Acest site foloseste cookie-uri. Apasati butonul alaturat pentru o navigare cat mai usoara.
Daca folositi acest site, sunteti de acord cu utilizarea cookie-urilor.
X Acest site foloseste Cookies.
Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Detalii aici
Facebook RSS Rugby.ro Email

Argentina-Irlanda: Aventura Pumelor continua!

Argentina-Irlanda: Aventura Pumelor continua!

     Argentina si-a continuat marsul triumfal, invingand Irlanda, 30-15, pe Parc des Princes, si calificandu-se, astfel, in sferturile de finala ale Cupei Mondiale in care va intalni Scotia.
     Asadar, minunata aventura a Pumelor continua! O aventura care constituie cea mai frumoasa poveste a acestei Cupe Mondiale si care, sunt convins, ca asa va ramane in istoria rugby-ului mondial! „Pumele” si-au ascutit „ghearele” in pajistile „Trifoiului” irlandez, pregatindu-se pentru asaltul asupra redutei scotiene.
     „Generalul” Pichot si trupa sa au dominat partida, impunandu-se, in special, la nivelul inaintarii, superioritatea sud-americanilor fiind reflectata in maniera in care au controlat ritmul jocului. Cand au vrut sa incetineasca ritmul de joc, l-au incetinit; cand au vrut sa accelereze, au accelerat fara probleme. Irlandezii nu au stiut sau nu au fost capabili sa conteste autoritatatea formatiei argentiniene.
     Gramada condusa de Ledesma si-a dominat rivala, alcatuind o platforma stabila, solida, ingaduind, astfel, perechii de mijlocasi Pichot-Hernandez sa organizeze, cu rabdare si fara graba generata de o eventuala presiune adversa, fazele de atac ale echipei lor.
     De fapt, tactica argentinienilor a fost simpla: joc de picior foarte precis, atacuri directe si rapide, bazate fie pe forta de penetrare a inaintasilor, fie pe viteza treisferturilor. Echipa lui Loffreda a reusit sa execute, cu eficienta, un plan de joc simplu si clar, fara „inflorituri” inutile, calitatea executiei fiind, de cele mai multe ori, ireprosabila.
     Juan Martin Hernandez – El Mago – a folosit aceeasi tactica ca si in meciul cu Franta: lovituri inalte de urmarire care le permitea coechipierilor sai sa ajunga la locul receptiei balonului in acelasi timp cu adversarii lor, exercitand, astfel, o presiune constanta asupra lui Geordan Murphy si a celorlalti aparatori irlandezi. De asemenea, prin loviturile sale de picior el impingea, mereu, jocul in teritoriul irlandez, impiedicandu-i pe acestia sa se apropie, de prea multe ori, de butul argentinian.
     Tactica simpla si eficienta nu ar fi valorat, insa, mare lucru daca apararea nu ar fi fost la inaltime. Extrem de agresiva, sigura, decisa, defensiva „Pumelor” a functionat excelent, blocand – cu exceptia celor doua eseuri incasate – traiectoriile de atac ale irlandezilor.
     Aceasta selectionata a Argentinei a atins nu doar o forma deosebita la momentul potrivit, dar a demonstrat, in meciurile de pana acum, o maturitate specifica echipelor de clasa. Este adervarat, Pumele dispun de individualitati de valoare indiscutabila, dar remarcabil este faptul cum forta individuala se contopeste in forta colectiva a echipei.
     Marea calitate a formatiei conduse de Pichot este, dupa parerea mea, echilibrul existent intre inaintare si linia de treisferturi. Gramada creeaza faze pentru linia de treisferturi, iar aceasta, la randul ei, creeaza faze pentru gramada. Coeziunea si omogenitatea valorica a celor doua compartimente genereaza o deosebita forta de joc. Eseurile, marcate de cele doua aripi, Lucas Borges si Horacio Agulla, au fost rezultatul unor faze excelent construite la care au participat atat inaintasii cat si jucatorii liniei de treisferturi.
     Fazele respective pot parea, la prima vedere, foarte simple, dar unghiurile de atac, inlantuirea de pase care a asigurat continuitatea actiunilor, incisivitatea actiunilor, toti acesti factori dau masura valorii echipei argentiniene.
     In ciuda celor doua eseuri inscrise de O’Driscoll si Murphy, irlandezii nu au parut niciun moment capabili sa ameninte autoritatea sud-americanilor. Ronan O’Gara a confirmat forma slaba demonstrata in meciurile anterioare, avand un joc de picior total imprecis si neinspirat. De fapt, una dintre explicatiile esecului irlandez este, in opinia mea, lipsa de forma a celor mai valorosi jucatori. O’Driscoll, D’Arcy, Hickie, Horgan (aproape inexistent in acest meci), O’Connell, O’Callaghan, Hayes au avut o prestatie mediocra, stearsa si cenusie.
     Calificarea Pumelor in sferturi de finala si, mai ales, maniera in care aceasta calificare a fost obtinuta, reprezinta o performanta exceptionala pentru rugby-ul argentinian.
     Ca si dupa victoria obtinuta in fata Frantei, urez „generalului” Pichot si trupei sale:
    
     Buena Suerte, Argentina! Succes, Argentina!
     Succes, mult succes si, te rugam, nu te opri aici!
    
     Eugen Cionga - Toronto
Ti-a placut acest articol?
Da Like, Printeaza sau trimite pe Email!

Cat de utila va este aceasta informatie? Noteaza folosind stelele

Rating:

Nota: 5 din 5 - 1 vot.

Articole similare

Castigatorii Turneului celor 6 Natiuni, vor cuceri un trofeu nou la finala din 21 Martie.
29 Ian. 2015

Castigatorii Turneului celor 6 Natiuni, vor cuceri un trofeu nou la finala din 21 Martie.

Noul trofeu este desenat si realizat de catre unul dintre cei mai mari bijutieri in argint, Thomas Lyte. Acesta este doar al doilea model de trofeu , din 1883 pana astazi, dedicat celui mai mare...
Weekend plin de rugby: Meciurile test in care echipele isi testeaza angrenajul pentru Cupa Mondiala.
07 Nov. 2014

Weekend plin de rugby: Meciurile test in care echipele isi testeaza angrenajul pentru Cupa Mondiala.

Sambata, 8 noiembrie, Noua Zeelanda va testa forta Angliei pe Twickenham. Tot atunci, Fiji incearca sa obtina prima victorie din 8 incercari, iar Philipe Saint-Andre stie ca nu isi poate permite asta...
Cronica etapei a 6-a din Aviva Premiership
25 Oct. 2013

Cronica etapei a 6-a din Aviva Premiership

O noua etapa interesanta se va desfasura in acest weekend in Aviva Premiership. Balul il va deschide Bath, in aceasta seara jucand contra celor de la Gloucester, urmanda ca duminica, in incheiere sa...
Rugby-ul din Romania prea scump pentru televiuziunile noastre
19 Oct. 2013

Rugby-ul din Romania prea scump pentru televiuziunile noastre

"Lupii Bucuresti" joaca astazi cea de-a doua partida din grupele Amlin Challenge Cup 2013 si spre dezamagirea fanilor din Romania, nici aceasta partida nu va fi transmisa la TV. 
Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te la newsletterul Rugby.ro si primeste ultimele noutati pe email.

Lasa un comentariu



Atentie! Pentru a activa formularul, trebuie sa raspundeti corect la intrebare!


[*] Toate campurile sunt obligatorii.
[**] Codul HTML nu este permis.
SUPERLIGA LA RUGBY 2016
1 Timisoara Saracens 40
2 CSA Steaua Bucuresti 48
3 CSM Stiinta Baia Mare 44
4 CS Dinamo Bucuresti 20
5 CS Politehnica Iasi 12
6 CS Universitatea Cluj 9
7 CSM Olimpia Bucuresti 13
DIVIZIA NATIONALA 2016
1 CS Stiinta Petrosani
2 CS Navodari
3 RCM Galati
4 CS Poli Unirea Iasi
5 Rugby Club Barlad
6 CSM Bucovina Suceava
7 RC Stejarul Buzau
Sondaj

Cine va fi campioana Romaniei?

1. Timisoara
2. Baia Mare
3. Steaua
4. CSM Bucuresti