Acest site foloseste cookie-uri. Apasati butonul alaturat pentru o navigare cat mai usoara.
Daca folositi acest site, sunteti de acord cu utilizarea cookie-urilor.
X Acest site foloseste Cookies.
Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Detalii aici
Facebook RSS Rugby.ro Email

Impactul profesionismului asupra rugby-ului (III): Influenta profesionismului asupra jocului in sine

Impactul profesionismului asupra rugby-ului (III): Influenta profesionismului asupra jocului in sine
     Continuam astazi seria de articole care trateaza „Impactul profesionismului asupra rugby-ului” la modul cel mai profund. Autorul este corespondent al saptamanalului "Midi Olympique" pentru Canada. Tema tratata este cu siguranta una dintre cele mai importante din lumea rugbyului, ea schimband aproape complet fata sportului cu balonul oval. Cititi mai jos al treilea articol, “Influenta profesionismului asupra jocului in sine”.
    
    
     CLICK AICI DISCUTATI PE FORUM DESPRE Impactul profesionismului asupra rugbyului
    
     Organizarea defensiva
    
     Defensiva a fost unul dintre sectoarele jocului care a suferit o influenta puternica in epoca profesionista, atat in ceea ce priveste responsabilitatile antrenorilor, cat si strategia organizarii acestui compartiment.
    
     Referitor la responsabilitatile antrenorilor, impresia mea este ca, imediat dupa instaurarea profesionismului, rugby-ul a inceput sa imprumute, cu rapiditate, modele din alte sporturi cu o lunga traditie profesionista. Ca de exemplu, fotbalul american, care are o structura foarte specializata a colectivului de antrenori. O echipa de fotbal american are un antrenor principal, dar si o sumedenie de antrenori specializati (la unele dintre echipele din National Football League, numarul acestora variaza intre 12 pana la 19!) in pregatirea diferitelor compartimente: ofensiva, defensiva, „quarter back”, transformeuri etc.
    
     Noua structura manageriala a cluburilor de rugby a absorbit ideile celorlalte sporturi profesioniste si, ca o consecinta logica, structura specializarii antrenorilor responsabili pentru diferite compartimente de joc a fost importata si in rugby. Asa au aparut antrenori responsabili cu defensiva, cu pregatirea gramezii, a liniei de treisferturi, a transformeurilor, specialisti responsabili cu pregatirea fizica, nutritionisti etc. In rugby-ul amator, o asemenea infrastructura nu exista nici la nivelul cluburilor, nici la nivelul echipelor nationale.
    
     Si vorbind despre strategiile apararii, trebuie mentionat faptul ca cea mai puternica influenta asupra organizarii defensive a fost exercitata de catre rugby-ul in XIII, care, dupa cum bine se stie, a fost profesionist de la inceputurile sale, din 1895.
    
     Rugby-ul in XIII este complet diferit de rugby-ul in XV, bazandu-se mult mai mult pe rigoarea defensiva decat pe creativitatea ofensiva. Daca rugby-ul in XV are la baza conceptul fundamental de a lupta pentru castigarea si pastrarea posesiei balonului, in rugby-ul in XIII acest concept lipseste cu desavarsire! In rugby-ul in XIII, in momentul in care posesorul balonului este blocat si atinge solul, lupta pentru castigarea balonului inceteaza brusc, adversarii trebuie sa se retraga imediat, iar jucatorul placat lanseaza un nou atac! Acelasi concept se regaseste si in fotbalul american, arbitrul fluierand si intrerupand jocul atunci cand posesorul balonului atinge, cu genunchiul, solul.
    
     Rugby-ul in XIII este un joc in care nu se impinge in gramada („ordonata” fiind doar o delicata repunere a balonului in joc), nu exista tusa, aglomerari sau mol, de aceea jocul „curge” cu rapiditate neexistand, aproape deloc, faze fixe. In general, este o continua incercare de a „sparge” prin „lovituri de berbec” individuale, zidul defensiv advers. Dupa 6 atacuri succesive, daca nu a reusit sa inscrie, echipa aflata in atac trebuie sa cedeze balonul adversarei sale. Nu vreau sa jignesc pe nimeni, respect rugby-ul in XIII, traditia si cultura sa, respect pasiunea jucatorilor si a suporterilor lor, dar, mi se pare ca este, totusi, un joc care nu poseda nici sensul colectiv al rugby-ului in XV si nici diversitatea si complexitatea tehnica a acestuia.
    
     In decursul perioadei de consolidare a profesionismului in rugby-ul in XV, s-a observat tendinta managerilor de a angaja antrenori responsabili cu pregatirea defensivei, proveniti din rugby-ul in XIII. Faptul ca migratia de la „XIII” catre „XV” a fost deschisa de catre australieni nu a constituit o surpriza avand in vedere popularitatea rugby-ului in XIII in tara „Cangurilor” si dominatia cvasi-totala a Australiei la nivel mondial.
    
     John Muggleton, fost component al selectionatei Australiei de rugby in XIII, a fost angajat de catre Rod McQueen ca antrenor responsabil cu pregatirea defensivei pentru Cupa Mondiala din 1999 (editie castigata, dupa cum bine se stie, de catre Australia).
    
     Englezii, care au si ei o puternica liga de rugby in XIII, au urmat exemplul australienilor si astfel au aparut pe scena rugby-ului in XV, Phil Larder, David Ellis, Shaun Edwards, Mike Ford sau Alan Tait - toti proveniti din rugby-ul in XIII - ca sa-i enumeram doar pe cei mai cunoscuti antrenori. Larder a fost special angajat de catre Clive Woodward pentru Cupa Mondiala din 2003. David Ellis a colaborat strans cu Bernard Laporte, devenind antrenorul defensivei selectionatei Frantei. Shaun Edwards face parte din staff-ul Tarii Galilor, Mike Ford din cel al Angliei, in timp ce Alan Tait este coordonatorul defensivei echipei Newcastle Falcons.
    
     In rugby-ul amator, spiritul ofensiv era predominant, coplesind, de cele mai multe ori, defensiva. Ideea directoare era pregatirea schemelor ofensive prin care sa se depaseasca apararea adversa. Astazi, in rugby-ul profesionist, cumpana strategiei jocului s-a schimbat, inclinandu-se in partea opusa: creativitatea este pusa in slujba apararii pentru a dezvolta schemele defensive care sa sufoce ofensiva. Cred ca, o urmare directa a suprematiei tacticii defensive este „bombardamentul” loviturilor de picior care domina rugby-ul de astazi si care s-a transformat, dupa cum remarca Gerald Davies, faimoasa aripa galeza din anii ’70, intr-un veritabil „ping-pong aerian”. Timorati, covarsiti de inexpugnabilitatea fortificatiilor defensive, jucatorii ambelor echipe prefera sa lanseze lovituri de picior, in spatele apararii adverse, reducand jocul la acest „ping pong aerian” plicticos, care nu face altceva decat sa umbreasca si sa ciunteasca imaginea spectaculozitatii rugby-ului.
    
     Epoca profesionista a adus cu sine un pragmatism care a fost necunoscut rugby-ului amator. Iar organizarea defensiva a rugby-ului de astazi, bazata pe modelul rugby-ului in XIII, reprezinta reflectia acestui pragmatism rece care incepe sa domine rugby-ul in XV.
    
     Dupa celebrul „sfert de finala” Franta-Noua Zeelanda, de la Cupa Mondiala din 2007, meci in care francezii au executat 224 de placaje in timp ce neo-zeelandezii, doar 47, Jake White, antrenorul viitoarei campioane mondiale, a declarat: „Intotdeauna am sustinut ca o Cupa Mondiala este castigata de prestatia defensiva”. Africa de Sud a castigat Cupa Mondiala in 2007, gratie, printe altele, si unei defensive de fier; prin urmare, Jake White nu poate fi contrazis. Dar ce pret plateste spectacolul rugbystic!
    
     Ideea influentei crescande a rugby-ului in XIII asupra rugby-ului in XV, este intarita si de fenomenul migratiei jucatorilor de la „XIII” catre „XV”. Englezul Jason Robinson, australienii Wendell Sailor, Matt Rogers, Lote Tuqiri, neo-zeelandezul Brad Thorn sunt cei mai cunoscuti jucatori care au reusit o tranzitie plina de succes de la „XIII” la „XV”. Toti au fost vedete in rugby-ul in XIII si toti au devenit vedete in rugby-ul in XV.
    
     Profesionismul si regulile experimentale
    
     Ideea revizuirii regulamentului jocului de rugby care a condus la propunerea regulilor experimentale a fost generata, in mod direct, de consolidarea profesionismului in rugby. Decizia IRB-ului de a analiza regulamentul a fost luata in 2006, la 11 ani dupa ce rugby-ul a devenit profesionist. Atunci, forul suprem mondial a constituit un grup, numit „Laws Project Group”, a carui sarcina a fost studierea regulamentului de rugby in contextul noilor conditii economice create de instaurarea profesionismului. Conditii care, in mod indiscutabil, erau complet diferite de cele in care functionase rugby-ul amator.
    
     Prin definitie, o structura profesionista are nevoie de o solida baza financiara si de surse de venit care sa asigure functionarea normala a rugby-ului la nivel national si international. Ca si in alte sporturi profesioniste, si in rugby, televiziunea a capatat un rol esential in ecuatia profesionismului, constituind principala sursa financiara capabila sa asigure stabilitatea rugby-ului in noua ordine economica a industriei sportive. Calendarul turneelor si al competitiilor, orele de disputare ale meciurilor, toate au trebuit sa se adapteze pentru a satisface cerintele televiziunii atotputernice. In mod limpede, fara interesul si sprijinul televiziunilor, rugby-ul profesionist nu a avut si nu ar avea sanse de supravietuire.
    
     Prin urmare, mandatul incredintat de catre IRB grupului nou format, Laws Project Group, a fost sa analizeze diferite aspecte ale regulamentului jocului de rugby care, in opinia forului de la Dublin, ar fi necesitat eventuale imbunatatiri, socotite potrivite pentru a ajuta tranzitia de la amatorism la profesionism.
    
     Grupul a fost format din: Bill Nolan (IRB- Scotia), Bill Beaumont (IRB- Anglia), Pierre Villepreux (IRB-Franta), Rod McQueen (IRB- Australia), Ian McIntosh (IRB-Africa de Sud), Richie Dixon (IRB –Scotia), Paddy O’Brien (Noua Zeelanda), Dr. Mick Molly (IRB - Irlanda) si Bruce Cooke (IRB – Australia). Dupa cum se observa cu usurinta, printre membrii comisiei care a avut sarcina de a studia posibilitatea modificarii regulamentului s-au numarat mari personalitati ale rugby-ului mondial.
    
     Motivul care a determinat decizia IRB-ului de a revizui regulamentul a fost explicat, in 2006, de catre scotianul Bill Nolan, unul dintre membrii grupului: „Motivul fundamental care a determinat inceperea acestui studiu (NR. in 2006 la Stellenbosch) este acela ca IRB-ul a recunoscut ca aceste aspecte ale Regulamentului (mol-ul, tusa, penalitatile, loviturile libere etc.) se dovedesc a fi cele mai dificile in ceea ce priveste interpretarea lor. Jocul de rugby a continuat sa evolueze in cei zece ani de profesionism, iar IRB-ul a intreprins, cu onestitate si transparenta, o evaluare a regulamentului... Privim rugby-ul intr-o lumina noua cu ideea de a il face mai simplu si mai usor de jucat si de arbitrat, urmarind ca rugby-ul sa fie inteles si urmarit cu placere de numarul crescand de spectatori care sunt atrasi de acest joc”. Iar Nolan a continuat: „In calitatea de for mondial care guverneaza (NR. rugby-ul), suntem decisi sa reducem numarul si complexitatea Regulilor... pentru a crea o filozofie pozitiva.”
    
     Sunt sigur ca IRB-ul a avut si are cele mai bune intentii in ceea ce priveste modificarea regulamentului, iar punctul de vedere al domnului Nolan trebuie respectat. Cuvintele domniei-sale reprezinta o explicatie logica, din punct de vedere al autoritatilor de la Dublin, reflectand o anumita directie care, se pare, face parte din planurile IRB-ului de dezvoltare a rugby-ului pe plan mondial: simplificarea jocului de rugby in noua era a profesionismului.
    
     Personal, nu am fost convins nici atunci, in 1996, si nu sunt pe deplin convins nici acum, in 2010, ca rugby-ul este un sport atat de complicat incat ar necesita simplificari, unele dintre ele chiar radicale. Mai bine de 100 de ani, rugby-ul nu a parut deloc sa fi fost un joc foarte complicat, popularitatea si raspandirea sa pe glob constituind o dovada suficient de clara ca fusese inteles de spectatori.
    
     Initial, Grupul IRB a recomandat testarea a 13 modificari pe o perioada de un an, intre 1 August 2008 si 1 August 2009, cele mai controversate modificari fiind cele referitoare la posibilitatea prabusirii mol-ului si stabilirea de catre fiecare echipa a numarului de jucatori in tuse. Dupa cum bine se stie, in conferinta desfasurata pe 30-31 martie, 2009, la Londra, IRB-ul a aprobat 10 modificari, respingand 3 dintre ele, printre care si cele doua controversate propuneri amintite mai sus.
    
     Desigur, jocul de rugby evolueaza pe masura trecerii anilor si este logic ca regulamentul sa sufere anumite schimbari. Ceea ce este important, insa, este ca eventualele modificari sa nu afecteze componentele fundamentale ale jocului; asa dupa cum ar fi fost cazul, in opinia mea, daca modificarea regulii referitoare la prabusirea mol-ului ar fi fost aprobata. A schimba doar pentru a satisface cerintele televiziunii, nu mi se pare a fi calea cea mai potrivita pentru a mentine viu spiritul rugby-ului.
    
     A devenit, oare, rugby-ul un sport atat de complicat doar pentru ca s-a transformat intr-un sport profesionist? Erau regulile rugby-ului mai complicate in perioada amatorismului incat sa necesite schimbari radicale?
    
     Evident, exista pareri pro si contra, dar imi aduc aminte ca am asistat, in perioada rugby-ului amator, la meciuri spectaculoase, unele dintre ele absolut memorabile, desfasurate in fata unor tribune arhipline. Aceasta nu inseamna, desigur, ca memorabilele meciuri dintr-o alta epoca ar trebui sa anuleze orice initiativa de a analiza si revizui, daca este nevoie, regulamentul jocului de rugby.
    
     In acest sens, trebuie remarcat faptul ca in rugby-ul de astazi exista anumite aspecte ale jocului care au devenit extrem de confuze; si ma refer la gramada ordonata si la jocul la sol. Nu cred ca exista meci de rugby international in care „legarea” pilierilor in gramada ordonata sa nu fie o problema, atat pentru jucatori cat si pentru arbitri. S-a ajuns la situatii ridicole in care gramada se prabuseste si trebuie refacuta de cateva ori. O statistica a IRB-ului indica faptul ca approximativ 10 minute din cele 80 de minute ale unui meci de rugby, sunt consumate cu refacerea gramezilor ordonate!
    
     In recentul meci Scotia-Anglia, din Turneul celor VI Natiuni, refacerea uneia dintre gramezile ordonate a durat aproape doua minute si jumatate! Este inacceptabil ca un meci de rugby sa fie fragmentat, in asemenea masura, de refacerea gramezilor ordonate! Nu-i de mirare ca, in astfel de conditii, faza gramezii ordonate devine extrem de dificil de arbitrat. Cine este de vina? Care dintre pilieri nu se „leaga” corect, alunecand in momentul impingerii? Cine a prabusit gramada in mod deliberat? Care dintre cei patru pilieri pacaleste arbitrul? Are, oare, arbitrul, intotdeauna, dreptate cand penalizeaza pe unul dintre pilieri pentru „legare” incorecta? Ceea ce mi se pare extrem de ingrijorator este faptul ca, uneori, prabusirea gramezii ordonate este folosita ca o arma tactica. Unii pilieri pot „aluneca din legare”provocand, in mod deliberat, prabusirea gramezii, sperand ca arbitrul va penaliza adversarul direct.
    
     O confuzie si mai mare domneste la nivelul jocului la sol, faza de „breakdown” cum o numesc englezii. De cele mai multe ori este de-a dreptul imposibil pentru arbitri sa distinga ce se petrece in invalmaseala de trupuri formata in jurul (sau deasupra) balonului oval. In conditiile rugby-ului de astazi, acest sector al jocului a devenit un adevarat „razboi” la sol foarte greu de arbitrat.
    
     Parerea mea, care poate parea unora drept conservatoare, este ca rugby-ul nu are nevoie de atatea schimbari si simplificari. Asta nu inseamna ca am dreptate, dar repet, a simplifica nu inseamna, in mod necesar, a crea ceva mai bun. Cateodata, tocmai complexitatea constituie izvorul fascinatiei artistice si factorul care satisface provocarea intelectuala. S-ar putea sa ma insel, dar nu cred ca simplificarea regulamentului va conduce, in mod automat, la cresterea popularitatii rugby-ului.
    
     Incontestabil, televiziunea este principalul sponsor al rugby-ului profesionist, iar IRB-ul trebuie sa tina cont de cerintele si nevoile acesteia. In acelasi timp, administratorii rugby-ului trebuie sa fie atenti ca eventualele revizuiri ale regulamentului sa nu afecteze esenta acestui sport, impingandu-l in teritoriul spectacolului facil.
    
     Pe de alta parte, sunt aspecte ale jocului, iar gramada ordonata si jocul la sol reprezinta cele mai bune exemple in acest sens, ale caror reguli trebuie reevaluate pentru a elimina confuzia si subiectivitatea arbitrajului.
    
     Schimbarile si modificarile regulamentului trebuie sa fie tratate cu atentie si discernamant, pentru ca, altfel, exista pericolul de a dilua identitatea rugby-ului. Ceea ce ar fi regretabil.
    
     Eugen Cionga
     Toronto
     (va urma)

    
     CLICK AICI PARTEA I – DE LA AMATORISM LA PROFESIONISM
    
     CLICK AICI PARTEA A II-A – INFLUENTA PROFESIONISMULUI ASUPRA JOCULUI
    
Ti-a placut acest articol?
Da Like, Printeaza sau trimite pe Email!

Cat de utila va este aceasta informatie? Noteaza folosind stelele

Rating:

Nota: 5 din 5 - 1 vot.

Articole similare

Impactul profesionismului asupra rugby-ului (IV): Influenta profesionismului asupra natiunilor
12 Mai 2010

Impactul profesionismului asupra rugby-ului (IV): Influenta profesionismului asupra natiunilor "mari"

Continuam astazi seria de articole care trateaza ?Impactul profesionismului asupra rugby-ului? la modul cel mai profund. Autorul este corespondent al saptamanalului "Midi Olympique" pentru Canada....
Impactul profesionismului asupra rugby-ului (V): Influenta profesionismului asupra natiunilor
12 Mai 2010

Impactul profesionismului asupra rugby-ului (V): Influenta profesionismului asupra natiunilor "mici"

Continuam astazi seria de articole care trateaza ?Impactul profesionismului asupra rugby-ului? la modul cel mai profund. Autorul este corespondent al saptamanalului "Midi Olympique" pentru Canada....
Impactul profesionismului asupra rugby-ului (II): Influenta profesionismului asupra jocului in sine
30 Apr. 2010

Impactul profesionismului asupra rugby-ului (II): Influenta profesionismului asupra jocului in sine

???? Continuam astazi seria de articole care trateaza ?Impactul profesionismului asupra rugby-ului? la modul cel mai profund. Autorul este corespondent al saptamanalului "Midi Olympique" pentru...
Impactul profesionismului asupra rugby-ului (I): Trecerea de la amatorism la profesionism
28 Apr. 2010

Impactul profesionismului asupra rugby-ului (I): Trecerea de la amatorism la profesionism

Inauguram astazi o serie de articole care trateaza ?Impactul profesionismului asupra rugby-ului? la modul cel mai profund. Autorul este corespondent al saptamanalului "Midi Olympique" pentru Canada....
Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te la newsletterul Rugby.ro si primeste ultimele noutati pe email.

Lasa un comentariu



Atentie! Pentru a activa formularul, trebuie sa raspundeti corect la intrebare!


[*] Toate campurile sunt obligatorii.
[**] Codul HTML nu este permis.
SUPERLIGA LA RUGBY 2016
1 Timisoara Saracens 40
2 CSA Steaua Bucuresti 48
3 CSM Stiinta Baia Mare 44
4 CS Dinamo Bucuresti 20
5 CS Politehnica Iasi 12
6 CS Universitatea Cluj 9
7 CSM Olimpia Bucuresti 13
DIVIZIA NATIONALA 2016
1 CS Stiinta Petrosani
2 CS Navodari
3 RCM Galati
4 CS Poli Unirea Iasi
5 Rugby Club Barlad
6 CSM Bucovina Suceava
7 RC Stejarul Buzau
Sondaj

Cine va fi campioana Romaniei?

1. Timisoara
2. Baia Mare
3. Steaua
4. CSM Bucuresti