Acest site foloseste cookie-uri. Apasati butonul alaturat pentru o navigare cat mai usoara.
Daca folositi acest site, sunteti de acord cu utilizarea cookie-urilor.
X Acest site foloseste Cookies.
Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Detalii aici
Facebook RSS Rugby.ro Email

Cupa Mondiala 2007 - Campania Romaniei: Un pod prea indeparat

Cupa Mondiala 2007 - Campania Romaniei: Un pod prea indeparat

     Cupa Mondiala, editia 2007, s-a dovedit a fi un pod prea indepartat. Un pod prea indepartat de trecut pentru echipa Romaniei. Selectionata noastra nu a reusit sa il traverseze pentru a ajunge de cealalta parte, in tinutul rugby-ului „mare”.
     Nu am scris randurile care urmeaza cu „manie proletara”; nici cu intentia de a ii rani pe jucatori si pe antrenori sau de a desconsidera, cumva, munca de pana acum a intregului grup care a pregatit echipa nationala in vederea Cupei Mondiale.
     In acelasi timp, insa, este evident faptul ca evolutia selectionatei tarii noastre la competitia suprema a rugby-ului mondial nu s-a ridicat deloc la nivelul asteptarilor, dezamagind in multe aspecte. Am sa enumar trei care mi se par fi extrem de importante: maniera de joc, rezultatele, relatia interna din cadrul „echipajului” care a participat la aventura „Mondialului”.
     Rugby-ul este un sport al caracterelor tari si cinstite, asa incat, nu trebuie sa adoptam „politica strutului”, sa ne ascundem cu capul in nisip, ignorand problemele reale si evitand sa privim realitatea in fata, oricat de neplacuta ar fi aceasta.
     De asemenea, este foarte important sa identificam erorile, strategice, tehnice, tactice si administrative care au insotit aceasta campanie de pregatire. Nu cunosc amanuntele si detaliile legate de perioadele de pregatire, dar, avand in vedere prestatia echipei noastre, deduc ca exista posibilitatea ca asemenea greseli sa se fi petrecut de-a lungul acestei campanii.
     Cupa Mondiala este cea mai importanta competitie a rugby-ului si, ca atare, reprezinta un reper fundamental in analizarea nivelului valoric al tuturor echipelor participante.
     Prin urmare, comportarea echipei noastre la „summit”-ul rugbystic din Franta, trebuie evaluata cu obiectivitate, sinceritate, luciditate, realism si buna credinta. Modul in care toti cei implicati, intr-un fel sau altul, in acest proces de evaluare, vor intelege sa abordeze intr-un spirit deschis, transparent, analiza critica si sincera a campaniei Cupei Mondiale, va avea o influenta covarsitoare asupra viitorului rugby-ului romanesc.
     Randurile care urmeaza constituie doar pareri personale si observatii generale, emise de la mare distanta geografica, si nu se vor a reprezenta o analiza in detaliu a aventurii Romaniei la Cupa Mondiala. Intrucat nu am fost aproape de echipa nationala, nu am petrecut momente in intimitatea grupului si nu am cunoscut nici jucatorii, nici antrenorii, nici oficialii Federatiei (cu exceptia unui interviu realizat cu domnii Daniel Mitrea si Radu Constantin, in 2005) si nici relatiile interne din sanul echipei nationale, randurile mele nu pot constitui o analiza exhaustiva a situatiei actuale a selectionatei nationale.
    
     Rezultatele – o masura a progresului
    
     Rezultatele echipe noastre sunt binecunoscute: 18-24 cu Italia, 0-42 cu Scotia, 14-10 cu Portugalia, 8-85 cu Noua Zeelanda.
     In limbaj statistic, traducerea nu suna foarte bine:
     - O victorie si trei infrangeri.
     - 5 eseuri marcate, 22 eseuri primite.
     - 40 de puncte inscrise, 161 incasate
    
     Cum pot fi interpretate aceste rezultate?
    
     Daca ne gandim ca obiectivul declarat de antrenori si jucatori, inaintea inceperii competitiei, a fost acela de a castiga doua meciuri, atunci, in mod evident, rezultatele de mai sus indica faptul ca scopul nu a fost atins.
     Clasandu-se pe locul patru in grupa, Romania a ratat intrarea in plutonul echipelor care se vor califica, direct, pentru editia viitoare a Cupei Mondiale. In functie de decizia care va fi luata la nivelul International Rugby Board (IRB), candva in Noiembrie, vom sti la ce turneu de calificare va participa echipa noastra pentru a calatori in 2011, in Noua Zeelanda. Indiferent daca IRB-ul va pastra formula cu 20 de echipe sau va opta pentru varianta cu 16 echipe, „Stejarii” trebuie sa se astepte la un turneu de calificare foarte puternic.
     In contextul intregii aventuri a „Mondialului”, rezultatele au fost modeste si cea mai mare greseala ar fi sa dam mai mult importanta decat merita victoriei obtinute in fata Portugaliei. Sigur, din punct de vedere al rezultatelor de ansamblu, succesul din partida cu lusitanii a salvat campania Romaniei. Dar, cu tot respectul cuvenit echipei lui Tomaz Morais, Portugalia ramane, in ciuda curajului demonstrat in Franta, si care merita, de altfel, toata lauda, o echipa modesta si limitata. Ori, pentru binele rugby-ului romanesc, cand vine vremea sa apreciem valoarea echipei nationale nu trebuie sa coboram stacheta, comparandu-ne cu echipe mediocre, ci, din contra, trebuie sa o ridicam pentru a incerca sa ne apropiem de cei mai buni.
     Desigur, putem privi aceste rezultate si prin prisma comparatiei cu editia 2003 a Cupei Mondiale. In Australia, Romania a obtinut urmatoarele rezultate: 17-45 cu Irlanda, 8-90 cu Australia, 3-50 cu Argentina, si 37-7 cu Namibia. 8 eseuri marcate si 26 primite.
     Fortand comparatia si considerand echivalentele Scotia-Irlanda, Noua Zeelanda- Australia, Italia-Argentina, Portugalia-Namibia, obtinem un palmares aproape identic. Cu observatia ca, in urma cu patru ani, am invins Namibia mai usor decat am reusit sa invingem Portugalia, inscriind, atunci, 5 eseuri in meciul cu echipa africana. Continuand aceeasi idee, concluzia este ca rezultatele nu indica un progres real al echipei noastre.
     De asemenea, putem compara rezultatele formatiei noastre cu rezultatele Georgiei, apriga rivala din Cupa Europeana a Natiunilor (CEN). Georgia a pierdut si ea trei partide, 3-33 cu Argentina, 10-14 cu Irlanda, 7-64 cu Franta, si a castigat unul, 30-0 cu Namibia. Georgienii au marcat 5 eseuri, primind 15 si au inscris 50 de puncte, incasand 111.
     Per ansamblu, insa, „vitejii in piele de tigru” au jucat mai bine, ei fiind mult mai aproape (cativa milimetri!) de a invinge Irlanda, decat noi de a invinge Italia. Iar victoria lor impotriva Namibiei a fost mult mai clara decat victoria noastra in fata Portugaliei.
     Prin urmare, in ciuda scorului strans cu Italia si a victoriei chinuite cu Portugalia, rezultatele nu pot fi privite ca niste realizari care sa fie laudate.
    
     Maniera de joc – o masura a valorii
    
     Maniera de joc reprezinta unul dintre cele mai importante criterii de evaluare a nivelului unei echipe. In multe cazuri, felul in care joaca o echipa poate oferi o imagine mult mai clara si mai exacta a nivelului formatiei respective decat rezultatele de pe tabela de marcaj. Modul in care o echipa se exprima in teren, stilul de joc etalat, capacitatea creativa, toti acestia reprezinta factori esentiali in determinarea identitatii echipei respective.
     Formatia noastra se afla, de cativa ani buni, in cautarea propriei identitati si, din nefericire, nu si-a (re)gasit-o la actuala editie a Cupei Mondiale.
     Marturisesc ca imi pusesem sperante reale intr-o comportare buna a echipei noastre la aceasta editie a Cupei Mondiale. Nu ma gandeam doar la rezultate, ci, mai ales, la maniera de joc. Speram ca evolutia formatiei noastre sa indice un progres semnificativ fata de editia de acum patru ani, in special in ceea ce priveste mijloacele de exprimare in teren.
     Din pacate, judecand prin prisma manierei de joc, nu cred ca „Tricolorii” au demonstrat saltul valoric asteptat si sperat de suporterii rugby-ului romanesc.
     Jucatorii nostri au luptat cu toate puterile, cu vointa de a realiza o performanta cat mai buna. Am respectat si respect efortul si lupta lor. Pe de alta parte, trebuie sa privim cu obiectivitate si luciditate evolutia formatiei noastre si sa nu ne ascundem dupa degete in analizarea prestatiei de la Mondiale.
     Nu sunt un adept al judecatilor radicale si nici nu urmaresc sa emit sentinte prin ceea ce scriu. Dar, impresia mea a fost ca seria celor patru meciuri a scos in evidenta mai mult slabiciunile echipei noastre decat calitatile sale.
     Nu vreau sa ii ranesc pe jucatorii care au muncit, atat cat au putut, pe teren, dar sunt de parere ca selectionata noastra a etalat un joc limitat din punctul de vedere al mijloacelor de exprimare in teren.
     Saracia exprimarii, ma refer la termeni rugbystici, in fata unor adversari de valori diferite si cu stiluri de joc diferite, a fost, uneori, intristatoare. Si aceasta mi se pare a fi una dintre cele mai ingrijoratoare concluzii care se pot trage dupa incheierea campaniei echipei noastre la Cupa Mondiala.
     Am scris inaintea partidei cu Scotia ca inteligenta tactica trebuie sa constituie „arma” principala a echipei noastre. Probabil ca limitarea mijloacelor de exprimare in teren a redus, in mod substantial, capacitatea echipei de a alterna „partiturile” tactice in functie de adversar si, mai precis, in functie de tactica adversarului.
     Am revazut inregistrarile video ale meciurilor echipei noastre si marturisesc ca nu imi este clar ce plan tactic a fost pregatit pentru fiecare partida. Doar in meciul cu Portugalia, formatia noastra a recurs, in disperare, la loviturile de berbec ale gramezii pentru a ingenunchea apararea adversa.
     Asadar, maniera de joc etalata in cele patru meciuri nu poate oferi motive de reala satisfactie. Neputinta de a implementa in teren un plan tactic coerent este fie rezultatul unei pregatiri necorespunzatoare a meciului respectiv, fie rezultatul unor limitari in planul fortei de exprimare a colectivului.
    
     Gramada – munca lui Sisif
    
     Fara indoiala, gramada a purtat pe umerii sai, si la propriu si la figurat, povara acestei campanii. O munca de Sisif care, desigur, trebuie apreciata, dar care nu poate ascunde lipsa de eficienta a jocului de ansamblu al inaintarii.
     Romania a prezentat o inaintare solida, robusta, care a luptat cu darzenie si a avut momente cand a etalat un joc satisfacator. Dar, in rugby-ul de astazi, nu mai este suficient sa ai o gramada „grea” pentru a domina si nici sa realizezi doar cateva momente de joc pozitiv pentru a castiga o partida. „Tonajul” si forta „bruta” nu mai constituie de multa vreme factori decisivi in duelul gramezilor; le-au luat locul tehnica si eficienta jocului inaintarii.
     In meciul cu Italia, gramada a tinut piept lui Castrogiovanni et Co., reusind sa marcheze doua eseuri, in urma unor actiuni frumoase, prin Alexandru Manta si Marius Tincu. Din pacate, greselile elementare, lipsa de concentrare si incapacitatea de a concretiza sansele infiripate in faze favorabile au facut ca inaintarea sa nu reuseasca sa castige, in cele din urma, duelul cu rivala sa.
     In partida cu Portugalia, neavand la indemana alte optiuni tactice, echipa noastra a recurs la forta fizica a inaintarii pentru a salva o situatie care, la un moment dat, parea compromisa. Sigur, pentru a castiga un meci, mai ales cum a fost cel cu Portugalia ( o infrangere ar fi constituit un dezastru) fiecare echipa trebuie sa isi foloseasca cele mai bune „arme” de care dispune. Este bine sa iti folosesti superioritatea intr-un anumit compartiment pentru a te impune in fata adversarilor, dar asta nu trebuie sa conduca la limitarea mijloacelor de exprimare in celelalte sectoare ale jocului.
     Ne place, nu ne place, trebuie sa recunostem faptul ca formatia noastra a fost obligata sa foloseasca gramada pentru a frange rezistenta portugheza deoarece nu a gasit alte mijloace tehnice si tactice pentru a invinge. Nu cred, insa, ca aceasta este solutia ideala pentru a progresa. Noi inca ii mai dominam la nivelul gramezii, dar, s-ar putea ca peste cativa ani, portughezii sa aiba o gramada care nu va mai ceda asa cum a facut-o la Toulouse. Si atunci, ce vom face?
     Ca si in meciurile cu Irlanda din 2005 si cel cu Scotia din 2006, si in partidele de la Cupa Mondiala mi s-a parut ca identific aceeasi veche problema: gramada dispune de individualitati de marca, dar nu s-a reusit transformarea fortei individule in forta colectiva. Toti titularii gramezii au evoluat si evolueaza in echipe valoroase din campionatul francez: Perpignan, Brive, Biarritz (Petru Balan a lipsit, dar el a participat la meciurile de calificare), Agen, Beziers, Grenoble, Montauban, Castres. Si totusi, in ciuda acestui fapt, inaintarea noastra nu a implinit asteptarile justificate de valoarea individuala a componentilor gramezii.
     Care sunt cauzele acestei neampliniri? Iata o intrebare pentru jucatori, dar si pentru antrenori. Este adevarat, nu intotdeauna valoarea intregului reprezinta suma valorilor individuale. Dar, omogenizarea si coeziunea gramezii, imprimarea unui stil propriu, amplificarea factorului colectiv, identificarea slabiciunilor si stabilirea unei strategii de pregatire care sa atenueze aceste slabiciuni si, in limita posibilitatilor, sa le elimine, toate acestea constituiau, in viziunea mea, responsabilitati ale antrenorilor.
     Nu vreau sa fiu nedrept fata de antrenorii care au pregatit echipa noastra. Nu scriu aceste randuri, acum, pentru ca Robert Antonin si Daniel Santamans si-au incheiat contractele si au plecat. Am mai exprimat acest punct de vedere si, chiar daca domniile lor ar fi ramas la conducerea Nationalei, as fi scris acelasi lucru: consider ca era datoria antrenorilor sa realizeze, la echipa nationala, ingemanarea stilurilor „Biarritz”, „Perpignan”, „Agen”, „Montauban”, „Castres”, „Brive”, etc., intr-un stil potrivit echipei Romaniei. Din pacate, judecand dupa evolutiile de la Cupa Mondiala, nu se poate spune ca incercarea lor a fost o reusita.
     Desigur, nimeni nu poate contesta faptul ca echipa nationala poseda o inaintare puternica. Uitandu-ne in jur, constatam, insa, ca in rugby-ul modern nu mai este indeajuns sa fii puternic doar in gramezile ordonate. Este necesar ca jocul gramezii sa fie variat, iar capacitatea creativa si combinativa a inaintasilor reprezinta masura valorii unei gramezi. Nu trebuie sa fim multumiti doar ca gramada este puternica si isi domina adversarii ( portughezi) in fazele fixe.
     Parerea mea este ca jocul inaintarii noastre nu a excelat deloc in ceea ce priveste varietatea si forta combinativa. Din pacate, am vazut prea putine scheme sau combinatii de atac ale inaintarii. Iar atunci cand s-au incercat asemenea scheme, calitatea executiei a lasat de dorit. Cu exceptia unor sarje individuale ale lui Ovidiu Tonita si Marius Tincu si a unor baloane recuperate de Alexandru Manta in aglomerari, ceea ce i-a ingaduit acestuia initierea unor actiuni mai agresive, inaintarea noastra a fost destul de lenta, fiind lipsita de explozivitate si usor de contracarat de catre adversari.
     O gramada de nivel international trebuie sa posede un arsenal mult mai bogat si mai diversificat decat ceea ce a aratat echipa nationala in cele patru meciuri disputate la Cupa Mondiala. Nu incape nicio indoiala ca Marius Tincu, Bogdan Balan, Ovidiu Tonita, Petrisor Toderasc, Paulica Ion, Cristian Petre, Alexandru Manta, Florin Corodeanu, sunt jucatori care pot imbogati arsenalul tehnic al echipei nationale.
     Adevarat, jocul „pe gramada” reprezinta o traditie a rugby-ului romanesc. Este foarte bine sa cultivam si sa dezvoltam o asemenea traditie. Dar, atentie! Aceasta nu inseamna ca gramada trebuie sa ramana, mereu, „colacul de salvare” al echipei nationale. Si nici al rugby-ului romanesc.
    
     Linia de treisferturi – in umbra gramezii
    
     In privinta liniei de treisferturi nu cred ca sunt multe de spus si de scris. Ca si colegii lor din gramada, si jucatorii liniei de treisferturi s-au zbatut si s-au straduit sa aiba o comportare cat mai buna. Efortul lor trebuie sa fie respectat. Ca si gramada, insa, si linia de treisferturi si-a dovedit limitarile, mai ales, in ceea ce priveste forta de penetratie si capacitatea de a depasi linia avantajului.
     Impresia mea a fost ca jocul echipei noastre s-a rupt la nivelul perechii de mijlocasi. As vrea sa fie foarte limpede faptul ca nu contest valoarea individuala a jucatorilor care au evoluat pe aceste posturi. Lucian Sirbu are suficiente calitati pentru a juca in Franta; Valentin Calafeteanu este, fara indoiala, talentat si are toate sansele sa devina titularul acestui post; Ionut Dimofte trebuie sa decida intre postul de „uvertura” si cel de centru; Dan Dumbrava, sunt convins, poate mai mult decat a aratat in partida cu Portugalia.
     Problema este ca aceste individualitati nu au reusit sa formeze o pereche capabila sa varieze si sa dirijeze jocul echipei. Lipsa „scanteii” creative care sa aprinda „combustia” motorului echipei, imprecizia jocului de picior, lipsa viziunii in orientarea si directionarea jocului, toate acestea au facut ca perechea de mijlocasi sa constituie unul dintre punctele slabe ale formatiei noastre.
     Cand „centrul de comanda” – si numerele 9 si 10 sunt centrul de comanda al echipei - nu functioneaza la nivelul cerut de o competitie de asemenea nivel, este foarte greu ca echipa sa funcioneze la parametrii „proiectati”.
     Personal, mi-a placut cum a evoluat, in partida cu Italia, perechea de centri Romeo Gontineac-Csaba Gal. Agresivi in defensiva (placajul lui Gal asupra lui Bortolussi in minutul 38 al primei reprize) ei au incercat sa aiba si initiative ofensive, iar Gontineac a avut o contribuitie majora, prin lovitura de urmarire, la eseul lui Tincu. Dar, ca si colegii lor, si Gontineac si Gal nu au putut crea mai mult de doua-trei momente de joc pozitiv.
     Ceea ce m-a suprins, insa, neplacut, a fost incapacitatea staff-ului tehnic de a prezenta la aceasta competitie un jucator care sa dovedeasca siguranta in jocul de picior si in transformarea loviturilor de pedeapsa. Orice jucator poate avea o zi proasta, dar, nu acesta a fost cazul transformerilor nostri. Din pacate, niciunul dintre jucatorii care au parut a fi fost desemnati pentru a interpreta rolul de transformeur al echipei noastre, Dumitras, Dimofte si Dumbrava (Vlaicu a jucat prea putin) nu s-a dovedit a fi un jucator de baza care, prin eficienta si precizia jocului de picior, sa fi dat incredere intregii echipe.
     Imprecizia transformerilor a dus la ratarea loviturilor de pedeapsa – cele trei ratate de Dumitras au contat foarte mult in meciul cu Italia – iar jocul de picior nesigur si ezitant a influentat in mod negativ evolutia de ansamblu a formatiei noastre.
     Inteleg ca un transformeur de valoare nu se naste in fiecare zi; totusi, nu este permis, ca la cea mai importanta competitie mondiala, echipa Romaniei sa se prezinte fara un transformeur de clasa internationala.
     Privitor la Iulian Dumitras, repet ceea ce am scris dupa meciul cu Portugalia. Suceveanul are calitati fizice remarcabile (1,88 m, 106 Kg) gratie carora ar putea deveni un fundas de valoare. Jucator de forta, el poseda o lovitura lunga de picior, dar, de multe ori, loviturile sale nu si-au gasit tinta.
     Daca isi va imbunatati tehnica de joc, daca va capata siguranta si precizie in loviturile de picior, daca va capata mai mult curaj pentru a se intercala in linia de treisferturi si a perfora defensiva adversa, Iulian Dumitras poate deveni un fundas valoros si extrem de util echipei nationale.
    
     Plafonul valorii si „valoarea” plafonului
    
     Fara a jigni pe nimeni, jucatori, antrenori, oficiali, parerea mea este ca editia 2007 a Cupei Mondiale a arata faptul ca Romania a atins un plafon pe care nu l-a putut depasi. Un plafon tehnic, tactic, mental.
     Pur si simplu, formatia noastra nu a avut, la nivel colectiv, mijloacele de exprimare necesare care sa ii ingaduie sa se ridice deasupra acestui plafon valoric.
     Spre exemplu, Romania avea individualitati de valoare al caror potential oferea sansa formarii unei gramezi redutabile. Problema a fost ca valoarea individuala a jucatorilor nu a fost convertita in valoare colectiva. Si aceasta a fost, cred eu, una dintre marile neampliniri ale staff-ului tehnic.
     Insuficienta mijloacelor de exprimare in teren a dus, in mod logic, la limitarea drastica a capacitatii si volumului de joc al echipei. Limitari in privinta optiunilor tactice, al creativitatii si al constructiei jocului.
     Formatia „Stejarilor” nu a fost capabila sa execute, in mod coerent, un plan tactic de-a lungul celor 80 de minute, creand, doar sporadic, momente de joc bun. In general, jocul echipei noastre a fost fragmentat si lipsit de continuitatea necesara pentru a pune intr-un pericol real defensiva adversa.
     In plus, numeroasele greseli comise in momentul incercarii de a inchega unele faze ce puteau deveni favorabile, au rupt elanul, si asa fragil, al formatiei noastre. In partida cu Portugalia, am numarat 14 greseli comise in prima repriza in actiuni de atac care se anuntau periculoase pentru butul lusitanilor! Iar pentru aceste greseli individuale (pase nesigure, „inainte”, lovituri de picior imprecise etc.) nu pot fi vinovati doar antrenorii.
     In niciunul dintre cele patru meciuri (exceptie facand repriza a doua din partida cu Portugalia) echipa noastra nu a reusit sa se impuna cu autoritate in fata adversarelor. Am avut, uneori, senzatia ca formatia noastra se asemana unei armate aflate intr-o continua retragere. Momentele de rabufnire fizica ale gramezii, care merita remarcate, au fost, intr-o anumita masura, si rezultatul neputintei de a executa alte optiuni tactice.
     In privinta aspectelor pozitive, as remarca doua: imbunatatirea conditiei fizice si capacitatea de a juca timp de 80 de minute. Imi amintesc ca in partida cu Irlanda, din 2005, formatia noastra a cedat fizic in cea de-a doua repriza. In partida cu Italia, de exemplu, ai nostri au terminat meciul in atac, presand defensiva italiana. La fel si in meciul cu Portugalia. Nu acelasi lucru s-a intamplat in partidele cu Scotia si Noua Zeelanda, dar meciul cu scotienii a constituit o cadere totala, in timp ce ritmul si presiunea fizica impuse de neo-zeelandezi au uzat echipa noastra, care in ultimele 10 minute a primit 21 de puncte.
    
     Romania nu a participat la revolta natiunilor „mici”
    
     Maniera de joc a avut, are si va avea un impact negativ si pe alt plan. Prin evolutia sa cenusie si destul de stearsa, Romania a pierdut o ocazie favorabila de a se afirma ca una dintre potentialele forte ale natiunilor „mici”. Am sperat intr-o revolta a natiunilor „mici” dupa cum am sperat si intr-o revolta a Romaniei.
     Inaintea inceperii Cupei Mondiale, parerea generala era ca echipele „mici” nu vor face fata exigentelor competitiei si ca vor fi surclasate de gigantii rugby-ului mondial. Surpriza, insa!
     In aceasta atmosfera de neancredere, reprezentantii marilor natiuni au asistat, cu surprindere si stupefactie, la „revolta” echipelor din Fiji, Tonga, Samoa, Georgia, si, intr-o mai mica masura, Portugalia. Aceste formatii nu au impresionat doar prin curaj, ci, si prin volumul de joc, prin tenacitate si prin riposta foarte puternica ( cu exceptia Portugaliei) pe care au oferit-o echipelor „mari”.
     Georgia a zguduit, din temelii, edificiul irlandez, Tonga si Samoa au facut sa tremure campioana mondiala en-titre, Anglia, iar Insulele Fiji au eliminat Tara Galilor, realizand, apoi, un meci memorabil cu Africa de Sud!
     Socul creat de evolutia excelenta a acestor formatii a atras atentia asupra natiunilor „mici” si un val de simpatie s-a revarsat asupra lor. Nu si asupra Romaniei. Din pacate, nefiind capabila sa participe la „revolta” natiunilor mici, echipa noastra a pierdut o ocazie favorabila de a se impune ca un viitor redutabil adversar si de a castiga suportul si sustinerea marilor natiuni.
     Romania nu a generat impactul emotional al Portugaliei; nici impactul tenacitatii georgienilor; nici impactul fortei „razboinicilor” din Tonga si Samoa; si nici impactul produs de sclipirile fijienilor.
     Prin urmare, fara a jigni pe nimeni di$n grupul care a participat la aceasta competitie, consider ca echipa noastra nu a produs un impact puternic la Cupa Mondiala. Acum, port-stindardul „revoltei” natiunilor „mici” este purtat de Fiji, Tonga, Georgia si Samoa (Argentina nu mai poate fi inclusa in aceasta categorie).
    
     Relatiile Federatie-jucatori
    
     Coeziunea sufleteasca a unui colectiv este o conditie esentiala a reusitei, mai ales, intr-o competitie de anvergura Cupei Mondiale.
     Fiind departe de grupul echipei nationale, nepetrecand nicio clipa alaturi de jucatori, antrenori si oficiali, imi este dificil sa ma pronunt in privinta atmosferei care a domnit in sanul echipei nationale. Jucatorii, antrenorii si oficialii care au participat, zi de zi, la pregatirile echipei si la competitie sunt cei mai in masura sa caracterizeze natura relatiilor acestui grup. Sper, din toata inima, ca o vor face.
     Nu stiu care au fost relatiile dintre Federatie si jucatorii echipei nationale in procesul de pregatire pentru Cupa Mondiala. Inteleg ca (ne)selectionarea lui Petre Mitu, cel mai bun mijlocas la gramada al Romaniei, a constituit o problema delicata. Motivele nu imi sunt clare, asa incat nu imi ingadui sa comentez pe marginea acestui subiect.
     De asemenea, nu imi este limpede care a fost relatia dintre jucatori si antrenorii francezi. In urma cu un an, dupa infrangerea in fata Scotiei, la Edinburgh, m-am intrebat daca grupul jucatori-antrenori avea, la momentul acela, resursele tehnice si morale de a realiza, impreuna, un progres substantial care sa fie concretizat, printr-o performanta onorabila, la Cupa Mondiala. A avut, oare?
     Nu stiu cum s-au inteles jucatorii cu Robert Antonin si Daniel Santamans. Dar, daca au existat probleme, atunci cred ca Federatia, in ideea analizarii minutioase a evolutiei de la Mondiale, ar trebui sa ceara parerea jucatorilor in acest sens. Este important ca si punctul de vedere al jucatorilor sa fie cunoscut si considerat in rezolvarea acestei „ecuatii” cu mai multe „necunoscute”. Dupa cum, si parerea antrenorilor francezi ar trebui luata in considerare.
     Consultarea grupului de jucatori si antrenori care au participat la Cupa Mondiala poate identifica anumite probleme care, analizate cu obiectivitate si seriozitate, ar permite noului grup care alcatuieste echipa nationala sa nu repete potentiale greseli ale trecutului.
     Prin urmare, ceea ce vreau sa subliniez, este importanta pe care Federatia trebuie sa o acorde relatiilor cu jucatorii. Cupa Mondiala din Franta a insemnat incheierea unui ciclu in viata echipei nationale. Sfarsitul unui ciclu inseamna, insa, inceperea unuia nou.
     Eu nu imi ingadui sa dau sfaturi, nici Federatiei, nici jucatorilor, nici antrenorilor. Dar este extrem de important ca noul ciclu de pregatire al echipei nationale sa se bazeze pe relatii deschise, solide, transparente, sincere, de deplina incredere. Toti cei implicati in procesul de re-constructie al rugby-ului romanesc, Federatie, jucatori, antrenori, trebuie sa porneasca impreuna la drum, stabilind niste concepte clare, bazate pe o relatie matura.
     Toate partile trebuie sa faca distinctia intre capricii si probleme morale fundamentale. In acest context, Federatia trebuie sa limpezeasca conditiile pe care jucatorii trebuie sa le respecte atunci cand sunt convocati la echipa nationala. Iar, jucatorii, la randul lor, trebuie sa isi exprime foarte limpede atitudinea si pozitia fata de selectionarea la echipa nationala.
     Toate criteriile de selectie, inclusiv morale si financiare (traim in epoca rugby-ului profesionist, nu-i asa?), trebuie sa fie explicate cu claritate si intelese foarte bine atat de Federatie cat si de jucatori. Iar relatia trebuie sa fie simpla, directa, sincera, fara accente antagonice, fara pozitii de forta. Cu riscul de a plictisi, reiau o idee pe care am tot repetat-o in paginile acestui site: Diversitatea de opinii nu exclude unitatea grupului.
     Rugby-ul romanesc are nevoie de unitate, de pasiune, de competenta, de solidaritate, de valoare. Si, cred ca toti trebuie sa intelegem un lucru fundamental: Nimeni nu poate reusi fara celalalt. Nici Federatia fara sprijinul jucatorilor si nici jucatorii fara sprijinul Federatiei.
    
     Asumarea responsabilitatilor
    
     Fortand o comparatie cu hocheiul pe gheata, marea pasiune a canadienilor, imi permit sa citez cuvintele lui Wayne Gretzky, considerat cel mai mare hocheist al tuturor timpurilor: „Nimeni nu se este mai presus de jocul in sine”. („Nobody is above the game”).
     Repet, intentia randurilor de fata nu este ca, profitand de un moment dificil al rugby-ului nostru, sa „infiereze dusmanul de clasa” al rugby-ului romanesc. Dar, dupa prestatia modesta a echipei nationale la Cupa Mondiala, responsabilitatile trebuie asumate.
     Nu cred ca vina pentru cvasi-esecul selectionatei Romaniei la Cupa Mondiala revine unei singure persoane. Nu fac aceasta afirmatie cu intentia ipocrita de a acoperi sau de a absolvi de raspundere pe antrenorii romani, pe antrenorii francezi, pe jucatori, pe oficialii Federatiei sau pe capitanul echipei nationale.
     Am credinta, insa, ca vina pentru acest cvasi-esec nu este individuala, ci colectiva. Pentru ca tuturor celor implicati, intr-un fel sau altul, in pregatirea echipei nationale le revine o parte din reponsabilitatea acestei neampliniri.
     Asumarea unei responsabilitati este un act de vointa, de sinceritate, de curaj si de buna credinta. In spiritul rugby-ului, pe care il iubim si pe care il respectam cu totii, responsabilitatile trebuie asumate. De toti cei care influenteaza si care pot influenta destinul rugby-ului nostru. De Federatie. De jucatori. De antrenori.
    
     Eugen Cionga - Toronto
Ti-a placut acest articol?
Da Like, Printeaza sau trimite pe Email!

Cat de utila va este aceasta informatie? Noteaza folosind stelele

Rating:

Nota: 5 din 5 - 1 vot.

Articole similare

Castigatorii Turneului celor 6 Natiuni, vor cuceri un trofeu nou la finala din 21 Martie.
29 Ian. 2015

Castigatorii Turneului celor 6 Natiuni, vor cuceri un trofeu nou la finala din 21 Martie.

Noul trofeu este desenat si realizat de catre unul dintre cei mai mari bijutieri in argint, Thomas Lyte. Acesta este doar al doilea model de trofeu , din 1883 pana astazi, dedicat celui mai mare...
Weekend plin de rugby: Meciurile test in care echipele isi testeaza angrenajul pentru Cupa Mondiala.
07 Nov. 2014

Weekend plin de rugby: Meciurile test in care echipele isi testeaza angrenajul pentru Cupa Mondiala.

Sambata, 8 noiembrie, Noua Zeelanda va testa forta Angliei pe Twickenham. Tot atunci, Fiji incearca sa obtina prima victorie din 8 incercari, iar Philipe Saint-Andre stie ca nu isi poate permite asta...
Cronica etapei a 6-a din Aviva Premiership
25 Oct. 2013

Cronica etapei a 6-a din Aviva Premiership

O noua etapa interesanta se va desfasura in acest weekend in Aviva Premiership. Balul il va deschide Bath, in aceasta seara jucand contra celor de la Gloucester, urmanda ca duminica, in incheiere sa...
Rugby-ul din Romania prea scump pentru televiuziunile noastre
19 Oct. 2013

Rugby-ul din Romania prea scump pentru televiuziunile noastre

"Lupii Bucuresti" joaca astazi cea de-a doua partida din grupele Amlin Challenge Cup 2013 si spre dezamagirea fanilor din Romania, nici aceasta partida nu va fi transmisa la TV. 
Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te la newsletterul Rugby.ro si primeste ultimele noutati pe email.

Lasa un comentariu



Atentie! Pentru a activa formularul, trebuie sa raspundeti corect la intrebare!


[*] Toate campurile sunt obligatorii.
[**] Codul HTML nu este permis.
SUPERLIGA LA RUGBY 2016
1 Timisoara Saracens 40
2 CSA Steaua Bucuresti 48
3 CSM Stiinta Baia Mare 44
4 CS Dinamo Bucuresti 20
5 CS Politehnica Iasi 12
6 CS Universitatea Cluj 9
7 CSM Olimpia Bucuresti 13
DIVIZIA NATIONALA 2016
1 CS Stiinta Petrosani
2 CS Navodari
3 RCM Galati
4 CS Poli Unirea Iasi
5 Rugby Club Barlad
6 CSM Bucovina Suceava
7 RC Stejarul Buzau
Sondaj

Cine va fi campioana Romaniei?

1. Timisoara
2. Baia Mare
3. Steaua
4. CSM Bucuresti