urilor.
X Acest site foloseste Cookies.
Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Detalii aici
Facebook RSS Rugby.ro Email

Irlanda-Anglia: Iarba verde de acasa!

Irlanda-Anglia: Iarba verde de acasa!

     Cat de verde a fost, pentru irlandezi, iarba de pe Croke Park, in aceasta sambata de neuitat care a consfintit triumful Irlandei asupra Angliei! 43-13 este cea mai clara victorie a irlandezilor asupra rivalilor lor, depasind precedentul record de 22-0, inregistrat in 1947.
     O intreaga Irlanda a sarbatorit victoria obtinuta de Brian O’Driscoll si colegii sai asupra „Coroanei” engleze. Dar, deasupra imensei bucurii izvorata din succesul clar, s-a ridicat un alt sentiment, poate mai profund, mai tulburator, generat de faptul ca rugby-ul a reusit sa „inmoaie” inflexibilitatea unei traditii, gravata in sufletul multor irlandezi, conform careia niciun sport de sorginte straina nu avea sa se joace, vreodata, pe Croke Park.
     Le-a trebuit irlandezilor multa vointa, intelegere, intelepciune si putere de a ierta –si asta nu inseamna, neaparat, puterea de a uita – pentru ca „God Save the Queen” sa rasune in „templul” din nordul Dublin-ului, un lacas care reprezinta un adevarat simbol al identitatii irlandeze. Intr-o lume ideala, sportul nu ar trebui sa aiba nicio legatura cu politica. Intr-o lume ideala...
     Asa incat, atunci cand Gaelic Athletic Association a acceptat sa primeasca rugby-ul - un minunat sport, inventat, insa, de englezi - pe gazonul de la Croke Park, o natiune intreaga a retrait amintirile evenimentelor din 21 noiembrie 1920, „Bloody Sunday”, cand 14 civili au pierit in urma unor violente incidente cu trupele britanice, petrecute la stadionul care urma sa gazduiasca un meci de gaelic fotbal.
     Nu am fost niciodata in Irlanda, nici la Lansdowne Road, nici la Croke Park. Nu am avut prilejul sa simt, pe viu, atmosfera marilor partide ale Irlandei.
     Dar, urmarind meciul la pub-ul Scallywags din Toronto, privind la suporterii irlandezi din jurul meu, studiind expresia intiparita pe chipul profesorului pensionar de langa mine, al mai tanarului inginer, care asezat de cealalta parte a mesei, traia cu maxima intensitate fiecare faza a meciului, al sotiei sale, am inteles o frantura, doar o frantura, din bogatia, complexitatea si istoria, uneori, tragica, a acestui popor pentru care rugby-ul este o reflectare a ceea ce se numeste „Irish fighting spirit”.
     Nu cred ca rugby-ul poate vindeca ranile istoriei si reconcilia conflictele de natura politica sau religioasa (ar fi prea frumos, nu-i asa?), dar faptul ca „La Marseillaise” si, mai ales, „God Save the Queen” au rasunat pe Croke Park, fara a fi insotite de fluieraturi si huiduieli, imi intareste increderea, respectul, pasiunea, si iubirea pentru valorile intruchipate de acest sport.
    
     Gramada irlandeza – o forta de luat in seama
    
     Pe plan tehnic, Irlanda a controlat intreaga partida, dominand, uneori, cu o surprinzatoare autoritate, toate aspectele jocului.
     Se stia foarte bine ca irlandezii poseda o linie de treisferturi de clasa. Perechea O’Driscoll-D’Arcy este, la ora actuala, una dintre cele mai bune din lume, Shane Horgan si David Hickie sunt, la randul lor, aripi de valoare, in timp ce Andrew Trimble a dovedit calitati care il pot propulsa, in viitorul apropiat, ca titular.
     Prin urmare, daca evolutia liniei de treisferturi s-a ridicat la nivelul asteptarilor, in schimb, prestatia gramezii a constituit o surpriza extrem de placuta. S-ar putea sa exagerez, dar cred ca, pe langa victoria in sine, clara si meritata, marea satisfactie a antrenorilor irlandezi a constituit-o progresul enorm realizat de gramada. Inaintarea si-a dominat rivala, chiar si in gramezile ordonate, un sector al jocului in care se parea ca englezii sunt mai puternici. Dar, O’Connell si coechipierii sai au contrazis toate parerile privind superioritatea gramezii engleze, impunandu-se, in mod autoritar, in fata „pachetului” condus de Vickery.
     Doar cu cativa ani in urma, linia intai irlandeza era, dupa parerea mea, putin „subreda”, pilierii reprezentand punctul slab al angrenajului gramezii. Marcus Horan era, deseori, dominat de adversarii directi, nerezistand un meci intreg, iar John Hayes, in ciuda gabaritului sau, nu se impunea in fata rivalilor sai.
     In ultima vreme, insa, lucrurile s-au schimbat, si s-au schimbat in bine.
     Astazi, Horan pare sa se fi transformat intr-un pilier tehnic, care rezista in gramezile ordonate, si care impresioneaza prin mobilitate, fiind excelent in joc deschis.
     La randul sau, John Hayes a realizat, in opinia mea, un progres substantial. Faptul ca a inceput rugby-ul, relativ tarziu, la 18 ani, incepand in linia a doua, si de-abia apoi, „urcand” in linia intai, a influentat, probabil, evolutia sa pe acest post. Cei doi ani petrecuti in Noua Zeelanda, la Invercargill, in anii ‚90, care au determinat, probabil, convertirea sa la pozitia pe care evolueaza acum, l-au ajutat foarte mult in formarea sa ca pilier.
     La nivel international, valoarea unui pilier nu se masoara in kilograme, ci, mai ales, in tehnica pe care o poseda. Pastrand proportiile, mi se pare ca rolul pe care John Hayes il are in gramada irlandeza este asemanator rolului jucat de Carl Hayman in gramada All Blacks. Fermierul din Limerick a devenit o „componenta” indispensabila in angrenajul irlandez, el fiind unul dintre factorii „stabilizatori” ai gramezii.
     Impresia mea este ca gramada irlandeza s-a maturizat foarte mult in ultimele doua sezoane, realizand un indiscutabil salt valoric. Linia intai si a doua alcatuiesc un „bloc” compact si sudat, avand in Paul O’Connell un inaintas de clasa mondiala, in timp ce linia a treia, in componenta Wallace-Leamy-Easterby confera omogenitate unui mecanism care functioneaza din ce in ce mai bine.
     Poate suna bizar, avand in vedere observatiile laudative de mai sus, dar nu sunt sigur ca, exceptandu-l pe O’Connell, vreun inaintas irlandez ar fi selectionat, ca „first choice”, intr-o selectionata a lumii. Evident, fiecare inaintas irlandez are calitati individuale gratie carora poate juca la acest nivel Ceea ce vreau sa subliniez este faptul ca aceasta gramada irlandeza nu impresioneaza, in primul rand, prin prisma individualitatilor, ci, prin prisma colectivului. Adica, odata cu „legarea” in gramada, calitatile individuale ale inaintasilor capata o noua dimensiune, in planul valorii, fiind amplificate de forta colectiva.
     Desigur, gramada irlandeza trebuie sa confirme in fiecare meci de acum inainte, ca acest progres este real si nu intamplator, si ca se datoreaza unei continue cresteri valorice si nu unor circumstante favorizate de evolutia mai slaba a adversarilor.
     Energia degajata de selectionata „Trifoiului” i-a asfixiat pe englezi, care nu au fost capabili sa raspunda pe masura, aproape tot meciul ei trebuind sa absoarba presiunea intensa exercitata de echipa gazda. Irlanda a impus un ritm sufocant pe care, lucru foarte important, a reusit sa il mentina de-a lungul intregii partide. „Soldatii” Irlandei s-au aruncat in batalie cu ferocitate, luptand timp de 80 de minute, placand, sarjand, atacand, aparandu-se cu ferocitate.
     Ronan O’Gara, care a inscris 21 de puncte, a dirijat cu maiestrie ofensiva formatiei sale, etaland un excelent joc de picior. Faza din minutul 64 va ramane, fara indoiala, una dintre cele mai frumoase din istoria rugby-ului irlandez. Superba lovitura de picior, in diagonala, lansata de O’Gara, urmand traiectoria precisa a unei sonde spatiale, a aterizat exact in bratele lui Shane Horgan care, plutind deasupra lui Lewsey, a culcat, apoi, balonul in butul englez, marcand cel mai frumos eseu al meciului. O’Gara l-a eclipsat pe Jonny Wilkinson, care a avut o evolutie foarte stearsa, nereusind sa se desprinda de mediocritatea echipei sale.
     Irlandezii au etalat un joc foarte variat, alternand deschiderile rapide pe treisferturi si combinatiile intre centri si aripi, cu sarjele penetrante ale inaintasilor. Linia a treia, Wallace-Leamy-Easterby, a avut o prestatie superba, David Wallace, in special, actionand ca un flanker de mare clasa.
     Chiar daca Brian O’Driscoll este „star”-ul echipei, favoritul meu ramane Gordon D’Arcy a carui finete tehnica este de admirat. Spre exemplu, la eseul lui Dempsey, daca D’Arcy nu ar fi reusit sa transmita, intr-o pozitie extrem de dificila, o subtila pasa catre O’Driscoll, asigurand, astfel, continuitatea fazei respective, nu cred ca fundasul irlandez ar fi marcat.
     Dupa succesul facil inregistrat in fata unei fragile echipe a Scotiei, esecul de pe Croke Park trebuie sa insemne, pentru englezi, o trezire la realitate. Anglia se zbate, in acest moment, in mediocritate si se pare ca lungul sir al insucceselor de anul trecut si-a lasat amprenta si asupra „noii” echipe a lui Brian Ashton.
     Anglia are individualitati, dar nu are, inca, o echipa. Gramada a fost complet dominata, si, drept urmare, Jonny Wilkinson a avut o prestatie modesta, in timp ce linia de treisferturi, cu exceptia tinerilor Strettle si Tait, nu a aratat nimic deosebit. Perechea de centri Farrell-Tindall a dezamagit, fiind complet absenta din joc si fiind total eclipsata de O’Driscoll si D’Arcy.
     In general, echipa Angliei a etalat un joc plat, usor de contracarat de adversari, lipsit de creativitate, fara „scanteia” necesara aprinderii „procesului de combustie” al „motorului” echipei.
     Iar Irlanda, eh, bine, Irlanda merita toata admiratia.
     Meciul de Croke Park a constituit unul dintre acele rare si alese momente cand o tara este mandra de jucatorii sai, iar jucatorii sunt mandrii ca apartin acelei tari. Cinste lor si tarii careia ii apartin!
    
     Eugen Cionga - Toronto
Ti-a placut acest articol?
Da Like, Printeaza sau trimite pe Email!

Cat de utila va este aceasta informatie? Noteaza folosind stelele

Rating:

Nota: 5 din 5 - 1 vot.

Articole similare

Castigatorii Turneului celor 6 Natiuni, vor cuceri un trofeu nou la finala din 21 Martie.
29 Ian. 2015

Castigatorii Turneului celor 6 Natiuni, vor cuceri un trofeu nou la finala din 21 Martie.

Noul trofeu este desenat si realizat de catre unul dintre cei mai mari bijutieri in argint, Thomas Lyte. Acesta este doar al doilea model de trofeu , din 1883 pana astazi, dedicat celui mai mare...
Weekend plin de rugby: Meciurile test in care echipele isi testeaza angrenajul pentru Cupa Mondiala.
07 Nov. 2014

Weekend plin de rugby: Meciurile test in care echipele isi testeaza angrenajul pentru Cupa Mondiala.

Sambata, 8 noiembrie, Noua Zeelanda va testa forta Angliei pe Twickenham. Tot atunci, Fiji incearca sa obtina prima victorie din 8 incercari, iar Philipe Saint-Andre stie ca nu isi poate permite asta...
Cronica etapei a 6-a din Aviva Premiership
25 Oct. 2013

Cronica etapei a 6-a din Aviva Premiership

O noua etapa interesanta se va desfasura in acest weekend in Aviva Premiership. Balul il va deschide Bath, in aceasta seara jucand contra celor de la Gloucester, urmanda ca duminica, in incheiere sa...
Rugby-ul din Romania prea scump pentru televiuziunile noastre
19 Oct. 2013

Rugby-ul din Romania prea scump pentru televiuziunile noastre

"Lupii Bucuresti" joaca astazi cea de-a doua partida din grupele Amlin Challenge Cup 2013 si spre dezamagirea fanilor din Romania, nici aceasta partida nu va fi transmisa la TV. 
Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te la newsletterul Rugby.ro si primeste ultimele noutati pe email.

Lasa un comentariu



Atentie! Pentru a activa formularul, trebuie sa raspundeti corect la intrebare!


[*] Toate campurile sunt obligatorii.
[**] Codul HTML nu este permis.
SUPERLIGA LA RUGBY 2016
1 Timisoara Saracens 40
2 CSA Steaua Bucuresti 48
3 CSM Stiinta Baia Mare 44
4 CS Dinamo Bucuresti 20
5 CS Politehnica Iasi 12
6 CS Universitatea Cluj 9
7 CSM Olimpia Bucuresti 13
DIVIZIA NATIONALA 2016
1 CS Stiinta Petrosani
2 CS Navodari
3 RCM Galati
4 CS Poli Unirea Iasi
5 Rugby Club Barlad
6 CSM Bucovina Suceava
7 RC Stejarul Buzau
Sondaj

Cine va fi campioana Romaniei?

1. Timisoara
2. Baia Mare
3. Steaua
4. CSM Bucuresti