Acest site foloseste cookie-uri. Apasati butonul alaturat pentru o navigare cat mai usoara.
Daca folositi acest site, sunteti de acord cu utilizarea cookie-urilor.
X Acest site foloseste Cookies.
Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Detalii aici
Facebook RSS Rugby.ro Email

EDITORIALIASTI / Eugen CIONGA: Duelul emisferelor continua

EDITORIALIASTI / Eugen CIONGA: Duelul emisferelor continua
     Corespondenta din Toronto (CANADA):
     S-a vorbit si se vorbeste mult despre decalajul existent intre rugbyul din Emisfera sudica si cel din Emisfera nordica. Acesta constituie unul dintre subiectele favorite ale jurnalistilor si analistilor rugbyului de astazi, subiectul fiind complex si generos deopotriva; nu este vorba, desigur, doar despre o simpla comparatie, existand o multitudine de aspecte care pot fi abordate din diferite perspective. Rugbyul are o lunga si bogata istorie, iar rivalitatea dintre cele doua Emisfere rugbystice dateaza de multa vreme, poate de la primul turneu al unei selectionate britanice in Africa de Sud, in 1891, sau, poate, de la primul turneu All Blacks in Europa, in 1905. In articolul de fata insa, as vrea sa ma opresc doar asupra catorva aspecte pe care le consider esentiale in evolutia rugbyului modern.
    
     Daca este sa ne referim la perioada ultimilor douazeci de ani, doua sunt, in opinia mea, evenimentele care au influentat in mod fundamental evolutia sportului cu balonul oval, schimband sau amplificand termenele de comparatie existente in rugbyul international: Cupa Mondiala si aparitia profesionismului.

Echipele din Sud, singurele castigatoare ale Cupei Mondiale


     Pana in 1987, rugbyul era singurul sport major care nu avea o competitie la nivel mondial. Cupa Mondiala, a carei proces de cristalizare a durat multa, chiar prea multa vreme, a insemnat un progres enorm in evolutia rugbyului pe plan international; in primul rand, aceasta „intalnire la nivel inalt” a rugbyului mondial a generat o competitivitate acerba intre marile natiuni rugbystice, urmarea fiind un progres rapid al jocului pe plan tehnico-tactic si al pregatirii fizice; in al doilea rand, a permis compararea celor mai bune echipe ale lumii in cadrul unei competitii care oferea conditii egale de joc tuturor formatiilor participante, facand astfel posibila, pentru prima data in istoria acestui sport, ierarhizarea valorica a natiunilor pe plan mondial. Privind prin prisma rezultatelor de pana acum de la Cupa Mondiala, este limpede de partea cui atarna avantajul, toate cele patru editii de pana acum fiind castigate de „marile puteri” ale Sudului: Noua Zeelanda in 1987, Australia in 1991 si 1999, Africa de Sud in 1995.
     Nu cred ca statisticile constituie intotdeauna cel mai bun criteriu de comparare, dar in acest caz cele patru succese consecutive indica o superioritate evidenta care nu poate fi contestata si nici ignorata, conferind Sudului un avantaj clar in aceasta privinta. Deci, pana cand nu va castiga trofeul William Webb Ellis, Europa rugbystica nu poate emite vreo pretentie la suprematia mondiala.

Antrenorii si jucatorii din Sud migreaza catre Nord


     Dincolo insa de datele statistice, mi se pare important de scos in evidenta un fenomen interesant generat, in mare masura, de dominatia celor trei natiuni amintite mai sus, si anume migratia antrenorilor si jucatorilor din Sud catre Nord. Chiar daca marile vedete, si asta este valabil in toate sporturile nu numai in rugby, sunt acelea care aduc spectatorii pe stadioane, sosirea antrenorilor din Sud pe continentul european mi se pare ca poarta o semnificatie mult mai profunda decat migratia jucatorilor.
     Afirmatia necesita o explicatie. Fara a diminua in vreun fel rolul vedetelor de care orice sport, inclusiv rugbyul, are nevoie, mi se pare important de subliniat faptul ca antrenorii sunt aceia care creeaza atat metoda de pregatire, cat si conceptia de joc, in timp ce jucatorii sunt aceia care exprima ideea de joc in teren. Desigur, marii jucatori pot avea sclipiri geniale, creand faze unice si marcand eseuri de neuitat care pot hotari soarta unui meci(si poate chiar a unei finale de Cupa Mondiala), dar, in ultima instanta, ei trebuie sa respecte conceptia de joc asa cum a fost "desenata" de antrenorul echipei.
     Prin aceasta nu vreau sa diminuez catusi de putin rolul si efortul, de cele mai multe ori, epuizant al celor care trudesc pe terenul de joc; vreau doar sa exprim ideea ca in acest moment special prin care trece rugbyul, un moment de tranzitie si de re-modelare a identitatii sale ca sport, rolul antrenorului a capatat o dimensiune pe care , parca, nu o avea in era amatorismului. Faptul ca rugbyul european a facut apel la antrenorii de dincolo de Ecuator inseamna ca, undeva, in planul metodelor de pregatire si de antrenament, s-a simtit nevoia unui contact cu experienta specialistilor din Noua Zeelanda, Australia si Africa de Sud.
     Merita remarcat faptul ca acest fenomen s-a petrecut atat la nivelul cluburilor, cat si la nivelul echipelor nationale. Exemplele nu sunt putine. Fostul taloner neozeelandez Warren Gatland, pana de curand antrenor al echipei Irlandei, a avut o contributie insemnata la progresul rugbyului irlandez din ultimii ani; compatriotul sau Graham Henry antreneaza Tara Galilor si, desi nu a reusit sa readuca gloria rugbyului galez din anii '70, a devenit in aceasta perioada, primul antrenor din afara Insulelor Britanice care a avut onoarea de a conduce selectionata "Leilor" britanici; fostul pilier All Blacks Brad Johnstone antreneaza echipa Italiei si recent, John Kirwan, "marele blond" al anilor '80, a fost cooptat in colectivul tehnic al "azzurilor". John Mitchell, actualul antrenor al selectionatei Noii Zeelande, a facut parte din echipa tehnica a lui Clive Woodward.
     In sfarsit, mi se pare semnificativ faptul ca doua natiuni care incearca sa patrunda in "lumea buna" a rugbyului mondial – Canada si SUA - au apelat si ele la experienta specialistilor din Sud. Australianul David Clark este antrenorul Canadei, iar compatriotul sau Duncan Hall a antrenat selectionata "Vulturilor" americani. La nivelul echipelor de club trebuie remarcata prezenta australianului John Connolly la carma echipei Stade Francais (el va fi inlocuit insa la sfarsitul sezonului de catre Nick Mallet, fostul antrenor al selectionatei"Springboks"); conationalul sau Tim Lane a antrenat pe Montferrand, iar sud-africanul Francois Pienaar, capitanul victorios din 1995, este managerul echipei Saracens. Desigur, aceasta nu inseamna ca Europa nu dispune de antrenori de valoare: Pierre Villepreux, Jacques Fouroux, Ian McGeechan, Jim Telfer, Dick Best, Clive Woodward sunt doar cateva nume care impun respect in orice colt al Planetei Ovale.
     Randurile de mai sus nu urmaresc altceva decat sa scoata in evidenta un aspect, interesant dupa parera mea, al evolutiei dinamice a rugbyului de astazi.

Profesionismul a avut un impact mult mai direct si profund in Nord


     In ceea ce priveste profesionismul, cred ca instaurarea oficiala a acestuia in 1995, in afara faptului ca a insemnat o schimbare radicala din punct de vedere al structurilor rugbystice, a avut un impact mult mai direct si mai profund in Nord decat in Sud, in special in ceea ce priveste mentalitatea.
     Cred ca in perioada amatorismului, mentalitatea profesionista exista deja in rugbyul din Emisfera sudica la nivelul antrenorilor si jucatorilor, intr-o mai mare masura decat exista in Emisfera nordica. Mi se pare ca, in perioada tumultuoasa prin care a trecut si trece rugbyul, Sudul a fost cu un pas inaintea Nordului in aceasta privinta, si poate ca si acesta este un factor care a contribuit, pe ansamblu, la acreditarea ideii unei anumite diferente intre cele doua Emisfere.

Australia a dominat in anii '90


     Daca ne referim la aspectele tehnice ale jocului, nu cred ca, din acest punct de vedere, se poate face o diferentiere neta. Nu vreau sa insist in aceasta directie pentru nu este scopul randurilor de fata sa analizeze in detaliu aceasta problema, de altfel foarte complexa. As vrea doar sa ma opresc asupra unui aspect a carui importanta mi se pare fundamentala in evolutia rugbyului din ultimii ani si anume ascensiunea spectaculoasa a Australiei. Daca perioada anilor '80 a fost dominata de Noua Zeelanda, anii '90 au fost dominati de Australia. "Cangurii" au castigat doua Cupe Mondiale, si-au dominat marea rivala de pe celalalt mal al marii lui Tasman, in Cupa Bledisloe, si de asemenea s-au impus in fata celor mai bune echipe europene.
     Marea calitate a echipei australiene a fost realizarea unui echilibru aproape perfect intre ofensiva si defensiva. Australienii au dezvoltat o aparare agresiva, uneori aproape impenetrabila, dar, ceea ce este remarcabil, nu au facut aceasta neglijand faza de atac. Dimpotriva, o asemenea defensiva, cu placaje necrutatoare, eficienta in moluri si aglomerari, capabila sa absoarba presiunea adversa, sa recupereze balonul si sa mentina continuitatea jocului, a constituit deseori rampa de lansare a unei ofensive irezistibile; o ofensiva care exercita o presiune continua, sufocanta asupra adversarilor in orice punct al terenului in orice moment al jocului. Din acest punct de vedere mi se pare ca echipa Australiei a realizat in rugbyul anilor '90, ceea ce echipa Olandei a realizat in fotbalul anilor '70: rugbyul total fata de fotbalul total.
     Calitatea unui mare antrenor, al unui mare jucator, al unei mari echipe consta, printre altele, si in in capacitatea de a inova. Rugbyul australian a dat din plin dovada unei asemenea calitati si de aceea se afla, inca, in varful piramidei rugbyului mondial.

Intre rugbyul celor doua emisfera exista o diferenta de cultura


     Fara indoiala, diferente si decalaje pot exista in multe domenii: pe plan tehnic, tactic, mod de pregatire sau de antrenament; acestea sunt diferente care pot fi recuperate si decalaje care pot fi remontate. Dar, revenind la paralela dintre cele doua Emisfere rugbystice, daca exista o diferenta fundamentala, aceasta este diferenta de cultura.
     In Europa, spiritul anglo-saxon impreuna cu spiritul latin, adica exactitatea si realismul rugbyului britanic impreuna cu fantezia si creativitatea rugbyului francez definesc cultura rugbystica a "batranului" continent, cultura inceputului acestui sport.
     Dupa istorica cursa a lui William Webb Ellis, in 1823, rugbyul s-a raspandit de-a lungul si de-a latul Imperiului Majestatii Sale, ajungand si in dominioanele din Sud. Fara concurenta fotbalului, rugbyul a devenit un sport national in Noua Zeelanda, Africa de Sud, si chiar Australia, doar cricketul "atentand" la popularitatea sportului cu balonul oval. A avut loc o "intalnire" fericita acolo, pe inaltele platouri sud-africane, pe plajele continentului si insulelor din Pacific, pe plan fizic si spiritual intre sportul cu balonul oval si calitatile naturale ale locuitorilor. Integrat si nu asimilat "distilat" in traditia locala, rugbyul a devenit un mod de exprimare al culturii natiunilor Sudului.
    
     Si asa, de la un capat la celalat al lumii, povestea minunata a rugbyului continua!
Ti-a placut acest articol?
Da Like, Printeaza sau trimite pe Email!

Cat de utila va este aceasta informatie? Noteaza folosind stelele

Rating:

Nota: 5 din 5 - 1 vot.

Articole similare

15 personalitati in Hall of Fame Rugby.
18 Nov. 2014

15 personalitati in Hall of Fame Rugby.

La inceputul acestei saptamani, in capitala Marii Britanii, odata cu conferinta World Rugby Conference and Exhibition, IRB a inclus in Hall of Fame, 15 nume mari ale rugby-ului mondial.
VIDEO: Istoria Rugbyului in imagini
17 Aug. 2010

VIDEO: Istoria Rugbyului in imagini

Un documentar exceptional despre sportul pe care il indragim. Este, in fapt, ceva ce ar trebui sa vada mai ales cei tineri, care abia acum descopera balonul oval si magia lui. Vom putea afla cum au...
VIDEO: Istoria rugbyului
06 Iul. 2010

VIDEO: Istoria rugbyului

???? Va oferim doua clipuri cu adevarat interesante, in care se vorbeste despre istoria sportului cu balonul oval, cel pe care il iubim cu totii. Este un subiect fascinant si merita urmarite, mai ales...
Lomu nu a fost inclus in lotul Noii Zeelande pentru Cupa Mondiala
25 Aug. 2003

Lomu nu a fost inclus in lotul Noii Zeelande pentru Cupa Mondiala

De astazi este oficial: Jonah Lomu nu va merge la Cupa Mondiala impreuna cu nationala Noii Zeelande. John Mitchell, antrenorul selectionatei "All Blacks", a anuntat lotul de 30 de jucatori pentru CM...
Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te la newsletterul Rugby.ro si primeste ultimele noutati pe email.

Lasa un comentariu



Atentie! Pentru a activa formularul, trebuie sa raspundeti corect la intrebare!


[*] Toate campurile sunt obligatorii.
[**] Codul HTML nu este permis.
SUPERLIGA LA RUGBY 2016
1 Timisoara Saracens 40
2 CSA Steaua Bucuresti 48
3 CSM Stiinta Baia Mare 44
4 CS Dinamo Bucuresti 20
5 CS Politehnica Iasi 12
6 CS Universitatea Cluj 9
7 CSM Olimpia Bucuresti 13
DIVIZIA NATIONALA 2016
1 CS Stiinta Petrosani
2 CS Navodari
3 RCM Galati
4 CS Poli Unirea Iasi
5 Rugby Club Barlad
6 CSM Bucovina Suceava
7 RC Stejarul Buzau
Sondaj

Cine va fi campioana Romaniei?

1. Timisoara
2. Baia Mare
3. Steaua
4. CSM Bucuresti