Acest site foloseste cookie-uri. Apasati butonul alaturat pentru o navigare cat mai usoara.
Daca folositi acest site, sunteti de acord cu utilizarea cookie-urilor.
X Acest site foloseste Cookies.
Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Detalii aici
Facebook RSS Rugby.ro Email

Impactul profesionismului asupra rugby-ului (II): Influenta profesionismului asupra jocului in sine

Impactul profesionismului asupra rugby-ului (II): Influenta profesionismului asupra jocului in sine
     Continuam astazi seria de articole care trateaza „Impactul profesionismului asupra rugby-ului” la modul cel mai profund. Autorul este corespondent al saptamanalului "Midi Olympique" pentru Canada. Tema tratata este cu siguranta una dintre cele mai importante din lumea rugbyului, ea schimband aproape complet fata sportului cu balonul oval. Cititi mai jos al doilea articol, “Influenta profesionismului asupra jocului in sine”.
    
    
     CLICK AICI DISCUTATI PE FORUM DESPRE „Impactul profesionismului asupra rugbyului”
    
     Dintre numeroasele aspecte legate de influenta profesionismului asupra jocului de rugby si care merita, in opinia mea, sa fie analizate, m-am oprit asupra urmatoarelor trei:
    
     Gabaritul fizic al jucatorului de treisferturi
     Organizarea defensiva.
     Regulile experimentale (Experimental Law Variations)
    
     Gabaritul fizic al „treisferturilor”
    
     Schimbarea conceptuala care a avut loc in privinta importantei acordate dimensiunii pur atletice si gabaritului jucatorilor de treisferturi, ca principale criterii de selectie, reprezinta, dupa parerea mea, unul dintre cei mai importanti factori care au influentat rugby-ul de la instaurarea profesionismului in 1995.
    
     De fapt, aceasta reajustare a criteriilor de selectie si evaluare care au inceput sa confere gabaritului fizic o insemnatate mult mai mare decat in perioada romantica a rugby-ului amator, a fost declansata, probabil, de un alt fenomen care a aparut cu putin timp inaintea patrunderii profesionismului in rugby, si anume: „fenomenul” Jonah Lomu. Prezenta sa fizica (1,96m, 119 Kg!), enorma pentru o aripa de treisferturi, a uimit intreaga Planeta Ovala care nu mai vazuse asa ceva de la inceputurile sale!
    
     Aparitia unui asemenea jucator a bulversat, pur si simplu, lumea rugby-ului, deoarece a contrazis toate regulile, traditiile si normele rugbystice aplicate pana atunci in selectionarea si formarea jucatorilor de treisferturi. Curand, „tiparul” jucatorului zvelt, tehnic, cu pase elegante si cu schimbari de picior derutante, a fost, pur si simplu, zdrobit de „cavalcada” starnita in urma aparitiei lui Jonah Lomu.
    
     In ciuda unui debut sceptic, in 1994, care a scos in evidenta, mai mult deficientele sale in aparare decat forta ofensiva, Lomu a „explodat” un an mai tarziu, impresionanta prezenta fizica combinata cu viteza remarcabila (in forma maxima, el alerga 100m in 11.0 s!) transformandu-l intr-un veritabil fenomen rugbystic.
    
     Intamplarea a facut ca aparitia si, mai apoi, evolutia senzationala a lui Lomu la Cupa Mondiala din Mai/Iunie1995 (formidabila demonstratie de forta din meciul cu Anglia, incluzand cele patru eseuri si ”demolarea” lui Mike Catt, s-a asemuit cu o calatorie a lui Gulliver in tara piticilor) sa coincida cu instaurarea oficiala a profesionismului, in august 1995.
    
     Nimeni nu stie in ce masura s-ar fi schimbat rugby-ul daca Lomu nu ar fi aparut pe Planeta Ovala; nimeni nu stie daca profesionismul ar fi impus un „tipar” asemanator „tiparului” Lomu pentru crearea „treisferturilor” cu gabarit de inaintasi. Poate ca aparitia acestui tip de „troacar-gigant” nu era decat o chestiune de timp. Cert este, insa, ca profesionismul a imbratisat si incurajat „modelul” Lomu, grabind transformarea rapida a conceptiei privitoare la „fisa” postului de aripa de treisferturi. Eleganta si finetea tehnica au facut loc fortei brute si efectului destructiv al „troacarului-buldozer”.
    
     Evident, „mutatia” care a avut loc la nivelul componentei fizice a pregatirii generale a jucatorilor a avut un impact profund asupra modului de selectie, al formarii jucatorilor de treisferturi si, finalmente, asupra structurii colective a rugby-ului. Atentia antrenorilor a inceput sa se concentreze, din ce in ce mai mult, asupra constitutiei fizice a viitorilor centri, fundasi si a viitoarelor aripi. Si, incet-incet, ca urmare a acestei schimbari a criteriilor de selectie, a fost creata o „matrita” complet diferita in care s-a „turnat” o noua generatie de jucatori de treisferturi. Este suficient sa aruncam o privire asupra loturilor actuale ale echipelor din elita mondiala, pentru a sustine afirmatia de mai sus. Iata doar cateva exemple care prezinta jucatori internationali de treisferturi care par a fi „turnati” in „matrita” Lomu:
    
     Englezii Matt Banahan ( aripa, 2,01m, 110 kg), Ayoola Erinle (centru, 1,90m, 110Kg) si Mike Tindall (centru, 1,86m, 104 kg); neo-zeelandezii Ma’a Nonu (centru, 1,82m, 104 kg), Sitiveni Sivivatu (1,85m, 97 Kg) si Hosea Gear (aripa, 1,88m, 100 kg); australienii Lote Tuqiri (1,91m, 104 Kg), Sterling Mortlock (1,91m, 100 Kg) si Ryan Cross (1,91m, 99 Kg); sud-africanii Jean de Villiers (1,90m, 103 Kg), J.P Pietersen (1,90m, 95Kg) si Odwa Ndungane (1,84m, 95 Kg); francezii Damien Traille (centru/fundas/uvertura, 1,94m, 94 kg), Yann David (centru, 1,85m, 102 Kg) si Mathieu Bastareaud (centru, 1,83m, 111 kg); galezul Jamie Roberts (centru, 1,93m, 106 kg); scotienii Nikki Walker(aripa, 1,92m, 105 kg) si Graeme Morrison(centru, 1,89m,104 kg); irlandezii Shane Horgan (aripa, 1,93m, 104 kg) si Tommy Bowe (aripa, 1,91m, 96 kg); samoan-ul Alessana Tuilagi (aripa, 1,85m, 117 Kg).
    
     Si pentru a avea o imagine cat mai clara a semnificatiei acestei „mutatii” strategice, sa comparam lista de mai sus cu o alta, care cuprinde cativa pilieri de mare valoare ce au evoluat, de-a lungul timpului, pentru All Blacks (am ales comparatia cu Noua Zeelanda pentru ca aceasta a fost intotdeauna recunoscuta pentru clasa inaintasilor sai):
    
     Kevin Skinner (pilier, 1949-1956, 1,83m, 97 Kg), John Simpson (pilier, 1947-1950, 1,83m, 95 kg), Wilson Whineray (pilier, 1957-1965, 1,83m, 94 kg), Ken Lambert (1972-1977, 1,80m, 102 kg), John Ashworth (pilier, 1977-1985, 1,88m, 107 kg), Gary Knight (pilier, 1977-1986,1,87m, 107 kg), Steve McDowell (pilier, 1985-1992, 1,82m, 102 Kg).
    
     Dupa cum lesne se observa jucatorii de „treisferturi” de astazi ar concura, fara probleme, cu pilierii de ieri in ceea ce priveste constitutia fizica, unii dintre ei fiind chiar mai puternici. Desigur, exista si exceptii si este de ajuns sa ii mentionam pe Shane Williams (1,70m, 80 Kg), Christophe Dominici (1,72m, 77 Kg), Vincent Clerc (1,78m, 88Kg), precum si pe noul international francez Marc Andreu (1,70m, 75 Kg), jucatori care se inscriu in tiparele anilor ’60-’70, perioade in care au stralucit aripi ca francezul Jean Gachassin (1,62m, 64 Kg) si neo-zeelandezul Grant Batty (1,65m, 70 Kg). In comparatie cu Banahan et.co., acestia apar ca niste aripi liliputane. Dar, este limpede faptul ca, in prezent, atentia si interesul antrenorilor se indreapta catre selectionarea jucatorilor cu o impunatoarea prezenta fizica.
    
     In mod logic, aceasta directie a avut si continua sa aiba o influenta semnificativa asupra stilului de joc. Echipele cu centrii puternici, de tip „buldozer”, vor cauta, in primul rand, sa isi axeze jocul pe forta de penetrare a acestora. In acest caz, fluiditatea jocului se poate „bloca” la nivelul numerelor 12 si 13, urmarindu-se perforari continue in axa centrala, fara a incuraja deschiderile pana la aripi, diminuand rolul acestora. Sau, alegand o alta optiune, „uvertura” poate lansa lovituri inalte de picior care sa fie urmarite de centrii puternici al caror impact fizic poate inhiba si destabiliza pe jucatorul care se pregateste sa receptioneze balonul, deregland, astfel, defensiva adversa. Acestea sunt optiuni tactice legitime, dar, in acelasi timp, ele pot conduce la limitarea mijloacelor de expresie in teren, precum si la diminuarea spectaculozitatii jocului.
    
     Am citit undeva ca marele antrenor galez Carwyn James obisnuia sa spuna ca cel mai bun rugby este acela in care 14 jucatori muncesc si se lupta in teren pentru a oferi aripei lor un metru avans fata de adversarul sau direct! Superba marturisire de credinta! Superba reflectie rugbystica! Din pacate, rugby-ul de astazi pare a se indeparta, din ce in ce mai mult, de conceptia antrenorului galez!
    
     Rugby-ul sub asediul „exploziei” fizice
    
     Indiferent de tacticile folosite, accentul pus pe gabaritul „treisferturilor” impinge, treptat, rugby-ul catre stilul rugby-ului in XIII si, intr-o mai mica masura, catre stilul fotbalului american. Un stil care se bazeaza, foarte mult, pe „explozia” ciocnirilor fizice. De multe ori, in transmisiile televizate ale meciurilor din National Football League (NFL), comentatorii se entuziasmeaza, cand purtatorul de balon este „secerat” din cursa sa sau este blocat la sol, exclamand deseori: „What a hit!” (in traducere libera „Ce lovitura!”). Este, probabil, o observatie marunta, dar, personal, gasesc ca este o diferenta de nuanta intre „What a hit!” si „What a tackle” („Ce placaj!”) expresia folosita, de obicei, in rugby. Am observat, insa, ca „what a hit” a inceput sa fie folosita si in rugby. Nu vreau sa afirm ca limbajul rugbystic a preluat, in totalitate, expresiile fotbalui american; vreau doar sa subliniez faptul ca exista pericolul ca aprecierea gradului de violenta al contactului fizic sa devina unul dintre criteriile analizei unui meci de rugby. Ceea ce ar fi, fara indoiala, foarte trist, deoarece nu brutalitatea placajului trebuie sa constituie criteriul de apreciere a valorii unui meci de rugby. Aprecierea brutalitatii si violentei ca factori pozitivi in procesul de popularizare a rugby-ului nu face altceva decat sa saraceasca acest sport de adevaratele valori pe care le intruchipeaza.
    
     Nu stiu cum ar fi evoluat rugby-ul, in privinta angajamentului fizic, daca si-ar fi pastrat statutul de sport amator. Placheuri de temut si placaje dure au existat si in perioada rugby-ului amator. Poate ca, mai devreme sau mai tarziu, si rugby-ul amator ar fi incurajat aceeasi tendinta de cultivare exacerbata a factorului fizic in formarea jucatorilor de treisferturi.
    
     Ceea ce este, insa, foarte clar este faptul ca, din momentul in care rugby-ul a devenit profesionist, s-a pus un accent enorm pe gabaritul jucatorului de rugby si, implicit, pe pregatirea fizica a acestuia. Efectul direct al acestui fenomen a fost cresterea neverosimila a intensitatii angajamentului fizic. Fazele jocului la sol au devenit veritabile „zone de razboi” in care, nu de putine ori, inclestarea fizica se transforma in brutalitate sau chiar in violenta. In aceste conditii, nu a mai mirat pe nimeni aparitia echipamentului de protectie purtat de jucatorii de rugby, care incepe sa semene cu cel al jucatorilor de fotbal american. Este, oare, acesta un semn ca rugby-ul incearca sa se protejeze impotriva propriei sale violente?
    
     Sunt de acord ca pregatirea fizica constituie o componenta fundamentala a jocului de rugby, dar impresia mea este ca atentia care este acordata conditiei fizice a jucatorilor se transforma, uneori, intr-o adevarata obsesie.
    
     Nu cunosc care este procentajul intre pregatirea tehnico/tactica si pregatirea fizica in cadrul programului de antrenament al unei echipe profesioniste. Inteleg, insa, ca jucatorii petrec mult timp in sala de forta, iar unii dintre ei ajung chiar sa faca antrenamente individuale de forta, in plus, pe cont propriu, pentru a face fata acestei neobisnuite competitii „musculare”.Unul dintre rezultatele acestui proces de pregatire este formarea unor rugbysti super-atleti. Dar, super-atleti nu inseamna, in mod necesar, super-rugby. Calitatea jocului de rugby nu este, in mod automat, direct proportionala nici cu kilogramele si centimetrii si nici cu ferocitatea placajelor.
    
     Un alt efect, nefast as zice, se va simti la nivelul selectiei copiilor si juniorilor. De ce? Pentru ca, vazand ce se cere la nivelul seniorilor, antrenorii de juniori isi vor concentra atentia, mai intai, asupra gabaritului si apoi asupra calitatilor tehnice. Iar un rezultat direct al acestei atitudini ar putea fi disparitia, treptata, a „rasei” reprezentate de jucatori precum Batty, Gachassin, Dominici, Shane Williams sau Marc Andreu.
    
     S-ar putea, de asemenea, ca atentia exagerata acordata calitatilor atletice, gabaritului, pregatirii fizice, sa conduca la diminuarea pregatirii specifice pentru formarea tehnicii individuale. Aceasta posibilitate ar avea consecinte dezastruoase asupra viitorului rugby-ului pentru ca ar putea exista situatii in care viitorii rugbysti super-atleti sa nu stapaneasca tehnica de baza, ceea ce ar duce la diminuarea calitatii jocului. Viitorul rugby-ului nu trebuie sa se bazeze, in primul rand, pe amplificarea dimensiunii fizice, atletice, ci, mai ales, pe cultivarea tehnicii individuale.
    
     In fine, un alt aspect care merita evidentiat se refera la accidentarile suferite de rugbysti. In conditiile acestei formidabile intensitati fizice, accidentarile s-au inmultit in mod ingrijorator. Iar acest fenomen anormal a fost oglindit de situatia selectionatei Angliei in toamna anului trecut. Martin Johnson a avut mari probleme in a alinia cea mai buna echipa deoarece 10-12 jucatori care puteau fi titulari au fost accidentati! Nu cred ca o asemenea situatie s-a petrecut vreodata in rugby-ul amator.
    
     Eugen Cionga – Toronto (va urma)
Ti-a placut acest articol?
Da Like, Printeaza sau trimite pe Email!

Cat de utila va este aceasta informatie? Noteaza folosind stelele

Rating:

Nota: 5 din 5 - 1 vot.

Articole similare

Impactul profesionismului asupra rugby-ului (IV): Influenta profesionismului asupra natiunilor
12 Mai 2010

Impactul profesionismului asupra rugby-ului (IV): Influenta profesionismului asupra natiunilor "mari"

Continuam astazi seria de articole care trateaza ?Impactul profesionismului asupra rugby-ului? la modul cel mai profund. Autorul este corespondent al saptamanalului "Midi Olympique" pentru Canada....
Impactul profesionismului asupra rugby-ului (V): Influenta profesionismului asupra natiunilor
12 Mai 2010

Impactul profesionismului asupra rugby-ului (V): Influenta profesionismului asupra natiunilor "mici"

Continuam astazi seria de articole care trateaza ?Impactul profesionismului asupra rugby-ului? la modul cel mai profund. Autorul este corespondent al saptamanalului "Midi Olympique" pentru Canada....
Impactul profesionismului asupra rugby-ului (III): Influenta profesionismului asupra jocului in sine
07 Mai 2010

Impactul profesionismului asupra rugby-ului (III): Influenta profesionismului asupra jocului in sine

Continuam astazi seria de articole care trateaza ?Impactul profesionismului asupra rugby-ului? la modul cel mai profund. Autorul este corespondent al saptamanalului "Midi Olympique" pentru Canada....
Impactul profesionismului asupra rugby-ului (I): Trecerea de la amatorism la profesionism
28 Apr. 2010

Impactul profesionismului asupra rugby-ului (I): Trecerea de la amatorism la profesionism

Inauguram astazi o serie de articole care trateaza ?Impactul profesionismului asupra rugby-ului? la modul cel mai profund. Autorul este corespondent al saptamanalului "Midi Olympique" pentru Canada....
Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te la newsletterul Rugby.ro si primeste ultimele noutati pe email.

Lasa un comentariu



Atentie! Pentru a activa formularul, trebuie sa raspundeti corect la intrebare!


[*] Toate campurile sunt obligatorii.
[**] Codul HTML nu este permis.
SUPERLIGA LA RUGBY 2016
1 Timisoara Saracens 40
2 CSA Steaua Bucuresti 48
3 CSM Stiinta Baia Mare 44
4 CS Dinamo Bucuresti 20
5 CS Politehnica Iasi 12
6 CS Universitatea Cluj 9
7 CSM Olimpia Bucuresti 13
DIVIZIA NATIONALA 2016
1 CS Stiinta Petrosani
2 CS Navodari
3 RCM Galati
4 CS Poli Unirea Iasi
5 Rugby Club Barlad
6 CSM Bucovina Suceava
7 RC Stejarul Buzau
Sondaj

Cine va fi campioana Romaniei?

1. Timisoara
2. Baia Mare
3. Steaua
4. CSM Bucuresti