Acest site foloseste cookie-uri. Apasati butonul alaturat pentru o navigare cat mai usoara.
Daca folositi acest site, sunteti de acord cu utilizarea cookie-urilor.
X Acest site foloseste Cookies.
Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Detalii aici
Facebook RSS Rugby.ro Email

Despre antrenorii nationalei Romaniei

Despre antrenorii nationalei Romaniei
Asadar, o data cu meciul cu Portugalia a inceput un nou ciclu de pregatire, o noua campanie a echipei nationale. In acelasi timp, acest start constituie si inceputul unei aventuri; o aventura, nu doar pentru jucatori, ci, si pentru antrenori. Se vorbeste si se scrie, intotdeauna, mult mai des despre jucatori decat despre antrenori. Dintr-un punct de vedere este normal, jucatorii fiind actorii principali ai  spectacolului sportiv. Ei sunt vedetele cautate de catre public, ei sunt motivul pentru care stadioanele sunt ( sau, uneori,nu sunt) pline. Nu este o regula, dar, in general, antrenorii raman, cumva, in umbra jucatorilor, acestia din urma fiind vedetele care genereaza si capteaza pasiunea, admiratia, adulatia sau dispretul marelui public.
 
DISCUTII PE FORUM DESPRE NATIONALA ROMANIEI, CLICK AICI

Scopul articolului de fata nu il constituie, insa, nici meciul cu Portugalia si nici jucatorii echipei nationale; ci, antrenorii. Mai precis, antrenorii recent numiti la conducerea echipei nationale de rugby a Romaniei.
 
Fara a despica firul in patru, fara a transforma aceasta decizie sportiva– numirea antrenorilor echipei nationale – in ceva mai mare decat este, telul randurilor de fata este acela de a incerca sa desluseasca intentiile si semnificatiile hotararii Federatiei Romane de Rugby referitoare la antrenorii Nationalei.

Marturisesc ca, dupa incheierea campaniei din Noua Zeelanda, am asteptat cu interes si curiozitate anuntul Federatiei in privinta staff-ului tehnic. Era de asteptat ca noul ciclu de patru ani pana la Cupa Mondiala din 2015 sa inceapa cu antrenori noi. Desigur, intrebarea care ardea pe buzele tuturor era: va fi ales un antrenor roman sau un antrenor strain?

Rivalele noastre din Est, Rusia si Georgia, nu au intarziat prea mult, alegandu-si, dupa terminarea Cupei Mondiale, un staff nou, ambele optand pentru tehnicieni straini.

Rusia l-a  numit pe galezul Kingsley Jones ca antrenor principal, ajutat de Josh Taumalolo, fost international al Insulelor Tonga, care va pregati linia de treisferturi, si alti doi galezi, Paul Pook si Huw Wiltshire, responsabili cu pregatirea fizica. In plus, fostul international englez, de origine neo-zeelandeza, Henry Paul a fost numit antrenor al selectionatei de rugby in 7. Daca adaugam si faptul ca  Henry Thomas, Vice-Presedintele Federatiei Ruse de Rugby este englez, atunci apare limpede preferinta oficialilor de la Moscova pentru tehnicienii anglo-saxoni.

La randul ei, Georgia a privit mai departe de Europa, si a ales „pista” neo-zeelandeza, desemnandu-i pe Milton Haig si Chris Gibbes, care pana de curand au pregatit selectionatele Counties Manakau si Waikato, scotianul Rod Dixon ramanand in postura de consultant.

Dupa cum se vede, spre deosebire de vecinele din Est, Federatia Romana de Rugby a adoptat o strategie diferita, bazandu-se pe antrenori romani.

Dupa cum am mentionat mai sus, era de asteptat ca, dupa incheierea Cupei Mondiale, sa se produca schimbari la nivelul staff-ului tehnic.
 
Si schimbarile s-au produs. Robert Antonin, Romeo Gontineac si Steve McDowall au plecat, fiind inlocuiti de un nou colectiv de tehnicieni alcatuit din: Haralambie
 
Dumitras, antrenor principal si responsabil pentru pregatirea gramezii;  Eugen Apjock, responsabil cu pregatirea liniei de treisferturi; Marius Tincu, care ramane jucator si capitan al echipei, va avea sarcina de a-l ajuta pe Hari Dumitras in pregatirea inaintarii.

Cei doi antrenori romani vor fi ajutati de galezul Lynn Howells, consilier tehnic, Neil Kelly, tehnician englez care va fi responsabil pentru defensiva, si francezul  Olivier Reig, preparator fizic.

Ajungand aici, imi ingadui sa repet o idee dintr-un articol anterior, referitoare la echipa nationala: opinia mea a fost si este ca nationalitatea antrenorilor echipei nationale nu are importanta atata vreme cat persoanele desemnate sunt cele mai potrivita pentru postul respectiv.  

In articolul de fata pornesc de la premiza ca numirea „triumvirat”-ului format din domnii Dumitras, Apjock si Tincu, nu a fost determinata de absenta concurentei unor candidati straini, ci a fost rezultatul unui proces serios de selectie si al unei analize minutioase a competentelor tuturor celor care au candidat la aceste functii.

Ce arata hotararea Federatiei de a numi antrenori romani la carma echipei nationale? Care ar fi semnificatiile acestei decizii?

Inainte de toate, cred ca decizia Federatiei sugereaza intentia serioasa de readucere in prim planul antrenoratului a fostilor internationali de calibru - cazul domnului Dumitras - precum si intentia de a introduce in cadrul colectivului tehnic un jucator de prim rang si el – situatia domnului Tincu – jucator inca activ care se afla, relativ aproape, de sfarsitul unei cariere remarcabile. In acelasi timp, hotararea Federatiei arata intentia de a acorda antrenorilor din campionatul intern – cazul domnului Apjock – oportunitatea de a antrena la nivelul echipei nationale.

In memoria afectiva a rugby-ului romanesc, Hari Dumitras va fi, mereu, „capitanul de la Auch”. Si pe buna dreptate, deoarece singura victorie romaneasca obtinuta pe teritoriu francez va ramane un reper luminos in istoria rugby-ului nostru.

DISCUTII PE FORUM DESPRE NATIONALA ROMANIEI, CLICK AICI

Pentru mine, insa, domnul Dumitras nu este doar „capitanul de la Auch”. In contextul actual, imi ingadui sa il privesc pe domnul Dumitras si ca pe un simbol al tranzitiei dintre generatia exceptionala a jucatorilor anilor ˝70 si aceea care a urmat in anii ˝80. Hari Dumitras a avut sansa sa joace alaturi de Mircea Muntean, Ioan Bucan, Gheorghe Dumitru, Florica Murariu, Mircea Paraschiv, Dumitru Alexandru, crescand si maturizandu-se, apoi, in cadrul generatiei ’80 si ajungand sa devina capitanul echipei care a realizat marea performanta de la Auch, din 1990.

De ce mentionez toate acestea? Pentru ca mi se pare interesant faptul ca domnul Dumitras  s-a format la puntea dintre doua generatii care au jucat un rol foarte important in rugby-ul nostru. Antrenorul de astazi isi are radacinile in jucatorul de ieri. Nu este vorba de a trai din amintiri si de a ne gadili orgoliul in nostalgia dulceaga a timpurilor fericite (din punct de vedere rugbystic) de altadata. Dar, cooptarea jucatorilor de ieri in grupul antrenorilor de astazi este o modalitate de (re)conectare cu traditia rugby-ului romanesc si cultura rugbystica romaneasca. In ce masura radacinile jucatorului de ieri sunt potrivite si suficient de puternice pentru a-l sprijini pe antrenorul de astazi, aceasta este una dintre marile provocari cu care se va confrunta domnul Dumitras in activitatea sa de antrenor principal al Nationalei.

In privinta domnului Tincu, nuantele sunt necesare. Domnul Tincu nu poate fi considerat, deocamdata, antrenor; domnia-sa este capitanul echipei nationale, si-a dovedit calitatile de lider in Noua Zeelanda, este un jucator emblematic, adevarat, dar un jucator care nu are experienta in antrenorat.

Includerea sa in staff-ul „Stejarilor”, este, insa, inspirata si binevenita indicand, cred eu, strategia Federatiei de a integra, intr-un moment dificil, jucatori influenti ai Nationalei in grupul tehnicienilor loturilor  reprezentative. De-acum inainte, este responsabilitatea domnului Tincu de a demonstra (1) ca aceasta numire s-a facut, si din punctul de vedere al domniei-sale, la momentul potrivit, si (2) ca vede in numirea sa o oportunitate reala de a se forma ca antrenor.

In acelasi context, numirea domnului Apjock apare ca normala considerand faptul ca domnia-sa antreneaza echipa campioana a tarii, o echipa care a dominat, cu autoritate, rugby-ul intern in ultimii trei ani. Succesele obtinute, pe plan intern, de echipa sa, CSM Stiinta Baia Mare, constituie o dovada a competentei domniei-sale. Experienta internationala dobandita cu selectionata „Bucharest Wolves” poate fi imbogatita prin integrarea in colectivul tehnic al Nationalei.

Evident, in cele din urma, orice antrenor este judecat prin prisma rezultatelor. Indiferent de circumstante, indiferent cat de dificila este situatia echipei respective, indiferent cat de profunda este criza rugby-ului din tara respectiva, indiferent de incarcatura emotionala legata de numirea unor fosti mari jucatori ca antrenori ai echipei nationale, rezultatele constituie criteriul suprem de masurare a competentei si eficientei antrenorului. Aceasta este o regula a sportului, iar evaluarea staff-ului tehnic al echipei Romaniei nu va face exceptie de la aceasta regula.

Nu caut deloc accente dramatice, dar, dupa parerea mea, numirea noului staff „Tricolor” survine intr-un moment de cumpana al rugby-ului romanesc. De ce „de cumpana”?  Nu stiu daca interpretarea mea este corecta, nu stiu daca am dreptate facand aceasta afirmatie, nici nu sustin ca am dreptate, dar am sa incerc sa explic afirmatia de mai sus.

In primul rand, maniera - dificila, chinuita - in care echipa noastra s-a calificat la Cupa Mondiala nu a avut darul de a multumi, scotand in evidenta, nu progresul asteptat si dorit, ci dimpotriva, un anumit regres fata de anii precedenti.

In al doilea rand, participarea echipei nationale la „summit”-ul rugbystic din Noua Zeelanda, in ciuda unui moment bun, inregistrat in meciul cu Scotia si a unei comportari meritorii a gramezii, nu poate fi considerata un succes . Am pierdut frumos – dar am pierdut -  cu Scotia, si am pierdut, net, cu Argentina, Anglia si Georgia. Din pacate, a pierde frumos nu inseamna mare lucru (da, suna cinic, dar acesta este adevarul), constituind, in cele din urma, doar un moment placut pentru noi, romanii, dar un moment lipsit, probabil, de relevanta in lumea pragmatica a rugby-ului de astazi. Rezultatele conteaza mult mai mult decat felul cum joci, mai ales pentru echipele din cea de-a doua grupa valorica a ierarhiei mondiale.

Apoi, rezultatele din ultimii ani au aratat, cu limpezime, faptul ca Romania si-a pierdut pozitia de lider al rugby-ului din Est, in favoarea Georgiei. Rugby-ul gruzin a demonstrat un progres substantial, dominandu-ne in intalnirile directe, atat la nivelul seniorilor cat si al juniorilor. Rusia a dovedit ca se afla in mare progres, cu un potential foarte promitator, anuntand o ascensiune rapida si transformarea intr-o posibila redutabila forta regionala.

De asemenea, rezultatele nesatisfacatoare inregistrate la nivelul juniorilor arunca semne de intrebare si o umbra ingrijoratoare asupra capacitatii rugby-ului  nostru de a produce si de a (re)genera valori.

Prin urmare, noul staff tehnic preia conducerea echipei nationale intr-o situatie dificila care implica responsabilitati profunde.
 
Responsabilitati care, bineinteles, trebuie asumate. Atat de catre antrenori cat si de catre Federatie.

DISCUTII PE FORUM DESPRE NATIONALA ROMANIEI, CLICK AICI

Sunt convins ca, odata cu acest start, Federatia a stabilit, impreuna cu antrenorii,  obiective si teluri.

Nu le cunosc si nu imi permit sa le stabilesc eu. Imi permit, insa, sa exprim, in continuare, asteptarile mele in privinta noului staff al echipei nationale.

Ce astept de la noul staff tricolor?

Inainte de toate, cred ca este foarte important ca „triumvirat”-ul tehnicienilor romani, in colaborare cu specialistii straini, sa arate, de la bun inceput, dorinta reala de a propune un nou proiect de joc.

Un proiect de joc modern, care sa arate, nu doar intentia, dar si hotararea si capacitatea de a ne desprinde de mediocritatea si limitarile de pana acum.

Un proiect care sa se concentreze asupra unui joc „in cincisprezece” si nu doar in „opt”.

Un proiect care sa faca posibila eliberarea conceptiei de joc de sub „dulcea tiranie” a gramezii. As vrea ca afirmatia mea sa fie bine inteleasa. Cuvintele mele nu reprezinta o lipsa de respect fata de inaintasi, si nici o respingere sau o minimalizare a rolului gramezii in conceptia de joc. Din anii ˝60 incoace, gramada a constituit componenta fundamentala a conceptiei de joc a echipei Romaniei. Acest stil de joc, avand gramada ca „prim solist” a adus succese remarcabile rugby-ului romanesc.

Poate suna paradoxal, dar impresia mea este ca, de-a lungul anilor, pe langa un efect pozitiv produs de excelenta inaintasilor a aparut si un efect negativ, forta gramezii ducand la o limitare drastica a capacitatii de exprimare a liniei de treisferturi. Desigur, aceasta nu a fost vina gramezii!
 
Beneficiind de inaintasi de mare valoare si placheuri redutabili, care puteau contracara forta de joc a adversarilor, stilul de joc al Nationalei s-a bazat, aproape in exclusivitate pe aportul gramezii, neglijand  cultivarea jocului creativ al liniei de treisferturi. Aceasta este o veche tara a rugby-ului romanesc.

Este normal si este foarte bine ca o echipa sa foloseasca la maximum punctele sale forte, dar aceasta nu trebuie sa duca la dominarea coplesitoare a unui anumit compartiment asupra celorlalte. Pentru ca efectul direct este producerea unui dezechilibru intre compartimente, iar evolutia din Noua Zeelanda a scos, in mod pregnant, la iveala tocmai aceasta carenta. De aceea, mi se pare extrem de importanta aparitia unui proiect de joc care sa propuna, ca prioritate fundamentala, imbogatirea mijloacelor de exprimare in teren, ale intregii echipe, si nu doar a unui compartiment. Este foarte bine ca avem o inaintare puternica, dar aceasta nu este suficient.
 
Mijloacele de exprimare, si mai precis, varietatea mijloacelor de exprimare ale unei echipe, constituie unul dintre criteriile majore de apreciere si evaluare a valorii unei echipe.

Un proiect care sa propuna imbunatatirea, in mod semnificativ, a jocului defensiv. Maniera in care echipa noastra s-a prezentat, din acest punct de vedere, la Cupa  Mondiala a fost, in opinia mea, absolut inacceptabila.  Fara o organizare defensiva pe masura cerintelor jocului la nivel international, echipa noastra nu poate progresa.

Un proiect care sa duca la transformarea jocului de picior dintr-un instrument folosit, de cele mai multe ori pana acum, pentru a se debarasa (uneori, cu disperare) de balon, intr-un instrument tactic eficace, utilizat cu precizie si cu inteligenta care sa serveasca, in mod eficient, o conceptie de joc creativa si coerenta.

Un proiect de joc care sa se bazeze pe „forjarea” unei mentalitati puternice, de invingator.  O mentalite de invingator nu inseamna garantia obtinerii victoriei in fiecare meci. Nu, o mentalitate de invingator reprezinta, dupa parera mea, „liantul” moral care uneste un grup de jucatori si antrenori, conferindu-le acestora incredere in fortele proprii. Ma refer la acea mentalitate care contribuie la intregirea personalitatii unei echipe; la acea mentalitate care, in anumite situatii limita, poate compensa lipsa talentului suprem. Pentru ca – si scriu aceste randuri fara intentia de a ofensa sau jigni pe cineva – de cele mai multe ori victoriile nu se obtin doar gratie talentului. Adevarat, exista echipe care pot castiga meciuri datorita „fler”-ului si talentului sclipitor al jucatorilor sai. Este meritul lor si lauda lor. Dar, exista echipe care nu sunt suficient de talentate pentru a castiga doar gratie talentului. Si, in cazul acestor echipe, in procesul de formare si structurare a echipei, mentalitatea poate capata un rol absolut fundamental. In acest sens privesc mentalitatea, ca pe un „liant” moral care sa „sudeze” echipa Romaniei, eliberand-o de complexe si ingaduindu-i sa intre pe teren pregatita si capabila sa infrunte adversare mai talentate decat ea. Nu as vrea sa se inteleaga, cumva, ca randurile de mai sus desconsidera talentul jucatorilor nostri. Nu, intentia este aceea de a sublinia importanta covarsitoare a formarii unei mentalitati solide, puternice.

Un proiect care sa propuna instaurarea unei exigente la toate nivele structurii echipei nationale, o exigenta a responsabilitatilor, capabila sa se transforme intr-o stare de spirit care sa impinga acest grup inainte, motivandu-l sa caute, mereu, calea progresului si a excelentei.

Un proiect care sa transforme momentele de pasagera reusita, precum momentul din partida cu Scotia de la Cupa Mondiala, intr-o continua revolta care sa se intinda de-a lungul a 80 de minute.

Un proiect care sa transforme  incertitudinile de pana acum in certitudini si incoerenta in coerenta.

Un proiect care sa redea echipei nationale reperele necesare pentru  a-si gasi drumul pe care il merita, ea si rugby-ul romanesc, pe Planeta Ovala.

DISCUTII PE FORUM DESPRE NATIONALA ROMANIEI, CLICK AICI

Un proiect in cadrul caruia (re)gasirea identitatii echipei nationale sa constituie unul dintre telurile majore ale grupului.

Un proiect care sa cultive cultura rugbystica romaneasca si nu pastise ale diferitelor modele ale altor natiuni. Aici nu este  vorba de „patriotism local”, de „tarisoara mea”. Ceea ce vreau sa spun este ca trebuie sa alegem, cu discernamant, tot ceea ce este bun din experienta altora, tot ceea ce ni se potriveste si sa implementam, apoi, in propriul nostru sistem. Fara  cultivarea unei culturi proprii, progresul va fi limitat.

Noul staff soseste la conducerea echipei nationale intr-un moment foarte important pentru rugby-ul nostru, asumandu-si  responsabilitati pe masura. Rugby-ul romanesc nu isi mai poate permite o calificare a echipei nationale precum cea obtinuta la editia trecuta a Cupei Mondiale. Pentru ca – atentie! - maniera in care echipa noastra s-a calificat la marea competitie din Noua Zeelanda nu a reflectat doar situatia delicata a Nationalei, ci si fragilitatea intregului edificiu al rugby-ului nostru.

Sarcina noilor antrenori nu este deloc usoara, si nimeni nu asteapta minuni peste noapte. Ceea ce este, insa, important este sa se demonstreze vointa de a construi un proiect diferit de ceea ce a fost pana acum, capabil sa realizeze o schimbare fundamentala, oferind o directie noua care sa permita un progres real al echipei nationale si, implicit, al rugby-ului nostru.

Fiecare antrenor are, desigur, personalitatea sa, parerile sale, metodele sale, defectele si calitatile sale, orgoliile sale (mai mici sau mai mari). Indiferent, insa, de toate aceste potentiale diferente, cand se porneste la un asemenea drum, intr-o asemenea situatie (critica, dupa parerea mea), fiecare trebuie sa se ridice deasupra propriilor slabiciuni si orgolii, deoarece o asemenea intreprindere trebuie condusa, pe langa competenta, cu intelegere si intelepciune.

Pentru ca scopul ultim este redresarea echipei nationale si, in mod natural, servirea intereselor rugby-ului nostru. Iar in comunitatea Planetei Ovale romanesti, nimeni nu poate fi mai presus de interesele fundamentale ale rugby-ului romanesc.

Eugen Cionga
Toronto
Ti-a placut acest articol?
Da Like, Printeaza sau trimite pe Email!

Cat de utila va este aceasta informatie? Noteaza folosind stelele

Rating:

Nota: 5 din 5 - 1 vot.

Articole similare

XV-le de start Romania A pentru meciul cu Crawshays Welsh RFC
01 Iun. 2016

XV-le de start Romania A pentru meciul cu Crawshays Welsh RFC

Astazi, pe Stadionul Arcul de Triumf din Bucuresti, cu incepere de la ora 19.00, se disputa partida dintre selectionata Romania A si Crawshays Welsh RFC. ?Jocul face parte din planul echipei noastre...
Vali Ursache inca trei ani la Oyonnax
30 Apr. 2016

Vali Ursache inca trei ani la Oyonnax

Internationalul roman Vali Ursache si-a prelungit intelegerea contractuala cu echipa sa de club, US Oyonnax, pe o perioada de trei ani, dupa cum anunta site-ul oficial al gruparii franceze. Oyonnax...
Anglia ii pregateste un tratament special lui Hooper
26 Nov. 2014

Anglia ii pregateste un tratament special lui Hooper

Graham Rowntree, antrenorul Angliei cu inaintarea, a declarat ca ii vor acorda o atentie deosebita capitanului Australiei, Michael Hooper, in meciul de sambata de pe Twickenham.
Romania - SUA se joaca sambata de la 18:30, in direct la TVR2. Stejarii, cu Ovidiu Tonita in teren. SUA, fara jumatate dintre titulari
07 Nov. 2014

Romania - SUA se joaca sambata de la 18:30, in direct la TVR2. Stejarii, cu Ovidiu Tonita in teren. SUA, fara jumatate dintre titulari

Nationala Romaniei incepe sambata, 8 noiembrie, seria meciurilor test din acest final de an. Prima adversara este selectionata SUA, care a jucat deja weekendul trecut un meci istoric pentru ei,...
Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te la newsletterul Rugby.ro si primeste ultimele noutati pe email.

Lasa un comentariu



Atentie! Pentru a activa formularul, trebuie sa raspundeti corect la intrebare!


[*] Toate campurile sunt obligatorii.
[**] Codul HTML nu este permis.
SUPERLIGA LA RUGBY 2016
1 Timisoara Saracens 40
2 CSA Steaua Bucuresti 48
3 CSM Stiinta Baia Mare 44
4 CS Dinamo Bucuresti 20
5 CS Politehnica Iasi 12
6 CS Universitatea Cluj 9
7 CSM Olimpia Bucuresti 13
DIVIZIA NATIONALA 2016
1 CS Stiinta Petrosani
2 CS Navodari
3 RCM Galati
4 CS Poli Unirea Iasi
5 Rugby Club Barlad
6 CSM Bucovina Suceava
7 RC Stejarul Buzau
Sondaj

Cine va fi campioana Romaniei?

1. Timisoara
2. Baia Mare
3. Steaua
4. CSM Bucuresti