Acest site foloseste cookie-uri. Apasati butonul alaturat pentru o navigare cat mai usoara.
Daca folositi acest site, sunteti de acord cu utilizarea cookie-urilor.
X Acest site foloseste Cookies.
Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Detalii aici
Facebook RSS Rugby.ro Email

Eugen Cionga: Analiza Cupei Mondiale 2011

Eugen Cionga: Analiza Cupei Mondiale 2011
    
     Sperante, asteptari, intrebari...Evident, fiecare dintre noi are propriile sale amintiri despre istoria Cupa Mondiala. Indiferent insa, de modul in care suporterii au perceput competitia suprema a Planetei Ovale, fiecare dintre editiile de pana acum ale Cupei Mondiale a avut, in mod limpede, punctele sale de interes, surprizele, bucuriile si dramele sale, atributele sale specifice, reperele sale; cu trecerea timpului, toate acestea si-au gasit locurile cuvenite in istoria rugby-ului.
    
     Cupa Mondiala 2011 - Consideratii generale
    
     Prima editie, care a avut loc in 1987, a fost o editie pur experimentala, competitia de-abia nascuta – o nastere grea, de altfel - si care s-a numit Cupa Mondiala, cautandu-si, inca, la vremea aceea, adevarata identitate.
    
     Editia 1991 s-a desfasurat sub semnul inspiratiei „Cangurilor”, condusi de stralucitorul David Campese, secondat, cu brio, de o pereche de mijlocasi de clasa, Nick Farr-Jones si Michael Lynagh.
    
     Editia din 1995 a avut parte de cateva evenimente speciale: intoarcerea triumfala a Africii de Sud in randul elitei mondiale, prin castigarea trofeului William Webb Ellis; „explozia” lui Jonah Lomu pe firmamentul rugby-ului mondial; prezenta enorma a lui Nelson Mandela si momentul „tricoului cu numarul 6” de la decernarea trofeului, doua evenimente a caror semnificatie a depasit granitele rugby-ului, in particular, si ale sportului, in general.
    
     Editia 1999 a consemnat victoria Australiei care a devenit, astfel, prima echipa ce a reusit sa castige de doua ori Cupa Mondiala; de asemenea, formidabila rasturnare de scor din meciul Franta-Noua Zeelanda, nu poate fi uitata. Editia 2003 a insemnat cea dintai victorie a unei echipe din Emisfera nordica, Anglia „spargand” monopolul detinut, pana atunci, de natiunile Sudului.
    
     POATE ROMANIA SA INVINGA SCOTIA? DISCUTII PE FORUM. CLICK AICI
    
     In fine, editia din 2007 a inregistrat cel de-al doilea succes al Africii de Sud, o superba evolutie a Argentinei si o neasteptata cadere a Noii Zeelande.
    
     Cu siguranta, si editia 2011 va avea momentele sale speciale.
    
     In asteptarea inceperii marii sarbatori rugbystice de la capatul lumii, imi permit sa supun atentiei cititorilor cateva aspecte care, dupa parerea mea, merita sa fie urmarite, si anume:
    
     - Postura de Mare Favorita a Noii Zeelande.
     - Duelul Emisferelor si reactia Nordului.
     - Incercarea Africii de Sud de a-si pastra titlul mondial.
     - Incercarea Argentinei de a confirma evolutia din 2007.
     - Echipele „mici” si decalajul valoric ce le desparte de elita mondiala.
    
     Postura de” Mare Favorita” a Noii Zeelande
    
     Este normal ca Noua Zeelanda sa fie considerata marea favorita a Cupei Mondiale. Ea este formatia Numarul 1 a lumii si, in plus, va evolua pe teren propriu, ceea ce poate constitui, fara indoiala, un avantaj semnificativ.
    
     Cu toate avantajele ce apartin gazdei ce organizeaza o competitie de asemenea amploare, privind prin prisma istoriei Cupei Mondiale, statutul de „Mare Favorita” nu pare a avantaja Noua Zeelanda.
    
     Presa din tarile rivale, in special cea din Australia, se grabeste sa sublinieze, cu maxima placere si o sireata insistenta, acest statut de „Mare Favorita” a Noii Zeelande; folosesc termenii de „sireata insistenta”, avand impresia ca presa australiana accentueaza cu buna stiinta acest statut, fiind perfect constienta de faptul ca, impovarati de intamplarile nefericite petrecute la editiile anterioare ale Cupei Mondiale la care au fost considerati super favoriti, dar au clacat intr-o maniera spectaculoasa (sau dramatica, asta depinzand de tabara in care te afli), neo-zeelandezilor nu le prea convine aceasta postura.
    
     Istoria participarii lor este bine cunoscuta:
    
     Dupa victoria din 1987, a urmat o „seceta” prelungita care a ranit, in mod real, mandria natiunii neo-zeelandeze. In 1991, ei au fost invinsi de inspiratia lui David Campese care a creat, in meciul din semifinale, doua eseuri senzationale. In 1995, au ajuns in finala sub impulsul „fenomenului” Lomu, dar au fost infranti nu doar de „Springboks”, ci si de intreaga natiune sud-africana aflata intr-un moment de rascruce al istoriei sale.
    
     In 1999, neo-zeelandezii au fost victimele celei mai spectaculoase rasturnari de scor din istoria rugby-ului, pierzand in fata Frantei cu 43-31 dupa ce conduceau cu 24-10.
    
     In 2003, au pierdut, din nou, in fata rivalilor australieni, eseul „asasin” marcat de Stirling Mortlock in urma interceptiei pasei „vrajitorului” Carlos Spencer, cantarind decisiv in stabilirea rezultatului final.
    
     La editia din 2007, se parea ca nimeni nu va putea sta in calea „uraganului” venit tocmai din Aotearoa. Cu doi ani inainte, All Blacks ii invinsesera, clar, pe British Lions si realizasera „The Grand Slam” invingand toate cele patru selectionate ale Regatului Unit; in 2006, invinsesera Anglia si Tara Galilor si „demolasera” Franta (47-3!) . Graham Henry „jongla”, pur si simplu, cu politica rotatiei, fiind capabil sa alinieze, in orice meci, doua echipe diferite, un lux de care nu beneficia niciun alt antrenor din lume. „Cavalcada” triumfala a Noii Zeelande parea de neoprit. Si totusi, francezii (aceeasi francezi!) i-au „placat” decisiv la Cardiff, spulberand visul unei natiuni si perpetuand, astfel, cosmarul selectionatei All Blacks.
    
     Prin urmare, desi toti rivalii si adversarii confera Noii Zeelande, cu o perfida generozitate, titlul de „Mare Favorita” a turneului, s-ar putea ca All Blacks - judecand in lumina participarii lor la editiile anterioare - sa nu fie foarte comfortabili in pielea „Marilor Favoriti”. In acelasi timp, insa, calitatea de All Blacks nu permite acceptarea pozitiei de outsider. Din aceasta contradictie se naste o oarecare dilema care, dupa parerea mea, ii framanta pe All Blacks mai mult decat sunt pregatiti sa recunoasca.
    
     Prin urmare, cred ca pentru Richie McCaw si colegii sai, marea provocare cu care se vor confrunta la „summit”-ul rugby-ului, va fi, inainte de toate, de natura psihologica. De ce? Pentru ca fragilitatea mentala dovedita in editiile anterioare, in momentele hotaratoare ale unor meciuri decisive, poate da nastere unor intrebari nelinistitoare:
    
     In ce masura vor fi All Blacks capabili sa stapaneasca, sa controleze si sa absoarba imensa presiune sub care vor juca fiecare minut al acestei Cupe Mondiale? Vor reusi ei, oare, sa dovedeasca suporterilor si adversarilor, deopotriva, ca nu sunt „chokers”? In traducere libera: vor reusi sa demonstreze tuturor, si in primul rand, lor insile, ca nu vor mai claca sub presiunea momentelor-cheie, a momentelor decisive ale unor partide cu o miza coplesitoare?
    
     Aceasta bariera psihologica va fi provocarea cruciala pe care All Blacks vor trebui sa o depaseasca la Cupa Mondiala. Daca vor reusi sau nu, aceasta ramane de vazut.
    
     Lasand la o parte obstacolul mental, mi se pare interesant sa analizam un alt aspect legat de campania Noii Zeelande, si anume: influenta educatiei rugbystice.
    
     POATE ROMANIA SA INVINGA SCOTIA? DISCUTII PE FORUM. CLICK AICI
    
     Nu scriu randurile ce urmeaza cu intentia de a surprinde prin afirmatii paradoxale, dar, in opinia mea, unul dintre pericolele cu care All Blacks s-ar putea confrunta la Cupa Mondiala este si acela de a deveni prizonierii propriei lor culturi. Sa ma explic. All Blacks sunt, prin excelenta, promotorii unui stil de joc pur ofensiv al carui ultim scop este inscrierea de eseuri. Asta nu inseamna ca ei neglijeaza defensiva, Nu, absolut deloc, mai ales acum, in epoca profesionismului, cand defensiva joaca un rol atat de important in organizarea tactica a meciurilor. De mici, insa, rugbystii neo-zeelandezi sunt educati in a juca ofensiv, urmarind sa castige partidele marcand eseuri si nu, de exemplu, drop goluri. Chiar si in cele mai disperate momente ale unor meciuri cruciale, chiar daca varianta drop golului apare ca cea mai evidenta optiune, All Blacks forteaza eseul. Iar cel mai bun exemplu in aceasta privinta l-a constituit meciul cu Franta, disputat la Cardiff, in 2007.
    
     La scorul de 18-20, All Blacks au atacat in valuri, s-au aflat in pozitii favorabile de a incerca drop-golul victorios, dar au ignorat aproape complet aceasta posibilitate(cand au incercat, pozitia era nefavorabila si au ratat), continuand sa incerce marcarea unui eseu. Nu au reusit si au pierdut. In ce masura vor fi capabili All Blacks sa se desprinda, atunci cand situatia din teren o va cere, de influenta puternica a propriei lor educatii rugbystice?
    
     Duelul Emisferelor
    
     Superioritatea natiunilor din Emisfera Sudica asupra celor din Emisfera Nordica, este indiscutabila. Pentru ca, sa nu uitam, din cele sase editii disputate pana acum, Sudul a castigat de cinci ori, Noua Zeelanda, o data, Australia si Africa de Sud, de cate doua ori, in timp ce Nordul a castigat o singura data, Anglia in 2003. Prin urmare, va fi interesant de urmarit care va fi reactia natiunilor din Emisfera Nordica in fata anuntatei superioritati a natiunilor din Emisfera Sudica.
    
     Vor fi capabile natiunile europene sa „fisureze” monopolul Emisferei sudice asupra trofeului William Webb Ellis? Va fi, oare, randul Frantei sa conteste suprematia marilor puteri ale Sudului? Vor reusi, oare, Thierry Dusautoir si coechipierii sai sa mearga, de aceasta data, pana la capatul drumului? Vor trai, oare, „Cocosii” acele zile de gratie in care „French flair”-ul si rugby-ul „champagne” pot ingenunchea absolut orice adversar?
    
     Sau, Martin Johnson, managerul de azi al echipei Angliei, va repeta performanta lui Martin Johnson, capitanul de ieri, cel care a ridicat deasupra capului trofeul William Webb Ellis, in 2003? Vor reusi, oare, englezii, cu stilul lor cenusiu, nespectaculos, dar solid si, uneori, eficace, sa obtina un alt doilea succes?
    
     Greu de raspuns la aceste intrebari. Nici Franta si nici Anglia nu se pot lauda cu un sezon foarte bun. In Turneul celor VI Natiuni, francezii au fost invinsi de catre italieni, iar Anglia, desi a castigat competitia, a fost invinsa de catre Irlanda. In ceea ce ii priveste pe scotieni si galezi, acestia nu par a avea forta de a furniza surprize de proportii.
    
     Africa de Sud
    
     Va fi Africa de Sud prima natiune care va reusi sa castige, pentru a treia oara si, respectiv, a doua oara consecutiv, titlul mondial? Misiune dificila, chiar si pentru grupul veteranilor condusi de John Smit, veterani caliti in atatea si atatea batalii.
    
     Sub conduceea controversatului antrenor Pieter de Villiers, sud-africanii sosesc in Noua Zeelanda cu un nucleu de jucatori care a avut un rol primordial in castigarea titlul mondial in 2003. John Smit, Jannie du Plessis, Victor Matfield, Bakkies Botha, Schalk Burger, Fourie du Preez, Jean de Villiers, Jacque Fourie, Bryan Habana alcatuiesc un grup de jucatori cu mare experienta care vor incerca sa realizeze ceea ce nicio alta natiune nu a reusit pana acum: doua victorii consecutive in Cupa Mondiala.
    
     Vor avea ei, insa, resursele care sa le ingaduie realizarea acestui „Mare Slem”?
    
     Dupa victoria repurtata in seria testelor cu „Leii Britanici”, in 2009, „Springboks” au inceput sa alunece intr-un declin evident din care, dupa parerea mea, nu si-au revenit nici pana acum. Valorile individuale exista – toti cei enumerati mai sus reprezinta jucatori de calibru - dar trecerea anilor si-a lasat amprenta asupra fiecaruia dintre veteranii sud-africani. John Smit nu mai este cel mai bun taloneur al tarii sale, Bismarck du Plessis meritand, fara nicio umbra de indoiala, sa imbrace tricoul cu numarul 2 al echipei sale. De unde si una dintre cele mai delicate probleme cu care se confrunta „Springboks”: poate fi Smit titular, doar pentru a conduce echipa in teren, cand, de fapt, cel mic dintre fratii du Plessis este cel care merita aceasta onoare? De ce are nevoie Africa de Sud in aceasta campanie: de un capitan de echipa care a intrat deja in istoria, atat de bogata a rugby-ului sud-african, dar care nu este cel mai bun jucator pe postul sau? Sau, de cel mai bun taloneur?
    
     Cei doi giganti ai gramezii sud-africane, Victor Matfiled si Bakkies Botha nu au mai demonstrat aceeasi autoritate, ca in anii trecuti, in tuse. Fourie du Preez, cel mai valoros mijlocas la gramada la editia din 2004, a fost accidentat o lunga perioda de vreme si evolutiile sale din Tri-Nations nu au impresionat. Jean de Villiers si Jacque Fourie formeaza o pereche de centri foarte solida, percutanta, dar ei au nevoie de baloane pentru a putea ameninta apararea adversa. Bryan Habana se afla intr-o prelungita criza de forma din care nu a reusit sa iasa pana acum, nemaiaratandu-se temutul sprinter de altadata.
    
     Acestea fiind scrise, sud-africanii nu trebuie scosi din calculele Cupei Mondiale. Ei au suferit doua infrangeri grele, in deplasare, in turneul Tri-Natons, in fata Australiei si Noii Zeelande, dar au reusit sa ii invinga pe All Blacks in partida retur disputata la Port Elizabeth.
    
     Se cuvine sa nu uitam ca una dintre marile calitatati ale rugby-ului sud-african este tenacitatea; o formidabila tenacitate gratie careia „Antilopele” sud-africane au reusit victorii memorabile.
    
     De aceea, nu este nepotrivit sa ne intrebam:
    
     Ne vor da prilejul, John Smit si coechipierii sai, sa asistam la o neasteptata revolta a veteranilor?
    
     Argentina: va repeta evolutia din 2007?
    
     Pentru mine, Argentina a constituit cea mai frumoasa poveste a Cupei Mondiale din 2007. Superba lor evolutie, maniera in care s-au ridicat catre varful elitei mondiale si au contestat suprematia „granzilor” rugby-ului mondial, ingenunchiindu-i pe francezi (de doua ori!) si pe irlandezi, a insemnat desprinderea lor din mijlocul celor „mici” si dreptul de a se aseza la masa celor puternici.
    
     In mod logic, splendida lor prestatie de acum patru ani care a dus la invitatia de a participa, incepand de anul viitor, la Turneul Tri-Nations, creeaza obligatii enorme pentru „Los Pumas”.
    
     Ceea ce este foarte important este sa vedem daca argentinienii vor fi capabili sa confirme performanta din 2007. A fost fantastica evolutie de acum patru ani, doar efectul unei revolte pasagere care mocnea de multa vreme in sanul unei natiuni ce se simtea pe nedrept ignorata de „marile puteri”, revolta care a „explodat” in 2007? Ori, a fost efectul unui suprem efort depus de o generatie „rebela” si extrem, extrem de talentata? Sau, a fost semnul consacrarii unei natiuni care a facut, in sfarsit, marele pas, asteptat de atata vreme, catre elita mondiala?
    
     POATE ROMANIA SA INVINGA SCOTIA? DISCUTII PE FORUM. CLICK AICI
    
     Va putea,oare, dovedi Argentina, la aceasta editie, ca a avut resursele si capacitatea de a regenera forta colectiva de joc din 2007?
    
     Va fi, oare, Argentina precum ciclistul care, dupa ce a fost foarte aproape de a castiga „Turul Planetei Ovale”, „pedaleaza” acum, din greu, pentru a nu pierde contactul cu plutonul fruntas?
    
     Evolutiile din ultimii ani par a indica faptul ca actuala echipa nu are forta celei de acum patru ani. De asemenea, ei nu mai poseda un lider de talia „micului general” Agustin Pichot, nici un super talent precum Juan Martin Hernandez si nici un fundas percutant cum era Ignacio Corletto.
    
     Sigur, gramada „Pumelor” va fi de temut, dar nu sunt sigur ca echipa Argentinei mai poseda echilibrul intern si, mai ales, acel „punch” teribil gratie caruia a realizat victoriile prin K.O in urma cu patru ani.
    
     Ca si sud-africanii, si argentinenii se bazeaza, in mare masura, pe experienta veteranilor. Exista insa, un scepticism, nedeclarat, care invaluie aceasta echipa a Argentinei in care Roncero, Ledesma, Scelzo, Albacete, Fernandez Lobbe, Leguizamon, Contepomi constituie grupul veteranilor care vor incerca sa conduca formatia „Pumelor” spre o performanta cel putin egala celei de acum patru ani.
    
     Si totusi, ce frumos ar fi ca „Los Pumas” sa repete performanta din 2007!
    
     Echipele „mici” si decalajul valoric
    
     Evolutia echipelor „mici” va constitui, pentru mine, unul dintre cele mai importante aspecte ale acestei editii a Cupei Mondiale. De ce? Pentru ca editia 2011 reprezinta un reper fundamental in dezvoltarea generala a rugby-ului la nivel global si, in acelasi timp, ofera un important sistem de referinta in ceea ce priveste aprecierea situatiei celor doua principale grupe valorice care exista, la ora actuala, in rugby-ul mondial.
    
     Situatia la care ma refer este binecunoscuta:
    
     Exista grupa natiunilor de mare traditie care cuprinde Noua Zeelanda, Australia, Africa de Sud, si respectiv, Anglia, Franta, Irlanda, Tara Galilor si Scotia. Cu mici fluctuatii, aceste opt formatii reprezinta elita mondiala. Lor li se adauga, pe baza evolutiei din 2007, Argentina. Intr-o mai mica masura, Italia si, de curand, Samoa completeaza acest clasament al echipelor fruntase (Italia si Samoa gravitand in jurul locurilor 10 si 11). Prin urmare, se poate spune ca aceste 11 echipe alcatuiesc grupul celor mai puternice formatii ale lumii.
    
     Urmeaza apoi, grupul echipelor clasate intre locurile 12 si 22: Tonga, Japonia, Canada, Fiji, Georgia, Romania, Statele Unite ale Americii, Rusia, Portugalia si Uruguay. Tentatia era sa ma opresc la locul 20, dar consider ca Portugalia si Uruguay, participante la editiile anterioare ale Cupei Mondiale, si mai ales dupa ce ne-au „chinuit” in barajul recalificarilor, merita sa fie incluse in aceasta grupa.
    
     Analizand rezultatele editiilor anterioare ale Cupei Mondiale, precum si rezultatele diferitelor turnee si meciuri test din ultimii ani, una dintre concluzii este, dupa parerea mea, urmatoarea:
    
     In prima grupa valorica (locurile 1-11) natiunile de mare traditie continua sa domine, cu autoritate, rugby-ul mondial. Merita subliniat saltul spectaculos al Argentinei, realizat la Cupa Mondiala din 2007, in timp ce Italia si Samoa progreseaza intr-un ritm lent, incomodand, din cand in cand, echipele „marilor puteri”,dar neamenintandu-le, in mod real, autoritatea. Exista deci, in cadrul acestei grupe un echilibru rezonabil.
    
     Este interesant de urmarit ce „ispravi” va reusi Samoa, dupa istorica victorie impotriva Australiei, 32-23, obtinuta, recent, la Sydney. Mapusua si colegii sai vor incerca sa confirme victoria impotriva australienilor, iar aceasta inseamna ca galezii si sud-africanii, consideratii favoriti ai grupei D, stiu de pe acum ca trebuie sa se astepte la o replica puternica din partea samoanilor.
    
     Trecand la cea de-a doua grupa valorica, cred ca in ultimii ani s-a produs o regrupare de forte, atingandu-se un echilibru intre aceste echipe, echilibru care nu poate fi decat folositor progresului acestor natiuni. Exista si aici tendinta unor echipe de a se desprinde de pluton, si ma refer, in primul rand, la Japonia, care beneficiaza de o liga profesionista, si apoi la Georgia, Tonga si Fiji. Progresul a fost in salturi, lipseste consistenta unor evolutii bune, dar, in general, gasesc ca este o grupa echilibrata, fara mari discrepante valorice, cel putin deocamdata.
    
     Avand in vedere faptul ca are,deja, un campionat profesionist in care activeaza multi neo-zeelandezi si australieni, ma astept ca Japonia sa etaleze un progres semnificativ. Prezenta jucatorilor straini nu garanteaza progresul rugby-ului japonez, dar este interesant de constatat in ce masura japonezii au progresat - daca au progresat - datorita „invaziei” strainilor.
    
     Sunt curios, de asemenea, sa urmaresc evolutia Rusiei. Rusii participa pentru prima data la aceasta competitie si progresul lor din ultimii ani starneste, pe buna dreptate, curiozitatea iubitorilor rugby-ului.
    
     I-am urmarit la Churchill Cup si impresia mea este ca ei cauta sa joace in spiritul rugby-ului, etaland intentii generoase. Un joc exuberant, in viteza, deschis, ofensiv, combinativ, rusii posedand o linie de treisferturi rapida care nu se sfieste sa deschida jocul pana la aripi. Si pomenind de aripi, sa notam faptul ca Vasili Artemiev, o aripa foarte talentata, este primul jucator rus care a semnat un contract cu o echipa din prima liga engleza, el urmand sa evolueze la Northampton. Artemiev a fost un deschizator de drumuri, la putina vreme dupa transferul la Northampton, colegul sau din linia a doua, Andrei Ostrikov, semnand un contract cu echipa Sale Sharks, tot din prima liga engleza.
    
     Referitor la jocul pe treisferturi al rusilor, suporterii mai in varsta ai Nationalei noastre isi vor aminti, probabil, ca in anii ̓80 echipa Uniunii Sovietice poseda doi jucatori foarte buni de treisferturi: fundasul Gonianii si aripa Mironov. De altfel, in meciul din 1980, desfasurat pe Giulesti, Igor Mironov a inscris un eseu la colt dupa o superba actiune individuala.
    
     POATE ROMANIA SA INVINGA SCOTIA? DISCUTII PE FORUM. CLICK AICI
    
     Nu ma astept ca Rusia sa produca vreo surpriza deoarece este prea lipsita de experienta si prezinta prea multe naivitati in joc. Una dintre slabiciunile echipe ruse, o reprezinta, cred eu, gramada. Inaintasii rusi sunt solizi, chiar foarte solizi, dar nu poseda o tehnica adecvata. Iar acest lucru mi s-a parut evident, mai ales la unii dintre pilierii care au jucat in Churchill Cup. Cu toate acestea, ei vor incerca sa ii invinga pe americani ceea ce ar constitui o performanta incurajatoare. Revenind la grupele valorice, problema care produce ingrijorare apare atunci cand comparam cele doua grupe. Dupa parerea mea, decalajul valoric intre cele doua grupe s-a adancit de la editia precedenta a Cupei Mondiale si continua sa se adanceasca. Prin urmare, exista un echilibru intern in cadrul fiecarei grupe valorice, dar un dezechilbru net, clar, intre cele doua grupe. Aceasta este, in opinia mea, una dintre cele mai dificile probleme cu care se confrunta rugby-ul mondial la ora actuala.
    
     Vom asista, oare, la veritabile surprize furnizate de catre echipele „mici”? Ori, acesta editie a Cupei Mondiale va confirma decalajul crescand intre natiunile de frunte si cele din cel de-al doilea esalon valoric?
    
     Mi-as dori,deci, ca la aceasta editie echipele „mici” sa fie capabile sa realizeze rezultate „mari”. Va fi, oare, posibil?
    
     Sperante, asteptari, intrebari...
    
     Eugen Cionga
     Toronto

Ti-a placut acest articol?
Da Like, Printeaza sau trimite pe Email!

Cat de utila va este aceasta informatie? Noteaza folosind stelele

Rating:

Nota: 5 din 5 - 1 vot.

Articole similare

XV-le de start Romania A pentru meciul cu Crawshays Welsh RFC
01 Iun. 2016

XV-le de start Romania A pentru meciul cu Crawshays Welsh RFC

Astazi, pe Stadionul Arcul de Triumf din Bucuresti, cu incepere de la ora 19.00, se disputa partida dintre selectionata Romania A si Crawshays Welsh RFC. ?Jocul face parte din planul echipei noastre...
Vali Ursache inca trei ani la Oyonnax
30 Apr. 2016

Vali Ursache inca trei ani la Oyonnax

Internationalul roman Vali Ursache si-a prelungit intelegerea contractuala cu echipa sa de club, US Oyonnax, pe o perioada de trei ani, dupa cum anunta site-ul oficial al gruparii franceze. Oyonnax...
Anglia ii pregateste un tratament special lui Hooper
26 Nov. 2014

Anglia ii pregateste un tratament special lui Hooper

Graham Rowntree, antrenorul Angliei cu inaintarea, a declarat ca ii vor acorda o atentie deosebita capitanului Australiei, Michael Hooper, in meciul de sambata de pe Twickenham.
Romania - SUA se joaca sambata de la 18:30, in direct la TVR2. Stejarii, cu Ovidiu Tonita in teren. SUA, fara jumatate dintre titulari
07 Nov. 2014

Romania - SUA se joaca sambata de la 18:30, in direct la TVR2. Stejarii, cu Ovidiu Tonita in teren. SUA, fara jumatate dintre titulari

Nationala Romaniei incepe sambata, 8 noiembrie, seria meciurilor test din acest final de an. Prima adversara este selectionata SUA, care a jucat deja weekendul trecut un meci istoric pentru ei,...
Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te la newsletterul Rugby.ro si primeste ultimele noutati pe email.

Lasa un comentariu



Atentie! Pentru a activa formularul, trebuie sa raspundeti corect la intrebare!


[*] Toate campurile sunt obligatorii.
[**] Codul HTML nu este permis.
SUPERLIGA LA RUGBY 2016
1 Timisoara Saracens 40
2 CSA Steaua Bucuresti 48
3 CSM Stiinta Baia Mare 44
4 CS Dinamo Bucuresti 20
5 CS Politehnica Iasi 12
6 CS Universitatea Cluj 9
7 CSM Olimpia Bucuresti 13
DIVIZIA NATIONALA 2016
1 CS Stiinta Petrosani
2 CS Navodari
3 RCM Galati
4 CS Poli Unirea Iasi
5 Rugby Club Barlad
6 CSM Bucovina Suceava
7 RC Stejarul Buzau
Sondaj

Cine va fi campioana Romaniei?

1. Timisoara
2. Baia Mare
3. Steaua
4. CSM Bucuresti