13 jucatori au fost aspru sanctionati de catre FR Rugby
Scris la 25 Iul. 2002

     Treisprezece dintre componentii echipei de tineret a Romaniei care au participat la Cupa Mondiala din Africa de Sud au fost sanctionati foarte aspru de catre Federatia Romana de Rugby (FRR). Astfel, cinci dintre ei vor privi de pe tusa primele cinci etape din Divizia Nationala si nu vor mai putea face parte din nici o echipa nationala timp de doi ani, in timp ce restul au fost pedepsiti doar prin rezilierea contractelor pe care le aveau incheiate cu FRR. Deciziile de suspendare au fost luate in urma raportului privind disciplina jucatorilor in timpul competitiei mondiale, raport intocmit de managerul lotului Marin Mot, in timp ce rezilierea contractelor s-a facut pe criteri de forma sportiva.

     In urma cu ceva timp, Biroul Federatiei Romane de Rugby a stabilit intr-una dintre sedintele sale sa sanctioneze o parte dintre jucatorii care au facut parte din echipa de tineret a Romaniei la Cupa Mondiala din Africa de Sud. Chiar daca au obtinut locul 12, ultimul, aceste sanctiuni nu s-au bazat in principal pe rezultate, ci mai ales pe raportul privind disciplina jucatorilor in timpul competitiei, raport intocmit de managerul lotului Marin Mot. Pentru ca au "refuzat sa mearga la banchetul inaugural, incitandu-i si pe ceilalti componenti ai lotului si pentru ca au destabilizat atmosfera pe tot parcursul Cupei Mondiale", cum se specifica in raport, 5 dintre jucatori au fost penalizati extrem de aspru. Ei au fost suspendati pe 5 etape din toate competitiile interne si nu vor mai putea face parte timp de doi ani din toate loturile nationale! Jucatorii pedepsiti astfel sunt Marian Miu, Alexandru Pedan, Razvan Stanca, Horatiu Bargaunas si Costin Sardescu.
     Odata cu aceste drastice suspendari s-a stabilit si ca la noua dintre jucatori sa li se rezilieze contractele pe care le aveau incheiate cu FRR, pe motive sportive insa, considerandu-se ca nu au dat randament la acest turneu final. Acestia sunt Madalin Baraulea, Catalin Raileanu, Daniel Angheluta, Danut Dumbrava, Eugen Petre, Catalin Coromelcea, Vlad Harnagea si Dumitru Stefan. Dupa cum se poate observa, Razvan Stanca a beneficiat de o sanctiune dubla, el fiind atat suspendat, cat si lasat fara contract.
     Singurul care a ramas cu contractul neatins este Marian Butugan. S-au incheiat contracte noi cu jucatorii Sebastian Ungureanu, Onal Agiacai si Florin Draghia, urmand sa mai fie propusi inca sase jucatori de la lotul national de sub 20 de ani pentru a umple "golul" lasat. Aceste contracte pe care FRR le incheie cu jucatorii presupun acordarea unei sume lunare de 100 sau 150 de euro, in functie de grupa valorica la care sunt ei incadrati.
     Echipa de tineret a Romaniei a incheiat pe locul 12 Cupa Mondiala de tineret ce s-a desfasurat in Africa de Sud, cu patru infrangeri si o victorie. Nationala noastra a pierdut in fata Africii de Sud (0-135), Australiei (3-135) si a castigat (28-26) meciul cu Fiji, toate aceste partide avand loc in faza grupelor. Clasandu-se pe penultimul loc in clasamentul cumulat al seriilor B si C, Romania a jucat pentru locurile 9-12. Aici a fost invinsa de Italia (21-23) si de Fiji (9-19).

Alte articole
Analiza: Jucatorii straini in Super LigaAnaliza: Jucatorii straini in Super Liga

Debutul campionatului national – SuperLiga CEC Bank – a (re)adus in prim plan un fenomen interesant: prezenta masiva a jucatorilor straini, precum si a trei antrenori sositi din Emisfera sudica. Farul Constanta are in lotul sau 15 jucatori straini si este pregatita de un antrenor ...


Peter Ianusevici despre venirea ca antrenor federal la FRR: Peter Ianusevici despre venirea ca antrenor federal la FRR: "Propunerea ma onoreaza, dar am cerut un timp de gandire"

Asa cum stiti, Federatia Romana de Rugby i-a propus fostului international si antrenor roman Peter Ianusevici sa devina antrenor federal in cadrul FRR, in acest sens Daniel Mitrea fiind trecut deja pe postul de director de relatii internationale. Domnul Ianusevici a raspuns pentru Rugby.ro despre ...


Etapa a IV-a in SuperLiga: Concurs cu premiu, pronostic la Steaua - FarulEtapa a IV-a in SuperLiga: Concurs cu premiu, pronostic la Steaua - Farul

Weekendul acesta, cu gandul la 1 mai evident, avem inca o etapa din SuperLiga la rugby. Sunt 4 meciuri din care ies 3 in evidenta. In primul rand Steaua - Farul, meci care se anunta spectaculos si la care va invitam sa dati un pronostic. Apoi Iasi - CSM, partida extrem de importanta la ...


Marius Tincu se retrage! Ce mesaj ai pentru capitanul Romaniei?Marius Tincu se retrage! Ce mesaj ai pentru capitanul Romaniei?

Marius Tincu, unul dintre cei mai buni jucatori romani din ultima vreme, a anuntat ca se retrage din rugby, ca jucator. O veste oarecum asteptata dupa ce in ultima perioada accidentarile l-au impiedicat sa mai joace atat de mult la Perpignan, unde anuntase deja ca nu isi mai prelungeste contractul. ...


Dinamo a invins Steaua, Timisoara a trecut greu de FarulDinamo a invins Steaua, Timisoara a trecut greu de Farul

Patru meciuri jucate in etapa a treia din SuperLiga si un singur punct bonus ofensiv luat. Cel mai disputat joc a fost intre Farul si Timisoara, unde farul a condus la pauza cu 13-3 dar a pierdut la final cu 18-22. Baia Mare a castigat si ea mai greu decat se credea. Dinamo a reusit victoria zilei, ...





Pagina: 1 2 3 4 5 6 »
 
COMUNICA EXPERIENTA RUGBY.RO
Facebook RSS Rugby.ro Email Adauga la favorite
Search

Hot links

     Lume, Lume, veste mare!
    
     AVEM FORUM RUGBY.RO!
    
     FORUMUL RUGBY.RO
    
     - Special pentru rugbysti!


Sondaj
Se va califica Romania la Cupa Mondiala din 2015?
Da, de pe primul loc al CEN
Da, de pe al doilea loc al CEN
Da, insa din Recalificari
Nu. Din pacate cred ca vom rata acest Mondial

Competitii Interne

SUPERLIGA LA RUGBY
1. Baia Mare 14puncte2. Timisoara 14p3. Steaua 10p4. Farul 9p5. Dinamo 6p6. Iasi 4p7. Cluj 2p8. CSM 0p

DIVIZIA NATIONALA
1. Arad 5puncte2. Barlad 5p3. Pantelimon 4p4. Stejarul 0p5. Suceava 0p6. Petrosani 0p8. X 0p

Newsletter

Clipul zilei
AFRICA DE SUD - AUSTRALIA IN 1963. CE VREMURI!