Rugby.ro

Prin venele noastre curg globule ovale

     A fost frumos ca am intalnit Franta! A juca impotriva uneia dintre cele mai puternice formatii ale lumii reprezinta, intotdeauna, un eveniment deosebit si, totodata, o motivatie pentru orice echipa care doreste sa progreseze si care tinteste si tanjeste sa intre in „inalta societate” a rugby-ului. In ceea ce priveste rezultatul, el oglindeste diferenta de valoare care exista intre elita mondiala si cea de-a doua grupa valorica, din care face parte si echipa noastra. Scorul de 62-14 nu este usor de digerat, dar reprezinta „starea natiunii” rugbystice romanesti, la ora actuala, si trebuie sa il acceptam ca atare. Poate constitui acest scor o deziluzie? Da, dar numai in masura in care sperantele noastre au depasit cu mult masura unei lucide judecati de valoare. Pareri de rau? Da, fara indoiala, pentru ca o infrangere la 48 de puncte diferenta si 9 eseuri primite nu ne pot bucura deloc, fiecare suporter roman sperand la un scor mult mai strans.
     Pentru o clipa, sperantele autodepasirii si a unei mini-surprize au licarit undeva in ungherele sufletelor noastre. Doar pentru o clipa. Nu este nimic rau in a spera, atat vreme cat radacinile sperantei isi trag seva si din fundatiile solide ale judecatii echilibrate si realiste. Am visat la un rezultat bun, unii dintre noi poate chiar intr-un rezultat magic. Diferenta de valoare era, insa, prea mare pentru a spera intr-o victorie. Ceea ce speram era o comportare demna, onorabila, din partea echipei nationale.
     In parte, s-a reusit. Spun in „parte” deoarece citind declaratiile managerului sportiv Robert Antonin, inteleg ca domnia-sa a fost dezamagit de evolutia unora dintre jucatorii cu experienta. Nu am vazut meciul asa incat ma abtin de la orice analiza tehnica. Ceea ce mie mi se pare putin nelinistitor este afirmatia managerului sportiv al echipei Romaniei, care este, de fapt, coordonatorul colectivului de antrenori ai lotului national, conform careia nu s-a respectat consemnul tactic de a se juca mai mult cu piciorul preferandu-se proba de forta impusa de francezi. Sa intelegem ca a fost initiativa jucatorilor, din teren, de a-i infrunta pe francezii pe inaintare? Nu inteleg, totusi, de ce un plan stabilit dinainte nu a fost pus in practica, iar intrebarea simpla care se pune este: de ce nu s-a respectat tactica stabilita de antrenori?
     Aceasta reprezinta o problema interna a echipei nationale pe care managerul sportiv, impreuna cu staff-ul sau tehnic, va trebui sa o analizeze cu atentie. Poate ca nu este absolut nicio problema – si vreau sa cred ca nu este – in ceea ce priveste atmosfera din sanul lotului, pentru ca relatia antrenori-jucatori reprezinta un factor determinant in realizarea unei campanii reusite de calificare la Cupa Mondiala. Selectionata noastra mai are in fata doua meciuri decisive, iar armonia si intelegerea intre jucatori si colectivul de antrenori au si vor avea o importanta covarsitoare in obtinerea succeselor atat de mult dorite de intreaga suflare rugbystica romaneasca.
     Pe de alta parte, Robert Antonin a fost multumit de comportarea jucatorilor tineri, Fercu, Dimofte, Ratiu, Burcea si Vlaicu fiind printre cei mai buni. Faptul ca tinerii au confirmat increderea antrenorilor intr-o partida atat de dificila este una dintre cele mai pretioase castiguri ale acestui meci. Acesti tineri au nevoie de a participa, in continuare, la asemenea meciuri tari pentru a capata experienta si incredere in fortele lor.
     Lasand meciul cu Franta la o parte si intorcandu-ne la oile rugby-ului nostru, imi ingadui sa observ ca, si afirmatia care urmeaza nu are nimic de a face cu ideea ca „strugurii sunt acrii”, problema arzatoare a rugby-ului romanesc nu este, in acest moment, de a furniza o mare surpiza, fie si invingand Franta, la Bucuresti. Nu ca nu ne-am fi dorit sau nu ne dorim o asemenea performanta, dar problema esentiala este alta. Energia, eficienta si capacitatile organizatorice ale celor care conduc rugby-ul romanesc, precum si resursele financiare care sunt disponibile, trebuie sa se canalizeze in alte directii. In directiile fundamentale care, daca sunt urmate, pot conduce rugby-ul romanesc catre o veritabila renastere si nu catre o performanta temporara care sa se transforme doar intr-un simplu foc de paie.
     Pentru ca, dupa parerea mea, Romania trebuie sa revina in elita mondiala nu doar prin forta echipei nationale, ci, mai ales, prin forta rugby-ului intern. Dezvoltarea si intarirea rugby-ului pe plan intern, aceasta este, in momentul de fata, mare problema a rugby-ului romanesc. Si aici intervine rolul crucial al Federatiei care trebuie sa isi asume, in continuare, responsabilitatea de a stabili si de a urma, cu inteligenta si perseverenta, aceste directii fundamentale, avand datoria de a conduce procesul de dezvoltare si consolidare a rugby-ului romanesc.
     Asadar, indraznesc sa afirm ca problema noastra de capetenie este sa cautam, in primul rand, sa dezvoltam structurile interne ale rugby-ului romanesc pentru a atinge acel nivel la care o victorie impotriva Frantei, sau asupra unui alt adversar de acelasi calibru, sa nu fie rezultatul doar al unei zile de sublima inspiratie a echipei noastre sau al unei caderi de 80 de minute a adversarilor, ci, reflectarea valorii, calitatii, stabilitatii si sanatatii rugby-ului romanesc.
     Am pierdut meciul cu Franta. Nimanui nu-i place sa piarda, infrangerile dor si lasa un gust amar. Nu am vazut meciul, asa incat nu pot face niciun fel de comentarii, dar scorul de 62-14 pare sa fi scos la iveala, fara indoiala, numeroase slabiciuni ale echipei noastre. Si limitele ei. Nu trebuie, sub nicio forma, sa ignoram infrangerea si scorul la care am pierdut, ascunzandu-ne sub umbrela unei daunatoare resemnari „francezii au fost mult mai buni, nu era nimic de facut in fata lor”. Antrenorii nostri au datoria sa analizeze cu atentie si obiectivitate prestatia jucatorilor, si nu numai a lor, si sa traga concluziile de rigoare.
     In acelasi timp, insa, trebuie sa fim convinsi ca progresul, increderea si ambitiile rugby-ului romanesc nu s-au oprit si nu s-au ofilit pe stadionul Cotroceni. Din contra, s-au obtinut cateva victorii - mici, e adevarat - dar a caror semnificatie nu ar trebui sa fie minimalizata. Evolutia promitatoare a tinerilor remarcati de Robert Antonin. Suportul publicului care a fost, din cate am inteles din relatarile celor care au asistat la meci, la inaltime. (Apropierea publicului de echipa nationala este un factor extrem de important care nu trebuie neglijat defel.)
     Si, nu in ultimul rand, coada la bilete. De cand nu s-a mai stat la coada pentru a intra la un meci de rugby?
     Desigur, scepticii pot sustine ca aceste exemple sunt prea fragile pentru a reprezenta ceva semnificativ. Da, este perfect adevarat, cele mentionate mai sus sunt lucruri marunte si s-ar putea ca scepticii sa aiba dreptate, iar aceste exemple, nu foarte elocvente, sa nu insemne mare lucru. Poate ca ele reprezinta, totusi, semnalele firave ale unui pas inainte in dificilul proces de redresare a rugby-ului nostru. Personal, am incredere in viitorul rugby-ului romanesc si in capacitatea sa de a progresa. Iar o potentiala calificare la Cupa Mondiala ar trebui sa reprezinte o confirmare a progresului.
     Prin urmare, mi se pare ca meciul anului este cel cu Georgia, din octombrie, de la Bucuresti, pentru simplul motiv ca miza acelui meci va fi calificarea la Cupa Mondiala. Atunci, Romania va avea in fata un adversar puternic din aceeasi grupa valorica, si atunci vor trebui jucatorii nostri sa demonstreze ca au progresat si ca merita sa ajunga la Cupa Mondiala. Meciul cu Georgia este examenul pe are echipa noastra trebuie sa il treaca cu brio.
     Asadar, tragand invatamintele necesare de pe urma meciului cu Franta, sa avem incredere in reusita aventurii rugbystice care ne asteapta, calificarea la Cupa Mondiala. Sa credem in posibilitatile, calitatile, valoarea si capacitatea de a progresa a acestei echipe si a antrenorilor sai.
     Si sa ne pastram capul pe umeri si picioarele pe pamant.
    
     Eugen Cionga – Toronto

COMUNICA EXPERIENTA RUGBY.RO