Acest site foloseste cookie-uri. Apasati butonul alaturat pentru o navigare cat mai usoara.
Daca folositi acest site, sunteti de acord cu utilizarea cookie-urilor.
X Acest site foloseste Cookies.
Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Detalii aici
Facebook RSS Rugby.ro Email

Cupa Mondiala 2007: Francezii ii trimit pe irlandezi in ?ghearele? Pumelor!

Cupa Mondiala 2007: Francezii ii trimit pe irlandezi in ?ghearele? Pumelor!

     Franta a invins Irlanda, 25-3, pe Stade de France, facand un mare pas catre calificarea in sferturile de finala si aruncand, astfel, Irlanda in „ghearele” Pumelor argentiniene.
     Meciul mi s-a parut a fi fost mai echilibrat decat arata scorul de 25-3 in favoarea Frantei. Irlandezii au realizat cel mai bun meci de pana acum, jucand cu mult peste nivelul etalat in partidele anterioare, impotriva Namibiei si Georgiei. Dupa cum se vede, insa, ei nu au jucat indeajuns de bine pentru a invinge echipa Frantei.
     O’Driscoll si colegii sai au comis prea multe greseli, fiind penalizati de 13 ori de arbitrul englez Chris White. Chiar daca unele dintre penalitati au fost acordate cu destula usurinta de arbitru, lipsa de disciplina i-a costat scump pe oaspeti. Evident, loviturile de pedeapsa transformate de Elissalde au contat enorm in stabilirea scorului final, iar cele doua eseuri marcate de Vincent Clerc au consfintit victoria gazdelor.
     Cred, insa, ca greselile tehnice nu au constituit singura cauza a infrangerii oaspetilor.
     Dupa parerea mea, una dintre cauzele majore ale esecului echipei irlandeze a fost ineficienta jocului ofensiv. Mai precis, cred ca diferenta dintre cele doua echipe s-a facut la nivelul perechii de mijlocasi. Daca perechea Elissalde-Michalak a evoluat foarte bine, avand o influenta decisiva in directionarea elanului ofensiv al echipei lor, tandemul Reddan-O’Gara a avut o prestatie mediocra. Sclipirea lui Michalak – superba lovitura de urmarire! – a dus la primul eseu al lui Clerc, iar Elissalde, in afara preciziei cu care a transformat 5 lovituri de pedeapsa, a manevrat inteligent in jurul gramezii, atacand continuu si impingandu-si echipa inainte.
     In schimb, de cealalta parte, O’Gara nu a reusit sa organizeze, in mod eficient, ofensiva formatiei sale. El nu a fost capabil sa creeze actiuni care sa surprinda apararea gazdelor, iar loviturile sale de picior, cu scop tactic, au fost imprecise. Din pacate pentru echipa „Trifoiului”, se pare ca Ronan O’Gara se afla intr-o acuta scadere de forma, iar incapacitatea „uverturii” irlandeze de a varia jocul a slabit, in mod vadit, forta de penetrare a formatiei sale.
     In ceea ce priveste postul de mijlocas la gramada, nu cunosc motivul care l-a determinat pe Eddie O’Sullivan sa il inlocuiasca pe Peter Stringer cu Eoin Reddan (pasa interceptata din meciul cu Georgia?), dar „mutarea” mi s-a parut neinspirata. Reddan nu a avut vivacitatea si energia lui Stringer si nici agresivitatea acestuia in atacurile pe langa gramada. In opinia mea, el a fost total eclipsat de Elissalde, fiind incapabil sa creeze actiuni care sa puna in pericol apararea franceza.
     In conditiile in care „centrul de comanda” al echipei irlandeze nu a functionat la parametrii „proiectati”, linia de treisferturi nu a beneficiat de baloane „curate” care sa fie utilizate, cu folos, de catre O’Driscoll si D’Arcy. De altfel, cei doi centrii au avut o evolutie stearsa, nereusind, in ciuda talentului indiscutabil, sa puna in dificultate defensiva franceza.
     S-ar putea sa ma insel – stiu, capitanul selectionatei de rugby este socotit un „bun national” in Irlanda- dar am impresia ca Brian O’Driscoll nu mai are aceeasi influenta asupra jocului de ansamblu al echipei sale ca in urma cu cativa ani. Sclipirile sale sunt din ce in ce mai rare, iar el nu isi mai pune, parca, amprenta puternica asupra jocului formatiei sale asa cum era obisnuit sa o faca. Personal, cred ca Gordon D’Arcy a fost acela care a dominat linia de treisferturi irlandeza, cel putin in ultimii doi ani, si nu Brian O’Driscoll. Desigur, insa, aceasta este o parere personala, subiectiva si nu inseamna ca este si corecta.
     In privinta celor doua inaintari, duelul a fost echilibrat pana in minutul 57 cand „cocosii” au impins excelent, „demoland”, pur si simplu, gramada irlandeza. Din acel moment, irlandezii au suferit in gramezile ordonate, iar eliminarea lui Paul O’Connell, intre minutele 64 si 74, nu i-a ajutat deloc in incercarea lor de a re-echilibra situatia in fazele fixe.
     Ceea ce m-a mirat a fost intarzierea cu care antrenorii irlandezi au decis sa efecuteze schimbarile la nivelul gramezii avand in vedere superioritatea fizica a francezilor din ultimele 20 de minute. John Hayes, care l-a contrat cu succes pe Olivier Milloud in gramezile ordonate, a fost inlocuit de-abia in minutul 74, O’Callaghan, in minutul 72, Easterby, in minutul 73. Poate ca O’Sullivan ar fi trebuit sa arunce in lupta fortele proaspete mai devreme decat a facut-o.
     In tuse, francezii s-au dovedit superiori, iar Julien Bonnaire a avut o evolutie de-a dreptul excelenta. Irlandezii au pierdut cinci baloane in timp ce francezii nu au cedat niciun singur balon! Nesiguranta din margine a influentat calitatea baloanelor furnizate liniei de treisferturi, ingreunand si mai mult sarcina centrilor si a aripilor.
     In ciuda celor doua eseuri primite, apararea irlandeza a fost la inaltime, reusind sa stavileasca atacurile in valuri ale francezilor. Organizarea defensiva a constituit, poate, singurul motiv de satisfactie pentru O’Sullivan, desi, atunci cand o infrangere impinge Irlanda pe marginea ratarii calificarii in sferturi de finala, nu prea mai este loc de satisfactii.
     Raman la parerea mea este ca Irlanda nu a pierdut partida din cauza gramezii sau a tusei, ci din cauza evolutiei slabe a perechii de mijlocasi. Lipsiti de creativitate si fantezie, Reddan si O’Gara nu au fost capabili sa ofere echipei lor optiuni de joc care sa desfaca apararea franceza.
     Aceasta infrangere ii arunca pe irlandezi in „ghearele” Pumelor argentiniene intr-un meci decisiv care va avea loc, pe 30 septembrie, la Paris. Pentru a se califica, Irlanda trebuie nu doar sa invinga, ci sa acumuleze si punctul bonus. Misiune imposibila?
    
     Eugen Cionga - Toronto
Ti-a placut acest articol?
Da Like, Printeaza sau trimite pe Email!

Cat de utila va este aceasta informatie? Noteaza folosind stelele

Rating:

Nota: 5 din 5 - 1 vot.

Articole similare

Castigatorii Turneului celor 6 Natiuni, vor cuceri un trofeu nou la finala din 21 Martie.
29 Ian. 2015

Castigatorii Turneului celor 6 Natiuni, vor cuceri un trofeu nou la finala din 21 Martie.

Noul trofeu este desenat si realizat de catre unul dintre cei mai mari bijutieri in argint, Thomas Lyte. Acesta este doar al doilea model de trofeu , din 1883 pana astazi, dedicat celui mai mare...
Weekend plin de rugby: Meciurile test in care echipele isi testeaza angrenajul pentru Cupa Mondiala.
07 Nov. 2014

Weekend plin de rugby: Meciurile test in care echipele isi testeaza angrenajul pentru Cupa Mondiala.

Sambata, 8 noiembrie, Noua Zeelanda va testa forta Angliei pe Twickenham. Tot atunci, Fiji incearca sa obtina prima victorie din 8 incercari, iar Philipe Saint-Andre stie ca nu isi poate permite asta...
Cronica etapei a 6-a din Aviva Premiership
25 Oct. 2013

Cronica etapei a 6-a din Aviva Premiership

O noua etapa interesanta se va desfasura in acest weekend in Aviva Premiership. Balul il va deschide Bath, in aceasta seara jucand contra celor de la Gloucester, urmanda ca duminica, in incheiere sa...
Rugby-ul din Romania prea scump pentru televiuziunile noastre
19 Oct. 2013

Rugby-ul din Romania prea scump pentru televiuziunile noastre

"Lupii Bucuresti" joaca astazi cea de-a doua partida din grupele Amlin Challenge Cup 2013 si spre dezamagirea fanilor din Romania, nici aceasta partida nu va fi transmisa la TV. 
Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te la newsletterul Rugby.ro si primeste ultimele noutati pe email.

Lasa un comentariu



Atentie! Pentru a activa formularul, trebuie sa raspundeti corect la intrebare!


[*] Toate campurile sunt obligatorii.
[**] Codul HTML nu este permis.
SUPERLIGA LA RUGBY 2016
1 Timisoara Saracens 40
2 CSA Steaua Bucuresti 48
3 CSM Stiinta Baia Mare 44
4 CS Dinamo Bucuresti 20
5 CS Politehnica Iasi 12
6 CS Universitatea Cluj 9
7 CSM Olimpia Bucuresti 13
DIVIZIA NATIONALA 2016
1 CS Stiinta Petrosani
2 CS Navodari
3 RCM Galati
4 CS Poli Unirea Iasi
5 Rugby Club Barlad
6 CSM Bucovina Suceava
7 RC Stejarul Buzau
Sondaj

Cine va fi campioana Romaniei?

1. Timisoara
2. Baia Mare
3. Steaua
4. CSM Bucuresti